Câştigătorii concursului cu istorii
Am dezbătut, am făcut liste intermediare, am citit răspunsurile voastre de mai multe ori şi într-un final (dramatic aş putea spune) am ajuns la o concluzie. Deşi toate răspunsurile au fost frumoase, a trebuit să alegem doar două dintre ele, pentru cele două premii pe care le aveam de dat.
Şi, pentru a nu mai prelungi suspansul, trâmbiţez numele celor doi câştigători: Alexandra (cea cu anotimpurile :D ) şi Florin Puşcaş. Azi publicăm "istoria" Alexandrei, iar mâine pe cea a lui Florin.
Vom publica însă şi sâmbătă ceva, asta pentru că povestea cărţilor citite de Vlad Lazăr în cei 8 ani de lectură ne-a smuls câteva zâmbete. Vrem să îl încurajăm să citească în continuare, aşa că el primeşte tot o carte de istorie, însă despre secolul 19: În intimitatea secolului 19, de Ioana Pârvulescu.
Le mulţumesc celor care şi-au adus aminte pentru noi de cărţile care i-au impresionat. Concursurile însă nu s-au terminat, nici cărţile, iar ocazii de a fi câştigători vor mai apărea :) .
Va las cu povestirea Alexandrei [Citeste tot Articolul]
Cumpăr cărţi!
Îl cunoaşteţi pe domnul "Pui cu mămăliguţă", care încep să saliveze când trece pe lângă un chioşc cu kebab? Sau poate pe domnişoara "Gene lungi" care dă fuga cinci minute la magazinul de cosmetice să vadă gama de rujuri primăvară-vară, deşi toată lumea ştie că mai are vreo 5 culori în poşetă?
Sunt feluri şi feluri de oameni care se extaziază la cele mai diverse lucruri. Eu sunt "Devoratorul de Cărţi" şi îmi bate inima tare-tare când trec pe lângă librării.
Când văd rafturi lungi şi pline cu cărţi încep să am palpitaţii. Mă plimb, până mă opresc cu privirea pe o carte care îmi face cu ochiul. Îi mângâi paginile şi îi adulmec parfumul. Îi ascult vorbele şoptite şi după ce flirtam pentru câteva momente îmi dau seama că o vreau neapărat. [Citeste tot Articolul]
Schimb de Cărţi
Reluam mâine întalnirile noastre cu şi despre cărţi. Bucureşti şi Timişoara vă aşteaptă.
Detalii pe www.schimbdecarti.ro.
Be there!
Momente traite la maxim
Se spune ca momentele in care esti total implicat intr-o activitate sunt cele in care ai trait cu adevarat. De exemplu, atunci cand esti indragostit, cand esti implicat intr-o discutie buna, cand lucrezi la ceva ce iti place foarte tare sau cand esti pe deplin fascinat de frumusetea unui peisaj. Nu conteaza ce se intampla in jur, tu traiesti la maxim si timpul zboara...
Cred ca atunci cand citesti o carte buna e la fel. Te desprinzi de tot ce te inconjoara si te scufunzi intr-o lume care se tese in ritmul paginilor. Tot ce se intampla in jur ingheata, trece intr-un plan secundar. Pare chiar incredibil cu cate usurinta uiti de foame si somn.
Zambesc, amintindu-mi de "Lasa cartea si hai la masa ca ti se raceste mancarea in farfurie!" :)
Ghiciţi personajul :)
Happy birthday to you,
Happy birthday to you,
Happy birthday dear best-squad-leader-in-the-whole-wide-world,
Happy birthday to you!
Vă dau un indiciu: numele lui incepe cu A ;) .
La mulţi ani :) !
Aventura este lucrul care-mi place cel mai mult
Ne-am întors. Nici nu aţi ştiut că am fost plecaţi din moment ce, prin magia internetului, bookblog funcţionează şi atunci când ne luăm lumea în cap pentru câteva zile. Îmi pare rău că nu v-am lăsat să vă fie dor de noi măcar pentru o zi. Dar, dacă mă iertaţi, o să vă spun ce am făcut sâmbăta trecută.
Din când în când, echipa bookblog se mobilizează şi pleacă în ceea ce membrii mai tehnici numesc "team-building". De fapt, este doar o ocazie de a petrece timp cu prietenii şi de a sta multe ore în mijloace de transport. Data trecută am fost în Deltă şi ne-am ales cu arsuri grave de la soare. De data aceasta am ales să ne retragem în munţi, precum haiducii, în căutare de aventură.
Din moment ce Google ne-a spus că cel mai bun loc pentru aventuri este Parc Aventura, ne-am urcat în tren sâmbătă dimineaţă şi am plecat la Braşov. În vagon am citit despre misterele munţilor Retezat (cu siguranţă cei mai misterioşi munţi) dintr-un magazin ştiinţific foarte respectabil, am discutat despre lucruri foarte secrete şi am vorbit în timp ce alţii încercau să doarmă. Odată ajunşi la Braşov, [Citeste tot Articolul]
M-am născut cu o listă de lectură
Sigur vi s-a întâmplat şi vouă să citiţi ceva care v-a aţâţat curiozitatea şi v-a trezit interesul pentru cărţi similare. E ca un bulgăre de zăpada care devine mai mare şi mai impunator. Cu fiecare carte pe care o citeşti se mai adaugă cel puţin o alta pe care ai vrea să o descoperi. Şi lista tot creste...
O carte pe care o apreciem ne poartă într-un univers din care nu am vrea să plecăm, ne face să descoperim un stil special, un autor interesant, o poveste, idei cu care rezonam sau care ne intrigă. Căutăm, pe urmă, conştient sau nu, acele cărţi care ne-ar ajuta să vedem perspective diferite ale aceluiaşi subiect, care ne confirmă credinţele şi valorile, care ne răspund la întrebări sau, din contră, ne stârnesc alte enigme.
Lista mea de lectură nu are limită. Dacă ar fi o serie de numere, matematicienii ar zice că e divergentă. E infintă. La fel ca omul. M-am născut cu o listă de lectură pe care nu o voi termina niciodată.
Vă prezentăm, aşadar, primul tricou din colecţia bookblog dedicată cititorilor feroce.
Îl puteţi comanda chiar aici.





