Ringul de Vorbe #02 va avea loc miercuri, pe 24 martie, de la 19:00, în Shelter Pub (str. Șelari nr. 17). va fi o ediție specială, de trei ore, începând cu un concurs de proză organizat de Rețeaua Literară, apoi duelul invitaților, care deși sunt cunoscuți în lumea literară, încă n-au debutat: Sorin DespoT și Cosmin Dragomir. ca de obicei, oricine se mai poate înscrie din public, dacă aduce texte.

Cei șapte finaliști ai concursului de proză sunt: Bogdan Cosa, Voicu Ella Malina, Roxanea Sonea, Emilian Tanaru, Patricia Apostol, Raul Netoiu și Veronica Placintescu. ei vor fi jurizați de Octavian Soviany, Alexandru Matei și Cosmin Ciotloș, dar și de public (astfel, vom avea două podiumuri).

Seara va continua cu duelul dintre Sorin DespoT, care recent a câștigat consursul de debut organizat de USR (și ne-a anunțat că va lansa volumul de versuri “Apasă” la editura Cartea Românească, cu ocazia târgului de carte Bookfest) și Cosmin Dragomir, clasicul nebutat, care ba face pe poetul, ba pe prozatorul, însă cu siguranță îi stă cel mai bine în haine de critic. Vom vedea cum fac față probelor speciale și Slam-ului, pentru premiul pus la bătaie, de 100 de lei.

Moderatorii sunt Andrei Ruse, Felix Nicolau și Gelu Vlașin.

Evenimentul este susținut de:

BuyBooks.ro, bookblog.ro și Rețeaua Literară.

Intrarea este de 10 lei, iar din biletele pe care le veți achiziționa la intrare, vom trage șase nume norocoase, ce vor primi cărți și invitații gratuite la următorul nostru eveniment. Ne vedem acolo!

* îți poți confirma prezența pe Facebook

* mai multe detalii pe www.RinguldeVorbe.ro

Scoală gazdă din pătuţ,
Florile dalbe….

După repetiţii de jumătate de zi, energizate cu vin fiert şi cozonac, am hotărât un repertoriu cu care să dăm gata publicul şi am pornit în lume. Pe străzi de care nu prea am auzit, am înfruntat nămeţii şi frigul în mod eroic. Răsplata a meritat. Am vazut cum e acasă la Vellant, Herald, şi Mladinska şi i-am cunoscut pe oamenii din spatele cărţilor pe care le citim. Am primit daruri şi zâmbete. Ne-am bucurat de ambianţa specială de sărbatoare creată la C’Arthé şi Green Tea.

Avem planuri mari de viitor(doar suntem de la bokblog ). După succesul înregistrat în acest an, ne gândim chiar să scoatem un album. Vrem să obţinem şi aprobare de la Metrorex. Am cântat 2 colinde la metrou şi am primit 1 leu. Aşadar, exista interes din partea publicului, mai ales că noi ne diferenţiem ca repertoriu: “Scoală gazdă din pătuţ”, “Cerul şi Pământul”, “Veste-am adus”. Ştim şi din repertoriul internaţional: “Vive le vent” (versiunea în franceză la “Jingle bells”) şi “Santa Claus is coming to town” (unde avem o improvizaţie surpriză, marca Fen). În orice caz, dacă merge treaba prost cu cărţile, măcar ne-am găsit o nouă pasiune

Lăsând gluma la o parte, probabil că ne pricepem mai bine la citit decât la cântat însă ne-am simţit tare bine în casele gazdelor care ne-au primit. Le mulţumim şi le dorim pentru 2010 multă inspiraţie şi belşug de cărţi bune.

Colindătorii au fost Brânduşa, Corina, Marius, Monica , Camelia (care a oferit felicitări foarte frumoase, făcute chiar de ea), Fen (care ne-a acompaniat cu chitara), Gia (care ne-a îndrumat cu GPS-ul ), iar din echipa bookblog, Adriana şi Ioana. Vreau să vă spun că îi apreciez mult pe aceşti oameni pentru că au avut curajul să sfideze iarna de afară şi mai ales pentru că au cântat din suflet.

Vă urăm la toţi tuturor sărbători magice şi Craciun de poveste!

Invitat în România de editura Polirom cu ocazia târgului de carte Gaudeamus, Salman Rushdie a ţinut marţi dimineaţă o conferinţă de presă la care am participat şi noi. Scurta mea poveste despre cum l-am întâlnit începe de fapt de duminică seara, când Iulia ne-a informat că am fost invitaţi la respectiva conferinţă şi a întrebat cine vrea să se ducă. Făcând ceva necaracteristic, m-am oferit să mă duc şi să-i fac câteva poze. În clipa următoare am fost oferit voluntar să scriu şi un scurt articol despre conferinţă, deşi ţineam neapărat să fac acest lucru. Bănuiesc că morala este să nu te oferi niciodată voluntar.

Aşa se face că marţi dimineaţă stăteam pe treptele din faţa Teatrului Naţional, jucându-mă cu un aparat foto foarte scump pe care-l împrumutasem special pentru această ocazie (mulţumesc Raluca şi Robert). Era o zi neobişnuit de însorită pentru sfârşitul lunii Noiembrie şi Piaţa Universităţii era ca de obicei în forfotă. Un câine comunitar a apărut dinspre părculeţul din faţa teatrului, m-a mirosit şi a plecat. În scurt timp a venit şi Iulia, care se hotărâse să mă însoţească, şi am intrat în hotelul Intercontinental. Ajunsesem acolo cu jumătate de oră mai devreme, crezând că aşa ar face orice reporter profesionist, dar spre surpriza noastră eram primii veniţi. Ajunsesem chiar înaintea organizatorilor, aşa că am stat vreun sfert de oră în hol. Majoritatea reporterilor au venit cu zece minute înainte de ora începerii. Data viitoare o să fac şi eu la fel.

Primul lucru pe care l-am remarcat a fost lipsa totală a măsurilor de securitate. Deşi a fost condamnat la moarte de lumea islamică, Rushdie nu avea nici măcar o gardă de corp. M-am gândit că acesta este un lucru bun şi că Rushdie nu mai simte că se află în pericol. Poate că trăim în sfârşit în vremuri mai civilizate. Când a început conferinţa m-am dus în faţă şi m-am aşezat pe covor alături de ceilalţi fotoreporteri. Unul dintre ei m-a întrebat de la ce publicaţie sunt şi i-am răspuns că „It’s OK, I’m from the internet”. Am făcut vreo trei sute de poze.

Prima întrebare pusă a fost legată tocmai de condamnarea la moarte şi lipsa măsurilor de securitate. Rushdie a răspuns că este oarecum dezamăgit că acesta este întrebarea de deschidere. A adăugat că a renunţat la bodyguard în urmă cu zece ani şi a propus să schimbăm subiectul.

Nu s-au pus întrebări prea dificile sau interesante, ci genul de întrebări caracteristice unei conferinţe de presă. Întrebat ce părere are despre România, autorul a răspuns glumind că nu e bine să-ţi expui părerile despre o ţară în care ai ajuns de mai puţin de douăzeci şi patru de ore. A adăugat însă că ştie mai multe despre Cehia, Ungaria şi Bosnia Herţegovina şi că încearcă să umple acest gol. Despre viitoarea sa vizită în Transilvania, Rushide a spus că nu intenţionează să scrie un roman pentru vampiri, cum face multă lume acum. A precizat că ştie foarte bine cine a fost Vlad Ţepeş (acesta apărând ca personaj în romanul său Seducătoarea din Florenţa) şi că vampirii ar fi fost de preferat masacrelor care s-au produs în acea perioadă.

Întrebat ce ştie despre literatura română, Rushdie a răspuns că l-a citit doar pe Eliade, dar a jucat în facultate în două dintre piesele lui Eugen Ionescu (Rinocerii şi Viitorul e în ouă).

Vorbind despre literatura europeană, Rushdie a spus că printre autorii săi preferaţi se numără Gunther Grass, Milan Kundera, Italo Calvino şi Mihail Bulgakov. A adăugat că-i plac foarte mult şi cărţile scriitorului japonez Haruki Murakami. Întrebat de pasiunile sale din afara literaturii, a precizat că are o pasiune foarte mare pentru cinema şi a vorbit despre faptul că romanul său Copiii din miez de noapte va fi ecranizat, regizorul ales fiind Deepa Mehta.

Cred însă că întrebarea cea mai bună a fost pusă chiar de Iulia, care a vrut să afle cum a fost influenţat Rushdie de originile sale indiene. Răspunsul a fost impresionant: „În primul rând, faptul că provin din India a însemnat că am crescut într-un mediu literar marcat de fantastic, o lume bogată imaginar. India este o fântână de poveşti care nu seacă niciodată şi mă întorc mereu acolo să mai beau puţin (din ea, n.r.). […] Pentru că viaţa mea a fost împărţită între Est şi Vest, cred că este datoria mea să scriu despre ceea ce consider că este unul dintre cele mai importante subiecte actuale… despre cum creăm legături. [...] Nu mai trăim în cutii separate. Dacă ai trăit în 2-3 sertăraşe de acest gen, poţi să spui mai multe poveşti”.

Vorbind despre planurile sale de viitor, Rushdie a spus că lucrează la un roman pentru copii intitulat Luka and The Fire of Life, pe care îl scrie pentru fiul său cel mic, Milan.

Conferinţa a ţinut cam o oră şi la final mai erau destule întrebări de pus, dar prea puţin timp. Am plecat destul de nesigur în privinţa a ce urma să conţină acest articol. Ştiu că mi-a făcut plăcere să-l aud pe Rushdie cum răspunde la întrebări şi cum vorbeşte despre meseria sa de scriitor şi despre lumea în care trăim. Am simţit că mă aflu în prezenţa unui om care merită ascultat şi citit, plin de tact şi umor, care posedă idei vitale pentru era în care trăim.

Acest articol o să apară cu siguranţă după lectura publică de la Odeon şi după apariţia lui Rushdie de la Gaudeamus, aşa că degeaba vă spun să vă duceţi să-l vedeţi. Sper că aţi făcut-o deja şi, în caz că nu, o veţi face data viitoare când veţi avea ocazia.

Cristi Mitran

În „Repede aruncătură de privire asupra limbii” , un articol publicat în revista Secolul XX, nr. 1-2-3, 1980, de filosoful Constantin Noica, acesta diferenţiază între limbă şi limbaj, vorbind despre relaţia dintre limbă şi comuniune.

Limba, vorbirea articulată, este „patria noastră interioară” , este o „comuniune de cunoaştere”, credinţă, angajare, speranţă, istorie a unei comunităţi. Limbajul este ceva exterior, aparţine semnelor şi intră în categoria comuncării, şi nu în cea a comuniunii. Animalele dispun de un limbaj, adică de un sistem de semnale care transmit „pulsiuni fundamentale”. Limba, spre deosebire de limbaj, reprezintă saltul decisiv al omului spre raţiune, spre meditaţie, ea permite posibilitatea de interogare asupra lumii şi a Eu-lui. Limbajul semnelor (nearticulat, al fricii, foamei, erosului) specific animalelor le leagă pe acestea de concret, de imediat, de „acum şi aici”, de nevoile fiziologice.

Limba, însă, ne desprinde de planul imediatului, „eliberează omul de natură” şi îi oferă şansa gândirii, conceptualizării, adică şansa culturii. Cuvântul, spre deosebire de lătratul câinelui (care nu poate indica decât concretul), ne induce în teritoriul POSIBILULUI, al interogaţiei. „Limba ne duce din necesitate la libertate” . Iar această libertate este cea a culturii, evocată şi de un dicton german, „Adevărata libertate este cultura” .
[Citeşte mai multe pe secţiunea de Ştiinţe umaniste şi religie]

Traseul acestui studiu va fi dintre acelea cu nu foarte multă silinţă, fără cazna ipotetico-deductivului ci cu lejeritatea empirico-analiticului – un termen academic şi pedant pentru ceea ce odinioară se numea, dacă mai ţineţi minte, un conspect – termen la rândul lui mofturos pentru ceea ce era de fapt copiatul din manual. La drept vorbind, aici vom copia din câteva cărţi ceea ce este necesar pentru a înţelege experienţe văzute/trăite/simţite/cunoscute etc. În fapt, ne vom limita la două exemple, dintre care primul de-o suspectă imoralitate.

Venind din Braşov în Bucureştii anilor 2007, am simţit (atenţie, urmează o exagerare) ceea ce probabil gepizii au simţit atunci când au venit pentru prima oară în Dacia anului 250 d.Hr. Înfloresc, desigur, însă nu foarte mult. Şi gepizii erau „înceţii” vremii, „ardelenii” grupurilor barbare – gepanta înseamnă în gotică încet, molcom – iar unii cred că numele de Ardeal provine de la numele celebrului lor conducător Ardaric, care s-a supărat la un moment dat tare de tot pe huni învingându-i decisiv pe fii lui Atilla la Nedao (Ungaria de astăzi). Să menţionăm că această răzleaţă ipoteză trebuie uitată numaidecât, din moment ce vechiul fino-ugric erdő în maghiară înseamnă pădure, iar erdő elő > Erdély > Ardeal înseamnă dinaintea pădurii. Dar destul despre ei, să ne întoarcem la mine.

Partea imorală este că voi aduce în discuţie un alt text scris de mine. Să ajungi să te citezi la câţiva anişori şi înainte să o facă alţii este o dovadă de candidă, blamabilă autopreţuire. În 2007, scriam îmbufnat într-un mini-text anti-bucureştean următoarele:

Citeşte mai departe pe Secţiunea de ştiinţe umaniste şi religie

Aţi învăţat la şcoală ce e cu poezia. E momentul să vă arătăm cum e în realitate. poezie. puterea este un documentar care ia pulsul poeziei contemporane, al indecenţei şi al publicului ei: o oră cu poeţi noi şi puterile lor speciale.

strong>poezie. puterea este un film cu poeţi tineri de azi, realizat în 2009 de Andrei Ruse şi Răzvan Ţupa (un proiect poetica.rocultura.ro). Începând din octombrie, filmul va fi difuzat în nouă episoade, unul pe săptămână, de bookblog.ro.

Documentarul avut premiera în luna iunie la Poeticile Cotidianului din Bucureşti şi, de atunci a mai fost văzut în proiecţii publice la Chişinău şi Praga. Pentru prima dată un film de mai bine de o oră este dedicat celor mai noi tendinţe din poezia românească. 24 de scriitori tineri explică de unde vine şi unde se duce literatura. unii pot să jure că proza-i mama poeziei, alţii cred că-i o piramidă, o formă de comunicare, o răbufnire sau drumul cel mai scurt spre celebritatea rock.

Un film cu:
Constantin Acosmei | Şerban Axinte | Constantin Virgil Bănescu | Cătălina Cadinoiu | Dan Coman | Tudor Creţu | Sorin Despot | Cosmin Dragomir | Ana Dragu | Teodor Dună | Aida Hancer | Marin Mălaicu Hondrari | Marius Ianuş | Vasile Leac | Oana Cătălina Ninu | Florin Partene | Denisa Pişcu | Cosmin Perţa | Andra Rotaru | George Serediuc | Stoian G. Bogdan | Olga Ştefan | Adriana Teodorescu | Mihai Vakulovski

* Acest episod include interviuri şi lecturi cu Marius Ianuş, Sorin Despot şi Cosmin Dragomir. Marius Ianuş este unul dintre iniţiatorii fracturismului, primul grup literar care a provocat discuţii aprinse în România anului 2000. Sorin Despot şi Cosmin Dragomir încă nu au debutat editorial dar sunt foarte activi în ultimii ani pe scenele neoficiale ale poeziei.

Marius Ianuş dezvăluie motivele insurgenţei sale poetice, Sorin Despot pledează pentru o funcţie tranzitivă a poeziei, iar Cosmin Dragomir încearcă să explice o dimensiune funcţională a poeziei în contradicţia dintre viaţa de familie şi alcool.

Episodul #1 poate fi urmărit aici.

Aţi învăţat la şcoală ce e cu poezia. E momentul să vă arătăm cum e în realitate. poezie. puterea este un documentar care ia pulsul poeziei contemporane, al indecenţei şi al publicului ei: o oră cu poeţi noi şi puterile lor speciale.

poezie. puterea este un film cu poeţi tineri de azi, realizat în 2009 de Andrei Ruse şi Răzvan Ţupa (un proiect poetica.rocultura.ro). Începând din octombrie, filmul va fi difuzat în nouă episoade, unul pe săptămână, de bookblog.ro.

Documentarul avut premiera în luna iunie la Poeticile Cotidianului din Bucureşti şi, de atunci a mai fost văzut în proiecţii publice la Chişinău şi Praga. Pentru prima dată un film de mai bine de o oră este dedicat celor mai noi tendinţe din poezia românească. 24 de scriitori tineri explică de unde vine şi unde se duce literatura. unii pot să jure că proza-i mama poeziei, alţii cred că-i o piramidă, o formă de comunicare, o răbufnire sau drumul cel mai scurt spre celebritatea rock.

Un film cu:

Constantin Acosmei | Şerban Axinte | Constantin Virgil Bănescu | Cătălina Cadinoiu | Dan Coman | Tudor Creţu | Sorin Despot | Cosmin Dragomir | Ana Dragu | Teodor Dună | Aida Hancer | Marin Mălaicu Hondrari | Marius Ianuş | Vasile Leac | Oana Cătălina Ninu | Florin Partene | Denisa Pişcu | Cosmin Perţa | Andra Rotaru | George Serediuc | Stoian G. Bogdan | Olga Ştefan | Adriana Teodorescu | Mihai Vakulovski

* Acest prim episod vă oferă interviuri cu Oana Cătălina Ninu, Stoian G. Bogdan şi Cătălina Cadinoiu, trei poeţi ale căror prime trei cărţi au avut deja ecouri notabile, şi două lecturi din maratonul de poezie de la Colocviul Tinerilor Scriitori de la Alba Iulia.

Trăim pentru a consuma – pare a fi dictonul vremurilor de astăzi. Divertisment, televiziune, sex, sport, vestimentaţie, fast-food; tot ceea ce percepem cu ajutorul simţurilor şi care ni se oferă prin intermediul mijloacelor de informare-îndoctrinare în masă trebuie astăzi consumat. Cantitatea a surclasat definitiv calitatea. Totul există sub semnul excesului, al extinderii cantitative până la ridicol. Stimularea unor noi/false nevoi şi înmulţirea continuă a necesităţilor umane au drept obiectiv declarat îmbunătăţirea perpetuă a nivelului şi stilului de viaţă. Progresul tehnologiei şi noile standarde cultural-societale sunt direct proporţionale cu regresul credinţelor şi învăţăturilor tradiţionale. În timp ce preocuparea muncitorilor din gulagul sovietic consta în realizarea la timp a planurilor de producţie, în caz contrar suferind măsuri coercitive din partea autorităţilor, cetăţenii vremurilor de azi sunt ocupaţi (de multe ori, inconştient) cu eliberarea de vechile prejudecăţi tradiţionaliste, considerate anacronice şi, din ce în ce mai mult, dăunătoare, altfel fiind supuşi oprobriului public. „Pe măsură ce comportamentul deviant începe să fie considerat normal, normalul devine deviant” [1]. Moravurile orânduirii „de hiperconsum” [2] ţin de imediat şi de capacitatea de a fi flexibil şi conformist.

[Citeşte mai departe pe secţiunea de Ştiinţe umaniste şi religie]