sunt obsedata de viata.se pune? sau nu merge asa?de fapt, intr-un fel..cu totii suntem putin obsedati de viata, nu?e ca o idee fixa in creierul tau are apare involuntar si-ti zice “da ba esti viu”.
definitia obsesiei seamana mai mult cu o definitie a unei boli.obsesie+anxietate=love.daca love inseamna tulburare obsesiv-compulsiva.poate in alt univers.
“obsedatule”.da, esti capturat de o idee fixa.te chinuie, te tortureaza.asta inseamna.iti dai seama dupa ce esti bolnav te mai si poreclesc astia.ai vazut nu? de ce, ma, ca e interesant.e despre un tip.si tipul asta e ucigasul lui john lennon.da, ala de la beatles.si una peste alta e cam obsedat sa-l omoare p-asta.si se crede si holden caulfield.da, da, baiatul ala din .caulfield asta era asa putin un anarhist, un pusti teribilist.si se-ntreba unde dispar ratele din central park iarna.digresez.de la obsesii la central park.auzi, de fapt poate si in central park sunt oameni cu obsesii.poate acum se plimba pe acolo un tip care e obsedat de ideea ta.suna ciudat, nu?poate ca zice “ce-ar fi daca ar exista cineva cu parul de culoarea _____ “(a ta culoare, completeaza aici)” si cu ochii ______ “(scrie si aici.de fapt, du-te in oglinda, uita-te la tine si intoarce-te aici si completeaza in continuare),etc.tu.dar el nu te cunoaste pe tine, dar te asteapta.sau poate ca sunteti meniti sa va intalniti si sa va iubiti.haha.unde se termina obsesia si incepe iubirea de fapt?adica atunci cand iubesti pe cineva nu esti putin obsedat de persoana aia? mereu te gandesti la ea (de aici si ideea fixa care revine neincetat in campul constiintei, in mod staruitor)nu?nu e asa cand iubesti? si pentru ca nu iubesti langa persoana iubita te doare?(de aici si preocupare chinuitoare)mda.ce romantica am devenit dintr-o data..
alta definitie zice: “idee, gand, imagine, impuls catre o actiune agresiva, periculoasa ori jenanta care intra cu forta in constiinta unei persoane desi ea o recunoaste ca fiind a sa si ii opune rezistenta.”sau”tulburare a vointei care se manifesta prin idei fixe, prin dorinta irezistibila de a face un act determinat, bolnavul fiind constient de caracterul anormal al actiunilor sale”.de ce trebuie sa fie vorba de ceva agresiv, periculos, jenant sau cu caracter anormal?uite sa ma intorc scurt la iubire.ea e agresiva?periculoasa?jenanta?anormala?stiu ca la intrebarile astea ai putea raspunde si cu un “uneori” sau un “poate” dar ca idee romantica nu ar trebui sa fie asa.
Obsesii.ce chestii.sunt lucrurile alea care-ti raman in minte si te persecuta.o idee, o imagine, un gand.
paturica americana
stiti voi, paturica aia din mai multe bucati de material.cam asa a fost si postul asta.din mai multe bucatele de hartie.
obsesii.toti le avem. unele mai mici, altele mai mari.unele le numim fobii, altele mici placeri.probabil ca au o baza psihologica.(poate ceva de genu esti obsedat pentru ca ai tai se certau cand erai mic.)totul are.o obsesie poate sa ia si forma unui fetis.ca in charlie’s angels cu tipul obsedat de par.hai, ca stiu ca ai vazut filmul.
obsesii.obsesii de genu’ bridget jones si greutatea? de genul felix si otilia?de genul mark chapman si holden caulfield?
obsesii.ai asa ceva? ciudatule! du-te la doctor.eu am.dar mi-e frica de doctori.ciudat.am vrut sa fiu doctor. scrisul. asta e una.ce ciudatenie, nu? adica cum sa ai scrisul ca idee fixa?uite asa.ma gandesc mai mereu la scris.ma chiunuie gandul ca nu scriu destul de bine.daca nu e destul de bun pentru mine cum ar putea fii pentru altii? ciudata! that’s my full blown obsession.moi marturiseste.semi-obsesie.cititul.stiu ca sunt putin nebuna da, da.dar pentru mine e putin normal.mereu vreau sa citesc.ma chinuie 2 ganduri: n-am citit destul de mult pana acum.cand e destul de mult?si doi mereu am impresia ca lumea ma crede o ignoranta.citeste mai mult!
obsesii.generale. nu stiu cam ce obsesii are lumea dar o sa dau cu presupusul.cred ca mai si merg clasificate cumva: obsesii-pasiuni, obsesii-fetisuri, obsesii-hartuire,obsesii-fobii si obsesia-iubire.ca de exemplu cand esti obsedat de cineva intr-un fel putin dement treci in hartuire.(asta e categoria ta, perversule )daca iei obsedat in sensul din dictionar.pentru ca acolo te face sa pari foarte rau daca esti obsedat de cineva.(nu trebuie neaparat sa fii putin atins la cap ca sa fii obsedat de cineva.cred).daca esti mai degraba obsedat de..sa zicem s-m cred ca poti sa cazi in categoria cu fetisuri .da, eu cred ca sunt un fel de obsesii.adica, totodata, un fel de preferinte.poti sa le numesti cum vrei.cu toate ca nu seamana cu definitia eu as zice totusi ca fac macar putin (cu un picior asa)din categoria obsesii.pasiuni.esti obsedat de citit, scris, dansat,facut sex, astea.aici intra.pasiuni pentru ca iti fac placere.
tiv.
Desi nu este o leapsa, trebuie sa recunosc ca am luat drept o provocare concursul Carti si alte obsesii, lansat pe Bookblog.
Ce gand m-a strafulgerat intaia oara? Cum, in urma cu doi ani, la cursul de Etica si deontologie, profesoara ne-a cerut sa facem diferenta intre manii si obsesii. Potrivit ei, de fapt maniile sunt cele cu care ne confruntam zilnic, mai mari sau mai mici. Obsesiile pe de alta parte, sunt si ele la randul lor tulburari dar de un grad mai ridicat si de natura patologica.
Nici definitiile din DEX nu prea evidentiaza aceasta diferenta de grad iar in limbajul uzual cele doua tind sa se confunde.
Obsesie: Tulburare a voinţei care se manifestă prin idei fixe, prin dorinţa irezistibilă de a face un act determinat, bolnavul fiind conştient de caracterul anormal al acţiunilor sale.
Manie: Tulburare a spiritului, manifestată prin prezenţa unei idei fixe.
Ok, am terminat minicritica adresata Bookblog pentru ca incurajeaza obsesiile
Acum sa ma gandesc ce obsesii as avea eu. Tind sa cred ca stau prost la capitolul obsesii. Sau doar nu le admit.
Se zice despre mine ca as fi obsedata de munca. De fapt sunt obsedata de siguranta si pentru a ma simti in siguranta trebuie sa si muncesc, nu?
Sunt obsedata de reguli (cele pe care le consider legitime). O iau razna cand unii sau altii triseaza, evita sau pur si simplu incalca un set de reguli simple, menite sa atenueza putin izul anarhiei ce ne inconjoara. Ma revolt, fac scandal si asa ajung o proscrisa
Cea mai mare obsesie a mea este Natura. Ador verdele, galbenul, portocaliul, rosiaticul naturii. Ador suieratul, cantecul, plansetul naturii. Ador orice bucatica de natura ce o mai pot gasi in mizerabilul urban. Si ii urasc pe cei care nu o respecta. Din pacate urbanul si umanul au intinat cam tot ce tine de natura.
Primavara nu am placere mai mare decat sa fac un tur de gradina, coltul meu de natura, si sa studiez pomii fructiferi. Pentru mine, primavara nu incepe cu prima randunica, ci cu prima floare de visin inflorita.
Stii cum e atunci cand ai chef sa filosofezi despre sensul vietii? Chestiile astea se intampla pe la sfarsitul unor conversatii fascinante despre orice si despre nimic-ajungi, asa, pur si simplu sa te intrebi: “Ba, eu de ce traiesc aici pe lumea asta, de ce stau in autobuzul asta si ma uit pe geam sau de ce ma scol dimineata si ma pieptan?” In general…nu ai nici un raspuns- de parca asemenea intrebari si-ar gasi raspuns vreodata…
Sunt totusi oameni care au un raspuns. Poate ca unul gresit -de vreme ce un raspuns corect absolut oricum se pare ca nu exista- dar au. Sau, mai bine zis, au acolo, in sufletul lor, un “ceva”-o idee, o imagine, un concept, o dorinta prin care isi traduc tot restul existentei intr-un fel unic. Ei stiu ce inteles are ploaia care le uda parul si ce se vede dincolo de fereastra prin care privesc.
Probabil ca it trebuie o anumita inocenta pe care noi nici nu o banuim ca sa crezi cu atata tarie in ceva incat sa-ti explici intreaga lume ca fiind relativa la el ca la singurul punct fix din centrul universului. Mai ales daca te gandesti ca acel “ceva” ar putea fi absolut orice- privirea cuiva, o opera de arta pe care o plasm uiesti, o cauza pentru care lupti, forma mainilor unui om drag, o intrebare careia vrei cu tot dinadinsul sa ii gasesti raspuns… absolut orice.
Uneori ma intreb: oamenii cu obsesii se indoiesc vreodata? Poate ca da, poate ca nu- de vreme ce au un reper in care cred cu atata tarie prin care sa valorizeze lumea-dar de temut se tem foarte mult si tot timpul. Pentru ca spre deosebire de credinta rationala, temperata, molcoma, cea obsesiva nu face apel la vreo logica omeneasca, ci pur si simplu cere din ce in ce mai mult de la tine. Te acapareaza. Si daca, prin cine stie ce intamplari, unul dintre acesti oameni si-ar pierde obiectul obsesiei? Vid, rasturnare, tacere, dezamagire… Cand lumea ta se prabuseste, mai poti pe urma sa crezi in altceva? Daca ai venerat un idol fals, in spatele mastii caruia descoperi contrariul a tot ce ai iubit-vei mai putea vreodata sa venerezi vreun idol? Daca ai privit lumea pana acum prin ochi inselatori-vei mai crede ca poti gasi adevarul vreodata? Oare?
De aici vine spaima continua, mai obsesiva decat obsesia insasi a acestor oameni… De aici disperarea, de aici cautarea atat de apriga a unei confirmari, si a inca unei confirmari, si a inca uneia, si tot asa la nesfarsit… De aici fanatismul si exaltarea…De aici negarea evidentei…De aici nebunia…
Indragostiti, artisti, creatori, colectionari, exaltati si nebuni frumosi…oameni pe care ii privim cu neincredere si compatimire… oameni pe care nu ii intelegem, si nici nu ne batem capul cu ei…Totusi, nu pot sa nu ma intreb: sa fie oare mai aproape de Imensa Fericire amestecul lor de exaltare si disperare sau multumirea molcoma a omului rational?
Un barbat ce traieste doar intr-o carte, poarta numele de Carlos Brauner, e bibliofil si locuieste in Uruguay. Pentru ca iubea slovele ca nimeni altul, devora zi si noapte volumele care-i cadeau in mana, impreuna cu pastile si caramele, in casa lui in care mi-ar fi placut sa intru dar nu m-a invitat niciodata. Cele 20.000 de carti ii invadasera toate odaile, se inaltasera din podea pana in tavan, chiar si-n bucatarie si-n baie, pe toti peretii, unde se obisnuise sa nu mai foloseasca strop de apa calda, pentru ca aburii sa nu dauneze foilor fragile. In dormitor, somnul ii era tulburat de scriitorii francezi din veacul al XIX-lea, si ca sa faca loc altora, si-a vandut masina unui prieten, pentru a-i gazdui in garaj. Pe pat avea vreo 20 de carti care formau un corp omenesc, iar cel ce vazuse ciudatenia, pe furis, deslusise la cap un volum al contelui de Siruela, si Breviarele editurii Fondo de Cultura Economica, la picioare. Nu citea oricum. Anumite volume le rasfoia doar la lumina lumanarilor infipte intr-un sfesnic de argint, dar numai cele scrise pana la inceputul secolului XX, si la fel, vinul baut se potrivea intotdeauna cu savoarea textului citit. Dar s-a intamplat ce s-a intamplat (un mic incendiu), dupa care si-a vandut locuinta si-a disparut cu toate cartile sale, undeva la dracu, la ocean, intre lagune batute de vant si dune de nisip, unde traiau doar cativa pescari de creveti si alte lighioane marine. Tocmai acolo a tocmit un zidar sa-i toarne fundatia de ciment, pe care, drept caramizi, si-a folosit volumele din biblioteca. Borges, Kafka, Spinoza, Kant, Camus si Aristotel, Shakespeare si alti asemenea legati intre ei prin mortar, s-au transformat in ziduri, in „Casa de hartie“.
Despre cum arata domnul Carlos Brauner stiu dintr-o fotografie povestita si facuta de un alt bibliofil. Din cate am inteles, in dreptunghiul de hartie se vede un barbat cam la 50 de ani, „cu trasaturi fine si ochi vehementi, cu parul dezordonat dat pe spate“, imbracat in camasa. Statea picior peste picior, langa o masuta plina de carti, si „afisa un neasteptat aer mitocanesc“. Nu vreau sa spun mai multe despre dansul si despre casa de la ocean, oricum,sfarsitul nu e tocmai de bine, desi o prietena ma contrazice, spunand ca doar asa se putea salva personajul. Trebuie sa amintesc un lucru: nebuni ca Brauner mai sunt slava domnului in cartea cu pricina! La un congres al scriitorilor o cunoscuse pe numita Bluma Lennon. Au baut tequila si si-au impleticit picioarele intr-un pat , asa cum deoseori se intampla la astfel de reuniuni culturale. Dupa, femeia i-a daruit un exemplar zdrentuit din „Hotarul de umbra“, de Joseph Conrad, s-a intors in Anglia, unde dintr-o librarie din Soho si-a cumparat „Poemele“ lui Emily Dickinson, ca ajungand la al doilea poem, sa fie lovita de-o masina in timp ce traversa strada.Cu moartea ei si incepe „Casa de hartie“ de Carlos Maria Dominguez, ce imediat dupa decesul Blumei, a spus mai departe: „Cartile schimba destinul oamenilor“. Pentru ca cititorilor sa le intre bine in cap ce inseamna obsesia livreasca, scriitorul a povestit mai departe ca un biet profesor a ramas hemiplegic, dupa ce i-au cazut in cap cinci tomuri din Enciclopedia Britanica, un alt om si-a rupt piciorul incercand sa ajunga la „Absalom! Absalom!“, de Faulkner, ca un nenorocit sa se imbolnaveasca de ftizie in subsolurile arhivei publice. Ii dau crezare! Momindu-ma ca sa citesc in continuare, Carlos Maria Dominguez a scris intocmai: „si-am cunoscut chiar si-un caine chilian care a murit in urma indigestiei provocate de Fratii Karamazov, dupa ce i-a devorat cu furie paginile, intr-o dupa-amiaza“.
Un personaj la fel de obsedat de slove, ca si bibliofilul sud-americanului Dominguez , este nefericitul cehului Bohumil Hrabal, din „O singuratate prea zgomotoasa“. Acel barbat care timp de 35 de ani a presat deseuri de hartie intr-o pivnita colcaitoare de soareci. Salvand de la pierire cateva carti valoroase (multe ar putea spune optimistii, prea putine, pesimistii), avea locuinta sufocata, de te miri ca ii mai incapea trupul. Deasupra patului inghesuit apasau aerul teancuri grele, de care se temea ca intr-o noapte il vor sufoca in somn, strivindu-l „ca pe un paduche“. Pana si deasupra WC-ului, pe scanduri, pana la tavan erau:„cinci chintale, e de-ajuns o singura miscare gresita, o simpla ridicare in picioare m-ar face sa izbesc etajera si o jumatate de tona de carti s-ar prabusi peste mine tocmai cand am pantalonii descheiati“. In cosmarurile din timpul zilei, pe care le visa cu ochii deschisi, se gandea ca acele volume uneltesc impotriva sa, punand la cale o razbunare, ca pedeapsa pentru toti soarecii striviti impreuna cu hartia veche. E bine de stiut ca in Praga, Hrabal a lucrat timp de mai multi ani la Centrul de colectare a deseurilor.
De curand, ramanand peste noapte la cineva, la ore tarzii am scotocit in biblioteca gazdei. Cu ochii pe jumatate inchisi de somn am pus la loc albumele de fotografie (Brassai, Bresson), insa cas, fara sa le asez cum trebuie. Spre zori, desi patul nu era chiar aproape de rafturi, am visat ca toate acele volume mi-au cazut in cap, chiar m-am trezit brusc din cauza durerii ascutite.
Nu in ultimul rand, in „Orbirea“ lui Elias Canetti, savantul Kien nu concepea ca exista viata si in afara dulapurilor in care sedeau toti clasicii. Stapanea cea mai mare biblioteca din oras, avand o singura temere: despartirea de tomurile sale, care, ar fi insemnat pentru el o reala orbire. In lumea alienata in care traia, nu se puteau intampla decat grozavii, pentru ca in final chiar savantul sa-si incendieze biblioteca, razand rasunator. Prizoniere intre pagini, literele isi dadeau duhul neputincioase, Kien murind in flacari, in mijlocul cartilor sale dragi.
Romanul „Orbirea“ s-a publicat in 1935, „O singuratate prea zgomotoasa“ – 1980, iar nuvela „Casa de hartie“ in urma cu cativa ani. Mai spun doar ca Borges isi imagina Paradisul sub infatisarea unei biblioteci, si mereu imi amintesc ca a orbit de tot abia dupa ce a fost numit in functia de director al Bibliotecii Nationale din Argentina. Dar poate ca ma insel.
În fiecare dimineaţă mă trezesc căutând-mă. E un lucru pe care îl cultiv în fiece zi… Sunt zile când mă caut având un creion în mână sau un cărbune, mă caut în plete de înger grele, în veşminte ale căror cute nu scot nici un sunet, în ochii pe care nu îi văd. Un dor ce mă inspiră, mă doare, mă face să plâng şi să râd în acelaşi timp…Un înger stă gata să iasă din borcan, acum nu e decât o masă amorfă de noroi…eu îl voi face să prindă viaţă, aripile îi vor fi tot grele, dar vor încerca să cuprindă în toată greutatea teluricului uşurinţa unui zbor…
Apoi îmi zic că lipseşte culoarea, aşa că mă caut în galben, portocaliu şi în cele din urmă îmi dau seama că nu am decât şansa de a mă îneca în albastru. Pornesc la drum urmărindu-mă în mişcările frunzelor ce mor gradat, atunci mi-e destul de greu să mă caut, că îmi dau seama cât de curând am să dispar…înainte chiar de a-mi fi început călătoria.
Clădirile din jur mă ajută şi ele în căutarea mea… de ce mă regăsesc în piatra sfărâmată n-am să înteleg…? de ce zâmbesc uitându-mă la idera încâlcită de pe zidul negru? Imortalizez cadre lipsite de…ele îmi reamintesc puterea timpului asupra mea, lipsa controlului…poate…
Din când în când m-am căutat în piatra seacă sau în aerul tare de munte…acolo ar trebui să mă evapor
Obsesia lui eu …e prelungită în carţile ce mă înconjoară. N-aş vrea să trăiesc decât într-o casă capitonată cu multe cărţi. Poate că de aceea până la un anumit punct mă identific atât de mult cu Peter Kien din Orbirea, romanul lui Elias Canetti. Ei, iată că încercând să fug de obsesia eu-ului…mă caut în orice carte pe care o citesc. Plâng sau râd “văzându-mă” acolo între paginile cărţii. Kien cel cu mintea asemeni unei biblioteci universale, cel care pentru a se putea odihini îşi va scoate toate cărţile din minte în fiecare seară…acum le are doar pe acestea, din nesăbuinţă…le-a pierdut pe cele „reale” Cred că fiecare dintre noi alegem. Eu aleg să nu uit cărţile care mă înconjoară.
“Ce faci aici, băiete?”
“Nimic.”
“Atunci de ce stai aşa?”
“D-aia.”
“Ştii că şi citeşti?”
“Oo, da!”
“Câţi ani ai?”
“Merg pe zece.”
“Ce-ţi place mai mult: o ciocolată sau o carte?”
“O carte.”
O carte minunată ….noua mea obsesie.
Iti place de noi? Daca da, ne poti ajuta promovand bookblog pe blogul sau site-ul tau. AICI poti gasi cateva bannere si codurile pe care le poti copia in tema blogului tau.
)daca iei obsedat in sensul din dictionar.pentru ca acolo te face sa pari foarte rau daca esti obsedat de cineva.(nu trebuie neaparat sa fii putin atins la cap ca sa fii obsedat de cineva.cred).daca esti mai degraba obsedat de..sa zicem s-m cred ca poti sa cazi in categoria cu fetisuri .da, eu cred ca sunt un fel de obsesii.adica, totodata, un fel de preferinte.poti sa le numesti cum vrei.cu toate ca nu seamana cu definitia eu as zice totusi ca fac macar putin (cu un picior asa)din categoria obsesii.pasiuni.esti obsedat de citit, scris, dansat,facut sex, astea.aici intra.pasiuni pentru ca iti fac placere.
