Mecanica inimii - Mathias Malzieu
„- Ce căutați aici?, mă întreabă, zărindu-mă în luciul oglinzii.

Imi cer iertare că am intrat. Dar de când v-am auzit cântând acum câțiva ani, am un singur vis: să vă regăsesc. Ca să-l împlinesc, am cutreierat jumătate de Europa. Mi s-au spart ouă în cap și era cât pe ce să fiu spintecat de un maestru în dragostea cu morții. De bună seamă, sunt un soi de infirm când vine vorba de marea iubire și inimii mele improvizate îi e greu să reziste cutremurului care o clatină când vă văd, dar bate numai pentru dumneavoastră.

Imi stă pe limbă să-i spun toate astea, buzele îmi rămân însă pecetluite într-o tăcere de mormânt.”
(Marinela Gheorghe)

Durabila iubire - Ian McEwan
„Mai ales ea nu se pricepe la dispute. Nu a fost niciodată în stare să accepte regulile care îţi permit, sau îţi impun, să spui lucruri pe care nu le gândeşti cu adevărat, adevăruri distorsionate sau neadevăruri pur şi simplu. Nu poate să nu simtă că fiecare cuvânt ostil pe care îl rosteşte o îndepărtează nu numai de iubirea lui, dar şi de toată iubirea de care s-a bucurat vreodată, dându-i sentimentul că a scos la iveală o meschinărie adânc ascunsă, care o reprezintă de fapt.”
(Andrea Balint)

Tunelul - Ernesto Sabato
#“Când cine spune: Totul în trecut era mai bine., nu înseamnă de loc că atunci s-ar fi petrecut mai puține lucruri rele, ci doar că spre fericirea ei- lumea le-a dat uitării.”
#“Mă fac să râd cei ce obișnuiesc să vorbească despre modestia lui Einstein sau a altora de felul lui; motivul: e ușor să fii modest când ești celebru; vreau să spun, să pari modest.”
#“A fi original înseamnă, într-un anumit fel, a dovedi mediocritatea celorlalți.”
(Andreea Chebac)

Curcubeul gravitației - Thomas Pynchon

# „Iar el, pasiv ca-n transă, lăsând frumuseţea ei să-l pătrundă ori să-l ocolească, după cum va pofti ea. Ce altceva să fie el, în afară de un blând receptacul, unul care umple tăcerile? Toate razele încăperii sunt ale ei, fâşâind ca un celofan umed, tangente la rotirile ei pe călcâie, tăioase ca nişte lănci când ea îşi urmează paşii înapoi. ”
# „Dacă există ceva reconfortant - religios, dacă vreţi - la paranoia asta, tot mai există şi antiparanoia, în care nimic nu e legat de nimic, o condiţie pe care nu mulţi dintre noi o putem suporta un timp prea îndelungat.”
(Alexandra Găujan)

Voi aveți citate preferate? Obișnuiți să notați fragmentele care vă plac din cărțile citite?

recomandata de Andrei

"Văzând cât de puţine lucruri are un rabin înţelept vestit - şi profund dezamăgit de simplitatea vieţii pe care o ducea rabinul în ciuda faimei sale de nivel mondial - un turist l-a întrebat nepoliticos:
- Domnule, numai atât aveţi?

Rabinul a zâmbit, a arătat spre valiza turistului şi l-a întrebat:
- Dumneavoastră numai atât aveţi?
- Desigur, a răspuns turistul, dar eu sunt numai în trecere.
Rabinul a dat din cap:
- Şi eu la fel."
(vreau cartea!)

Ultimul patriarh, de Najat el Hachmi

recomandata de Raluca

"Începuse atunci o epocă în care mama observase probabil că se cam epuiza răstimpul în care m-ar mai fi putut transforma într-o bună soţie şi o bună femeie (a de serviciu”, aş fi adăugat eu) şi dorea să aloc zilnic un pic de timp unor activităţi mai potrivite cu rolul acesta, în loc să citesc cărţi sau să ascult Silvio Rodriguez. Pe mine nu mă interesau toate astea, nu pentru că n-aş fi vrut să învăţ cum se fac nişte treburi care mai devreme sau mai târziu aveau să îmi prindă bine, dar într-o zi mi-am dat seama că, dacă începeam aşa din vreme, atunci toată viaţa aveam să mi-o petrec spălând, călcând, etc. Nimic nu lasă să se întrevadă că voi avea pe altcineva care să facă toate astea în locul meu.

M-am ascuns în cameră, am închis uşa şi mi-am tras perna peste cap ca să nu mai aud, ce altceva puteam să fac? Ceva trebuia făcut, dar puţin încă îl mai iubeam şi n-am putut să dau telefon ca să cer ajutor. Totul s-ar fi schimbat, începând din acel moment, dar nu vroiam să fiu eu aia care ar fi destrămat familia."
(vreau cartea!)

Societatea de consum - Mituri şi structuri, de Jean Baudrillard

recomandată de Silviu

Pentru (Marshall) Sahlins, cei care cunoşteau adevărata abundenţă, în ciuda absolutei lor "sărăcii", erau vânătorii-culegători (triburi nomade primitive din Australia, din Kalahari etc.). Primitivii nu posedă, de fapt, nimic, nu sunt obsedaţi de obiectele lor, pe care le aruncă în funcţie de exigenţele deplasărilor. Nu au nici un aparat de producţie, nici de "muncă": vânează şi culeg "după plac", am putea spune, împărţind totul între ei. Generozitatea lor este totală: consumă totul dintr-o dată, n-au de-a face cu calculul economic, n-au stocuri. Vânătorul-culegător nu are nimic din acest homo oeconomicus inventat de burghezie. Nu cunoaşte fundamentele economiei politice. Rămâne mereu dincoace de energiile umane, de resursele naturale şi de posibilităţile economice efective. Doarme mult. Are încredere - şi acesta e lucrul care-i marchează sistemul economic - în bogăţia resurselor naturale, pe când sistemul nostru este marcat (tot mai mult, odată cu perfecţionarea tehnică) de disperarea în faţa posibilităţilor omeneşti insuficiente, de angoasa radicală şi catastrofică, efect profund al economiei de piaţă şi al concurenţei generalizate.

"Nepăsarea" şi "generozitatea" colective, caracteristice societăţii primitive, sunt semnul adevăratei abundenţe. Noi nu avem decât semnele abundenţei.
(vreau cartea!)

Tropicul cancerului, de Henri Miller

recomandată de Mihaela

„Cînd mă gândesc că sarcina pe care artistul şi-o asumă implicit este aceea de a răsturna valorile existente, de a face din haosul care-l înconjoară o ordine proprie numai lui, de a semăna vrajba şi fermentul în asemenea măsură încît, prin descărcare emotivă, cei ce-au murit să poată fi redaţi vieţii, încep să alerg cu bucurie spre marii imperfecţi, confuzia lor mă hrăneşte, iar bîlbîiala lor sună ca o muzică divină în urechile mele.”
(vreau cartea!)

Povestea unei vieti, de Aharon Appelfeld

recomandata de Mihaela

"Acum, cînd încerc să-mi reamintesc cele spuse de D., nu mai ţin minte nici un cuvînt concret, nici o imagine, doar un şuvoi de mormăieli şi abstractizări. Soarta abstractului este să se lipească de tine pentru o clipă, apoi să dispară. Numai cuvintele care creează imagini îţi rămîn în minte. Restul nu e important. Mi-a luat totuşi ani lungi să mă eliberez de cunoscători, de tutela lor, de surîsul lor arogant şi să mă întorc la prietenii adevăraţi şi loiali, care ştiu că omul nu e decît un mănunchi de slăbiciuni şi temeri şi că nu e nevoie să-i mai adaugi altele." (vreau cartea!)

30 de interviuri eveniment, de Simona Chitan

recomandata de Andrei

"Simona Chiţan: Există diferite amiciţii între scriitori şi critici sau jurnalişti. Sunteţi de acord că pe baza acestora se scriu cronici favorabile indiferent de valoarea reală a cărţii?

Nicolae Manolescu: Da, 99% dintre cronici sunt favorabile sau laudative. Se lăuda unii pe alţii între ei în funcţie de găşti. Dacă ar există critici adevăraţi nu s-ar întâmplă aşa. Nichita Stănescu avea şi el prietenii lui de pahar, iar uneori era supărat pe critici: “Voi iubiţi operă, nu iubiţi omul din mine”, spunea el. Dar când voia să ştie o perere despre poezia lui, Nichita venea la mine sau Eugen Simion sau la Valeriu Cristea. [...]

Simona Chiţan: Ce sfat i-aţi da unui tânăr scriitor?
Nicolae Manolescu: I-aş spune: "Du-te în mijlocul lumii. Suie-te în merou, în troleu, priveşte în jur, poţi să faci literatură dincolo de propriile experienţe. Nu sta numai în mijlocul prietenilor băutori de bere sau de cafea sau de whisky. Plimbă-te. Lasă-mă pe mine, critic, să stau în bibliotecă"." (vreau cartea!)

Metro 2033, de Dmitry Glukhovsky

recomandata de Cristi

"Stalkeri...
Acest cuvânt, straniu şi străin limbii ruse, prinsese totuşi foarte bine. Înainte, acesta era numele dat acelor oameni pe care sărăcia îi forţase să îşi facă drum la fostele poligoane militare, să dezasambleze rachetele şi bombele neexplodate şi să vândă carcasele de bronz celor care cumpărau metale neferoase. Era şi numele dat acelor oameni stranii care, în vremuri de pace, explorau canalele. Dar toate aceste înţelesuri aveau ceva în comun: fusese dintotdeauna o profesie extrem de periculoasă, o confruntare cu necunoscutul, cu misterul, cu pericolul... Cine ştie ce se întâmplase la acele poligoane abandonate, unde pământul radioactiv, desfigurat de miile de explozii, arat cu tranşee şi presărat cu catacombe, producea lăstari monstruoşi. Şi nimeni nu putea şti ce trăia acum în canalele metropolei, acolo unde constructorii închiseseră chepengurile în urma lor, părăsind acele coridoare întunecate, strâmte şi mirositoare pentru totdeauna.

În metrou, acei puţini temerari care aveau curajul să se aventureze la suprafaţă erau numiţi stalkeri. În costumele lor de protecţie, cu măşti de gaze şi ochelari de protecţie, erau puternic înarmaţi pentru a urca la suprafaţă şi a căuta acele lucruri necesare pentru toată lumea: provizii militare, echipament, piese de schimb, combustibil... Existau sute de oameni care îndrăzneau să facă asta. Cei care erau în stare să se întoarcă în viaţă puteau fi număraţi pe degete - iar acei oameni îşi valorau greutatea în aur. Erau mai valoroşi decât foştii angajaţi ai metroului. Tot felul de pericole îi aşteptau pe cei care îndrăzneau să meargă deasupra - de la radiaţie la creaturile monstruoase pe care aceasta le crease. Exista ceva acolo, la suprafaţă, dar, după standardele obişnuite ale umanităţii, nu mai putea fi considerată viaţă.

Fiecare stalker devenea o legendă vie, un semizeu, şi toată lumea, atât tinerii cât şi bătrânii, îi priveau cu o fascinaţie răpitoare. Într-o lume în care nu se mai putea naviga sau zbura nicăieri, iar cuvintele „pilot” şi „marinar” îşi pierduseră sensul, copiii visau să de vină stalkeri. Să plece îmbrăcaţi în armură strălucitoare, acompaniaţi de privirile admirative şi recunoscătoare, să urce la suprafaţă, în tărâmul zeilor, să se lupte cu monştrii şi să se întoarcă în subteran, aducând oamenilor combustibil, provizii militare, lumină şi foc. Să aducă viaţă." (vreau cartea!)

It was said that, at the age of ten, she'd tumbled down a flight and a half of stairs in the house at 8 Meridian Place, clutching an oversized, illustrated copy of Alice in Wonderland which she refused to let go even in the ambulance.

What a shock! Why didn't any of you warn me! I haven't been back in 16 years and the village is virtually unrecognizable! The skyline is high-rise office buildings and condos! What happened to the municipal zoning? What happened to the old library? What happened to the green? Where's the Bookworm? Where's the Glen Theatre? Where's Crystal? The worst is, oh God I couldn't believe it, I'm sick to my stomach - all the willows are gone. Our famous beautiful one hundred weeping willows - gone. And Glen Creek - gone. Oh how could you, some of you must be responsible, Willowsville has lost its soul.

Joyce Carol Oates - Broke Heart Blues

Mi-a placut la nebunie cartea, dar am citit-o incredibil de greu. Pun lipsa mea de entuziasm pe seama sarbatorilor :D

Trecand la lucruri mai serioase, tanti asta scrie tare bine; nu-i de mirare ca a luat 3 premii Pulitzer si 2 National Book Award. Da, stiu, nu premiile conteaza, dar in cazul ei chiar se justifica :)

Povestea nu e simpla deloc, ba e de-a dreptul complicata, lunga, dar cu atat mai interesanta. M-a dus cu gandul la Sinuciderea fecioarelor a lui Eugenides; aceeasi fascinatie pe care au simtit-o pustii, viitorii adolescenti, adultii de azi fata de John Reddy Heart, baiatul pe care cu totii isi doreau sa-l inteleaga, de care au dorit sa se apropie, dar care a ramas un necunoscut pentru ei.

Credeam ca momentan m-am saturat de de carti despre/cu America si americani, dar cartea asta mi-a demonstrat contrariul :D

Ps. Alte cateva impresii despre carte gasiti si aici.

Scrisă de Ionuca

"If I could wake up in a different place, at a different time, could I wake you as a different person?"

"You buy furniture. You tell yourself, this is the last sofa I will ever need in my life. Buy the sofa, then for a
couple of years you're satisfied that no matter what goes wrong, at least you've got your sofa issue handled. Then the
right set of dishes. Then the perfect bed. The drapes. The rug. Then you're trapped in your lovely nest, and the things
you used to own, now they own you."

"About self-destruction. At that time, my life just seemed too complete, and maybe we have to break everything to make
something better out of ourselves."

"There are a lot of things we don't want to know about the people that we love."

"You are not a beautiful and unique snowflake. You are the same decaying organic matter as everyone else, and we are all
part of the same compost pile. Our culture has made us all the same. No one is truly white or black or rich, anymore.
We all want the same. Individually, we are nothing."

"You are not your name. You are not your problems. You are not your ahe. You are not your hopes. You will not be saved.
We are all going to die, someday."

"Generations have been working in jobs they hate, jus to they can buy what they don't really need."

Prima data am vazut filmul, apoi am citit carte. Nu sunt amatoare de filme, dar acesta mi se pare unul dintre cele mai bune ecranizari pe care le-am vazut pana acum. Iar cartea am citit-o pe nerasuflate, cu un zambet ironic pe chip si cu secventele din film care mi se derulau in fata ochilor. Nici fana Palahniuk nu sunt, dar imi scot palaria in fata acestei carti.

Recenzia cartii o gasiti aici.

Scris de Ionuca

"Cu cateva zile in urma citeam o carte - scrisa de o femeie - in care se spune, la un moment dat, ceva de genul [...]: orice relatie contine in ea stafiile sau umbrele tuturor celorlalte relatii. Ale alternativelor abandonate, ale optiunilor uitate, ale vietilor pe care ai fi putut sa le traiesti, dar nu le-ai trait. Mi s-a parut enorm de consolant, pentru ca era adevarat si, in acelasi timp, enorm de tulburator."

"Poate chiar asta mi-am dorit. Dar viata nu te lasa sa scapi, asa-i? Nu poti lasa viata asa cum lasi o carte din mana."

"Vreau genul de barbat care, cand il cunosti mai bine, sa se dovedeasca a fi exact asa cum ai crezut ca va fi atunci cand l-ai cunoscut. Vreau genul de barbat care suna cand a promis ca suna si care vine acasa cand a promis ca vine acasa. Vreau genul de barbat care e multumit cu genul de barbat care e. Vreau genul de barbat care sa vrea genul meu de femeie care sunt. Nu s-ar zice ca cer prea mult, nu? Ei bine, prietena mea Marcelle zice ca vreau luna de pe cer, plus stelele toate."

"Iti organizezi casnicia, iti protejezi copiii, iti administrezi iubirea, iti traiesti viata. Si, uneori, te opresti si te intrebi daca toate sunt adevarate. Oare iti traiesti viata sau te traieste ea pe tine?"

"Am spus ca ceea ce descoperi nu este neaparat ceea ce doresti. Haideti sa luam iubirea. Nu e asa cum am crezut ca va fi. Suntem de acord? Mai frumoasa, mai urata, mai lunga, mai scurta, supraestimata, subestimata, dar nu asa cum am crezut. In plus, e diferita pentru persoane diferite. Si e un lucru pe care il invatam incet: cum e iubirea pentru fiecare dintre noi. Cata avem in noi. La ce suntem dispusi sa renuntam in schimbul ei. Cum face de supravietuieste. Cum moare. Pe vremuri, Oliver avea o teorie: iubire etc. Cu alte cuvinte, lumea se imparte in oameni pentru care iubirea este totul, iar restul existentei este un simplu "etc.", si oameni care nu pun destul pret pe iubire si pentru care partea cea mai incitanta a existentei consta in "etc."."

"La inceput, iti spui: cand o sa fiu mare, o sa iubesc pe cineva si sper sa iasa bine, dar, daca nu, o sa ma indragostesc de altcineva si, daca iese prost, o sa ma indragostesc de altcineva. Presupunand, mereu, ca gasesti persoanele cu pricina si ca ele te vor lasa sa le iubesti. Preci de la premisa ca iubirea, sau capacitatea de a iubi, va fi vesnic acolo, in asteptare. Numai ca eu nu cred ca iubirea - si viata - arata asa."

Julian Barnes - Iubire etc.

O carte care nu iti da batai de cap si care nu te pune sa raspunzi la intrebari existentiale, dar o carte amuzanta si pe care o citesti cu placere. Ah, nu faceti ca mine, ci incepeti cum se cuvine, cu prima parte a povestii, cea din Trois :)

Ionuca

In felul acesta, imi umplusem camera. Stateam dimineata sau seara in pat si ma uitam la cotoarele lor pe care le stiam pe dinafara. Pe unele nu apucasem sa le deschid niciodata. Pe altele le rasfoisem. Din altele citisem la intamplare cateva pagini sau cateva capitole. Si, in sfarsit, pe unele le citisem sau le citisem chiar de mai multe ori.

Dar mie imi erau toate dragi. Daca mi le-ar fi luat cineva, daca mi-ar fi facut curatenie in camera si ar fi scos cartile mi-ar fi fost ingrozitor de frig. Atata vreme cat erau acolo ma temeam mai putin. Imi dadeau un sentiment de liniste relativa, pe care nimeni n-ar fi reusit sa mi-l dea. Si pe masura ce relatiile mele cu lumea, in loc sa se clarifice, s-au incurcat si mai rau, cartile mi-au devenit si mai necesare."

Viata pe un peron, Octavian Paler.

Ce vrei tu sa gasesti rasfoind a nu stiu cata oara aceleasi caiete vechi, desene uitate, fotografii puse in ordine cronologica, intr-un album la care te holbezi cu pasiunea si rabdarea de altadata pentru insectarele cu fluturi si coropisnite, cu libelule si gandaci cu corn?

La inceput n-a fost cuvantul. La inceput a fost... o carticica de pudra. Chiar asa. Nici nu stiam pe atunci ce rost au obiectele alea ca niste caramizi de carton din biblioteca. Nu-i intelegeam pe mama si pe tata, care se transformau in reptile nemiscate, impaiate, miscandu-si doar ochii dintr-o parte in alta deasupra obiectului hartios fara sa le mai pese de mine.

Simona Popescu - Exuvii

Ionuca