Citate – Exuvii
Abia ieri am inceput sa citesc cartea, dar m-a cucerit inca de la prima fraza. Nu se citeste usor, nu e o carte de metrou, ci trebuie sa ii dedici intreaga ta atentie. Cu creionul in mana subliniez pasaj dupa pasaj, ma regasesc in fiecare propozitie, degetele mi se inclesteaza pe coperta si nu imi vine sa cred am norocul sa citesc o asemenea minunatie.
Ce vrei tu sa gasesti rasfoind a nu stiu cata oara aceleasi caiete vechi, desene uitate, fotografii puse in ordine cronologica, intr-un album la care te holbezi cu pasiunea si rabdarea de altadata pentru insectarele cu fluturi si coropisnite, cu libelule si gandaci cu corn?
Sunt punctul de intersectie in care starile trecute, apartinand unor corpuri ce nu mai exista, intalnesc cuvintele, limbajul cuiva care se-nvarte in jurul maturitatii, deloc convins, deloc decis. Sunt un fost copil, un ex-adolescent nenorocit, mi-e groaza de responsabilitati, incerc sa gasesc o solutie pentru ca totusi sa existe, cumva, o continuitate, o impacare, poate.
Toate simonele astea exista intr-un fel, sub alta forma poate, naiba stie, le simt, imi imprumuta senzatiile lor, mi-au lasat o uriasa mostenire si o gramada de datorii in acelasi timp. Cum sa se inteleaga, ma intreb, fetita baietoasa de la 4 ani cu momia de la 6 sau cu fetita ambitioasa de la 9 ani, tocilara de la 11 cu lenesa de la 16, slabanoaga de la 15 cu grasana de la 17, anemica de la 19 cu vitala de la 21, urata de la 10 cu frumusica de la 13, visatoarea de la 16 cu proasta de la 15, eleva cu profesoara, fecioara cu femeia, indrazneata cu timida, revoltata cu fricoasa, isteata nesuferita cu incrancenata si confuza pe care acum le pretuiesc mai mult, alintata cu severa aia taioasa, si tot asa. Mezaliante, compromisuri, negocieri...
Dar cu mine e altfel, e cu totul altfel. N-am ce sa unific. Nu sunt doar doi. Ele-eu-multele se uita unele la altele, se vad unele pe altele, se aud unele pe altele, se gandesc unele la altele si nu se cunosc, nu se cunosc.
La inceput n-a fost cuvantul. La inceput a fost... o carticica de pudra. Chiar asa. Nici nu stiam pe atunci ce rost au obiectele alea ca niste caramizi de carton din biblioteca. Nu-i intelegeam pe mama si pe tata, care se transformau in reptile nemiscate, impaiate, miscandu-si doar ochii dintr-o parte in alta deasupra obiectului hartios fara sa le mai pese de mine.
Simona Popescu - Exuvii
Citate – Bastarda Istanbulului
Prin konak-ul familiei Kazanci se perindasera generatii intregi de pisici, ca si de oameni: toate fusesera iubite si, fara exceptie, toate murisera de batranete, spre deosebire de oameni. Cu toate ca fiecare pisica isi pastrase caracterul sau distinct, doua gene competitoare predominau, in mare, ce proveneau de la o persana alba, cu blana lunga si nasul turtit pe care Petite-Ma o adusese cu ea cand se maritase, pe la sfarsitul anilo '20 ("probabil ca pisica asta e toata zestrea ei", isi bateau joc de ea femeile din vecini). Pe de alta parte, era gena "maidaneza" ce provenea de la o pisica neidentificata, dar aparent maro deschis, cu care persana alba reusise sa se imperecheze intr-una din escapadele ei. Generatie dupa generatie, de parca ar fi facut cu randul, una din cele doua trasaturi genetice prima la locuitorii felini nascuti sub acel acoperis. Dupa un timp, membrii familiei Kazanci incetasera sa-si mai bata capul sa gaseasca nume diferite pentru fiecare in parte, luandu-se in schimb dupa genealogia felinelor. Daca pisoiul arata ca un descendent al ramurii artistocratice, alb, cu blana lunga si nas turtit, il numeau pe rand Pasa Intaiul, Pasa al Doilea, Pasa al Treilea... daca dacea parte din ramura pisciii maidaneze, il strigau Sultan - un nume net superior, ce semnala credinta ca piscile maidaneze erau spirite libere care erau in stare sa se descurce singure si nu trebuia sa se dea bine pe langa nimeni.
café Kundera era o cafenea micuta, situata pe o strada ingusta si sinuoasa din partea europeana a Istanbulului. Era singurul bistro din oras unde nu-ti consumai energia facand conversatie si nu le dadeai bacsis chelnerilor ca sa te trateze prost. Cum si de ce ajunsese sa poarte numele faimosului scriitor, nimeni nu stia cu siguranta - o ignoranta amplificata de faptul ca nu exista nimic, literalmente, nimic, in acest loc care sa aminteasca fie de Milan Kundera, fie de vreunul din romanele sale.
Istanbulul eu un potpuriu de zece milioane de vieti. O carte deschisa, cu zece milioane de povesti invalmasite. Istanbulul se trezeste din somnul sau agitat, gata pentru haosul orei de varf. Din momentul asta sun prea multe rugaciuni de implinit, prea multe blasfemii de notat si prea multi pacatosi, dar si prea multi nevinovati la care trebuie sa veghezi.
In Istanbul e deja dimineata.
Chiar in clipa aia briza isi schimba directia si Armanoush prinse mirosul intepator al marii. Orasul era un amestec de arome, unele puternice si rancede, altele dulci si imbietoare. Aproape fiecare miros ii amintea lui Armanoush de un fel de mancare, in asemenea masura incat incepu sa perceapa Istanbulul ca pe ceva comestibil. Se afla aici de opt zile si cu cat statea mai mult, cu atat Istanbulul i se parea mai straniu si cu mai multe fete. Poate se obisnuia cu faptul ca era o straina in acest oras, daca nu se obisnuia cu orasul in sine.
Elif Shafak - Bastarda istanbulului
Este o carte pe care am citit-o cu zambetul pe buze de la inceput pana la sfarsit. Am facut o calatorie virtuala in Istanbul si m-am indragostit de multe dintre personajele acestei carti. S-a vorbit mult despre ea, dar pe buna dreptate: cartea asta chiar merita citita.
Citate – High Fidelity
Last night I reorganized my record collection; I often to this at periods of emotional stress. [...] When Laura was here I had the record arranged alphabetically; before that I had them filled chronological order, beginning with Robert Johnson, and ending with, I don't know, Wham!, or somebody African, or whatever else I was listening to when Laura and I met. Tonight, though, I fancy something different, so I try to remember to order I bought them.
All my life I have wanted to go to be with - no, have a relationship with - a musician. I'd want her to write songs at home, and ask me what I thought of them, and maybe include one of our private jokes in the lyrics, and thank me in the sleeve notes, maybe even include a picture of me on the inside cover, in the background somewhere.
You know the worst thing about being rejected? The lack of control. If I could only control the when and how of being dumped by somebody, then it wouldn't seem as bad. But then, of course, it wouldn't be a rejection, would it? It would be by mutual consent.
Look at all the things that can go wrong for men. There's the nothing-happening-at-all problem, the too-much-happening-too-soon problem, the dismal-droop-after-a-promising-beginning problem; there's the size-doesn't-matter-except-in-my-case problem, the failing-to-deliver-the-goods problem... and what do women have to worry about? A handful of cellulite? Join the club. A spot of I-wonder-how-I-rank? Ditto.
Hold on. I want to try to explain this properly. OK. I thought that we were bound by one simple little cord, our relationship, and if I cut it, then that would be that. So I cut it, but that wasn't that. There wasn't just one cord, there were hundreds, thousands, everywhere I turned - Jo going quiet when I said we'd split up, and me feeling funny on your birthday, and me feeling funny... not during sex with Ray, but afterwards, and I felt sick when I played a tape you'd made me that was in the car, and I kept wondering how you were and... oh, millions of things. And then you were more upset than I thought you'd be, and that made it harder...
Nick Hornby - High Fidelity
Mi-a placut faptul ca nimic nu se intampla "ca la carte". Nu exista personaje sau intamplari iesite din comun; nu viseaza nimeni la lucruri imposibile. Intamplarile si personajele mi s-au parut a fi cat se poate de reale, de parca as fi stat cu o bere in fata ascultand un prieten povestindu-mi ce a mai facut in ultimul timp. Iar dupa ce am citit si A long way down [Turnul sinucigasilor, tradus in romana] pot sa spun ca Nick Hornby e unul dintre cei mai misto scriitori contemporani pe care i-am descoperit in ultimul timp.
Citate – Povestiri orientale
Discipolul sau Ling, ducand in spinare un sac ticsit de schite, mergea respectuos incovoiat, ca si cand ar fi dus in spinare bolta cerului. In mintea lui, sacul era plin de munti acoperiti cu zapada, de rauri curgand primavara si de chipul lunii stralucind in noptile de vara.
M-ai mintit, Wang-Fo, batrane impostor: lumea nu este altceva decat o ingramadire de pete confuze, manjite pe vid de un pictor zanatic, sterse mereu de lacrimile noastre.
Si sa mai zica niste idioti ca vremii noastre ii lipseste poezia. Ca si cand n-ar avea suprarealistii ei, profetii ei, vedetele de cinema si dictatorii! Crede-ma, Philip, daca ne lipseste ceva, ne lipsesc realitatile. Matasea e artificiala, mancarurile noastre atat de neplacut sintetice aduc cu umbrele acelea de alimente cu care sunt hranite mumiile, iar femeile, sterilizate impotriva nenorocirilor si a batranetii, au incetat sa mai existe cu adevarat. Doar in legendele tarilor pe jumatate barbare mai poti gasi fapturile bogate in lapte si in lacrimi a caror odrasla ai fi mandru sa poti fi...
Erau orele fierbinti cand oamenii, bine incuiati in casele lor, dorm, isi numara drahmele ori fac dragoste, in timp ce, afara, soarele e atotstapanitor.
Marguerite Yourcenar - Povestiri orientale
Ca tot e la moda sa faci recomandari estivale, ia, va recomand si eu carticica asta. Nu e lunga - are doar 10 povesti, dar o sa va poarte prin tari calde cu legende si eroi, cu nereide si pictori. Sigur o sa va placa!
Citate – Plansul lui Nietzsche
Cat am pierdut oare din viata, se intreba el, pur si simplu uitand sa privesc? Sau privind si nevazand?
Bertha este - cum sa spun? - presexuala, o femeie neimplinita, un copil care se zbate neajutorat intr-un trup de femeie.
Mie cuvantul "datorie" mi se pare greu si tiranic. Eu mi-am redus datoriile la una singura - aceea de a-mi pastra libertatea. Casatoria, simtul posesiei si gelozia, pe care le presupune, inrobesc spiritul. Ele nu ma vor domina niciodata. Sper, domnule doctor, ca va veni timpul cand nici barbatii, nici femeile nu vor mai fi tiranizati fiecare de slabiciunile celuilalt.
Stii, Josef, pentru fiecare femeie frumoasa exista cate un biet barbat care a obosit s-o mai reguleze.
- Asta-i partea cea mai proasta! Viata este un examen fara nici un raspun corect. Daca ar fi s-o iau de la capat, cred ca as face acelasi lucru, aceleasi greseli. Deunazi ma gandeam la un subiect bun pentru un roman. De-as putea scrie! Imagineaza-ti: un barbat de varsta mijlocie, care a dus o viata nesatisfacatoare, este abordat de un duh ce ii ofera sansa de a-si retrai viata, avand posibilitatea de a-si aminti complet viata anterioara. Bineinteles, acesta accepta fara sa pregete. Dar, spre uimirea si oroarea lui, se trezeste ducand o viata identica - facand aceleasi alegeri, aceleasi greseli, crezand in aceleasi false idealuri si aceiasi zei.
Frumusetea este un mister. Nu prea stiu cum sa vorbesc despre asta, dar o femeie care are o anumita combinatie de carne, sani, urechi, ochi mari si intunecati, nas, buze - mai ales buze - pur si simplu imi inspira veneratie. Suna stupid, dar cred, aproape, ca asemenea femei au puteri supraomenesti.
Irvin D. Yalom - Plansul lui Nietzsche
O alta carte care se inscrie la categoria fictiune de tip documentar. Personajele sunt reale, dar intamplarile atribuite lor tin de domeniul fictiunii. Mi-a placut mult cum se imbina filosofia cu psihologia si faptul ca nu e o carte pe care sa o citesti in timp ce faci alte zeci de activitati. O recomand tuturor celor care simt nevoia sa ia o pauza de la carti frumoase, dar fara substanta.
Citate – Frida
Asculta, este ceva ce trebuie sa intelegi. In ciuda... divergentelor noastre, Frida imi spunea totul. Cel putin la inceput. Si uneori chiar si mai tarziu. Apoi dupa ce s-a casatorit si a inceput sa aiba probleme cu Diego, parca eram din nou ca in copilarie. Discutam ore in sir. De fapt, ea vorbea. Ea avea ce sa spuna. Am fost confidenta Fridei. Nu numai atunci, ci toata viata. Ori de cate ori avea probleme venea la mine. Eram cea mai buna prietena a Fridei. Atunci si, de fapt, intotdeauna.
Uneori am impresia ca mi-am trait intreaga viata prin Frida. Ea era aceea care avea aventuri, ea era aceea care traia emotii magnifice. Eu traiam o viata second-hand, asa cum purtam si hainele vechi ale Fridei. [...] Oriunde ajungeam eu, ea fusese mai inainte acolo. Uneori, chiar daca sunt apropiate, surorile isi traiesc viata independent, fiecare urmandu-si propriul destin. Nu si in cazul nostru. Adevarul este simplu: fara Frida, Cristi nu exista.
Daca eram flatata? Bineinteles ca eram. In definitiv, vorbim despre marele Diego River, pictorul - erou al Revolutiei Mexicane, si, in afara de asta, in ciuda marimii sale, Diego avea ceva irezistibil. Sau poate tocmai din cauza marimii lui. Era atat de senzual. Un maldar de carne si senzualitate. Iti venea sa-l atingi. Iti venea sa-ti infigi dintii in pliurile alea de carne. Si apoi, avea asa o faima. Nu, nu ca artist... adica, nu numai ca artist, ci ca amant. Avusese atatea femei; cel putin asa se spunea.
Bárbara Mujica - Frida
Pentru ca tot e centenarul Frida Kahlo, m-am documentat si eu despre pictorita mexicana. Am intrat pe site-uri dedicate ei, m-am uitat la tablourile pe care le-a pictat, la pozele cu ea si prietenii ei si, in cele din urma, am citit si romanul scris de Bárbara Mujica. Pentru ca este fictiune de tip documentar, mi-a fost destul de greu sa nu ma las purtata de val si sa cred ca ceea ce citesc este intr-adevar viata Fridei. Mi-a placut modul in care autoarea a imbinat realitatea cu fictiunea, astfel incat nu stii clar unde sa tragi linie intre ceea ce s-a intamplat si ceea ce si-a imaginat autoarea. Citind cartea nu am ajuns sa o cunosc mai bine pe Frida, ci sa vreau sa stiu mai multe despre ea. Filmul despre viata ei este urmatorul pe lista.
Puteti cumpara cartea de aici: Frida :)
Citate – In cautarea oii fantastice
"M-am dus in dormitor si am inceput sa deschid pe rand sertarele in care-si tinuse lucrurile, dar toate erau goale. Ramasesera doar o esarfa mancata de molii, trei batiste si un saculet cu naftalina. Avusese grija sa ia tot cu ea. Cosmeticalele imprastiate prin toata baia, bigudiurile, periuta de dinti, uscatorul de par, tot felul de medicamente, toata incaltamintea, de la cizme la sandale si papuci, un sertar intreg de accesorii, posete, valize, portofele, lenjeria de corp si ciorapii intotdeauna stansi cu hrija, scrisorile, intr-un cuvant tot ce ar fi putut sugera o prezenta feminina disparuse cu desarvasire. Aveam impresia ca-si stersese pana si amprentele. Luase si o treime din carti si discuri, toate cele pe care si le cumparase sau i le facusem eu cadou."
"Primavara aceea nu-mi lasase nici o amintire placuta, poate si pentru faptul ca incepuse sa mi se destrame casnicia. Ea nu se mai intorsese acasa de patru zile, laptele se stricase in frigider si mirosea, motanul era in permanenta lihnit. Periuta ei de dinti se uscase ca o fosila, langa chiuveta. Soarele de primvara reusea totusi sa-si strecoare razele in atmosfera asta. Macar el straluceste pentru toata lumea."
"Nici dumneavoastra nu realizati. Am stat toata noaptea si m-am gandit. Mi-am dat seama ca n-am aproape nimic de pierdut: m-am despartit de sotie, iar azi am de gand sa demisionez. Locuiesc intr-o camera inchiriata, n-am mobila si nici alte bunuri. Am cel mult doua milioane de yeni in banca, o masina veche si un motan batran. Toate hainele mele sunt demodate si discurile la fel. Nu sunt o celebritate, n-am credibilitate sociala, n-am sex-appeal. Nu sunt un geniu, nici macar nu mai sunt atat de tanar. Mereu vorbesc fara sa ma gandesc si pe urma regret. Ca sa folosesc expresia dumneavoastra, sunt un om mediocru. Va rog sa-mi spuneti, ce-as mai avea de pierdut?"
(Haruki Murakami - In cautarea oii fantastice)
Se intampla de multe ori sa citesc cate-o carte care sa nu-mi placa per total, dar in care sa gasesc niste citate pe care sa vreau sa le notez pe foi, in notepad, pe telefon, oriunde doar sa nu se piarda.
In cautarea oii fantastice nu este prima carte de Murakami pe care am citit-o, dar este prima care mi-a placut cu adevarat. Exista la Murakami o naturalate a exprimarii, o simplitate a limbajului pe care am ajus doar acum sa le inteleg si sa le apreciez.
Citatele respective mi-au placut tocmai pentru ca exprima atat de clar lucruri pe care eu m-as chinui degeaba sa le spun; m-as pierde in fraze complicate, as alege involuntar cuvinte ambigue, iar la sfarsit mi-as da seama ca nu m-am facut inteleasa. Pe cand la Murakami totul este simplu si frumos - la fel cum este intreaga carte; o citesti de placere si cu placere.
Recenzia cartii o gasiti aici.