Autori: Anthony Hassell, David Boyle, Jeremy Harwood
Rating:
Editura: Vellant
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Ovidiu Miron
128 pagini
ISBN: 978-973-1984-09-4
Cândva prin clasa a 9-a mi se pare, am văzut prima oară o fotografie a unui colţ din Sagrada Familia. Habar nu aveam cine e Gaudi, despre stilul gotic sau Art Nouveau ştiam doar puţin mai mult, iar clădirile nu erau în topul lucrurilor pe care le admiram. Însă din momentul acela am visat să ajung la Barcelona să văd catedrala căreia Gaudi i-a dedicat aproape întreaga sa viaţă. Nu ştiu de ce nu am ajuns încă, până la urmă nu este aşa de greu să ajungi acolo- însă analizând situaţia cred că mi-e puţin teamă să nu îmi pierd obiectul visării .
Până să îmi pice în mână Arhitectura modernă nu puteam arăta cu degetul (deşi nu e frumos) motivul pentru care există atâtea cărţi despre această ramură a artei sau pentru care se face atâta tam-tam pe seama ei- e greu, bineînţeles, să construieşti o clădire care să nu arate ca o cutie de chibrituri, însă de aici până la a avea proprii critici mi s-a părut un drum cam lung. (more…)
Autor: Diana Newall
Rating:
Editura:Vellant
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Mihai Murariu
127 pagini
ISBN: 978-973-1984-10-0
Mi se pare că atunci când vine vorba despre artă, pictura e marele perdant în ceea ce priveşte atenţia acordată de oamenii obişnuiţi, cel puţin în ziua de azi. Arhitectura îţi ia ochii, detaliile unei sculpturi te pot fascina, dansul te subjugă, teatrul te încântă , nu mai vorbesc de puterea muzicii. Însă pictura mie mi se pare că stă de ceva vreme într-un con de umbră- asta dacă nu e vorba să vizitezi vreun muzeu din Paris.
Eu fac parte mai degrabă din categoria oamenior de mai sus. Nu prea găsesc lucruri fascinante în pictură, astfel încât să-mi petrec ore întregi în faţa unor tablouri. De fapt, mult timp, dacă mă întreba cineva ce pictor îmi place ridicam din umeri. Asta până când am văzut un film. L-am descoperit pe Monet când am văzut Vanilla Sky şi de atunci m-am îndrăgostit de picturile lui. Am mai căutat şi alţi pictori impresionişti, însă tablourile lui mi-au plăcut cel mai mult. N-am ştiut însă niciodată exact de ce. (more…)
Autor: Eugen Negrici
Rating:
Editura: Cartea românească
Anul apariţiei: 2008
296 pagini
ISBN: 978-973-23-1974-1
Avem nevoie în răstimpuri de duşuri reci, mobilizatoare (eventual purificatoare), care să ne şocheze termic sufletul naţional, să ne potolească înflăcărarea evocărilor şi să tempereze grija maternă cu care manevrăm conceptul de „literatură română”. Mă tem că românul se va fi născut poet şi veşnicia se va fi născut la sat multă vreme de-acum înainte, dar o minimă luciditate every once in a while va fi tare instructivă.
Cu instrumentele potrivite – de regulă bisturiul mic şi aparent inofensiv al eseului, dar cu care pătrunde adânc sub epiderma literară, cu cinism şi ochi pentru sinteză, Eugen Negrici pare hotărât să răstoarne literatura română. Sau oricum, să ne răstoarne pe noi astfel încât să vedem corect slova românească („de la origini până în prezent”), dezbrăcată de voalurile menite să-i acopere excesele, uşor şchioapă şi „rezultat al unei naşteri dificile”. Perspectiva criticului vine, am putea spune, pe linia studiilor lui Mircea Eliade şi se constituie fără dificultăţi (nu e, de altfel, singura) într-o „mitografie literară”. Teza principală porneşte aşadar de la „pânza freatică” a miturilor (Raul Girardet), acea „potenţialitate mitică în regim de permanenţă” pe care aşezăm culturile şi din care, în momente de restrişte, ţâşnesc violent şi inevitabil, izvoare care modifică demersul interpretativ, sistemul de valori, dar mai ales procesele creatoare.
Este totuna o recenzie cu impresiile de lectură? Poate fi altceva decât o lectură mai avizată, căutând anumite jaloane, reacţii şi stimuli din domenii schematizate mental dinainte (retorică, psihologie, sociologie, filosofie…). Şi, în aceeaşi ordine de idei, este oare o biografie altceva decât un melanj de confesiune, impresie de lectură şi bârfă?
Acum, de ce trec de la recenzie la biografie şi las în zona interogativului aceste două noţiuni? E în natura câmpului lor semantic de a fi mai mult decât suma termenilor descriptivi conţinuţi, altfel spus, sunt şi altceva decât afirmă categoric dicţionarele.
O recenzie este oarecum o lectură a realităţii la puterea a treia. În cazul de faţă Borges dublează realitatea, atunci când n-o mistifică artistic, Williamson ia în considerare alături de realitatea propriu-zisă, istorică şi acest aşa-zis „univers borgesian”, dar şi unul de natură socială, psihologică, comportamentală reconstituit din mărturii ori din gesturi publice. În sfârşit cartea rezultată Borges – o viaţă a ajuns sub ochii mei de cititor pus imediat în faţa unei dileme. Cine ce a scris şi câtă realitate se ascunde în acest tom respectabil? (more…)
Din titlul acestei cărţi-“invitaţie la rezistenţă şi luciditate”, cum o defineşte autorul, mă atrage mult pronumele “ne”. Strecurat în titlu, acesta schimbă perspectiva asupra istoriei, care, dintr-o dată, nu mai este desfăşurarea liniară de mumii ţepene şi inexpresive, încorsetate între parantezele unor ani de domnie, aşa ne apare din manualele şcolare. Nu o ştiinţă de laborator, izolată şi obscură în articulaţiile ei, Istoria despre care se vorbeşte în carte este una căreia eu, cititorul, îi aparţin, care mă priveşte în mod direct şi mă responsabilizează.
Cine ne scrie istoria?… mai întâi, cine este cel care se întreabă? Mircea Platon – poet, eseist şi traducător, în prezent doctorand în Istorie la Ohio State University at Columbus, autorul unui fortifiant “îndreptar de fundamentalism literar”, numit Ortodoxia pe litere: (more…)
Iti place de noi? Daca da, ne poti ajuta promovand bookblog pe blogul sau site-ul tau. AICI poti gasi cateva bannere si codurile pe care le poti copia in tema blogului tau.
.
Din titlul acestei cărţi-“invitaţie la rezistenţă şi luciditate”, cum o defineşte autorul, mă atrage mult pronumele “ne”. Strecurat în titlu, acesta schimbă perspectiva asupra istoriei, care, dintr-o dată, nu mai este desfăşurarea liniară de mumii ţepene şi inexpresive, încorsetate între parantezele unor ani de domnie, aşa ne apare din manualele şcolare. Nu o ştiinţă de laborator, izolată şi obscură în articulaţiile ei, Istoria despre care se vorbeşte în carte este una căreia eu, cititorul, îi aparţin, care mă priveşte în mod direct şi mă responsabilizează.
