- 3 iulie 2009
- Raluca Alexe
Bine aţi venit în Fangtasia!
Cu siguranţă nu sunt cea mai competentă persoană care să vorbească despre literatura fantasy, dacă e să ne gândim la experienţă. Am văzut câteva filme cu vampiri, câteva cu vârcolaci, două părţi din Stăpânul Inelelor, una din Harry Potter însă nu citisem nici o carte. Şi nici nu am simţit vreodată nevoia. Ba chiar pot să spun că aveam o oarecare reticenţă, gândindu-mă că unii chiar învăţaseră să vorbească" elfa!
Curiozitatea însă m-a mânat să urmăresc pe HBO primul episod din True Blood. Iar acolo a început filmul (pentru că, evident nu putea fi vorba de a se rupe). Pentru cineva fără un interes special pentru vampiri, care evită filmele de groază şi care aproape şi-a jurat că nu o să citească/ vadă Amurg, m-am surprins de-a dreptul" fermecată, ca să folosesc vocabularul specific. Şi m-am trezit aşteptând cu sufletul la gură serile de vineri, pentru următorul episod şi refuzând categoric să fac rost de toate episoadele odată, prin metode mai puţin legale :D .
Şi, cum era de aşteptat, [Citeste tot Articolul]
- 26 iunie 2009
- M. V. Simandan
Cum cităm articole de pe bookblog.ro?
În ultimii câţiva ani, internetul a devenit o sursă principală de documentare nu doar pentru elevi şi studenţi, dar şi pentru cercetători, masteranzi şi chiar doctoranzi. Desigur, nu orice website-uri (pagini personale, bloguri, proiecte wiki etc.) pot fi citate într-o lucrare academică. Pe lângă calitatea informaţiei, există câteva criterii "tehnice" care trebuiesc identificate înainte de a decide dacă un articol publicat online merită sau nu a fi folosit ca bibliografie.
Două dintre cele mai importante criterii sunt: 1) furnizarea de date complete şi 2) notorietatea. [Citeste tot Articolul]
- 12 iunie 2009
- Iulia Nalatan
Ne învaţă şcoala să iubim cărţile?
Mereu mi-au plăcut. Sunt foarte sigură însă că am început să le îndrăgesc din copilărie, înainte de liceu. La liceu am fost pentru prima dată obligată să citesc o carte.
E păcat că aşa de mulţi oameni descoperă cărţile doar prin intermediul şcolii. În clasa a IX-a una dintre colege a mărturisit că nu citise nicio carte până atunci. Mi s-a părut o declaraţie gravă. Cum să nu fi citit nici măcar o carte, cât de mică? Mă întreb acum dacă această fată pentru care prima carte citită a fost parcă «Fratii Jderi », mai citeşte. Mă întreb dacă, asemenea ei, mulţi alţi tineri, odată cu terminarea liceului şi automat dispariţia unei autorităţi care să le impună să citească, simt încă nevoia să continue această activitate. [Citeste tot Articolul]
- 22 mai 2009
- M. V. Simandan
The Ironman-pe scenă
A trecut mai mult de o lună de când am scris pe bookblog.ro despre povestea cărţii The Ironman. A Play, o carte pentru copii scrisă în engleză, care, aşa după cum sugerează şi titlul, este o piesă de teatru despre Omul de Fier. Între timp, cartea a fost citită de toţi elevii mei, iar cei din clasa a VII-a de la şcoala internaţională din Bangkok au acceptat provocarea mea de a pune piesa pe scenă.
Momentul s-a potrivit de minune cu sfârşitul anului şcolar 2008-2009 şi cu o zi ceva mai specială din viaţa mea. Dar, până când elevii mei au ajuns să culeagă laurii gloriei pe scena şcolii, cu toţii am trecut printr-o altă experienţă la fel de minunată. Desigur, este vorba de pregatirea propriu-zisă a piesei. [Citeste tot Articolul]
- 8 mai 2009
- Raluca Alexe
De ce citesc oamenii?
De multe ori am auzit discuţii pe tema motivului pentru care citesc oamenii, în general la Schimb de Cărţi. Curioasă, am căutat şi pe Internet, iar cineva chiar a postat întrebarea "Why do people read?" pe Yahoo Answers. Răspunsurile sunt în general aceleaşi: pentru că este distractiv, relaxant, pentru că citeşti despre ideile altora, descoperi cum văd alţii lumea, pentru că înveţi lucruri noi.
Cel mai bun răspuns fusese votat acesta: "To mature emotionally and intellectually, and that happens with seeing the perspective of other people and forming new ideas or substituting the old ones. This way also we can experience feelings and situations otherwise unattainable or dangerous to our real life." Frumos şi, de ce nu, adevărat.
La un moment dat însă, pe când observam cu coada ochiului într-o cameră de la parterul unui bloc un şifonier masiv cu tot felul de cărţi înghesuite deasupra lui până în tavan, mi-a venit în minte o întrebare. [Citeste tot Articolul]
- 30 aprilie 2009
- Silviu Man
Tendinţe sexy-culturale: cum să-l îngropi într-un mod simplu şi atractiv
Motto: "Obligă-i să clădească un turn împreună şi-i vei transforma în fraţi. Dacă vrei să se urască, aruncă-le grăunţe". Antoine de Saint-Exupéry, Citadela
Acum ceva vreme, într-o postare de pe blogul Eminescu, mon amour, dl. Dragoş C. Butuzea se întreabă ce m-a găsit de m-am apucat să recenzez cărticica lui Eliade - "Despre Eminescu şi Hasdeu" şi mai ales, de ce nu m-am încruntat critic în loc să mă las "secerat de un discurs eliadesc hagiografic şi naţionalist". Nota se încheie cu concluzia amară că sunt cam prins de "febra Eminescu" şi cu gândul că "avem nevoie de multe duşuri reci". Trecând peste detaliul că oamenii care au febră nu se tratează cu duşuri reci, ci cu ceaiuri fierbinţi şi pastile, şi ignorând într-o mare măsură argumentul cvasipolitic*, încerc în rândurile de mai jos o detaliere (nu o explicaţie, nu o justificare) a atitudinii mele. În articolul de faţă nu este vorba despre Eminescu, sau numai despre Eminescu, ci despre valoare, un cuvânt care - deloc surprinzător - pare că a devenit proprietatea exclusivă a economiştilor (cu ocazia talk-show-urilor de specialitate) şi a băieţilor din Sălajean (cu ocazia chefurilor cu mici & bere la pet & manele).
REGRETE ETERNE. DOUÄ‚ ARGUMENTE ÎN FAVOAREA DEFUNCTULUI
1. Argumentul de bun-simţ: Ce m-a mirat cel mai mult la blogul în care am fost urecheat a fost motivaţia demersului: anume că autorii lui încearcă să sufle "praful prostiei" aşezat de două secole pe "poetul Mihail Eminescu, un om printre mulţi alţii, de altfel". Pe lângă ambiguitatea sintagmei (te întrebi dacă printre cei care au ajutat la operaţiunea de prăfuială s-ar număra în acest caz şi Noica, Perpessicius sau Petru Creţia), e lesne de observat o contradicţie de termeni: poetul a fost un om printre mulţi alţii. Stai şi cugeţi apăsat: în cultura în care am fost educat, poetul - din orice epocă ar veni şi orice obsesii ar avea: romantice, simboliste sau postmoderne - este, orişicât, un om care nu prea e ca toţi alţii, că altfel nu ar fi poet. Aş fi înţeles dacă vreun angajat de la cimitirul Bellu, plimbându-se meditativ printre mormintele oamenilor de seamă, ar fi oftat cehovian : "da, şi ei au fost oameni. Ah, vanitas vanitatum...", dar să auzi replica asta de la un om viu, tânăr şi care nu lucrează în industria funerară e uşor straniu. Dacă prin a fi om printre mulţi alţii, Butuzea înţelege că, senzaţional!, şi Eminescu se spăla pe ochi, îşi tăia unghiile, uneori îşi trecea mâna prin păr cu nervozitate, alerga când era în întârziere şi mânca cu regularitate pâine, atunci ideea trebuie felicitată ca pe o adevărată descoperire istorică.
- 24 aprilie 2009
- Iulia Nalatan
Buchiniştii
Pe malurile Senei timpul se opreşte în loc. Câteva sute de buchinişti îşi deschid zilnic magicele cutii verzi în faţa trecătorilor.
Pentru unii dintre ei, meseria este transmisă din familie. Alţii au avut prieteni buchinişti. Sunt rari cei care au ales această meserie la întâmplare, pentru că nu aveau altceva de făcut. Un factor important ce a contribuit la alegerea lor e pasiunea pentru tot ce înseamnă carte. Un alt element decisiv a fost nevoia de a se simţi liberi. Buchiniştii sunt rebelii care refuză să trăiască dintr-un salariu fix, într-un spaţiu închis. Intemperiile, poluarea, zgomotul ar putea fi piedici serioase în calea acestei meserii.
Şi totuşi...
Iniţial mă gândeam să fac pe reporterul şi să pornesc la drum inarmata cu o listă de întrebări ca să îi cunosc mai bine pe aceşti oameni. Pe urmă am găsit pe internet un studiu făcut de altcineva din care am preluat cateva rezultate pentru acest articol. Interesant e că în timp ce clienţii văd în această meserie pasiunea pentru cărţi, pentru buchinişti, pe primul loc este nevoia de libertate, "sa muncesc pentru mine, fără obligaţie faţă de cineva". [Citeste tot Articolul]