Autor: Henry Miller
Rating:
Editura: Trei
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Roxana Boboc
408 pagini
ISBN:978-973-707-311-2

După cum un pasionat de scene fierbinţi ar da pe repede-nainte filmul Monster’s ball, trecând cu nerăbdare peste toată acţiunea doar ca să ajungă la secvenţele explicite cu Halle Berry şi Billy Bob Thornton, ce constituie pentru mulţi critici cea mai realistă partidă de sex din cinematografie, tot aşa un împătimit de lecturi cu subiect, intrigă şi tâlcuri ar fi după o vreme tentat să frunzărească Opus Pistorum în căutare de orice altceva înafara nesfârşitelor descrieri de împreunări; însă dacă primul s-ar putea declara câştigat, al doilea ar rămâne fără discuţie cu buza umflată, fiindcă din totalul de 400 de pagini ale romanului lui Miller, cele 10-15 de respiro strecurate din loc în loc trec neobservate.

Nu că restul ar fi notabile atfel decât prin abundenţă. Fiindcă începând cu prima pagină, asupra cititorului se revarsă un potop de grozăvii, de la voyeurism, pedofilie şi incest la sodomie, zoofilie şi viol în grup; în faţa acestora, abundenţa adulterului şi episoadele de homosexualitate par absolut nevinovate. Dacă însă la început toate astea îţi trezesc un interes vinovat, după maximum 50 de pagini survine obişnuinţa şi plictiseala. Nu sunt un mare consumator de literatură erotică, dar eu unul în acest roman nu găsesc nici umorul lui Bukowski, nici farmecul lui Gutierrez şi nici imaginaţia lui Sade, ci doar sex gol şi searbăd, fără substrat.

La sfârşitul volumului, pe coperta a patra, este arborată dubioasa mândrie a publicării unei lucrări care „are potenţialul de a reintroduce ideea de cenzură pe piaţa editorială românească”; este şi asta parte a unei strategii de marketing care dacă are drept scop doar vinderea cărţii, se vede treaba că, cel puţin în cazul meu, a funcţionat. În rest însă, Opus Pistorum se dovedeşte o pierdere de timp într-o lume ce trăieşte zi de zi pe fugă, o risipă de hârtie în epoca încălzirii globale şi o irosire de bani în vreme de criză economică.

Scris de Mihai CălinCarti de acelasi autor

• Sexus
• Nexus
• Primavara neagra
• Zile linistite la Clichy
• Tropicul Capricornului

Autor: Pedro Juan Gutierrez
Rating:
Editura: Trei
Anul apariţiei: 2007
Traducător: Ana-Maria Tamaş
464 pagini
ISBN: 978-973-707-163-7
(sau cumpără aici ediţia în limba engleză)

Alimente pe cartelă, bişniţă cu ce nu se găseşte-n magazine –deci cu orice-, apa şi curentul oprite când ţi-e lumea mai draga, cozi interminabile, salam cu soia, oameni disperaţi să fugă, poliţie represivă, presă care vorbeşte doar despre realizări măreţe.. Nu e vorba despre România ceauşistă a anilor ’80, ci de Cuba lui Castro din anii ’90, cum este ea înfăţişată de Pedro Juan Gutierrez în Trilogie murdară la Havana.

In spatele titlului, care te poate duce cu gândul la o carte despre dulci perversiuni şi descrieri picante, descoperi, citind, romanul mizeriei unui popor zdrobit de foamete şi sărăcie.

Intr-o lume cândva fermecătoare, acum decăzută, omul revine la stadiile de început ale evoluţiei; uită de generozitate şi solidaritate, se scutură de morală şi demnitate, renunţă, ca să nu-şi piardă cumpătul, la reflecţia asupra a ceea ce-l înconjoară, se desparte cu alte cuvinte, rând pe rând, de toate straturile care-l transformaseră din animal în om, totul pentru un unic şi jalnic scop- de a supravieţui şi nimic mai mult. „Sărăcia perverteşte lumea”.

Oamenii stau înghesuiţi, alături de şobolani, în cămăruţele insalubre ale clădirilor pe cale să se prăbuşească şi mişună prin oraş în căutare de şmenuri sau hrană. Sunt într-o fugă fără sfârşit către mai bine: din sate fug spre Havana, iar din Havana fug către Miami, unde realizează în sfârşit că închisoarea din ţară le întemniţează sufletul oriunde s-ar duce. Bunăstarea se măsoară în fripturi, banii cu greu câştigaţi sunt aruncaţi pe fereastră şi goana o ia de la capăt. Eliberarea, şi aceea temporară, vine pe filierele obişnuite: alcool, droguri şi mai ales sex: straight sau gay, din dragoste, de plăcere sau pe bani, cu parteneri tineri sau pensionari, intra sau interrasial, simplu sau în grup, în casă, pe stradă sau pe plajă, împreunarea asta frenetică este în aceeasi măsură expresia sărăciei şi a sângelui fierbinte, caraibian.

Intorcând paginile, ai impresia că citeşti un foileton inspirat de ştirile de la ora 5, în care sunt la ordinea zilei jafurile-n văzul lumii, contrabanda, crimele, sinuciderile, accidentele stupide, vrăjitoria, adulterul, prostituţia, exhibiţionismul, voyeurii, necrofilia şi canibalismul- poliţia se face adesea că nu vede, iar pe oameni nu-i mai şocheaza nimic.

Acesta este de fapt „meniul” oricărei lumi în plină destrămare, la care se adaugă ingredientele cubaneze –parfumul de rom şi trabuc, maşinile de epocă, plajele, oceanul, boleroul, femeile frumoase, amestecul unic de creştinism şi zei afro-cubanezi- şi care alcătuiesc o pojghiţă subţire şi fermecătoare, un miraj pentru turiştii străini, acei observatori cinici sau doar superficiali, cu aparatul foto într-o mână şi ghidul turistic în cealaltă.

Cartea aceasta redă fără ascunzişuri, fără cosmetizări, viaţa acelor ani de pe străzile Havanei, iar Gutierrez însuşi explică procesul: apucă pur şi simplu o bucată din realitate şi o trânteşte cu toată puterea pe pagina albă.

Nouă, celor scăpaţi cu 20 de ani în urmă dintr-un coşmar, trecuţi prin panica anilor ’90 şi ajunşi acum, năuci, în faţa altor vremuri tulburi, acest veritabil roman al crizei ne pune în faţă alternativele: să continuăm, ca până acum, să ne-năsprim şi să ne coborâm spiritul în mocirlă sau să ne lăsăm inspiraţi de pescarul lui Hemingway din Bătrânul şi marea, spre care Gutierrez priveşte cu nostalgie, ca spre un erou cubanez al altor vremuri, tot grele, dar mai demne. Primul pas ar putea fi să preluam din filozofia de viaţă a lui Cholo, personajul ultimei povestiri din volum, care la 76 de ani îşi continuă drumul optimist şi vioi, lovit, dar neînvins: „Trebuie să trăieşti eliberat de frică şi să mergi înainte.”

Scris de Mihai CălinCarti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: Salwa al Neimi
Rating:
Editura: Trei
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Mihai Pătru
160 de pagini
ISBN:978-973-707-262-7



Citind pe coperta a patra cuvinte ca “literatură erotică” şi “senzualitate”, la început de drum nu poţi să nu te întrebi cu cea mai mare seninătate: Oare chiar există literatură erotică arabă? Mai ales pentru că atunci când te gândeşti la arăboaice şi sexualitate – idee destul de bine înrădăcinată, ca toate ideile naive – nu prea-ţi vine să crezi că aceste femei chiar se bucură de actul sexual (cam acelaşi lucru pe care-l manifeşti când vine vorba de ţărăncile noastre: contactul sexual există, dar mai mult ca sigur că nu le face vreo plăcere şi, mai ales, nu vorbesc niciodată despre asta).

Autoarea, Salwa al Neimi, este de origine siriană şi, momentan, locuieşte la Paris. Ar declara cu siguranţă, în spiritul lui Woody Allen, “sunt de confesiune islamică dar m-am convertit la hedonism”. Cartea, scrisă direct în arabă, a creat o adevărată undă de şoc printre conaţionali, şi a fost considerată o intifada, un act de rebeliune împotriva celor două mari caracteristici ale societăţii islamice: disimularea şi renunţarea.

Naratoarea, expertă clandestină în cărţi erotice, detabuizează cu impertinenţă actul sexual şi plăcerea aferentă, demonstrând metodic că araba este limba sexului. Nu false pudori sau rezerve închistante, ci amintiri şi mărturii străbătute de o oarecare indecenţă, chiar obscenitate, limbaj explicit, echivoc, dar şi feminitate. Proba mierii este confesiunea unei femei moderne dezinhibate, cel mai probabil influenţată de literatura occidentală (poate chiar de cea franceză, numele lui de Sade apare menţionat în text) şi care pare să-şi asume rolul de deschizător de drumuri, vorbind nu numai în numele compatrioatelor obişnuite cu reprimarea, ci şi pentru femei, în general, aproape toate având o esenţă poligamă, în viziunea naratoarei.

Mai puţin manual de erotologie, cât voiaj în lumea simţurilor şi a voluptăţii, Proba mierii este un fel de iniţiere în tainele plăcerii sexuale. Dar cu cât înaintăm în text, iar clişeele privind lumea musulmană se destramă puţin câte puţin, cu atât lejeritatea aplaudată la început se transformă, inevitabil, în bravadă.

Partea de “etnografie” dinspre finalul romanului joacă pe redarea cât mai amănunţită a vieţii sexuale a celorlalţi – fie ei bărbaţi care se laudă cu cuceririle lor amoroase pentru a epata sau femei care cred în fidelitate şi dragoste până când ajung să-şi contemple de după perdea consortul adulterin: E o ţară civilizată. Se aplică drepturile omului chiar şi în cazul adulterului. Nouă luni pentru cei căsătoriţi, doar trei pentru necăsătoriţi.

Eliberarea sexuală ce ţâşneşte din acest roman va înfierbânta mereu imaginaţia occidentalului, amator de scandaluri şi grăbit să pufnească sarcastic în faţa unei culturi pe care nu poate să o cuprindă. Iar când vine vorba de un subiect atât de sensibil ca viaţa sexuală, poate că ar fi optat, totuşi, pentru puţin mai mult mister.

Scris de: Ioana Ristea
Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: Niall Griffiths
Rating:
Editura: Pandora M

(ediţia în limba engleză)

Chiar şi atunci cînd arătăm înţelegere şi compasiune, tot nu ne plac marginalii, cei diferiţi, cei care scapă cumva fluxului obişnuit al vieţii. Niall Griffiths nu este primul care scrie despre excluşi, noutatea adusă de el este refuzul oricăror interpretări şi evaluări: nu scrie cu intenţii moralizatoare despre o lume veşnic beată şi drogată, nici din curiozitatea faţă de o altă specie umană. Scriind jumătate+jumătate (Kelly+Victor) din două perspective aparţinînd celor două personaje centrale, Griffiths oferă piste pe care să ne poată aluneca gîndurile: ce este identitatea, ce sunt binele şi răul, pînă unde merge pasiunea/dragostea/ataşamentul, unde se opreşte dragostea şi unde începe boala şi cine e în măsură să hotărască limita.

Cine sunt?

Doi tineri din Liverpool, care se întîlnesc într-un bar în timpul beţiei de Anul Nou. Pînă aici, nimic obişnuit, este povestea a sute de oameni. Kelly şi Victor vin însă din lumea pe care mulţi dintre noi o consideră subterană sau – şi mai bine pentru liniştea noastră – inexistentă: lumea în care drogurile sunt mesele principale, totul se întîmplă în valuri de alcool, umilinţele şi mizeria par să fie sinonime cu a trăi în marele oraş, iar modurile în care oamenii îşi caută fericirea sunt din ce în ce mai bizare.

Neobişnuită în manifestări, dar cu acelaşi şablon dragoste-ură este legătura dintre Kelly şi Victor, aflată de la început pe muchia dintre viaţă şi moarte. De altfel, istoria Kelly+Victor este un fel de basm violent, care nu spune însă lucruri diferite sau mai rele decît dorinţele şi fantasmele omeneşti. Dezvelindu-le însă de partea de suprafaţă, care le ascunde şi le face suportabile, Griffiths arată încăperile minţii, sufletului cu totul altfel decît suntem obişnuiţi să gîndim despre suflet. Aici, tandreţea este violentă, fericirea este sîngeroasă sau alcoolizată, extremele sunt norma. Kelly+Victor se află departe de cuminţenie şi delicateţe.

Bine sau rău?

Pe de-o parte bine, fiindcă chiar dacă nu o recunoaştem, toţi avem părţile noastre urîte. În cazul acesta, cartea nu face decît să vorbească despre urîtele acestea, fără să-şi ia precauţii că ar putea îngrozi un cititor sensibil.

Pe de altă parte rău, pentru că o adicţie (aşa cum e cea dintre Kelly şi Victor) se învîrte vicios pînă cineva dispare, iar în viaţa de zi cu zi, normativă, de obicei, avem resurse să ţinem dependenţele la un nivel suportabil, aşa încît nimeni să nu dispară. Tot rău şi inconfortabil: personajele lui Griffiths sunt, de fapt, infantile, nu există între ele, în lumea lor ceva care să interzică răul şi ceva care să răsplătească binele, dacă ar fi să ne întoarcem puţin la expresia lui Freud: aceasta este lumea perverşilor polimorfi. Fără un principiu ordonator, toţi sunt condamnaţi să dispară, pulverizaţi de dorinţele contradictorii, incontrolabile.

Binele şi răul nu există, prin urmare, în basmul cu Victor şi Kelly, este numai un amestec confuz şi periculos, care duce personajele pe un drum cu final aşteptat. Aventura lor erotică, împinsă dincolo de limitele grijii faţă de integritatea celuilalt, nu poate avea decît un singur tip de deznodămînt.

Fiindcă te iubesc, te voi omorî

Primul schimb de priviri îi atrage pe cei doi într-o relaţie pe cît de pasională, pe atît de autodistructivă. Îşi doresc să fuzioneze, să fie unul singur. Sunt în stare, pentru asta, să se rănească. În timpul orgasmului, Kelly îl sugrumă pe Victor, iar el descrie lumina care îi alungă tot întuneriul şi toată spaima apropierii de moarte. Relaţia lor include tot arsenalul: erecţii dureroase, sex oral descris în detaliu, legatul de pat, inscripţionări cu un cuţit şi o experienţă extremă pentru Victor, spaima bărbaţilor – violul anal.

Da, se vorbeşte mult despre sex în romanul lui Griffiths, la o primă vedere, numai despre sex, fără limite de limbaj, fără indulcitori, fără vreo menajare a sensibilităţii cititorului. Aici trebuie să menţionez că traducătorul merită laude pentru că a păstrat tonul cărţii, transpunîndu-l în limbajul „murdar” al limbii române.

Însă prin scenele de sex, romanul pune în discuţie lucruri esenţiale despre oameni şi relaţii: dacă schemă penetrant-penetrată se poate modifica, dacă există iubire sau este numai dependenţă, dacă singurul lucru care face viaţa să merite este această dependenţă, dacă iubirea înseamnă şi umilinţă etc. Şi aici apelul la cazul extrem (Kelly+Victor) poate lumina, explica situaţiile din cuplurile obişnuite.

Cui îi pasă?

Kelly şi Victor trec, în relaţia lor, de limitele pe care le pune atît natura, cît şi de cele culturale. Sexul devine mijloc: pentru el de a-şi privi moartea în faţă, pentru ea de a-şi exprima furia, agresivitatea, nevoia de a face rău. Pasiv-activul este inversat între Kelly şi Victor, dar mai sunt şi alte cazuri interesante, povestite, de exemplu, de o prietenă a lui Kelly, prostituată: bărbaţi care plătesc ca să fie bătuţi şi scuipaţi, alţii care plătesc pentru a se întoarce la comportamente din prima copilărie.

Pînă la urmă, este vorba de o întreagă lume în infantilizare, care regresează. Nu-i o lume fericită, în ciuda libertăţii de a face orice cu propriul corp, în ciuda explodării limitelor, dimpotrivă, este vorba despre oameni-victime ale dependenţelor de tot felul, ale temerilor de a rămîne singuri, cu golul din interior.

Kelly+Victor nu-i tocmai genul de carte pe care a-ţi recomanda-o unui adolescent sau tînăr adult, de exemplu. Dar este posibil ca lumea multora dintre aceştia să arate deja astfel.

Scris de Mihaela Butnaru

Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor:Bruce Benderson
Rating:

(sau cumpără aici ediţia în limba engleză)

Dâmboviţa dreamin’

“Românul” este o carte pe cât de mare, pe atât de mică. Se citeşte greu, a plictis, se rezumă uşor. Iată: intriga romanului lui Bruce Benderson s-ar putea rezuma astfel: americanul (ipohondru, libidinos, consumator aprig de codeină şi Gerovital, pe care toţi maidanezii din Bucureşti, în accese turbate de xenofobie şi naţionalism, îl latră şi-l muşcă) se întâlneşte cu românul (cum altfel decât rupt în fund – no pun intended – şi greu de urnit), cu care are o relaţie sturlubatică.

În partea hard a acţiunii (primele 150 de pagini) am putut număra – cu o greaţă cauzată pesemne de educaţia retrograd-heterosexuală primită din familia tradiţională din care fac parte – şapte contacte homosexuale – majoritatea cu televizorul deschis pe canale porno – şi unul de natură incertă.

În partea soft (restul de 350 de pagini), autorul-narator, parcă anticipându-şi eşecul amoros, flirtează compensator cu cultura română, prilej cu care ne oferă, strecurate printre ochiurile melodramei lui multiculturale, informaţii noi şi utile :

- identitare – că noi, românii, avem o “identitate schizofrenică” şi “o ţară asemenea unui copil maltratat dintr-o familie destrămată”;

- socio-filozofico-erotice – “sunt convins că pofta carnală nu este nimic altceva decât interludiul nedreptăţii sociale – sau mai bine spus, visul – despre valenţele libidinale ale Celuilalt”;

- istoric-psihanalitice – raporturile dintre regina Maria şi Carol al II-lea aveau, mă rog, întelegeţi, nişte conotaţii oedipiene, şi – pe-asta sigur n-o ştiaţi! – “spiritual vorbind”, Elena Lupescu şi Corneliu Zelea-Codreanu “erau frate şi soră, convinşi că orice mijloace le scuză căutarea romantică”.

Se pare că, până la urmă, agasată de neroziile de mai sus, cultura română îl refuză, rămânând ca bietul Bruce să lăcrămeze melanholicos, de peste ocean, după romanele lui Panait Istrati, sculpturile lui Brâncuşi şi, mai ales după Mioriţa, cu care aproape că se identificase în timpul unei păruieli cu amorezul său balcanic.

Scris de Silviu Man
Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: Gaelle Guernalec-Levy
Rating:
Editura: Trei
[Cumpără cartea]

Amant cu voia soţului este un roman erotic în sensul extrem de sexual al termenului. A fost prima dată când am citit un roman din această categorie, aşa că am fost destul de surprinsă. Totuşi, actele sexuale nu sunt gratuite, ci propulsate de o emoţie puternică. Aduse la un stadiu de pasiune incontrolabilă, iraţională, însă datorită iubirii.

Dacă nu eşti obişnuit cu tipul de roman erotic, s-ar putea să te sperii încă de la primul capitol, care este şi unul din cele mai fruste. Se întâmplă cam tot ce se întâmplă şi într-un film erotic explicit. În acelaşi timp, lucrurile sunt cu atât mai interesante cu cât sunt povestite de o femeie. De autoarea Gaelle Guernalec-Levy, jurnalistă în viaţa de zi cu zi, ce se identifică cu naratoarea şi persojanul principal al cărţii. În general, întreaga carte mi s-a părut a fi o fantezie extrem de personală a autoarei.

Amant cu voia soţului este o carte subţire, de citit într-o noapte, ce se adresează în special femeilor. Asta cred fiindcă sunt surprinse foarte multe sentimente mai mult sau mai puţin subtile, însă foarte personale pentru oricare adolescentă ce devine, în timp, soţie şi mamă. Este despre prima iubire din liceu, primii fluturi închişi în stomac ce se zbat cu putere să iasă, despre furnicăturile şi fierbinţeala primelor atingeri mai intime. Despre dorinţa de a fi cunoscută de un bărbat. Primul bărbat.

Amant cu voia soţului are o structură un pic deosebită începând cu sfârşitul şi continuând cu capitole alternative ce fac referire la trecut sau la prezent, până se unesc la final în prezent. Astfel, te ţine acolo cu fiecare capitol ca un episod al unui serial care se încheie provocator pentru a te face nerăbdător să vezi continuarea. Un artificiu simplu şi eficient. Această alternare are şi rolul de a da un caracter sinusoidal energiei pe care ţi-o transmite acţiunea, schimbând sentimente adânci cu plăceri superficiale.

Amant cu voia soţului este despre o poveste de dragoste din liceu, adorată şi niciodată uitată, ce reînvie peste mulţi ani, după întâlnirea cu cel care a determinat-o, când este prea târziu pentru iubire, dar nu şi pentru sex. Frustrarea rămasă de atunci, datorată neîmplinirii, se vindecă acum prin mistuirea pasiunii între aşternuturi. Sau pe jos. Ceea ce face această poveste interesantă este poate chiar situaţia din titlu, faptul că iubitul din liceu, revăzut după ani, este acceptat de soţul femeii îndrăgostite – sufleteşte de soţ, trupeşte de cel din trecut.

Această carte nu aş recomanda-o totuşi celor care nu au destul sânge rece sau deschidere spre aceste subiecte fiindcă s-ar putea să rămână foarte contrariaţi de anumite aspecte. Spre exemplu de prezentarea unui club esanjist cu camere speciale pentru cupluri. Sau de vorbele soţului care îi spune ei, despre fostul ei iubit: “i-am deschis uşa şi l-am primit în pat fiindcă te poate aduce la orgasm, situaţie care mi se pare sexualmente excitantă şi omeneşte salutară.”

Totuşi, mai departe de erotismul acestei cărţi, am găsit în ea mult despre ce înseamnă prima iubire, credinţa – manifestată aproape fizic – că vei împarţi întreaga viaţă cu acel om, de care până la urmă ajungi într-un fel sau altul să te desparţi, iar peste ani să dai seama că nu v-aţi fi potrivit de fapt. Că totul era doar o flacără de moment generată de atracţia fizică, pentru a te potrivi într-adevăr cu cineva şi a te căsători fiind necesare alte lucruri. Cum sunt înţelegerea, comunicarea, preferinţele comune.

“Imi iubeam soţul, îmi plăcea să fac dragoste cu el, îmi plăceau cultura şi umanismul lui, simţul autoironic, gustul pentru lecturi, blândeţea lui, modul în care ştia să fie ca un tată auster şi ludic în acelaşi timp. Cu toate acestea eram întinsă în patul acela, complet abandonată, fremătând sub mângâierile unui alt bărbat de care nu ştiam mai nimic, de care mă izbisem în altă viaţă.”

Va invit aşadar să o citiţi, cei care credeţi că rezistaţi anumitor scene de obicei interzise. Este o carte simplă, pe alocuri simplista, o fantezie pe care orice femeie o poate la un moment dat dezvolta, pornită dintr-o neîmplinire trecută, pentru a se vindeca acum. O carte despre diferenţa dintre iubirea pasională, “senzationala” şi iubirea raţională, calmă. În fiecare minut în timp ce citeam auzeam pe fundal melodia de mai jos, aşa că vreau să o împărtăşesc şi cu voi. Seamănă mult cu povestea cărţii.

Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: Nic Kelman
Rating:
Editura: Trei
[Cumpără cartea]

Vampirisme

Nu există inocenţă în cartea lui Nic Kelman, iar lipsa ei nu e deplînsă de nimeni, nici măcar de călătoria nostalgică printre fragmente din Odiseea şi Iliada. Nici fetele de 15, 16, 17 ani, cu toată prospeţimea şi moftureala lor, nu sunt nevinovate, ci veritabile vînătoare de slăbiciuni. La fel, bărbaţii aflaţi în criza vîrstei de mijloc caută obsesiv trupuri tinere, minţi neviciate de succes, fete cu planuri mărunte, vise drăgălaşe. Este un fel de schimb reciproc avantajos între tinerele care vor să ardă cîteva trepte de maturizare şi să acceadă la viaţa secretă a adulţilor, în timp ce îşi păstrează viaţa adolescentă, şi bărbaţii care vor să se întoarcă la vîrsta minunilor, rămînînd, în rest, oameni de succes.

Totuşi, confesiunea naratorului încearcă o întoarcere la inocenţă, în sensul în care aceasta este un ritual de întinerire, o succesiune de paşi de rac pentru a se agăţa, din nou, de vîrsta în care promisiunile şi jurămintele cîntăresc mai mult decît cadourile scumpe şi actul de căsătorie. Îmbăierea legendară în sînge de fecioară este înlocuită cu un alt tip de ritual: sexul cu fete, cu cît mai tinere, cu atît mai irezistibil. Poate sună exagerat, dar să nu uităm că tinereţea fără bătrîneţe este una din obsesiile nedomolite ale omenirii. La fel, dorinţa de putere. A avea puterea înseamnă, în cartea de faţă, permisiunea de a avea tot ce doreşti, dar o permisiune care devine obligaţie. E puterea căreia bărbaţii din carte nu-i pot rezista, puterea-slăbiciune.

Şi viaţă fără de moarte

Vinătoarea de tinereţe nu e singura misiune în care pornesc oamenii, mai este, de asemenea, amînarea morţii. Personajul lui Nic Kelman, prin relaţiile sale compulsive (pe care le justifică elaborat) nu numai că găseşte o portiţă pentru capcana propriei vieţi, dar astfel crede şi că oferă sfîrşitului un termen îndepărtat. Credinţă firească, atîta timp cît ei se află departe, îşi închipuie, în tinereţea veşnică:

„Şi, tot asemeni unui copil, ele ne fac să privim lucrurile pe care nu le-am mai privit de ani de zile, pe care nici măcar nu ne aminteam să le fi privit vreodată pînă cînd nu ni le arată ele cu degetul. Şi privindu-le întinerim, pentru că ce înseamnă a fi copil dacă nu a privi asemeni unui copil?”

Aventurile lui amoroase sunt nu doar un mod de a învinge sistemul din interior (se foloseşte de instrumentele vieţii de adult pentru a obţine ce doreşte), ci şi o eliberare de conştiinţa morală. Are de-a face conştiinţa morală cu sexul? Sau: dacă sexul cu tinere este o adicţie, ce lipsă sau preaplin repară ea? Bineînţeles, întrebările post-lectură nu sunt chiar atît de apetisante, totuşi, marele plus al cărţii este că poate trezi astfel de întrebări de profunzime.

În ciuda alternanţei – al cărei sens nu l-am descoperit – de scene erotice şi fragmente odiseice, Fete ne poate face, bărbaţi şi femei, să privim în jur: există o piaţă sexuală în care fiecare cere şi oferă în funcţie de cîtă putere socială are? Cîte dintre lucrurile care ne fac să fim ceea ce suntem au legătură cu întoarcerea în tinereţe sau cu idealizarea unei vîrste?

În fine, dacă nu ţinem neapărat să ne avîntăm în această introspecţie incomodă, Fete de Nic Kelman este o operaţie în zona fantasmelor masculine, care poate şoca sau atrage, determina acuze sau aplauze pentru indecenţă. Cum se întîmplă cu mai toate cărţile, depinde de cititor.

Scrisă de Mihaela Butnaru

Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: Sorin Delaskela
Rating:

Văd cartea lui Sorin Delaskela ca pe o încercare de dezgolire a lumii, cercetare febrilă în intimitatea ei, venită din curiozitate, exasperare şi pasiune. Pînă la urmă, luciditatea nu poate rezulta decît din exasperare, dintr-o tensiune internă care face ridicole, aproape obscene lucrurile pe care îşi bazează oamenii viaţa: munci mărunte fără vreun scop sau vreo satisfacţie, iubiri programate, plictisite, iluzii de glorie sau nemurire, viclenia, profitul. Sunt scrise în Abisex dramele obişnuite, lipsite de grandoare, cu atît mai dureroase cu cît nu le salvează spiritualizarea.

De altfel, a purifica nenorocirile oamenilor, a-i îmbunătăţi, descrie în culori călduţe nu sunt altceva decît forme subtile de iluzionare. În schimb, Abisex este o lume fără amăgiri, nudă, poate de aceea, pentru unele gusturi, şocantă, obscenă, revoltătoare. La o vedere superficială, încă o pornografie dezabuzată, din nou lumea în descompunere. Ce deosebeşte cartea lui Delaskela de mistica sexuală a lui Leonard Cohen sau de voluptatea apocalipsei lui Henry Miller, autori de care se apropie, este refuzul grandorii. Asta duce la un fel straniu de înţelegere, apropiere de mintea cititorului, un fel de modestie care captează încrederea.

Veţi întreba, poate, ce se petrece în cartea asta, pînă la urmă. Dacă este un inventar de dezamăgiri şi eşecuri, scrise cu un umor sumbru, dacă este o carte cu portrete feminine minunate, o disperată explorare a sexualităţii, o scotocire prin fiinţă după izbăvirea imposibilă. În Abisex se găsesc toate acestea, prea puţin cosmetizate, însă într-o formă limpede, o poezie firească. Relevant ar fi, probabil, să citez toată cartea, stilul autorului, cu ceva din cruzimea celui care scrie pentru sine, dar se lasă citit pe furiş, trece cu eleganţă de la melancolie la patetism, de la limbajul frust la cel delicat. La nivelul construcţiei, pare greu de crezut ca Abisex este prima carte a autorului.

Totuşi, un exemplu: „Simţi că nu mai e nimic inocent în această furie de zi cu zi. Că totul e o mecanică idioată şi sumbră, care te propteşte direct în moarte. Ce faci?eşti întrebat. Iată, fac asta şi asta, spui. Dar, în realitate, ştii bine că tu nu faci realmente mai nimic. Nu faci tu ceva sau altceva. Ceva te mişcă încolo şi încoace, înainte şi înapoi. Ceva fantomatic trăieşte în numele meu şi al tău.”

În fine, consider că etichetarea cărţii drept erotică sau pornografică acoperă un aspect restrîns, care i-ar păcăli atît pe cei deja plictisiţi de valul porno din literatura română, cît şi pe cei care au reţineri, mai mult sau mai puţin ipocrite, faţă de limbajul dezinhibat. Pe de altă parte, o asemenea etichetă este şi o bună reclamă: sunt convinsă că scrierea lui Sorin Delaskela este una din puţinele cărţi româneşti care pot fi traduse şi primite cu interes. Nici subiectul, nici abordarea nu suferă de acel fel de îngustime explicabilă, care să le facă valide numai în spaţiul limbii române, între aluzii pe care numai noi le înţelegem. De aceea, cred că Abisex merită mai multă atenţie, o lectură lipsită de prejudecăţi referitoare la faimă şi anonimat, la limbaj decent şi indecent. Lectură pe care v-o doresc.

Scrisă de Mihaela Butnaru

Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor