De citit ştim că se citeşte. Editurile scot titluri peste titluri, librăriile au un raft special cu noi apariţii, se mai face si câte-o lansare, două, iar la târgurile de carte de-abia ai loc să te mişti dintr-o parte în alta.
Pentru că tot s-a discutat despre dacă se citeşte şi de ce, dar şi despre cum aleg unii cititori cărţile pe care le cumpără, mi-au mai rămas totuşi câteva curiozităţi nesatisfăcute, printre care şi unde citeste lumea? (more…)
Mi se pare din ce în ce mai greu să interacţionez cu oameni pe care nu îi ştiu dinainte, cu oameni care îmi sunt complet necunoscuţi. Ce să le spun? Ce să îi întreb? Ce avem în comun? Aş rămâne o singuratică şi o antisocială dacă nu ar fi “netul”.
În ultimul an am cunoscut lume exclusiv de pe internet: bloguri, forumuri, site-uri. Nu mi se pare deloc ciudat modul în care i-am cunoscut pe toţi aceşti oameni, ci faptul că am ajuns să îi consider prietenii mei. Sunt atâtea lucruri care ne leagă, atâtea pasiuni comune, încât pot îi simt mai apropiaţi decât alţii pe care îi ştiu in real life de ani buni de zile.
Dar, dintre toţi aceşti net friends, cei mai dragi îmi sunt bookaholicii. Sunt tare bucuroasă că, într-un final, am găsit oameni care îmi înţeleg şi îmi împărtăşesc micile obsesii literare. Îmi sunt dragi prietenii mei pentru că pot să vorbesc oricât despre ultima descoperire în materie de cărţi, iar ei nu se plictisesc ascultându-mă; pentru că citesc mai mult decât mine; pentru că îmi împrumută cărţi; pentru că împrumută cărţi de la mine şi mereu mi le aduc înapoi; pentru că vin cu mine la lansări de carte; pentru că putem vorbi ore-n şir despre noi apariţii, târguri de carte şi festivaluri de literatură, fără să simţim nevoia să schimbăm subiectul; pentru că îmi suportă obsesiile pentru anumiţi scriitori; pentru că merem împreună prin librării, iar dacă rămân fără bani, îmi împrumută ei, nu încearcă să mă aducă înapoi cu picioarele pe pământ când vreau să îmi cumpăr mai multe cărţi decât e “sănătos”; pentru că citim aceleaşi bloguri şi reviste literare; pentru că ne întâlnim la Schimb de cărţi; pentru că, deşi nu stăm în acelaşi oraş, ne vizităm cât de des putem; pentru că ştiu să aprecieze un ceai bun; pentru că îmi dau portocale.
Îmi sunt dragi prietenii mei bookaholici şi zău că alţii mai buni nici că aş putea avea!
Naiba ştie cum am ajuns în situaţia asta. Îmi amintesc că vorbeam cu Laura şi ca ne plângeam de cât de multe cărţi necitite avem, de cât de multe cărţi mişto vrem să ne cumpărăm, de timpul care nu ţine cu noi şi de portofelul mai mult gol de la o vreme încoace.
Şi nu mai ştiu nici cine a venit cu propunerea, dar cred că eu am fost aceea.
- Auzi, ce ar fi să nu ne mai cumpărăm un timp cărţi? Aşa, să facem o pauză… o lună sau cam aşa ceva. Nu, nu! Nu o lună, e prea puţin. 3 luni să fie! Ce zici? Rezistăm oare 3 luni fără să ne cumpărăm nici măcar o carte?
Am început cura la 1 decembrie şi mă gândesc cu groază că mai am de aşteptat până la 1 martie. Iar editurile parcă vor să-mi facă în ciudă: scot cărţi după cărţi, care mai de care mai bune şi mai frumoase. Nici nu mai intru în librării. Chiar nu am de ce. Faptul că mângâi copertele şi mai citesc pe furiş o pagină-două nu îmi potoleşte pofta nebună de a pleca acasă cu ele.
Pe biblioteca mea s-a aşezat praful, nu pentru că nu citesc cărţile pe care le am, ci pentru că nu am avut de ce să reorganizez cărţile. Îmi făceam o cană mare cu ceai, o aşezam pe măsuţa de lângă bibliotecă, apoi luam toate cărţile de pe rafturi, le punem pe jos, le ştergeam de praf, le mângâiam, apoi le aranjam iar, într-un nou mod: după culoare, după mărime, pe edituri, în ordinea alfabetică a autorilor etc. Adio zile cu miros de cărţi!
Poate că o astfel de cură face bine contului meu, dar moralul meu de bookaholic este la pământ. Cred că încep să-i înţeleg pe cei care se lasă de fumat. E greu, dom’le, e tare greu!
He looked maybe 13. Kind of olivish-dark. Not foreign-looking exactly – well, possibly, a little Indian [...] Anyway this kid’s sort of – strange. Exotic you might say. Did I mention the sideburns? Like Elvis. With really dark aviator-style sunglasses like an adult man would wear, and a straw hat like a fedora with I think a red band [...] and a baggy T-shirt. And a watch on his left wrist, sort of big, pilot-style watch.
It was said that, at the age of ten, she’d tumbled down a flight and a half of stairs in the house at 8 Meridian Place, clutching an oversized, illustrated copy of Alice in Wonderland which she refused to let go even in the ambulance.
We smoked surreptiously in the cafeteria. We smoked in our cars. Butts were strewn everywhere on the parking lot pavement. They floated, swollen like grotesque white worms, in puddles. We smoked surreptiously in Friday morning assembly, if the lights were dimmed for a film. We smoked while necking, exhaling smoke in one another’s mouths with languorous sensual abandon. We smoked while petting, to use the clinical expression, to climax, groaning and scattering glowing ashes over on another’s disheveled clothing [...] We loved being addicted to nicotine. It made us adults overnight. It made us into our parents yet it was our secret from them – it was perfect!
The trouble was, money like Farley’s was too much. Like winning a lottery you hadn’t know you’d entered. Like a fairy tale. It took away the incentive, the fun. You didn’t need to buy a run-down house, you could buy a new house. You could build your own house. You could change your life if you could figure out another life to change it into.
What a shock! Why didn’t any of you warn me! I haven’t been back in 16 years and the village is virtually unrecognizable! The skyline is high-rise office buildings and condos! What happened to the municipal zoning? What happened to the old library? What happened to the green? Where’s the Bookworm? Where’s the Glen Theatre? Where’s Crystal? The worst is, oh God I couldn’t believe it, I’m sick to my stomach – all the willows are gone. Our famous beautiful one hundred weeping willows – gone. And Glen Creek – gone. Oh how could you, some of you must be responsible, Willowsville has lost its soul.
Joyce Carol Oates – Broke Heart Blues
Mi-a placut la nebunie cartea, dar am citit-o incredibil de greu. Pun lipsa mea de entuziasm pe seama sarbatorilor
Trecand la lucruri mai serioase, tanti asta scrie tare bine; nu-i de mirare ca a luat 3 premii Pulitzer si 2 National Book Award. Da, stiu, nu premiile conteaza, dar in cazul ei chiar se justifica
Povestea nu e simpla deloc, ba e de-a dreptul complicata, lunga, dar cu atat mai interesanta. M-a dus cu gandul la Sinuciderea fecioarelor a lui Eugenides; aceeasi fascinatie pe care au simtit-o pustii, viitorii adolescenti, adultii de azi fata de John Reddy Heart, baiatul pe care cu totii isi doreau sa-l inteleaga, de care au dorit sa se apropie, dar care a ramas un necunoscut pentru ei.
Credeam ca momentan m-am saturat de de carti despre/cu America si americani, dar cartea asta mi-a demonstrat contrariul
Ps. Alte cateva impresii despre carte gasiti si aici.
“If I could wake up in a different place, at a different time, could I wake you as a different person?”
“You buy furniture. You tell yourself, this is the last sofa I will ever need in my life. Buy the sofa, then for a
couple of years you’re satisfied that no matter what goes wrong, at least you’ve got your sofa issue handled. Then the
right set of dishes. Then the perfect bed. The drapes. The rug. Then you’re trapped in your lovely nest, and the things
you used to own, now they own you.”
“About self-destruction. At that time, my life just seemed too complete, and maybe we have to break everything to make
something better out of ourselves.”
“There are a lot of things we don’t want to know about the people that we love.”
“You are not a beautiful and unique snowflake. You are the same decaying organic matter as everyone else, and we are all
part of the same compost pile. Our culture has made us all the same. No one is truly white or black or rich, anymore.
We all want the same. Individually, we are nothing.”
“You are not your name. You are not your problems. You are not your ahe. You are not your hopes. You will not be saved.
We are all going to die, someday.”
“Generations have been working in jobs they hate, jus to they can buy what they don’t really need.”
Prima data am vazut filmul, apoi am citit carte. Nu sunt amatoare de filme, dar acesta mi se pare unul dintre cele mai bune ecranizari pe care le-am vazut pana acum. Iar cartea am citit-o pe nerasuflate, cu un zambet ironic pe chip si cu secventele din film care mi se derulau in fata ochilor. Nici fana Palahniuk nu sunt, dar imi scot palaria in fata acestei carti.
Iti place de noi? Daca da, ne poti ajuta promovand bookblog pe blogul sau site-ul tau. AICI poti gasi cateva bannere si codurile pe care le poti copia in tema blogului tau.
