Autor: Paul Dukes
Rating:
Editura: ALL
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Gabriel Tudor
451 pagini
ISBN: 978-973-571-762-9
(ediţia în limba engleză)

Pentru o carte care acoperă mai mult de 1000 de ani de istorie, această ediţie revizuită a Istoriei Rusiei oferă o privire de ansamblu asupra trecutului uneia dintre cele mai mari puteri ale lumii. Încercând să răspundă întrebării dacă e posibil ca Rusia să fie capabilă de democraţie, economie liberă şi de o ideologie pluralistă, autorul analizează subiectele luând în considerare aspectele politice, social-economice şi culturale, cât şi o abordare comparativă a fiecărei perioade, cu grija respectării ordinii cronologice.

Împărţirea volumului în trei secţiuni – medievală, modernă şi contemporană – a avut ca punct de plecare acordul general care spune că istoria urmează un şablon general decât să fie divizată în evenimente unice, de sine stătătoare.

Dintre cele mai importante evenimente ale statului medieval, sunt amintite cucerirea Kievului de către Oleg, creştinarea lui Vladimir, care coincide cu o perioadă de înflorire şi când se scrie primul cod de legi; invazia mongolă şi haosul de după aceasta; domnia lui Ivan cel Groaznic care transformă Rusia într-un stat multiconfesional şi care instituie un Cod de Legi; urmat de Petru cel Mare (cu care începe perioada modernă) sub domnia căruia Rusia devine un adevărat imperiu. Omul care i-a fascinat pe istorici, „greu de surprins într-o singură imagine …până şi acţiunile sale bune au fost însoţite de metode groaznice”, a fost un adevărat progresist în reforme – mutarea centrului de greutate de la Moscova la Sankt Petersburg, fondarea unei şcoli de Matematici şi Navigaţie, reforme guvernamentale – dar şi un exploatator al maselor populare. Dacă „Petru a dat ruşilor trupuri, Ecaterina (cea Mare) le-a dat suflete”. Cu Ecaterina începe o nouă fază a absolutismului, bazată pe intelect.

Ideile liberale încep să-şi facă apariţia odată cu ofiţerii ruşi ai Războaielor Napoleoniene. Evoluţia este împiedicată de un lung şir de revolte. Procesul de industrializare începe odată cu domnia lui Alexandru al II-lea, iar în urma Revoluţiei din 1905, se ajunge la sistemul multipartidist şi înfiinţarea Parlamentului. Urmează conducerea Revoluţiei Ruse de către Lenin, cea stalinistă, culminând cu criza rachetelor cubaneze din 1962. Perioada dintre 1964 şi 1985 se caracterizează prin relaxare şi stagnare.

Istoria Rusiei nu a fost niciodată liniară din cauza tulburărilor interne sau a invaziilor externe care au avut loc în fiecare secol de la formarea statului rus. Cartea lui Paul Dukes se bazează foarte mult pe interpretările clasice ale lui Kliucevski, acesta din urmă spunând că o temă fundamentală în istoria Rusiei este procesul continuu de colonizare. Pentru a răspunde la întrebarea: Care este moştenirea trecutului şi cum este ea percepută?, autorul vorbeşte despre faptul că realităţile de azi includ într-o mare măsură şi precepţiile de ieri. Sugerând faptul că istoriile naţionale pot exagera cu autoaprecierile, Adam Smith spune: „Această autoamăgire, această slăbiciune fatală a omenirii, este sursa a jumătate dintre necazurile vieţii umane. Dacă ne-am vedea în lumina în care ne văd alţii sau în care ne-ar vedea, dacă ar şti totul, o schimbare ar fi în general inevitabilă”. Lucru de altfel valabil nu numai pentru poporul rus.

Scris de Ioana RisteaCarti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: Bartolomé Bennassar
Rating:
Editura: ALL
Anul apariţiei: 2009
424 pagini
ISBN: 978-973-571-839-8


Există şi în zilele noastre o fascinaţie stranie pentru războiul civil care a cuprins Spania cu doar câţiva ani înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. A fost cu siguranţă primul război acoperit pe larg de mass media, cu scriitori ca Ernest Hemingwazy şi George Orwell trimiţând reportaje de pe front. Bartolomé Bennassar se întreabă şi el la sfârşitul cronicii de faţă dacă a fost vorba despre “ultimul război romantic în Europa, un război făcut din tragedii şi nu din bătălii”.

Tragediile la care se referă Bennassar sunt desigur victimele colaterale: cei peste 120.000 de civili care fost executaţi de către ambele tabere, victimele terorilor albe şi roşii. Adăugând la acest număr şi cei peste 180.000 de soldaţi care au murit, ajungem la o statistică teribilă, care va fi însă depăşită lejer în conflictul mondial care va izbucni în 1939.

Războiul Civil din Spania este văzut şi ca un răboi purtat indirect între axa fascistă şi Uniunea Sovietică. Italia şi Germania au trimis un ajutor material însemnat naţionaliştilor în timp ce voluntari comunişti din toată lumea s-au dus să lupte de partea republicanilor sub stindardele Brigăzilor Internaţionale. Astfel, panzerele şi bombardierele care i-au adus succesul iniţial lui Hitler au fost testate prima dată pe câmpurile şi oraşele din Spania. Cu toate acestea, conflictul a polarizat societatea spaniolă. Membri multor familii au ales tabere diferite şi, până şi în zilele noastre, războiul a rămas “un subiect tabu” pentru numeroşi spanioli.

După cum afirmă şi Bennassar, căderea regimului franchist din 1975 a fost urmată de o perioadă de “amenzie voluntară” în care societatea nu a fost pregătită să redeschidă vechile răni. Lucrarea de faţă este importantă deoarece apelează la amintirile ultimilor martori ai războiului şi la arhivele spaniole, franceze şi sovietice, care au fost foarte mult timp neaccesibile. Bennassar însuşi este un expert în istoria spaţiului iberic şi autorul unei biografii a lui Franco.

Bennassar îşi începe istoria cu războaiele “carliste” din secolul al XIX-lea şi prezintă astfel curentele reformatoare şi conservatoare ce vor crea forţele care se vor înfrunta un secol mai târziu. Trece prin dictatura lui Primo de Rivera şi prezintă pe scurt formarea şi căderea celei de-A Doua Republici. Începutul revoltei militare naţionaliste este descris în detaliu, ca şi forţele combatante. Marile bătălii şi campanii ale războiului sunt descrise strategic şi tactic şi sunt însoţite de hărţi detaliate, iar cartea nu se termină cu victoria naţionaliştilor, ci analizează şi efectele din anii următori războiului. Poate mai remarcabilă decât conflictul armat în sine este atenţia cu care autorul a urmărit latura psihologică şi socială a răboiului, încercând să pună în context atrocităţile comise de ambele tabere.

Scrierea acestei istorii a fost îngreunată de durata lungă a represiunii franchiste, de traumele lăsate în societatea spaniolă şi de exilul masiv şi prelungit al învinşilor. Bennassar mărturiseşte că lucrarea de faţă nu se vrea a fi exhaustivă şi că Spania a avut nevoie de “proba timpului şi a crizelor cam douăzeci de ani” pentru a deveni un stat modern după căderea lui Franco. Adevărata cercetare istorică a conflictului de abia a început şi s-ar putea ca viitorul să ne rezerve surprize în privinţa războiului civil, dar lucrarea lui Bennassar este şi va rămâne cu siguranţă un monument de referinţă pentru cercetătorii şi pasionaţii de istorie deopotrivă.

Scris de Cristi MitranCarti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: Mollah Abdul Salam Zaeef
Editura: Meteor Press
Colecţie: Istorie
Anul apariţiei: 2010
304 pagini
Format: 13×20 cm
ISBN: 978-973-728-418-1

Multe lucruri s-au întâmplat în lume după atentatele de la 11 septembrie 2001. Unul dintre acestea, printre cele mai controversate, a fost crearea în Cuba, de către americani, a închisorii de la Guantanamo, pentru presupuşii terorişti care ar fi fost implicaţi în vreun fel în aceste evenimente. Apariţia acestei închisori a ridicat şi continuă să ridice multe întrebări. Lucrarea de faţă, fără a avea pretenţia să răspundă acestor întrebări sau altora care se pot ivi, vrea să prezinte un punct de vedere nou, al unui fost prizonier la Guantanamo.

Mollah Abdul Salam Zaeef, autorul cărţii, fost ambasador al Emiratului Islamic al Afganistanului în Pakistan, a petrecut aproape patru ani aici, fără să ştie de ce, fără să fi fost judecat, fără să i se fi spus vreodată – nici măcar atunci când a fost eliberat – care au fost, concret, crimele pentru care a fost acuzat, arestat şi încarcerat.

În paginile cărţii de faţă sunt prezentate multe evenimente: invazia rusească în Afganistan şi rezistenţa eroică a afganilor în faţa trupelor sovietice, Jihadul şi ce a reprezentat el pentru lumea musulmană, situaţia dezastruoasă a ţării după război, apariţia mişcării talibane şi ce a însemnat această mişcare pentru Afganistan.

Dar un accent deosebit este pus pe închisori – Bagram, Kandahar şi, evident, Guantanamo – , locuri de distrugere a personalităţii şi demnităţii umane, supuse aici degradării, suferinţelor şi umilinţelor.

Mollahul Abdul Salam Zaeef încearcă să lămurească şi o problemă foarte controversată, cea a personalităţii lui Osama bin Laden – cine este acesta, ce a reprezentat, ce reprezintă în prezent, cum şi de ce a fost folosit, dar mai ales încearcă să explice atitudinea Afganistanului faţă de acest personaj.

Pentru a ne face o părere cât de cât obiectivă în legătură cu orice pe lumea aceasta, avem nevoie să cunoaştem cele două tabere, cele două puncte de vedere. Avem aici punctul de vedere al unui om care a fost încarcerat aproape patru ani, care se consideră nevinovat şi nedreptăţit şi care nu a fost judecat. Un om care încearcă să se explice şi să ne explice anumite lucruri pe care le-a făcut şi care, în final, ne împărtăşeşte gândurile sale în legătură cu ceea ce ar trebui făcut pentru ca ţara sa să-şi găsească liniştea, bunăstarea şi fericirea.

*post sponsorizat

Autor: John Michael Greer
Subtitlu: Dicţionarul complet al misterelor lumii antice, civilizaţiilor dispărute şi al înţelepciunii tăinuite
Rating:
Editura: All
Anul apariţiei: 2009
Traducător:Alina Ţigău
610 pagini
ISBN: 973-571-782-7
(sau cumpără aici ediţia în limba engleză)

Nu ştiu despre voi, dar cred că veţi fi de acord cu mine dacă spun că, atunci când vine vorba despre o carte (că doar despre cărţi vorbim aici), prima impresie contează. Fie că o alegem din librărie, fie că o răsfoim la un prieten sau doar o privim la un anticariat, ne formăm o imagine şi un set de aşteptări. E adevărat că un cititor care nu este superficial priveşte mai departe de aspect şi de cele câteva fraze prinse în zborul ochiului. Însă forma cărţii (şi nu mă refer aici la cea geometrică) are o importanţă destul de mare în luarea unei decizii.

Aşa mi s-a întâmplat cu cartea de faţă. Având experienţa câtorva cărţi în format de buzunar despre mistere, m-am trezit gândindu-mă că aceasta, fiind o enciclopedie de 600 de pagini, probabil că are o autoritate mai mare. Imaginea iniţială despre care vorbeam. Aşa că am căutat repede să văd cine a scris-o, sperând că măcar de data aceasta să fie unul din profesorii aceia universitari al căror cuvânt e pe undeva prin apropierea literei de lege. Desigur că m-am înşelat- aşa cum spunea şi William Rubinstein în Mistere ale istoriei, universitarii vor fi rareori preocupaţi de secrete şi ascunzişuri. Pe de altă parte, istoricii amatori, printre care se numără şi Greer, au o “nişă” de care sunt preocupaţi şi în care sunt “mai specialisti” decât istoricii oficiali.

Cu diferenţa că de data aceasta Greer nu este chiar un amator: este “ocultist practicant, Mare arhidruid al Ordinului Antic al Druizilor din America şi deţine gradul 32 în Francmasonerie”. Luând toate cele de mai sus în considerare, m-am hotărât să îi dau o şansă.

Ce mi-a atras atenţia din primul moment a fost sentimentul că mă aflam pe Wikipedia. Dacă un articol are 6 paragrafe, măcar 4 dintre ele vor trimite la alte articole de la altă literă. În felul acesta, Francmasoneria, de exemplu, nu are doar patru pagini ci ceva mai mult decât atât. Din păcate însă (?) hârtia nu îţi oferă aceleaşi avantaje precum hypertextul, aşa că unii termeni rămân neexplicaţi.

Însă articolele sunt scrise într-un limbaj destul de accesibil, astfel încât să poată fi înţelese de cei mai mulţi. Ce mi-e clar, pe de altă parte, este faptul că trebuie să fii de-a dreptul pasionat de societăţile secrete pentru a citi cartea din scoarţă în scoarţă. Altfel, dacă nu vrei să ştii amănunte despre grupări ca Fraternitas Rosae Crucis, Fraţii Internaţionali sau Ordinul Îmbunătăţit al Bărbaţilor Roşii, îţi rămâne o bucăţică din carte despre continente dispărute, tot felul de simboluri, Insula Paştelui şi diverse personalităţi.

Nu vă voi povesti acum despre toate sectele, culturile, grupurile sau societăţile care apar în carte. Ce va voi spune însă este o clasificare pe care m-am bucurat să o aflu, legată de tipurile de societăţi secrete. Ele sunt: frăţeşti (axate pe ajutorul dat de membri unii altora), politice (cele care încearcă să influenţeze guvernele), revoluţionare (care vor să dea jos guvernele), criminale (care se ocupă cu crima organizată) şi oculte (care se ocupă cu practica magică şi spirituală). Bineninteles că există combinaţii între categoriile acestea sau societăţi care nu prea se încadrează în nici una, însă ceea ce este important este faptul că acum am câteva cunoştinţe generale legate de aceasta parte a istoriei. Mai departe, dacă aş fi pasionată, aş începe să citesc bibliografia indicată de autor.

Scris de Raluca Alexe
Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: Mike Orsmby
Subtitlu: Călător străin updated
Rating:
Editura: Compania
Anul apariţiei: 2008

Traducător: Vlad A. Arghir 288 pagini ISBN: 978-973-7841-54-4

Pret: 29,00 lei

Acum câteva luni, într-un amplu reportaj despre potenţialul turistic al Bucureştiului, o ziaristă dădea pe lângă Casa Poporului de nişte turişti finlandezi. Întrebaţi ce impresii au, aceştia au dat un răspuns uimitor: “E un oraş frumos, cu bulevarde mari, nu ca la noi, oamenii sunt aşa de amabili, abia aşteptăm să revenim aici!”. Evident că noi, cei care ştim cât de împuţit ne e oraşul, că oricât de mari ar fi bulevardele, tot nu fac faţă traficului, că e plin de nesimţiţi şi mitocani, ar trebui să fim uluiţi- cum era şi reporteriţa- de o astfel de opinie.

Dar adevărul e că părerea unui străin, în orice ţară s-ar afla, este una atunci când este doar în trecere, ca simplu turist, şi alta-când este rezident în ţara respectivă. Opinia unui expatriat -mai ales din spaţiul vestic- mi se pare cu mult mai interesantă, pentru că este rezultatul comparaţiei între vieţi, locuri şi sisteme diferite. Iar când opiniile -şi circumstanţele de la care acestea pornesc- se desfăşoară între coperţile unei cărţi, poate ieşi ceva interesant.

Anul ăsta am citit cu plăcere, între două lecturi mai serioase, cărţile a doi autori englezi -Peter Mayle şi Stephen Clarke- stabiliţi în Franţa -în Provence şi respectiv, la Paris. Descrierea contactelor neaşteptate cu birocraţia, neseriozitatea, suspiciunea şi fanfaronada băştinaşilor este spumoasă, dar dublată şi de admiraţie pentru frumuseţea locurilor şi a climei, pentru obiceiurile sportive, culturale şi mai ales gastronomice din Hexagon; aceste detalii specifice ţării şi naţiei, dimpreună cu vechea rivalitate anglo-franceză şi cu stilul de umor britanic, dau naştere unui cocteil irezistibil, unui izvor de bună dispoziţie.

Cam la asta mă aşteptam şi când am cumpărat Grand Bazar România a lui Mike Ormsby, un jurnalist britanic care, după ce-a locuit şi lucrat în mai multe locuri de pe glob, a ajuns să se stabilească la noi. Credeam că străinul va găsi un motiv de a râde sincer şi indulgent de toate lucrurile care pe noi ne întristează şi ne îmbolnăvesc de nervi; şi credeam că citind o asemenea carte, vom găsi din nou resurse să ne lansăm într-un haz de necaz nu tocmai terapeutic, dar măcar paliativ. Nu-i aşa, însă. În locul umorului britanic am dat peste o luciditate occidentală neabătută, care face un lung inventar al bolilor noastre ca naţie. Descoperă rasismul, cultivat şi de oamenii simpli, şi de intelectuali, mâncătoria de la muncă sau din familie, nesimţirea- endemică şi-n spaţiul public, şi între patru pereţi. Expune snobismul şi dependenţa tâmpă de televizor şi e şocat de gălăgie şi de nebunia din trafic. Experimentează pe propria piele birocraţia şi aberaţiile vieţii la bloc şi se holbează-n hăul dintre conducători şi popor. Se impiedică de intoleranţa agresivă şi de nepăsarea faţă de mediu şi-l revoltă mizeria şi cruzimea faţă de animale. Notează evoluţia de suprafaţă a ţării, cu faţade noi şi maşini moderne, dar simte cum în spate stă tot mizeria şi degradarea, poate sub altă formă, dar la fel de toxică. Ormsby zugrăveşte însă tot acest tablou într-un stil obiectiv, fără maliţie, fără agresivitate, fără să “intre la rupere”, aşa cum poate te-ai aştepta de la un tip cu trecut de ziarist, ci cu uimirea omului civilizat şi chiar cu regret; pentru că în acelaşi timp, ca într-un fel de realitate paralelă care a obosit să o combată pe prima şi incearcă doar să reziste, cunoaşte şi oameni buni şi cumsecade -foşti studenti, muzicieni, vecini, taximetrişti, barmani, pensionari- şi locuri minunate precum Ardealul sau Cişmigiul, toate astea fiind condamnate să rămână insuliţe de frumos şi normalitate în mijlocul nebuniei. Fără a da lecţii sau a se pogorî cu soluţii, el se alătură celor nemulţumiţi de prezentul nostru, ia parte la drama şi dilema noastră. Şi în timp ce tot mai mulţi dintre noi, dezamăgiţi şi exasperaţi de tot ce ne-nconjoară, plecăm spre zări mai frumoase dar şi mai singuratice, poate că luminiţa de speranţă a cărţii e constatarea că acest român prin adopţie nu-şi ia lumea-n cap, nu se resemneaza, ci rămâne, sfidând realitatea, pe poziţii. N-ar fi rău s-o facem şi noi.

Scris de Mihai CălinCarti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: William Rubinstein
Rating:
Editura: All
Anul apariţiei: 2009

Traducător:Mircea Ştefancu 307 pagini ISBN: 978-973-571-828-2

Pret: 24,89 lei

Când îmi pică în mână o carte despre mistere ale istoriei de genul acesteia, caut ceva care să mă surprindă. Asta pentru că în general misterele sunt aceleaşi, teoriile sunt cam aceleaşi şi la sfârşit oricum rămâi cu întrebări, pentru că nu spune nimeni “Aşa s-a intamplat” sau “A fost X”.

Cartea lui Rubinstein m-a surprins în introducere. Şi nu cu teorile legate de vreun mister, ci cu diferenţa pe care o face între istoricii amatori şi istoricii universitari. Se pare că marea mea nemulţumire când vine vorba despre astfel de cărţi de istorie, anume că sunt scrise de jurnalişti, ingineri sau oameni de afaceri care au studiat intens un subiect, este nefondată. Asta pentru că aceste persoane, chiar dacă nu sunt specialiste în istorie, sunt de fapt specialiste în subiectul care le interesează. Şi în plus, dacă n-ar fi aceste persoane, eu nu aş fi apucat să citesc vreo carte despre fapte neelucidate de-a lungul istoriei.

Asta povesteşte Rubinstein, mare profesor universitar: că ar putea fi învins de orice amator într-un concurs despre misterul care îl interesează pe cel din urmă. De ce se întâmplă asta? Pentru că oamenilor de specialitate, istoricilor, li se pare trivial să discute, de exemplu, chestiunea identităţii lui Jack Spintecătorul. Ei, în schimb, pot vorbi despre contextul crimelor lui, pot analiza viaţa din cartierele victoriene rău-famate dar nu vor fi interesaţi de identitatea acestuia. Aşa că ne întoarcem privirile spre acei oameni care cunosc în amănunt crimele lui Jack Spintecătorul, care au citit cam tot ce se putea citi pe acest subiect şi care, în mod evident, au opiniile lor în legătură cu cine a fost el de fapt.

În rest, cartea urmăreşte aproximativ acelaşi tipar: un autor studiază bine teoriile propuse spre rezolvarea unui mister şi le adună pe cele mai intresante. Been there, done that. Mica diferenţă între cartea de faţă şi altele este aceea că nu se aruncă asupra tuturor subiecteleor care ar putea fi discutate zile în şir. Autorul a ales să se concentreze pe 7 din ele, astfel încât fiecare beneficiază de în jur de 40 de pagini.

Despre cine povesteşte Rubinstein? Despre Jack Spintecătorul, Shakespeare, Richard al III-lea şi Prinţii din Turn, JFK, Piramida lui Keops şi chiar despre eventuala căsătorie a lui Iisus şi supravieţuirea Acestuia după Răstignire. Teorii care par bine documentate, unele detalii care te iau prin surprindere, referiri la multe cărţi şi, părerea personală a autorului. Toate au însă un singur defect.

Anume că misterele vor rămâne până la urmă tot mistere. Să luăm de exemplu chestiunea paternităţii operelor lui Shakespeare. Autorul spune că scriitorul englez este cel mai cercetat om din istorie. Cu toate acestea, după două secole, după tone de maculatură, nimeni nu poate spune cu exactitate cine a scris operele pentru care Shakespeare este atât de faimos. Întotdeauna soluţiile propuse se vor reduce la “se spune ca”, “pe de altă parte” şi “este la fel de posibil sa”.

Prin urmare, dacă vreţi să aflaţi nişte teorii interesante şi să vă petreceţi timpul citind despre iţele încurcate ale istoriei, genul acesta de cărţi sunt potrivite. Însă nu vă aşteptaţi să aflaţi Adevărul. Pentru că fiecare “amator specialist” are adevărul lui.

Scris de Raluca Alexe
Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: Marc Bloch
Rating:
Editura: Dacia
Anul apariţiei: 1998
Traducător: Cristiana Macarovici
volumul al II-lea

În două articole precedente ne-am oprit asupra câtorva aspecte legate de nobilimea feudală şi de războiul medieval european, aşa cum sunt ele prezentate în Societatea feudală. Clasele şi cârmuirea oamenilor de Marc Bloch. În prezentarea de faţă vom face referiri la un alt aspect al evului mediu european: curtoazia.

Senzualitatea este frecvent prezentă ca fiind potrivită femeii mai degrabă decât eroilor.

Termenul care, de prin anul 1100, serveşte în mod curent la desemnarea prin excelenţă a mănunchiului de calităţi nobile este “curtoazia”, cuvânt care vine de la francezul courtoisie. Fie că era vorba de simple uzanţe de bună-cuviinţă sau de precepte pur morale, de “curtoazie” sau de “probitate”, codul a avut ca patrie curţile Franţei. Mulţi tineri nobili veneau să înveţe pe lângă prinţii francezi, o dată cu limba, regulile de comportare în înalta societate.

Începând cu secolul al XII-lea se semnalează o societate în care influenţa feminină îşi face din ce în ce mai mult apariţia. Femeia nobilă nu fusese niciodată închisă în gineceu. Ea conducea casa, fiind mereu înconjurată de slujnice, dar uneori conducea şi fieful. Astfel, “camera doamnelor” nobile şi curtea este de acum locul în care cavalerul se străduieşte să strălucească şi să-şi eclipseze rivalii prin fapte eroice, prin fidelitate faţă de bunele uzanţe şi prin talent literar.

Literatura era ascultată mai degrabă decât citită, cavalerii dedicându-se cu predilecţie genului liric. Cel mai vechi dintre trubaduri se numără, nu întâmplător, şi printre cei mai puternici prinţi ai regatului Franţei: Wilhelm al IX-lea de Acvitania (decedat în 1127). Compoziţiile scurte şi în general de o artă savantă se pretau admirabil la prezentare în adunările aristocratice.

Caracteristicile amorului de curte au fost generozitatea şi luxul.

În contextul în care căsătoria nobilului era adesea o simplă afacere, în feudalismul timpuriu apare o nouă concepţie a iubirii: dragostea “de curte”. Trăsăturile caracteristice amorului de curte se pot încadra în umătorul şablon: iubita era în general o femeie măritată, îndrăgostitul nu era niciodată soţul, bărbatul se adresa adeseori unei doamne de rang superior, iar devoţiunea bărbatului faţă de femeie era netăgăduită.

Biserica le impunea membrilor săi ascetismul, iar laicilor le ordona să-şi limiteze legătura sexuală la căsătorie şi la procreere. Subordonarea iubitului era o atitudine nouă care se exprima în termenii vocabularului vasalic, dar transpunerea nu era doar verbală. Acest cod amoros era puţin dependent de gândirea religioasă, influenţa clericilor asupra claselor superioare laice fiind mai puţin puternică.

Deosebită prin putere, avere, fel de viaţă şi morală, clasa nobililor era, către mijlocul secolului al XII-lea, pregătită să se cristalizeze într-o clasă juridică şi ereditară. Această stare socială va folosi de acum înainte, pentru a-şi desemna membrii, cuvântul “gentilom” – om de “neam” bun, adică de rasă bună (din francezul gentilhomme).

Scris de Mihnea Voicu Şimăndan
Carti de acelasi autor

• Războiul în „Societatea feudală. Clasele şi cârmuirea oamenilor”
• Societatea feudală. Clasele şi cârmuirea oamenilor

Autori: Brian Leigh Molyneaux, Piers Vitebski
Rating:
Editura: All
Anul apariţiei: 2008
Traducător: Gabriel Tudor
256 pagini
ISBN: 978-973-571-785-8

Oamenii au avut dintotdeauna o relaţie specială cu pământul pe care s-au născut şi au continuat tradiţiile religioase ale străbunilor lor, în căutarea a unei comunicări reale şi profunde cu divinul. Astfel, ei au construit spaţii sacre dedicate cultului strămoşesc, ceea ce reflectă o preocupare umană universală, aspiraţia spre eternitate.

Pământ sacru. Monumente sacre este o carte plină de detalii şi informaţii preţioase pentru cei interesaţi de toate locurile sacre din lume, printre care: terenurile de joc ale mayaşilor din Yucatan, Stonehenge, Parthenonul, grotele de la Lascaux din Franta, Kaaba din Mecca sau muntele Templului din Ierusalim. Fiecare secţiune din carte este împărţită pe teme ca de pildă călătoria sacră, spiritele naturii, arhitectura celestă, viaţa după moarte şi altele. De asemenea, la sfârşit avem un binevenit tabel cronologic, un dosar de date şi un glosar. La acestea se adaugă superbele ilustraţii ale monumentelor avute în vedere. Deşi un studiu ştiinţific amănunţit, cartea este pe deplin accesibilă tuturor curioşilor: informaţiile sunt abundente, speculaţiile pe măsură, dar nu simţi niciodată presiunea la care te supune o lucrare academică. Evident, o carte de 250 de pagini despre atâtea locuri nu are cum să fie exhaustivă, dar este mai mult decât suficientă pentru a aţâţa curiozitatea.

Cred că ceea ce mai place, în afara imaginilor cu care te incită această lucrare, este tocmai varietatea subiectelor dezbătute: temple şi pagode, ritual şi viaţa de după moarte, energia telurică şi mandale, toate reflectă preocuparea indelebilă a omului cu privire la sensul existenţei sale, neluând în considerare diferenţele culturale sau distanţa care ne separă unii de alţii.

Pentru că mi-a fost destul de greu să o urmăresc pe îndelete, de la început la sfârşit, mi-am pus la cale un mic joc: urmăream fotografiile care mă atrăgeau cel mai mult în carte, încercând să-mi dau seama unde se află monumentul pe care-l reprezintă. Uneori ghiceam, alteori, ba! Dar era reconfortant să citesc apoi despre el, să aflu legende şi simboluri, credinţe şi semnificaţii. Aşa am aflat de sulurile din coajă de mesteacăn folosite de şmanii Midewiwin în timpul ritualilor de vindecare, de simbolistica uluitoare a copacului în mitologia scandinavă sau la populaţia Herero din sudul Africii, de casa spiritelor bărbăteşti din Noua Guinee sau însemnătatea uşilor mereu deschise la berberii Kabyli din Algeria.

Dacă ceva este frustrant, este tocmai multitudinea de populaţii şi diversele lor credinţe care sunt menţionate în carte; ai vrea să reţii toate numele, toţi zeii, toate simbolurile pentru că toate interpretările sunt plauzibile şi te apropie şi mai mult de emiţător. O aprofundare ar fi ideală după găsirea acelor locuri magice care vă fac să tresăriţi: cel mai bine ar fi la faţa locului. Eu deja mă văd în Egipt, Ierusalim şi Mecca!

Scris de Ioana Ristea

Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor