Daca erati curiosi ce carti se citesc pe TeaCup.ro si ce mai povesteste lumea pe acolo, o sa va tinem la curent saptamanal

Cele mai proaspete pareri despre carti:
1. Sora Lui Caroline
2. Crima si Pedeapsa
3. Mistere Venetiene
4. Jurnalele Vampirilor 1: Trezirea
5. Numele Trandafirului

Top 5 cele mai citite carti:
1. Codul lui da Vinci
2. Panza de paianjen
3. La rascruce de vanturi
4. Mandrie si Prejudecata
5. Morometii

Avem si un concurs aromat.
In perioada 16- 20 martie premiem cele mai bune păreri despre cărţi. Bineînţeles, cu cărţi şi ceai Detalii aici.

Asa da!
- Dan Claudiu Ionescu se mandreste cu o lista de 208 carti citite.
- si Oana e pe aproape, cu 194 de carti citite. M-am uitat pe lista ei de carti citite si cred ca mi-ar placea Copilul lui Noe.
- Andreea ne-a recomandat 29 de carti pe care le-a citit. “Numai cu fiica mea” pare interesanta.

Un articol care ridica semne de intrebare: Ce câştigi citind?

Ar mai fi multe de spus. Zic sa intrati si voi pe TeaCup.ro sa descoperiti celelalte bunatati!

Autor:Bernd H. Schmitt
Rating:
Editura: Free Press
Anul apariţiei: 1999
304 pagini
ISBN: 978-0684854236

Îmi plăcea ideea de marketing experienţial încă dinainte să citesc această carte. Mi se părea “calea cea dreaptă”, pe care merg cu încredere doar oamenii de marketing destepţi şi vizionari. Cartea nu a mai trebuit să mă convingă de ce marketingul experienţial este “the thing” . În schimb, mi-a oferit o înţelegere mai bună şi m-a ajutat să văd punctual descompunerea pe etape a unei abordări experienţiale. Nu a fost o carte care să îmi spună lucruri revoluţionare ci mi-a dat o bază elementară cu care aş putea trece de la «a şti» la «a face». O recomand celor care vor să înveţe primii paşi în acest domeniu captivant.

Stilul standard de vânzare şi promovare se bazează pe un tipar funcţionalităţi – beneficii. Acesta, oricât de bine justificat ar părea, îşi aşează fundaţia pe o presupunere greşită.

Puteti citi continuarea pe sectiunea de dezvoltare personala si profesionala.Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: Gerald Zaltman
Subtitlu: Essential Insights into the Mind of the Market
Rating:
Editura: Harvard Business School Press
Anul apariţiei: 2003
323 pagini
ISBN: 1578518261

(ediţia în limba engleză)

“Omul este o creatură care trăieşte nu doar cu pâine ci în primul rând cu slogane.” - Robert Louis Stevenson

O colegă merge în pauza dintre două cursuri la magazin să îşi cumpere ceva de ronţăit. După un timp, se întoarce cu un pachet de biscuiţi cu jeleu de vişine. Ambalajul e drăguţ, frumos colorat, cu imagini de fructe roşii şi ciocolată. Ţi se face poftă când îl admiri. Se uită un pic la el, citeşte ingredientele şi pe urmă exclamă ceva care mi-a rămas în minte: “Ce prostii am mai cumpărat! Eu de fapt nici nu vroiam biscuiţii ăştia!”

În puţinele noastre clipe de cumpărători raţionali ne dăm seama de toate momentele în care ne-am aflat neputincioşi în faţa dorinţelor stârnite de cine ştie ce stimuli. Sau ne simţim prost pentru că am dat banii pe un lucru de care nu aveam nevoie cu adevărat. Subconştientul primează. Produsele cu preţuri de 9.99 se vând mai bine decât cele cu preţuri rotunde. Pe nevăzute oamenii preferă un produs A faţă de un produs B. În schimb, când văd brandul şi ambalajul îşi schimbă preferinţele. Cunoaşteţi povestea cu Pepsi şi Coca Cola, nu ?

Autorul cărţii ne asigură că 95% din cazuri luăm decizii pe pilot automat şi doar 5% din alegerile noastre sunt conştiente. De asemenea, tot el spune că fărâma de conştienţă nu face decât să constate ce a decis deja subconştientul nostru.

Probabil că visul oricărui om de marketing e să ştie ceea ce nici clientul nu are habar despre el însuşi. Să pătrundă în cămăruţele ascunse şi în labirintul de neuroni şi sinapse şi să extragă de acolo amintiri, experienţe, metafore şi asocieri, toate conectate între ele. Să descurce iţele încâlcite şi să explice miraculosul proces prin care acel om face o alegere.

Problema e că, în majoritatea cazurilor, metodele convenţionale de aflare a opiniilor clienţilor zgârie abia suprafaţa. Adică gândirea conştientă. Chestionarele, focus grupurile şi studiile clasice de orice fel nu “sapă” suficient de mult astfel încât să scoată la lumină adevăratele motivaţii ale oamenilor, intimităţile şi aspiraţiile lor.

“If a puzzle has only three pieces and you have two of then you can probably figure out what the third might be. If the puzzle has 500 pieces and you have only a few important ones, the larger picture will forever remain a mystery.”

Gerald Zaltman enumeră mai multe deficienţe ale metodelor clasice de cercetare, printre care faptul că nu fac decât să confirme sau să infirme părerile celor care creează studiile. De asemenea, el spune că situaţia, contextul în care se oferă răspunsurile este diferit de cel în care se iau deciziile. Formulat altfel, detaliile experienţei sub semnul căreia se face cumpărarea au o mare influenţă asupra alegerii. Ce vede, ce aude, la ce se gândeşte clientul, starea lui de spirit, toate creează o matrice de stimuli care îi influenţează deciziile fără să îşi dea seama.

Cartea prezintă câteva tehnici care ajută companiile să înţeleagă mai bine adevăratele motivaţii ale clienţilor, etapă esenţială pentru a-i putea influenţa să cumpere. Încă nu putem citi gânduri însă putem ghici ce anume se întâmplă în creierul oamenilor în anumite situaţii. Cu asta se ocupă neuromarketingul, domeniu care studiază răspunsul senzoriomotor, cognitiv şi afectiv la diverşi stimuli şi spune de ce iau consumatorii anumite decizii şi care parte din creier le spune să facă asta.

Dacă pentru unii neuromarketingul este un domeniu fascinant şi interdisciplinar, pentru alţii este o metodă de manipulare. Greu de spus dacă va deveni tehnica viitorului însă cu siguranţă va contribui la evoluţia instrumentelor actuale de cunoaştere a pieţei şi va aduce noi perspective în marketing, bazate pe descoperiri din domenii precum neurologie, analiză literară, sociologie şi ştiinţe cognitive.

Cert este că, pentru moment, satisface mai mult curiozitatea şi setea de cunoaştere deoarece, cel puţin în România, punerea în practică întâmpină limitări legate atât de costuri (nu ştiu cine ar investi în studii care implică tehnologia transmiterii de imagini prin rezonanţă magnetică – MRI) cât şi de faza în care se află marketingul la noi în ţară.

Cartea poate fi împrumutată de la @British, biblioteca British Council

Scris de Iulia Nălăţan Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: C.K. Prahalad
Rating:
Editura: Publica
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Carmen Dobre
504 pagini
ISBN: 978-973-1931-17-3

Cum se poate rezolva problema sărăciei ? O cale ar fi cea propusă de nenumăratele ONG-uri care acţionează la nivel local şi internaţional. Filantropia este, desigur, eficientă într-o anumită măsură însă în multe cazuri nu tratează problema decât la suprafaţa. E exact ca şi cum, în loc să îi înveţi pe oameni să pescuiască le dai peştele de-a gata. Nu e o soluţie scalabilă şi nici sustenabilă. Atâta timp cât cei săraci fac parte doar din bugetul de CSR al corporaţiilor ne vom confrunta în continuare cu oameni care mor de foame.

Modul de gândire convenţional ne face să-i vedem pe cei defavorizaţi într-o situaţie de neputinţă, într-un rol în care noi suntem bunii samariteni iar ei, cei aflaţi în nevoie. Autorul acestei cărţi ne pune să vedem lucrurile dintr-o altă perspectivă. El ne arată că aceşti oameni «de la baza piramidei» ar putea genera valoare dacă am înceta să-i privim că pe nişte victime sau simpli beneficiari ai unor programe de dezvoltare. Altfel spus, pentru a o eradica, să nu mai privim sărăcia ca pe o problemă ci să vedem ce oportunităţi oferă.

Se presupune că cei de jos nu au bani de cheltuit, deci nu constituie o piaţă demnă de luat în seamă. E corect, deoarece, în mod sigur, cei care câştiga mai puţin de 2 dolari pe zi nu au puterea de cumpărare a locuitorilor ţărilor dezvoltate. Puterea de cumpărare a celor săraci stă însă în volum şi în faptul că există o forţă latentă în această piaţă prost deservită de către mediul privat. «Pieţele de la baza piramidei reprezintă 80% din umanitate. Este rezonabil să ne aşteptăm că 4 miliarde de oameni în căutarea unei mai bune calităţi a vieţii să creeze una din cele mai dinamice pieţe în creştere văzute vreodată. »

Autorul lansează multe idei şi tot atâtea provocări oamenilor de afaceri, convins fiind că sărăcia poate fi combătută prin generarea de profit.

Un lucru mi-a rămas în minte foarte clar. Pentru a genera valoare economică în rândul oamenilor de la baza piramidei, nu se poate folosi în mod identic o abordare care merge bine pe pieţele dezvoltate. E nevoie de o adaptare pe mai multe axe. Necesitatea cunoaşterii comportamentului de consum al celor săraci, acceptarea faptului că aceştia au fluctuaţii mari de venit, adaptarea la infrastructura defectuoasă, diferenţe locale foarte puternice (în India, de exemplu, există 15 limbi oficiale şi 325 dialecte diferite), lipsa calificarii şi a educaţiei sunt doar o parte din aspectele ce trebuie tratate cu grijă.

Abordarea diferită este centrul atenţiei. Să luăm ca exemplu un produs foarte banal: săpunul. Modul în care noi percepem curăţenia este foarte diferit faţă de o ţară precum India, unde facilităţile sanitare şi de canalizare sunt jalnice. Dacă la noi spălarea zilnică e un automatism care ne ajută să fim curaţi îndepărtând bacteriile şi mizeria, cu totul altfel stau lucrurile în India unde 74% din locuitorii de la sate nu folosesc săpunul. Aici se moare de diaree şi alte boli datorate lipsei de igienă. Promovarea săpunului ar necesita, astfel, o abordare cu totul nouă, conectată mai degrabă cu ideea de sănătate şi prevenţie a bolilor.

Legat de ce se poate face, în urmă cu câteva luni am urmărit un documentar despre modul în care microcreditul a ajutat o femeie din Bangladeshul rural să achiziţioneze un telefon mobil pentru a lansa o mică afacere. Într-o cultură unde femeile au o situaţie precară, accesul la microcredit îi permisese să câştige respectul celorlalţi şi încrederea în forţele proprii. De fapt, în Bangladesh, beneficiile pozitive ale acestor microcredite oferite femeilor pentru iniţierea de activităţi economice inseamnă atât creşterea productivităţii cât şi ceea ce se numeşte woman empowerment. Iată un prim exemplu de adaptare a unui serviciu de pe pieţele dezvoltate (împrumutul bancar) la nevoile oamenilor săraci.

Următoarea revelaţie a venit când am făcut un studiu de caz pe strategia Nokia. Atunci aflam câteva moduri inovatoare în care sunt folosite telefoanele mobile în China şi India. Aplicaţii pentru locuitorii de la sate cu informaţii utile despre preţul seminţelor, comercializarea produselor agricole sau prognoza meteo erau doar o parte din serviciile foarte relevante oferite direct pe telefonul mobil în aceste ţări emergente. Foarte interesant cum oameni semianalfabeţi ajung să accepte şi să utilizeze tehnologia în folosul lor.

A fost o surpriză plăcută să regăsesc în carte exemple asemănătoare de inovaţii: sare în care iodul rezistă la transport, depozitare necorespunzătoare şi gătit, eliberându-se doar la ingerarea mâncării, detergent adaptat la condiţiile de spălare cu apă din râuri, aparate electronice special realizate pentru locuri unde există o fluctuaţie mare a tensiunii electrice, etc. Autorul a reunit adevărate prezentări de produse şi servicii precum şi modele de afaceri care funcţionează cu succes în Mexic, Peru, China, Inda şi Brazilia.

Aceste incursiuni practice validează teoria domnului Prahalad şi îi oferă credibilitate. Eu am rezonat foarte bine cu spune în carte dintr-un motiv simplu: mi se pare că are sens şi simt că ideile pe care le inspiră au potenţialul de a schimba ceva dacă oamenii le iau în serios.

Scris de Iulia Nălăţan
Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: Guy Kawasaki
Rating:
Editura: Portfolio Hardcover
226 pagini

Promisiunea extrem de îndrăzneaţă (“The Time-Tested, Battle Hardened Guide for Anyone Starting Anything”) a acestei cărţi m-a făcut să am aşteptări mari. Sună bine să spui că oferi ceva în toate situaţiile, e ambiţios, vinde, fraza e bine aleasă în scopuri de marketing, însă pericolul vine tocmai din dificultatea de a transpune această promisiune în ceva concret şi util. E destul de greu să faci un ghid folositor în aceeaşi măsură tuturor celor care încep ceva, fie că e vorba de oameni care vor să construiască şcoli şi spitale, de antreprenori care pune pe picioare afaceri sau de “sfinţi” care stabilesc bazele unor ONG-uri sau fundaţii. Poate că orice început presupune un set similar de atitudini şi un bagaj comun de abilităţi însă realitatea este pictată în culori diferite pentru fiecare din aceste direcţii.

Din punctul meu de vedere experienţa de venture capitalist şi cea de om de marketing la Apple îi oferă lui Kawsaki credibilitatea pentru sfaturi strict pe zona de business. “The art of the start’ este o carte utilă celor care se vor să devină antreprenori.

Când e cel mai bine să citeşti cartea?

Când eşti chiar la început, când cochetezi cu ideea de a începe un proiect de business însă nu ştii de unde să îl apuci o astfel de carte poate fi utilă deoarece prezintă într-o formă foarte la obiect, concentrată, bogată în sfaturi practice, lucruri pe care le-ai găsi împrăştiate prin nenumărate volume. Dacă nu prea ai citit nimic înainte care să trateze pe larg subiecte precum poziţionarea, brandingul, recrutarea sau vânzările şi nici nu ai timp să citeşti sute de pagini despre fiecare subiect atunci “The Art of the Start” este o carte potrivită deoarece te ajută să câştigi timp.

În caz contrar, dacă ai deja o anumită experienta, poţi găsi în ea cel mult câteva idei, îţi reaminteşti lucruri pe care le-ai citit prin alte părţi. Cartea îţi deschide ochii asupra unor aspecte pe care le-ai putea face mai bine însă nu e revoluţionară.

Tatăl evanghelismului

Guy Kawasaki a fost “chief evangelist” la Apple în anii ‘80. De fapt, mulţi oameni consideră că el este “tatăl” conceptului de “evangelism marketing” despre care afirmă în “The art of the Start” că este susţinut de dorinţă oamenilor de a îmbunătăţi lumea în care trăiesc. Clienţii evanghelişti recomandă, predică altora dintr-un motiv foarte simplu: cred foarte tare în ceea ce faci tu. Asocierea religioasă vine tocmai din această convingere emoţională, credinţă, corelare a valorilor clienţilor cu valorile brandului tău.

O povestioară

Albert Einstein was on a train. He couldn’t find his ticket after searching through all his pockets and bags. The conductor approached him and said something to the effect of, “Dr. Einstein, everyone knows who you are. We know that Princeton can afford to buy you another train ticket.” To which Einstein replied with something along the lines of “I’m not worried about the money, I need to find the ticket to figure out where I’m going.”

Unul din sfaturile pe care Kawasaki le oferă este să nu te îngrijorezi pentru bani ci doar încotro te îndrepţi. El zice să creezi ceva care are sens pentru oameni: vino cu o inovaţie, îmbunătăţeşte un lucru care merge prost sau împiedică dispariţia a ceva bun şi util. “Make meaning. Change the world.” Parca am mai auzit asta pe undeva

*** Cartea poate fi împrumutată de la Biblioteca British Council

Scris de Iulia NălăţanCarti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autori : Rodd Wagner, James K. Harter, Ph. D
Rating:
Editura: All
Anul apariţiei: 2009
272 pagini
ISBN: 978-973-724-188-7
(sau cumpără aici ediţia în limba engleză)

« De ce oare trebuie întotdeauna să mi se dea o persoană întreagă, când de fapt, eu nu am nevoie decât de o pereche de mâini ?» Henry Ford

Viaţa managerilor ar fi mult mai simplă dacă angajaţii ar funcţiona ca nişte roboţi. În acest caz cartea de faţă nu şi-ar mai avea rostul iar managementul ar fi probabil o ştiinţă exactă.

Un angajat devotat contribuie la profitabilitatea organizaţiei din care face parte

Angajaţii implicaţi se dedică trup şi suflet, lucrează cu drag, în armonie cu ceilalţi colegi pentru a contribui la misiunea organizaţiei lor. Poate suna socialist formularea de mai sus însă ea prezintă calea sigura prin care firmele beneficiază de rezultate excepţionale pe termen lung. Dacă afirmaţiile de mai sus sunt destul de logice, partea mai puţin uşoară este identificarea şi punerea în practică a unor modalităţi de motivare şi creştere a devotamentului oamenilor. Organizaţia Gallup afirmă că a găsit elementele, 12 la număr, care îi fac pe angajaţi să fie implicaţi în munca lor.

Cel mai amplu studiu referitor la gradul de implicare al angajaţilor

10 milioane de interviuri la locul de muncă. Studii realizate în 114 ţări. Cartea de faţă vine ca o completare la “Manager contra curentului” ( recenzie realizată de Andrei), care s-a bucurat de un mare succes, punând sub semnul întrebării cele mai populare idei din domeniu. Ce aduce nou/diferit Cele 12 elemente…? În primul rând volumul de date analizat este de 10 ori mai mare. Pe urmă, interpretarile mi s-au părut mai ample şi mai variate în cartea aceasta, fiind combinate explicaţii foarte interesante, de ordin sociologic, psihologic, genetic sau compoortamental.

Un lucru m-a surprins: elementele sunt atat de simple şi de uşor de înţeles încât parcă nu e nevoie să ţi le spună o firmă de consultanţă de talia Gallup. Sunt nevoi universale, profund umane şi strâns legate de partea emoţională. « Opiniile mele par sa conteze » sau « Posibilitatea de a face ceea ce ştiu să fac cel mai bine » sunt doar două din elemente în care cred că orice om care a lucrat vreodată se poate regăsi cu uşurinţă.

Sunt aproape sigură că lista în sine poţi să o ai dacă faci un sondaj în rândul angajaţilor de la magazinul de pe colţ. Cu toate acestea, studiul Gallup are credibilitatea unei cercetări ample care a dus la o carte riguros realizată, bazată pe informaţii documentate ştiinţific. Ce am găsit foarte valoros în această carte este modul în care rezultatele studiului au fost interpretate şi explicate. De ce sunt oamenii aşa? Ce îi face să aibă nevoie de un prieten la locul de muncă? Cum se explică dorinţa de a realiza o activitate care are sens, care poate schimba ceva în bine? Sunt doar câteva întrebări care necesită clarificare şi înţelegere înainte de a putea pune în practică principiile la care se referă.

Stimulentul financiar poate avea un efect contrar

Poate vă întrebaţi dacă printre cele 12 elemente se găseşte ceva despre remuneraţia financiară, răspunsul este negativ. Deşi, logic ar fi ca o răsplată generoasă să constituie un îndemn puternic, în foarte multe cazuri bonificaţia nu ajută la sporirea motivaţiei şi mai rău, o poate chiar diminua. « Când copiilor li se cere să strângă bani pentru o cauză caritabilă, cei care primesc o răsplată mai mare reuşesc într-adevăr să adune o sumă mai mare decât cei care primesc un stimulent mai mic. Însă copiii care ştiu că fac un lucru bun pentru altcineva strâng mai mulţi bani atât comparativ cu copiii care primesc răsplăţi mari cât şi cu cei care primesc răsplăţi mici. Dacă pentru creşterea numărului de donatori de sânge se oferă fiecărui donator o sumă mică de bani, numărul celor care se prezintă pentru a dona sânge este mai mic decât atunci când nu se oferă nicio recompensă ».

Un manager performant este profund uman. Cred că aceasta e o concluzie care aş vrea să îmi rămână în minte. Deşi există un departament care conţine cuvântul « uman» în el, de cele mai multe ori uită un aspect esenţial: pentru angajat e important să ştie că există cuiva căruia îi pasă de el ca OM la locul de muncă. Atât de simplu e.

Scris de Iulia NălăţanCarti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: Jean Ziegler
Rating:
Editura: Antet
Anul apariţiei: 2006
Traducător: Elisabeta David
240 pagini
ISBN: 973-636-201-9

“We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty, and the Pursuit of Happiness”

(Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii, scrisă de Thomas Jefferson în 1776)

Putem să vorbim de drepturi egale când la fiecare 5 secunde un copil de mai puţin de 10 ani moare de foame? Ce înseamnă libertatea şi dreptul la fericire pentru copilul din Somalia afectat de malnutriţie, pentru cultivatorul de cafea care e plătit cu mai puţin de 50 de cenţi pe unitatea de volum în timp ce Starbucks o cafea costă în jur de 4 euro, pentru femeia braziliancă ce pune la fiert pietre în speranţa că între timp copiii ei vor adormi, aşteptând «terminarea mâncării », sau pentru toţi acei locuitori ai mahalalelor şi favelelor ce trăiesc din comercializarea gunoaielor ?

Imperiul Ruşinii vorbeşte în detaliu despre o lume refeudalizata, dominată de marile companii private. Îndatorarea şi foametea sunt cele două «arme de distrugere în masă » folosite de către «stăpânii planetei» pentru a supune atât popoarele, materiile prime şi resursele naturale, cât şi forţa de muncă şi visele oamenilor. Gârbovite de greutatea datoriei, statele îşi abdică suveranitatea. Prin înfometare, popoarele agonizează şi sunt lipsite de libertate. Da, cartea prezintă informaţii la care avem cu toţii acces însă pe lângă care trecem cu o uimitoare uşurinţă.

Din cele 192 de state din lume, 122 sunt situate în emisferă sudică. Datoria acestora depăşeşte 2100 miliarde de dolari. Ţara debitoare este asfixiată de datorie. Nicio investiţie în dezvoltare, în servicii sociale, educaţie si sănătate nu mai este posibilă deoarece majoritatea veniturilor se duc pe rambursarea datoriei către băncile din emisfera nordică.

Cartea abundă în date care însă nu rămân rupte de context ci creează o structură de susţinere pentru bogata experienţă de teren a lui Jean Ziegler în calitate de reporter special al ONU pentru dreptul la alimentaţie. Aflăm despre relaţia cauză-efect dintre datoria financiară a statelor şi înfometarea popoarelor în două studii de caz despre Etiopia şi Brazilia, pătrundem în culisele comerţului cu cele mai obişnuite şi în acelaşi timp interesante produse : bananele şi cafeaua, suntem introduşi în industria medicamentelor sau în problematici ce ţin de drepturile omului.

În lumea mondializată prăpăstiile se adâncesc, după cum putem constata cu uşurinţă. Cei săraci devin şi mai săraci în timp ce bogăţii urcă tot mai mult în vârful grămezilor de aur. Profitul corporaţiilor creşte fără însă ca situaţia la nivel global să se amelioreze. Cine beneficiază de acest ”progres”? O minoritate. 1.8 miliarde de oameni trăiesc cu mai puţin de 1 dolar pe zi în timp ce 1% dintre cei mai bogaţi oameni câştiga la fel de mulţi bani cât 57% din cei mai săraci oameni la un loc.

Jean Ziegler vorbeşte despre noua ordine mondială în care societăţile transcontinetale private deţin tehnologiile, capitalul,brevetele şi inteligenţă oamenilor. Ele sunt coloana vertebrală a acestei ordini nedrepte. Cartea scoate la lumina o paletă largă de practici şi metode, care de care mai îndrăzneţe şi lipsite de etică : brevetele pe elemente naturale, impunerea cu forţa a culturii de organisme modificate genetic sau înnăbuşirea iniţiativelor sociale ale angajaţilor. Dacă încă mai credeţi că Nestle înseamnă « Good Food, Good Life », o sa va schimbaţi părerea cel puţin cu câteva grade.

Mi-e greu să gândesc la fel dupa ce am pus cap la cap cele citite în carte cu bucăţile de informaţii pe care le aveam dinainte. Mi-ar fi chiar imposibil, de exemplu, să privesc cu aceeaşi admiraţie (şi naivitate?) succesele marilor corporaţii. Nu mai pot sa mă inspir din modelele liderilor de management fară să desluşesc şi partea umbrită a monedei, dându-mi seama că strategiile şi graficele lor nu înseamnă altceva decât cifre. Da, ştiam şi până acum că între business-uri e un război economic, însă nu vedeam victimele colaterale.

« Cifrele din World Food Report realizat de FAO afirmă că agricultura mondială în stadiul actual de dezvoltare este în stare să hranească normal (cu 2700 de calorii pe zi) 12 miliarde de fiinţe umane. Suntem 6.2 miliarde. Concluzia: nu există nicio fatalitate. Un copil care moare de foame este asasinat. Ordinea economică, sociala şi politica dirijată de capitalismul pradator nu este doar criminală. Este şi absurdă. Ucide, însă fără necesitate. »

Jean Ziegler explică de ce violenţa actuală nu mai este o criză, o patologie, ci o situaţie normală. Nu mai este episodică ci permanentă. Aş vrea să împărtăşesc cu voi câteva statistici în ton cu ideea cărţii, pe care le-am primit în cadrul unui curs despre mondializare:

- Numar de accidente în Europa: 40 000

- SIDA: 20 milioane de morti în lume

- Foamete: 2500 persoane la fiecare 2h

- Totalitarism: 100 milioane

- Al doilea război mondial: 60 milioane de morţi

- Subdezvoltare: 600 milioane de morţi

Am citit cartea în metrou şi am trăit cu uimire situaţia în care, la diferenţă de câteva zile, 3 persoane mânate de curiozitate au tras cu ochiul peste umărul meu şi m-au întrebat pe urmă titlul şi autorul. De ce această carte a avut un asemenea efect, totuşi? Poate pentru că tratează subiecte interesante pentru orice om care vrea să ştie pe ce lume trăieşte. Sau poate pentru că încă de la prima vedere remarci stilul clar şi pragmatic, susţinut de numeroasele exemple grăitoare.

Totuşi: despre ce ruşine e vorba? Ruşinea cui? A celor care trebuie să îşi învingă demnitatea pentru a căuta prin gunoaie sau pentru a cerşi? Sau a noastră, a celor care trăim într-o lume relativ paşnică şi protejată, fiind în acelaşi timp, informaţi, însă, prin ignoranţa, părtaşi celor care masacrează lumea?

Referitor la declaraţia de independenţă. Georges Danton îi reproşase lui Franklin: “Unde este sancţiunea ? Declaraţia voastră nu are nicio putere, nici juridică nici militară“. Franklin îi răspunde : “ Greşeală ! în spatele acestei declaraţii se găseşte o putere eternă: puterea ruşinii (power of shame)”. Speranţa stă, aşadar, în refuzul oamenilor de a accepta la infinit ca nedreptatea, disperarea, mizeria şi foametea mulţimii să susţină relativa stare de bine a unei minorităţi bogate. Menţionând adeseori modelul revoluţionar francez, cartea transmite spiritul acelor Enragés răzvrătiţi din 1789 care credeau într-un ideal, într-o utopie: dreptatea socială la nivel planetar.

Imperiul Ruşinii este categoric o carte care îşi propune să nască în cât mai mulţi oameni imperativul moral şi să combată cu înverşunare “ordinea canibală“ şi noii săi despoţi.

Zic să vedeţi neapărat şi documentarul inspirat din carte. E disponibil pe internet, se numeşte We Feed the World şi prezintă, în cadrul unor călătorii prin Franţa, Spania, România, Elveţia, Brazilia şi Austria, aspecte legate de globalizarea agriculturii şi producţia alimentară.

Scris de Iulia Nălăţan

Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Când omul se mişcă mai repede şi mai mult decât oricând, cartea pare să îşi aibă locul tot mai mult în geantă, nu pe noptieră, ca şi cum ar încerca să se adapteze şi ea, să ţină pasul cu mobilitatea.

Ce înţeleg prin mobilitate? Programe de studiu într-un alt oraş. Schimburi de experienţă într-o altă ţara. Relocalizare profesională. Imigranţi. Zboruri low cost. Să petreci mai mult timp în mijloacele de transport decât acasă. Locuinţe provizorii, închiriate.

Nu pot să afirm că sunt o persoană super mobilă însă sigur fac parte din rasa celor care “încă nu s-au aşezat la casa lor”. În România am stat în 3 locuri diferite, în funcţie de perioada în care am făcut studiile. Acum, după aproape un an în Franţa, am strâns suficient de multe cărţi încât să le socotesc în kilograme şi să mă gândesc serios că ar trebui să plătesc bagaj suplimentar pentru a le lua în avion, la întoarcerea în ţara.

Cărţile nu sunt adaptate la un astfel de mod de viaţă. Sedentare, greu de transportat şi fragile, nu sunt făcute pentru a fi înghesuite în bagaje.

Cred că orice om care citeşte şi s-a mutat măcar o data în alt oraş înţelege ce vreau să spun. În momentul în care te regăseşti pe punctul de a pleca (din nou) îţi pui întrebări despre utilitatea cărţilor pe care le-ai luat, despre câte ai cumpărat şi câte ai citit, ce ţi-a plăcut cel mai mult, la care ai renunţa dacă ar fi nevoie, etc

Ne-am obişnuit să le posedăm. Într-o foarte mare măsură, avem aceeaşi atitudine faţă de cărţi ca faţă de orice alt obiect. Cărţile sunt o emblemă a identităţii noastre, poate chiar mai mult decât alte lucruri pe care le deţinem: bijuterii, haine, gadgeturi, etc. Avem, aşadar, nevoie de ele pentru a ne defini în faţa noastră şi a celorlalţi. Intrăm într-o librărie şi nu putem să plecăm cu mâna goală din simplul fapt că funcţionam pe bază de dorinţe pe care le confundăm de cele mai multe ori cu nevoi. Nu în ultimul rând, ne ataşăm de cărţi şi ne e greu să le părăsim că şi cum ar fi prieteni buni.

Ca sa evite acumularea excesivă de cărţi, oamenii mobili au câteva soluţii la îndemână: să le împrumute, să le cumpere şi apoi să le vândă când pleacă în alt oraş sau să treacă încet spre o variantă mai scalabilă: cărţi electronice sau audio. O altă soluţie, cu impact pe termen lung, e adoptarea unui mod de viaţă simplificat, care te leagă de cât mai puţine obiecte şi lucruri materiale oferindu-ţi o mai mare libertate şi flexibilitate. Ar însemna să cumperi o carte doar atunci când ai nevoie de ea, să dai/vinzi toate cărţile pe care nu le-ai citit până acum, să păstrezi doar ce e esenţial. Dacă ar fi aşa de uşor….

în acelasi timp, sunt tot mai convinsă că o adaptare a mentalităţii e necesară: dinspre posesiv spre funcţional, dinspre cartea mea, spre cartea pe care am citit-o. Să ne gândim la schimburile de cărţi şi la book crossing, acţiuni care pun în mişcare cărţile şi le fac să ajungă la oameni care au nevoie de ele. Până la urmă e mai important să citeşti o carte decât să fie a ta.

Pentru viitor îmi imaginez un fel de “book commonwealth”, o bibliotecă uriaşă din care fiecare ia când vrea cărţi. Astfel, nu trebuie să deţii nimic, te bucuri de cărţi fără să fii constrâns de nevoia de a le depozita, şterge de praf şi îngriji. Cărţile ar putea fi accesibile oricui pentru a fi citite. Desigur, această viziune nu e încă posibilă în primul rând pentru că editurile şi scriitorii nu au găsit un alt mijloc de remunerare mai bun decât taxarea cărţilor. Dacă orice formă de cultură stocată (cărţi, muzică, filme) ar fi gratuită oamenii ar scoate bani din buzunar strict pentru experienţele live (conferinţe cu scriitori, concerte, teatru şi tot ce înseamnă spectacole în direct)? Ar putea fi o formă de monetizare alternativă…

Internetul este unul din factorii care contribuie deja la accentuarea acestei tendinţe spre gratuitate.Tot el ne duce încet spre o realitate în care biblioteca din sufragerie se transformă în colecţia de rafturi de pe shelfari. Ceea ce ai citit nu mai e legat neapărat de o locaţie fizică ci de un profil virtual, de o referinţă care îţi permite să ţii evidenţa lecturilor, să îţi notezi pasaje şi citate, să împărtăşeşti şi să socializezi cu alţi oameni. Dacă o reţea socială te ajută să îţi organizezi cărţile, de ce să ai nevoie de o bibliotecă reală?

Nu ştiu dacă un astfel de viitor va deveni cândva realitate. Eu, oricum, nu sunt foarte pregătită pentru el, dovadă fiind faptul că încă mă lupt cu transportatul cărţilor cu avionul.

Scris de Iulia Nălăţan