Carte de identitate

1Autor: Juan Goytisolo
Rating:
Editura: Leda

Din punct de vedere tehnic, în primele pagini ale Cărţii de identitate, orice profesor tipic(ar) de liceu va găsi o adevărată oază de "elemente auditive, elemente vizuale, elemente olfactive" la explorarea căreia şi-ar putea obliga, cu sadism şi deontologie, elevii. Pe lângă acestea, o anumită precizie a adjectivului, o generozitate a detaliilor, un balet stilistic care trădează un autor sigur pe mâna lui. Acestea se traduc, la nivel afectiv, într-o senzaţie de părăsire í  la Mar Adentro, filmul lui Alejandro Amenabar (pe undeva paradoxal, duritatea vocii narative duce mai degrabă la Europa lui Lars von Trier). Goytisolo scrie cu poftă, sinuos, cu tumbe şi loopinguri, schimbă inspirat cadrele meditative cu reportajul alert, dialogul în rafale poliglote cu frazele-convoi, fără semne de punctuaţie. Pe cât de anevoie de decriptat în şarjele de enunţuri fracturate, pe atât de reconfortant şi sugestiv în miniaturi precum:

"Câinii îl escortau lătrând supli şi flexibili"; "Nori uriaşi, pompoşi, parcă anunţând o uvertură de operă"

"Când răsună rafala, e ora zece şi jumătate dimineaţa. O barză planează lin în văzduh şi, speriată de bubuitura împuşcăturilor, taie iute cerul pieziş şi se refugiază în clopotniţa bisericii din Yeste"
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Lapte de mamă

1Autor: Edward St Aubyn
Rating:
Editura: Leda

Încă din prima clipă în care vezi titlul acestui roman nu poţi să nu te gandeşti la căldura maternă, la sentimentul de protecţie oferit de sânul matern şi de o posibilă regresie a omului matur spre copilăria în care beneficia de această protecţie. Titlul oferă astfel un important indiciu pentru ceea ce urmează, cu toate că motorul acţiunii este alimentat de un "lapte de mamă" otrăvit.

Romanul Lapte de mamă este continuarea trilogiei care prezintă istoria familiei Melrose. Acest al patrulea roman al sagăi se concentrează asupra lui Patrick Melrose - copilul devenit adult şi tată de familie.

Prima parte a romanului beneficiază de o narare deosebită, dar care totuşi atrage atenţia prin stângăcie şi neconcordanţă. Aubyn se foloseşte de vocea micuţului Robert, primul născut al lui Patrick, pentru a ne descrie experienţa traumatizantă a naşterii (ca despărţire de mamă) şi a creşterii fătului (ca înstrăinare de corpul matern protector). Deşi Aubyn are grijă să ne precizeze că Robert este un copil inteligent, constatările sale sunt greu de acceptat ca fiind doar judecăţile unui copil.
[Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Oryx şi Crake

1Autor: Margaret Atwood
Rating:
Editura: Leda
(ediţia în limba engleză)
Oryx şi Crake porneşte de la aceeaşi idee pe care este construită Povestirea Cameristei: o situaţie prezentă, unanim acceptată şi consecinţele ei în viitor, logice, implacabile, catastrofale. De data aceasta, logica lui "cum ar fi dacă...?" ajunge într-o lume distrusă şi renăscută, prinde atît apocalipsa, cît şi lumea de după - un pustiu dezolant, în care mai trăiesc, aparent, doar Snowman şi Copiii lui Crake. Legătura dintre înainte şi după este făcută de Snowman (Jimmy), naratorul şi supravieţuitorul. Bine, veţi spune, dar am mai citit poveşti din astea cu zecile, e vorba de aceeaşi catastrofă monotonă, acelaşi ton plin de reproşuri, aceeaşi idee - omenirea este rea şi autodistructivă.

Pe de-o parte, este aceeaşi catastrofă pe o singură notă: Oameni hipertehnologizaţi, care trăiesc în imense închisori de lux, Complexe aseptice şi confortabile; experimente genetice de succes, precum porcanii şi rîsucii; oameni al căror suflet e atrofiat de surogatul de lume în care trăiesc; minţi geniale, capete luminate, triumfuri stiinţifice. Viaţa comandată de raţiune, în care orice fisură de iraţional, inutil, nonpragmatic are consecinţe disproporţionate. O lume exterioară, a plebeilor, altădată a normalităţii, văzută de cei din Complexe ca un ev mediu al raţiunii, deopotrivă dispreţuită şi invidiată, folosită pentru experimente şi afaceri.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

Incest

1Autor: Christine Angot
Rating:
Editura: Leda

Autoficţiunea este melanjul între autobiografic şi elemente specifice romanului, un gen care se situează între roman şi jurnal intim. Christine Angot se află şi ea la cumpăna dintre cele două. Nu ştim cât din ce spune este adevărat, dar totul pare al naibii de autentic. Se pare că toate romanele ei se bazează pe această concepţie despre literatură pe care ea o rezumă printr-o singură frază: "Realitatea şi ficţiunea; la mijloc, un perete". Când ai în faţa ochilor un titlu ca acesta, aştepţi să fii şocat, ceva din structura ta interioară să se clatine, să cedeze uneori; aştepţi, poate, ca un voyeur, declaraţii incendiare şi mărturisiri tulburătoare.

Cea mai mare temere a ei este că poate veni o zi în care nu va mai putea scrie. Pe penultima pagină a Incestului stă scris: "Sunt o nebună, nu mă închide nimeni pentru că scriu, şi asta mă susţine". Cuvintele şiroiesc pe hârtie ca un potop; te face chiar să-ţi doreşti să nu mai citeşti: femeia asta e nebună, mai bine-mi văd de ale mele" Dar te provoacă, te incită cu scene dure, cu limbajul ei crud, cu ferocitatea, cu vomismentele ei literare. Stilul, pentru asta citeşti cartea, pentru că nu te încumeţi să pui tu stavilă, pentru că de fapt eşti hipnotizat, nu atât de poveste, nu se povesteşte practic nimic, ci tocmai de căutarea cuvântului, a Cuvântului, a vocabulei perfecte. Poftiţi mostră: "Eşti conştientă, nu-i aşa, că e greu, draga mea, să fiu cu tine. Iei înapoi tot ce dai. Vai, vai, ce vorbărie. Toate astea pentru o poveste care se termină. Nu crezi că ar fi trebuit să ne descurcăm mai bine decât alţii? Câtă slăbiciune, şi cât mă urăsc pentru asta. Şi cât te urăsc şi pe tine. Te iubesc. Tot ce n-am putut să-ţi spun niciodată, nici măcar acum, e pierdut". Uitasem, trebuia să vă previn: naratoarea are o legătură homosexuală timp de trei luni, despre incest vă las să aflaţi singuri.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 20 COMENTARII si spune-ti parerea!

Biblia lui Doré

Autor: Torgny Lindgren
Rating:

Biblia lui Doré ar putea fi o definiţie bună pentru nefericire, acea nefericire fără obiect, fără motiv real, o deznădejde lucidă, abstractă, independentă. De aceea personajele ei au o biografie interioară, compusă din întîmplările mărunte, aproape insesizabile, cum ar fi mirosul condimentat al mîncării gătite, o scrisoare tandră care există numai în imaginaţia destinatarului, litere monstruoase, flogistonul, Biblia în imagini.

Biblia ilustrată este cea a lui Gustave Doré, un artist popular, care înseamnă, pentru personajul narator, imaginea completă şi adevărată a lumii, tot ce trebuie să ştie ca să poată trăi. A face o copie după această carte este scopul vieţii sale, pe care îl explică şi cu încăpăţînare şi cu resemnare. Într-un fel povestitorul este sclavul obiectului despre care povesteşte, tot aşa cum în Caltaboşul, cel care scrie devine instrument pentru scriere. În loc de a fi un vis îndepărtat, din drumul spre care să îşi permită să se abată, opera vieţii acestui povestitor îl coordonează tiranic, îi foloseşte delicateţea şi inocenţa.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Insula

1Autor: Victoria Hislop
Rating:
Editura: Rao

Fiecare cititor, cred, îşi fabrică de-a lungul timpului câteva păreri preconcepute despre lectură, cărţi, autori. Pusă în faţa acestui roman, unde titlul era singura cunoscută - nu citisem încă un rezumat al romanului - am avut timp să trec mental de la Magicianul lui Fowles, prin Întoarcere la Laguna Albastră sau Cast Away şi amintindu-mi propriile experienţe dintr-una din insulele greceşti (da, este vorba de o insulă elenă) şi să-mi construiesc propriul orizont de aşteptare în legătură cu cartea.

Insula are toate ingredientele unei lecturi de vară: e uşoară şi reconfortantă, iar pentru un prim roman vădeşte o construcţie coerentă şi simplu de urmărit, elemente care menţin captivă atenţia cititorului, ca secretele, intrigile, dragostea, crima sau" lepra. Mai mult, autoarea a vrut să integreze povestea într-un cadru istoric bine determinat (epoca celui de-al doilea război mondial) şi, nu în ultimul rând, denunţă ignoranţa contemporană cu privire la lepră, o boală vindecabilă, nu un stigmat, nu un blestem, deşi diformităţile cauzate de ea (în Biblie, leproşii sunt numiţi "necuraţi") fac să existe acest puternic val de teamă şi repulsie.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 6 COMENTARII si spune-ti parerea!

Imagini fugare

1Autor: Anne Michaels
Rating:
Editura: Leda

Jacob Beer, un supravieţuitor al războiului, moare ucis de o maşină în Atena în anul 1993.
Aşa începe povestea lui Jacob, cu amărăciunea supunerii în faţa unui destin cu un cinic simţ al umorului.

Imagini fugare este romanul de debut al Annei Michaels, poetă şi prozatoare canadiană, care îi aduce autoarei numeroase premii (printre care celebrele Orange Prize şi Guardian Fiction Award) şi recunoaştere internaţională.

Jacob Beer, un copil de 7 ani dintr-o familie evreiască poloneză, asistă la asasinarea brutală a părinţilor săi de către soldaţii nazişti şi la răpirea surorii sale. Înspăimântat, el îşi găseşte refugiul în pământul în care se îngroapă în fiecare zi pentru a se salva.
Răvăşitoarea imagine a copilului îngropat de viu ca singură formă de supravieţuire, devine un laitmotiv al vieţii lui Jacob - adultul care se îngroapă în trecut, îşi ţine respiraţia şi priveşte în jurul său cu privirea împăienjenită de noroiul ce îi năclăieşte sufletul. [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 8 COMENTARII si spune-ti parerea!