bookblog.ro

„Sindromul Irukandji” de Leonard Ancuța – fragment în avampremieră

ULTIMUL TREN SPRE KINSHASA

Realitatea e ca ploaia. Mai degrabă asemenea condițiilor de ploaie: s-ar putea să plouă dar s-ar putea și să nu, chiar dacă toate condițiile necesare au fost îndeplinite. Pentru că întotdeauna e necesar ceva peste, un declic, o provocare, ceva aleatoriu care să facă realitatea, ploaia, să se întîmple. Ceva cum e gravitația, spre exemplu, ceva care să facă totul să curgă, să curgă ca o poveste. Ca realitatea să curgă e nevoie de un impuls gravitațional, ceva care extrage ploaia din cer și o aduce pe pămînt. Fără un autor, ploile rămîn nespuse. Dar cînd se deapănă, cînd plouă, autorul, subiectul, este inculs. Este subsidiar propriei realități, propriei existente. Și ploaia și realitatea au autor, dar el va rămîne întotdeauna ascuns.

Așadar, realitatea e o ficțiune cu autor necunoscut. Cu toate astea, mulți dintre oameni trăiesc în universuri pe care și le creează singuri. Își confecționează realități în care să trăiască fericiți, își croiesc singuri realitățile nedureroase. Sunt cei care aleg pilula roșie, în loc s-o aleagă pe cea albastră, sunt oamenii care așteaptă ani de zile în stații de autobuz, sau în gări să le sosească fericirea. Era o băbuță care aștepta într-o stație de autobuz dezafectată să oprească o linie care nu mai exista demult. Și avea încredere în ea că la un moment dat o să oprească un autobuz acolo și din el o să coboare soțul ei demult plecat la război. Într-o zi a intrat în vorbă cu un moș care o tot vedea pe babă așteptînd în stație și ca să-i afle povestea a invitat-o la o cafea. S-au iubit cîte zile au mai avut de trăit după aceea. Autobuzul băbuței a venit, chiar dacă nu l-a văzut nimeni. [Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Fragmente în avanpremieră: „Cronica unui negustor de sânge” de Yu Hua

„Cronica unui negustor de sânge” de Yu Hua

Traducere din chineză de Luminița Bălan

Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu

 

- fragmente -

 

Xu Sanguan lucra la Fabrica de Mătase din oraş, unde se îndeletnicea cu distribuţia viermilor de mătase către Ţesătorie. Cum avea zi liberă, s-a dus să-şi vadă bunicul. Odată cu trecerea timpului, acestuia îi slăbise mult vederea, aşa că nu reuşea să distingă prea bine chipul nepotului care stătea acum în uşă. De aceea, i-a cerut să se tragă mai aproape şi, după ce l-a cercetat un pic, a întrebat:

— Fiule, dar unde ţi-e faţa?

— Bunicule, a spus Xu Sanguan, eu nu-s fiul tău. Sunt nepotul, iar faţa mea este chiar aici, unde altundeva?

Xu Sanguan i-a luat mâna şi i-a purtat-o pe propriul chip, pentru ca bunicul să-i desluşească trăsăturile, şi după câteva clipe i-a lăsat-o la loc, în poală. Palma bunicului era aidoma ţesă­tu­rii crude de mătase care se producea la fabrica lor.

— De ce nu vine taică-tu să mă vadă? l-a iscodit bunicul.

— Tata s-a prăpădit demult. [Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Copyright ©2011 Bookblog.ro