Lucrare deosebit de interesantă în contextul filosofiei religiei, volumul lui Lucian Blaga apare în 1942 într-o perioadă în care ascuțimea penelor încă mai egala fervoarea tunurilor în ceea ce privește capacitatea de sa sfâșia liniștea Europei. Dezvoltându-și studiul pe ideile deja puternic fundamentate în scrierile sale despre cultură și cunoaștere, autorul realizează un adevărat tur de forță, parcurgând cele mai importante tradiții spirituale ale umanității.
Încă de la început, Lucian Blaga prezintă modul de analiză pe care îl va utiliza în cadrul volumului să, distanțându-se ab initio atât de viziunea rațional-pozitivistă, cât și de cea dogmatico-teologică. În acest sens, în introducere autorul declară dezideratul obținerii unei priviri de ansamblu asupra fenomenului religios, notând că ”o viziune de ansamblu presupune, oricum, daruri constructive, pe care empirismul științific le detestă dintr-o amărăciune neputincioasă sau dintr-o foarte condamnabilă prejudecată”, iar pe de altă parte ”poziția teologică față de fenomenul religios apare totdeauna alterată de credința că o anumită religie este privilegiată”.
Am cumpărat Ten Simple Steps to Meditation de Kawee Sri-Vesara la târgul de carte Book Expo Thailand care a avut loc în Bangkok în 2007. Kawee Sri-Vesara este un scriitor thailandez, autorul unor cărţi interesante despre Thailanda, printre care ţin să menţionez One Thousand and One Things about Thailand, Travel in Thailand şi Museums in Thailand.
Cu toate că Ten Simple Steps to Meditation este o carte minusculă, lucru sugerat şi de editura la care a apărut, am găsit-o extrem de folositoare noului meu hobby. Faptul că autorul vorbeşte despre meditaţia religioasă, în speţă cea budistă, paşii descrişi pentru a ajunge la purificarea minţii (ultimul pas din cei zece) nu sunt chiar atât de diferiţi de meditaţia necesară practicării tirului cu arcul. (more…)
Cartea despre Valeriu Gafencu stătea de multă vreme în biblioteca mea, totuşi, nu mă puteam convinge să mă apuc de ea. Acum cred că nici nu aş fi fost pregătită să cunosc toate tainele ei, să intru în atmosfera închisorilor comuniste şi să cunosc lumina pe care martirii din celule au ştiut să o aprindă în sufletele lor, în ale celor apropiaţi lor şi în întreaga ţară. Indiferent de gradul de cultură şi cunoaştere al celor ce vor citi cartea, ea va rămâne o înlănţuire de taine şi un joc de lumini ce nu poate fi cuprins cu ochiul minţii. Cartea trebuie citită nu cu luciditate, ci cu credinţă, cu pregătire pentru a descoperi lucruri uşor de catalogat astăzi ca fiind „iraţionale” sau „imposibile”.
Valeriu Gafencu
Cartea se împleteşte în jurul destinului lui Valeriu, un tânăr basarabean student la Drept în Iaşi, arestat la numai douăzeci de ani pentru „activitate legionară” şi condamnat la douăzeci şi cinci de ani de închisoare. O viaţă de om. Totuşi, povestea vieţii nu începe cu închiderea lui, ci îl cunoaştem pe Valeriu mai întâi în familia sa, o familie în care a dominat iubirea şi buna înţelegere. (more…)
Într-una dintre părţile Trilogiei culturii, Lucian Blaga sublinia natura mixtă a absolutului propus de creştinism, capacitatea lui de a oferi o metafizică pământească, de a combina denecuprinsul cu felia vremelniciei. Acest caracter bipolar, transcendenţă şi realitate, se realiza perfect în persoana-dumnezeirea lui Isus. Fiecare dintre creştinisme a adaptat apoi această natură cerinţelor lui inerente, cerinţe care veneau dinspre firea poporului de care se legase: ortodoxismul a completat inaccesibilul cu viaţa, organicul, protestantismul cu libertatea-independenţă a deliberării iar catolicismul cu statul şi tot ce derviă din acest concept. Catolicismul a construit în interiorul religiei o structură statală, a pliat divinul pe termeni ca: ierarhie, disciplină sau supunere.
Ori aceaste fundamente nu pot fi descifrate prin simple luări aminte, reconstruirea statului în interiorul catolicismului nu se supune unei verificări schematice, chiar dacă, de exemplu, explicaţiile aduse de Lucian Blaga pot părea suficiente. Ne amintim din şcoli că majoritatea manualelor, oricât de stufoase, veneau la pachet cu celebrele culegeri. Astfel ne-a apărut şi masiva lucrare a lui Claudio Rendina: o culegere de exerciţii. Pentru a învăţa marea tablă de operaţii religioase, pentru a putea fi stăpâni pe abstractul lor matematic, avem nevoie de concretizări, de exerciţii, de aplicaţii. (more…)
Autori: Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon
Editura : Logos
Rating:
Motto: “Nu ni se potriveşte nici un model extern de civilizaţie: nici cel sovietic, nici cel american, nici cel nipon sau german. Ar fi trebuit să fim lăsaţi să creştem organic, dinlăuntrul nostru. Cred că schema de bază, arhetipal-seminală, a fiinţei noastre se găsea undeva în duhul vechiului sat valah: care sat, murind cu zile, ne-a lăsat de izbelişte, la mijloc de drum, între preistorie şi electronică. Nu avem un pattern, creştem şi descreştem aiurea, după legi haotice, stejari în ghivece, lupi în seminare marxiste, ingineri căutând petrol şi oţel şi negăsind decât cimitire de folclor şi limbă.” (Ion D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal).
În răstimpuri, în orice cultură apar cărţi care dinamitează ideile considerate până atunci a fi de neconstestat. Cărţi inclasificabile, care deschid drumuri, redefinesc perspective şi creează un nou climat. Nu cred că greşesc când afirm că A treia forţă: România profundă, cartea scrisă “la patru mâini” de Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon va măsura cu precizie cât de permeabili am rămas la idei cu adevărat noi, cât de ancoraţi suntem în realitatea zilelor noastre şi, mai cu seamă, adevăratul nostru apetit nostru pentru libertate – acea libertate nemediată de nici o instanţă politică sau slogan publicitar.
A treia forţă: România profundă nu este bricolaj conceptual manufacturat de doi universitari. Autoritatea lui Hurduzeu şi Platon nu provine din niscaiva fraze lungi şi ameninţătoare, delicat-ininteligibile, nici din docte şi ţepoase note de subsol, ci din faptul că ei ştiu să ţi se adreseze direct, franc, iar nu cu identitatea tupilată după tufişul unor concepte costelive şi arabescuri “telectualiste”. În cartea lor – scrisoare-manifest, iar nu poligon pentru patinaj teoretic – se vorbeşte, în cel mai viu şi mai asumat mod cu putinţă, despre ştirbirea fundamentelor lumii, despre lipsirea progresivă a omului de omenie, despre creşterea deficitului de România în România şi alte probleme ce nu pot fi acoperite prin înnodarea de silogisme, ci doar prin mărturisire. Iar Hurduzeu şi Platon mărturisesc, vorba lui aceluiaşi I.D. Sîrbu, citat mai sus, “despre tot ce nu ţi se poate lua la percheziţie”.
Iti place de noi? Daca da, ne poti ajuta promovand bookblog pe blogul sau site-ul tau. AICI poti gasi cateva bannere si codurile pe care le poti copia in tema blogului tau.
Într-una dintre părţile Trilogiei culturii, Lucian Blaga sublinia natura mixtă a absolutului propus de creştinism, capacitatea lui de a oferi o metafizică pământească, de a combina denecuprinsul cu felia vremelniciei. Acest caracter bipolar, transcendenţă şi realitate, se realiza perfect în persoana-dumnezeirea lui Isus. Fiecare dintre creştinisme a adaptat apoi această natură cerinţelor lui inerente, cerinţe care veneau dinspre firea poporului de care se legase: ortodoxismul a completat inaccesibilul cu viaţa, organicul, protestantismul cu libertatea-independenţă a deliberării iar catolicismul cu statul şi tot ce derviă din acest concept. Catolicismul a construit în interiorul religiei o structură statală, a pliat divinul pe termeni ca: ierarhie, disciplină sau supunere. 
