Autor: Ray Kurzweil
Subtitlu: When Computers Exceed Human Intelligence
Rating: -
Editura: Penguin Books
Anul apariţiei: 2000
400 pagini
ISBN: 9780140282023
Ray Kurzweil este un om bun. A inventat, printre altele, maşini de citit pentru orbi, sintetizatoare de muzică, un sistem de recunoaştere a vocii umane şi foarte utilizatul OCR (Optical Character Recogition), prin care un text scris, odată scanat, se transformă în fişier editabil, spre bucuria tocilarilor care nu-şi permit cărţi scumpe.
Ray Kurzweil a scris, printre altele, o carte care se numeşte, pentru neengleziţi – “Era maşinăriilor spirituale. Ce se întâmplă când computerele depăşesc inteligenţa umană”. În esenţă, ideea lui e aceasta: computerele se dezvoltă din ce în ce mai mult, oamenii vor rămâne în urmă, ca urmare, oamenii trebuie să devină cyborgi – monştri de inteligenţă, hălăduind cu viteza luminii prin realitatea virtuală.
Acum, dacă autorul n-ar fi cine e – foarte cunoscut în Occident (un milion de cititori pe site-ul său, numele lui e scris de vreo 1.730.000 de ori pe Internet) – şi dacă n-ar fi făcut ce a făcut – adică invenţii, “tractoraşe, motoraşe” – cu alte cuvinte, dacă ar fi fost un simplu băgător de seamă care visează roboţei şi navete spaţiale, i-aş fi lăsat cu mare drag cartea colegului Cristi Mitran, mai pasionat de SF-uri şi aş fi trecut la cărţi mai vesele. Însă Kurzweil e Kurzweil. Nu e un scriitor oarecare, ci un inventator influent – deci, probabil că ştie ce şi de ce vorbeşte. Carevasăzică, fiind un element cheie în sistemul tehnologic, cărţile lui trebuie luate atent la puricat, pentru a distinge clar între realitate şi delir, între fabulaţie şi previziune, între vorbele mari despre viitorul mai bun al omenirii şi propaganda pro domo. Va să zică, să gândim la rece.
Autor: Thorstein Veblen
Rating:
Editura: Publica
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Smaranda Nistor
348 pagini
ISBN: 978-973-1931-16-6
(ediţia în limba engleză)
Să presupunem că vă plimbaţi alene pe aleile parcului Herăstrău/ Romanescu/ Copou/ Rozelor. E o zi însorită de primăvară, peste tot flori, bâzâit de albine şi chicoteli de copii. Când, dintr-o dată, pe un petec de iarbă vedeţi tolănită, rumegând nonşalant câteva paie, o vacă. O vacă vie, în carne, oase şi coarne, cu ochi mari şi umezi, care-şi vâră limba aspră în nări în vreme ce se uită, parcă întrebător, la Dvs. Nu este nici un happening, nici un experiment artistic, nici o reclamă neconvenţională. Pur şi simplu Administraţia Parcurilor s-a gândit, gospodăreşte, că e mult mai util şi mai eficace să lase cornutele să tundă – şi, simultan, să îngraşe – iarba. După ce vă amuzaţi un pic, vă gândiţi că nu e chiar în regulă. O fi eco, dar nu e trendy. De ce? Unul dintre cele mai bune răspunsuri vine de la Thorstein Veblen, un economist american de origine norvegiană, care acum 110 ani a scris Teoria clasei de lux, o carte care rezolvă, printre altele, şi problema văcuţei din parc.
O istorie veche de mii de ani
Clasa de lux este, grosso modo, alcătuită din cei care nu muncesc, care-şi ocupă viaţa cu pierderea timpului în tot felul de ocupaţii neproductive, însă mari purtătoare de prestigiu. Formarea clasei de lux, spune Veblen, are rădăcini istorice adânci – ar începe să apară odată cu apariţia proprietăţii. Scenariul pare a fi simplu: când unele triburi primitive au cucerit altele, s-au format noi ierarhii. (more…)
Autor: Malachy Doyle
Ilustraţii de Nicoletta Ceccolli
Rating:
Editura: Vellant
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Florina Pîrjol
166 pagini
cartonată
ISBN 978-973-1984-44-5
Când am citit pe site-ul editurii Vellant că “Basmele de pretutindeni” se adresează unor “copii cu gusturi cosmopolite”, m-au trecut fiori pe şira spinării. Nu înţeleg cum arată un “copil cu gusturi cosmopolite” – e o specie pe care nu o cunosc – din câte ştiu eu, puiul de camerunez se joacă cu puiul de finlandez nu în numele frăţiei între popoare, nici a multiculturalismului, ci pentru că sunt amândoi pui de om. În plus, am oroare de poveştile „adaptate” gustului vremurilor – în acest caz, fireşte, vremuri “cosmopolite”, consumiste, marketizate. Mi se face greaţă când mi se dă de înţeles că Feţii-Frumoşi, pentru a fi plăcuţi de copii, ar trebui să aibă nu un cal, ci vreo 250, împachetaţi macho într-o capotă de BMW. Sau că Ilenele Cosânzene sunt demodate dacă nu se îmbracă de la Prada şi dacă nu se dau pe faţă cu l’Oréal-pentru-că-merit. Orice, dar nu vreau să văd în câţiva ani kinderi care habar n-au de salăţile din grădina ursului, dar sunt siguri că fiica cea mică a împăratului a fost cucerită de un inel cu Swarovsky.
Autor: Max Gallo
Rating:
Editura: All
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Irina-Margareta Nistor
vol. I – 416 pagini + vol. II – 360 pagini
ISBN: 973-724-120-7
În trecut, adesea, portretizarea unei personalităţi istorice însemna înşirarea a zeci de epitete umflate fără măsură, discernământ şi, nu rar, fără talent. Se lua personalitatea şi se trântea bine prin toate lăudările posibile, de o smulgea de pe pământul din care am fost cu toţii făcuţi şi arunca undeva sus de tot, în stratosferă, unde nu mai ajungea nimeni să o vadă în carne şi oase. Grea de majuscule şi trăznind a parfumuri gongorice, imaginea celui descris devenea un ideal de neatins, neomenesc.
La vremuri noi, însă, obiceiuri noi. Nu am tăiat istoria de pe lista domeniilor de interes, însă am transformat-o, pe calea cea mai la modă – a demitizării – într-o galerie de personaje cărora li se refuză gloria sau blamul postume, personaje pe care nu le mai împopoţonăm cu epitete, ci le adaptăm privirii noastre. Dacă mulţi din cronicarii trecutului proiectau regii într-un rai al lor, cronicarii de acum îi iau de grumaz, îi aruncă de pe tron, îi dezbracă de toată purpura şi de nestemate şi îi îndeasă în hainele strâmte ideologiei contemporane. (more…)
Autor: Robert Shemin
Rating:
Editura: All
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Ianina Marinescu
278 pagini
ISBN:978-973-724-221-1 (sau cumpără aici ediţia în limba engleză)
“Şcolarul: Şi eu şi cu taica eram culcaţi, şi când a intrat mama în casă şi ne-a spus să ieşim afară să vedem, taica n-a vrut. [...] Zice taica: „Nu ies din plapumă pe gerul ăsta, să ştiu de bine că plouă şi cârnaţi…” (Şcolarii râd.)
Profesorul (foarte impacientat): Tată-tău este un azin, carele nu ştie să-ţi ghea o educăţiune zolidă.” (I.L. Caragiale – Despre cometă. Prelegere populară)
“Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi. ” (Matei, 23;23)
“Iar când vei ajunge sus, pe ultima treaptă, o să te prezinţi impecabil într-un costum de firmă, având la braţ o domnişoară drăguţă, în jur o întreagă orchestră cântând, şampanie peste tot, bancnote de 100$ curgând din tavan, iar în final focuri de artificii.” (Robert Shemin – Cum a făcut idiotul ăsta… )
Într-o lume marcată de amprenta economicului supraabundent, apariţia cărţilor de self-help e la fel de normală cum sunt instrucţiunile de folosire ale echipamentului şi manualul scafandrului pentru amatorul de scufundări. Ce e mai greu de înţeles este de ce oamenii care scriu astfel de cărţi nu se rezumă la a explica la rece, tehnic, pragmatic, felul în care s-au îmbogăţit, ci se apucă pătimaş să te cheme pe tărâmul celor putred de bogaţi, să-ţi dea lecţii de viaţă, morală şi chiar religie, cum vom vedea mai jos. Pe scurt, de ce oamenii care scriu self-help-uri nu se mulţumesc să-ţi dea un simplu impuls sau nişte simple sfaturi, ci vor să-ţi impună un punct de vedere implacabil? (more…)
Iti place de noi? Daca da, ne poti ajuta promovand bookblog pe blogul sau site-ul tau. AICI poti gasi cateva bannere si codurile pe care le poti copia in tema blogului tau.
