bookblog.ro

Trei cărți care te vor motiva să înveți mai mult

Unul dintre procesele cele mai importante pentru redefinirea noastră ca personalitate este cel educațional. Nu în zadar se afirmă faptul că învățăm cât trăim. Aș continua ideea, afirmând că trăim cât învățăm. A te opri din dezvoltarea empirică și teoretică înseamnă să stagnezi benevol.

Evident, nu ne putem deda constant meditațiilor filosofice sau încercărilor de a înțelege absolut tot ceea ce trăim sau experimentăm, dar, cu siguranță, putem încerca să ne redefinim viziunile prin intermediul educației de tip continuu.

Prin urmare, în acest text voi explora dimensiunea cărților care te pot stimula să înveți mai mult, dar, mai ales, calitativ, oferindu-ți noi perspective asupra realităților trecute, prezente și viitoare. [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 48 COMENTARII si spune-ti parerea!

Top 3 romane cu detectivi de citit la început de toamnă

Mi-a revenit apetitul pentru cărți de suspans. Cumva, după o lungă pauză de citit, am decis că pot reveni la tabieturile mele, alegând să citesc ceva ce-mi ține mintea în priză. Respectiv, m-am gândit că ar fi interesant să vă propun un top 3 romane de suspans, bune de citit în acest început de toamnă.

[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 19 COMENTARII si spune-ti parerea!

Top trei romane de suspans de la editura RAO pe care să le citești la final de an

Iarna promite să ne țină în case, moment potrivit pentru a citi cărți de suspans la un pahar de vin fiert, cu picioarele sub o plapumă pufoasă. Cel puțin astea sunt planurile mele sincere pentru următoarele luni.

Și pentru că sunt fana declarată a romanelor de suspans, am decis că e oportun să vă recomand un top trei cărți care vă vor ține efectiv cu sufletul la gură în serile lungi de iarnă.

Top trei romane de suspans de la editura RAO pe care să le citești la final de an [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 716 COMENTARII si spune-ti parerea!

Recomandare: Trei cărți de autori români apărute la editura Trei

Se vorbește din ce în ce mai des despre necesitatea de a citi autori români, de a descoperi potențialul pe care îl au de a fi plăcuți de către cititori, de a le câștiga încrederea.

Mi se pare relevant să vorbim cât mai des despre cărțile celor de acasă. Prin urmare, în acest text vă ofer trei cărți scrise de autori români apărute la Editura Trei.

Trei cărți de autori români apărute la editura Trei [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 10 COMENTARII si spune-ti parerea!

Trei cărți de nonficțiune pe care să le citești la început de toamnă

Pentru mine cărțile de nonficțiune sunt o foarte bună trambulină de a ieși din lipsa de apetit pentru citit, mai ales în perioadele când sunt surmenată sau încărcată cu alte probleme cotidiene (caz în care ficțiunea funcționează mai degrabă ca un blocaj mental decât ca un impuls spre a citi).

De regulă, subiectele alese sunt cele cu care rezonez sau pe care vreau să le descopăr într-o anume perioadă. Și pentru că lunile de vară au fost foarte „leneșe”, am decis că nonficțiunea mă poate scoate din această stare latentă. Am pregătit, astfel, trei titluri inedite pe care le puteți citi la început de toamnă și care nu o să vă plictisească deloc.

[Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Top 3 cărți pentru copii de la editura Cartier

Apariția unui copil este o binecuvântare, dar și o misiune care implică extrem de multe eforturi, deschidere și o gândire eliberată de prejudecăți. Totodată, este și un pas spre a regândi ideea de educație. Ne dorim să adoptăm un stil clasic, riguros sau totuși mergem pe îndemânarea copilului, lăsându-l să își aleagă singur calea. Adevărul este că undeva la mijloc e soluția. Cert e că apare neostoita nevoie de a-i da celui mic doar ce e mai bun, ce e mai de calitate. Acest lucru ține inclusiv și de lecturile pe care i le alegem.

Și pentru că sunt o fericită mămică de fată mare, am decis să vă recomand trei cărți pentru copii de la editura Cartier, din colecția Codobelc, or anume de această editură mă leagă un profund sentiment patriotic, deoarece ne-am luat ambele ființă din Basarabia. Dar să purcedem neapărat la a vorbi despre cărți. Țin să menționez din start că acestea nu au limită de vârstă, deoarece le-am citit și când era fiica mea în burtică și acum când face primii pași. Respectiv, ținând cont de studiile care au demonstrat efectele pozitive ale cititului asupra intelectului și empatiei celor mici, vă îndemn să le lecturați împreună cât mai des. [Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Copyright ©2011 Bookblog.ro