Jurnalul Satanei
Autor: Leonid Andreev
Rating: 
Trebuie precizat din start ca, desi titlul poate sugera contrariul, romanul este mai putin o carte despre Satana sau despre satanism si mai mult una despre un supraom de origine nietzscheana. Romanul este scris in ultimii ani de viata ai unui Andreev suferind, aflat in exil, fara posibilitatea de a se intoarce in tara sa pe care o lasase sfasiata de evenimentele de la 1917. Critica vremii l-a incadrat pe aceeasi linie cu romanele lui Dostoievski, scrieri “de aventuri” cu un continut filozofic mai mult sau mai putin amplu.
Povestea este simpla. Satana, plictisit de viata din Iad, vine pe pamant, in Italia, ca sa se distreze, “ca sa minta si sa joace teatru”. Deghizat intr-un miliardar american, el il cunoaste pe Toma Magnus, intruchiparea ratiunii malefice si atotdistrugatoare, iar pe masura ce cunoste neajunsurile avatarului sau uman si slabiciunile inerente conditiei de om, Satana se vede pus in fata unei infrangeri usturatoare, in toate planurile existentei. Astfel, Andreev contureaza imaginea apocaliptica a omului degradat, pervertit pana cand devine mai diabolic decat insusi Satana. Explicatia infrangerii Satanei in fata omului manat sa infaptuiasca raul este una mult mai simpla decat ar parea la prima vedere. Dracul vine pe pamant dintr-o lume ordonata, organizata si ierarhizata strict (Iadul), in timp ce lumea oamenilor este un loc al aparentelor inselatoare, al mastilor ce ascund vicii si pacate. Astfel se explica de ce eventuala confruntare dintre om si diavol implica un dezavantaj esential pentru acesta din urma.
Pentru a conferi Satanei o dimensiune umana cat mai plauzibila, autorul introduce si o perspectiva romantica in poveste. Astfel, Satana cunoaste si iubeste pe asa-zisa fiica a lui Toma Magnus, Maria (observati, desigur, ironia numelui). Pierzandu-si grandoarea si forta, specifice eroului nemuritor, Satana cade victima propriului sau ideal de frumusete si iubire, cade victima frumusetii lipsite de continut a Mariei. In planul erotic, experienta omeneasca a Diavolului este fatala si definitiva.
Mai diabolic decat insusi Diavolul, Magnus isi manifesta dispretul absolut pentru om si ura inversunata impotriva omenirii, pregatindu-si terenul pentru experimentul sau final. Religia a esuat in a-l salva pe om, statul, idealul de iubire, frumusete si adevar, toate au esuat iar lumea a evoluat spre propria ei distrugere. Magnus se autointituleaza concluzia acestei decaderi perpetue a universului uman, “semnul egal”. Imaginea Satanei este supusa deriziunii, Diavolul aparand meschin si neputincios pe langa mefistofelica ratiune umana concentrata exclusiv asupra infapturii raului. Diavolul apare mai uman decat omul, apare mefient si anxios in fata pornirilor bestiale ale lui Magnus care, la randul lui, este o replica mult mai fidela decat insusi Dracul a felului in care imaginarul colectiv uman ar putea concepe intruparea Satanei pe pamant.
Explozia absoluta, pusa la cale de Toma Magnus, nu se produce deoarece romanul nu este terminat. Insa finalul lui, desi destul de putin previzibil, este anuntat atat de gradarea excelent realizata a tensiunii, cat si de anumite pasaje si idei. Aspectele inedite de teatru panpsihic, ca si asemanarile dintre Satana lui Andreev si Woland al lui Bulgakov va las pe voi sa le descoperiti in aceasta carte care nu ar trebui ratata.
Reviewer: Alexandru Potlog
Maestrul si Margareta e un roman care nu se citeste, ci se simte. Poate sunt un pic subiectiv, dat fiind faptul ca am o mare afinitate pentru Bulgakov, in general, si pentru aceasta scriitura, in special, dar mi se pare ca, pe alocuri, autorul stie sa fie mai profund decat clasicii rusi (Dostoievski, Tolstoi) si chiar eclectic. Eclectic pentru ca reuseste sa imbine atat de frumos polii traditionali ai literaturii, binele si raul.
