Autor: William Golding
Rating:
Editura: Univers
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Dana Covăceanu
156 pagini
ISBN: 978-1-60257-185-3
Pace şi bine!
Ce mai, amazingul nu înseamnă pentru toți același lucru!
Internetul este un mediu de întreținut iluzii pe care viața reală adesea nu le permite. Cauza – aparent sunt atâtea oferte în această realitate încât ar trebui teoretic să nu alegem doi același lucru. Șuvoi de cărți, șuvoi de melodii, șuvoi de excursii. Ce-mi smulge mie semne exclamative și icnete entuziaste, altuia i se par fie accente dubioase, fie chiar un bun motiv de ură. Și o indiferență groasă sticlește în ochii atâtora încât mă înspăimînt. Oare cui să vorbesc eu de cărți din moment ce în viața reală nu întâlnesc decât priviri opace, din alte universuri decât al meu. Bun, asta mi se întâmplă mie.
Hai să privim și invers!
Ce mă interesează pe mine? Și am ajuns la faza în care declar, încă și mândru, că nu mă uit cu lunile la tv. Ok, atitudinea e de înțeles, dar asta înseamnă că eu ignor munca a mii de oameni și a vorbi de rău așa, în general, televiziunea e o afirmație imprudentă și în necunoștiință de cauză. Eu, consacrat universului meu, nu mai am timp de auzit admirațiile din universul altora. Pe cine interesează de fapt câți km de sârmă se află într-un pod și să mai și exclame amazing! (more…)
Autor: Anthony Julius
Rating:
Editura: Vellant
Anul apariţiei: 2008
Traducător: Tania Siperco
272 pagini
ediţie cartonată (sau cumpără aici ediţia în limba engleză)
Pace şi bine!
Substituenţii criticului
Ne putem oare imagina critica și obiectul ei, opera de artă ca două lucruri distincte din realitate sau trebuie să le vedem ca o singură realitate cu două fațete? Oricum ar fi, bi sau unidimensională, să remarc posibilul caracter al ei antitetic – opera vorbește despre frumusețile / defectele unei realități, critica despre frumusețile / urâțeniile operei. Frumusețile realității diferă de frumusețile artistice. Prin urmare azi nu mai ajunge perechea de ochi mărturisitoare sau imaginativă, ci este necesar și decodorul de lectură, situaționistul unei valori culturale. Respectiv, o operă o citim cu ajutorul autorului și a criticului ei. E adevărat, rolul criticului pare să-l joace multă lume. Este substituit mai ales de editori, de prieteni, de gura lumii, de modă. Totuși criticul este sursa acestor iradieri lingvistice. Opera nevalorizată critic dispare în neant, chiar dacă la apariția ei poate avea un oarecare succes de public. Odată ce-i trece efectul de noutate, ajunge în concurență eternă cu milioanele de alte opere apărute sau pe cale de apariție și tăria ei, valoarea, numai vocile critice o vor putea sesiza. Substituenții criticului au nevoie permanent de provocări, stau sub eterna zodie a noului, așa că vor trăda opera ajunsă învechită, fără regrete.
Strigătul de-a surda
Într-un fel, e un proces revoltător. Oare tot acel torent de creație să fie până la urmă destinat urechilor celor lungi ale criticului? Obtuzității sale, academismului său răsuflat, clasificărilor sale de doi bani. Autorul strigă: eu dau viață și operez cu elemente de viață, de aceea nu mă interesează decât marele public, cel care trăiește, prin care bubuie aceeași misterioasă vitalitate. (more…)
Coordonator: Maria Drăghici
Rating:
Editura: Vellant
Anul apariţiei: 2008
238 pagini (condiții grafice excelente)
ISBN: 978-973-88759-9-9
Pace şi bine!
Preliminarii
Este corect termenul de comunitate pentru a desemna populaţia unei străzi? Vorbim oare de un oraş în termeni de bucăţele sociale, suntem siguri că putem da o identitate diferită tuturor cartierelor? Cum anume am putea realiza atunci o sumă a acestor microcomunităţi de cartier, de stradă, eventual de grup de clădiri? Cum am putea spune că este identitatea bucureşteanului când la ea participă şi bulevardul cel măturat de lângă Primărie şi strada nepavată, plină de gunoaie şi mereu nevăzută de ochiul doar electoral al primarului? Cum ar fi rahoveanul care trăieşte într-un bloc civilizat în raport cu locuitorul din blocurile rău famate, unde toţi fură lumină şi îşi aruncă gunoiul de la balcon. Dar ce părere să avem despre locuitorii din strada Uranus – cea vizată de carte – când sunt clar acolo cel puţin două categorii, oamenii cu un comportament stabil, cu o proprietate necontestată în instanţă şi oamenii care aşteaptă să fie evacuaţi din casele naţionalizate. Volumul de față din păcate generează impresia că toţi locuitorii de pe strada Uranus sunt viitoare victime ale evacuării, ba chiar se vorbeşte de un catastrofic atac cu betoane şi vile termopanate în locul cocioabelor şi paradisului gunoaielor la colţ de stradă. (more…)
Autor: Platon
Rating:
Editura: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică
Anul apariţiei: 1976
Traducător: Manuela Popescu și Petru Creția
46 de pagini, în Opere I
Pace şi bine!
Ceva bun, mami!
Copiii din faţa blocului. Uită în intensitatea jocului de orice altă preocupare. Sinele lor se nesinchiseşte de amăgelile şi ghearele lumii ştiind că undeva deasupra lor părintele, cu un ochi omniscient, îndepărtează prin diferite strigăte şi acţiuni orice i-ar putea tulbura. E timpul când de atâta zbenguială le ghiorăie maţele. Ridică în sfârşit fulgerător capul spre balconul cu ochiul veghetor şi ţipă să audă şi vulturii adormiţi undeva lângă soare: Mamă! Dă-mi ceva buun! Mama devenită o mână darnică dintr-un magazin de fructe sau dulciuri, îi alină copilului pofta fără nume. Cu un zâmbet, o mângâiere, cu un sărut furat, îl convinge în câteva cuvinte că-şi dorea bunul pe care-l ea avea de oferit şi nimic altceva.
Acest „ceva bun”, dacă însă ar fi luat în serios de copil, dacă nu şi-ar lăsa adormite presupunerile printre ornamentele materne, nu ar face decât să deschidă calea unui labirint fără ieşire sau, mai simplu, a unei crize de existenţă. Cum poate ştii o mamă dintre toate felurile de mâncare bune care ar fi cel mai potrivit pentru copil? Nu ajunge argumentul ei cu îmi cunosc copilul. Cunoaşterea presupune împărtăşirea cu alţii. În răspunsul mamei regăsesc sensul dictării unei anumite decizii. Dincolo de relaţia mamă – copil se întrevede un anume fel de a percepe educaţia, protectiv. Mama se află în orizontul tuturor acţiunilor copilului, chiar dacă nu intervine. Mama este acel astru tutelar. Că ulterior astrul îşi pierde dimensiunea fizică, că mai ascultăm de mamă doar din când în când, că nu-i mai împărtăşim din preocupările noastre mai nimic, ce-i trebuie să ştie asta copilului. (more…)
Autor: Nicholas Mosley
Rating:
Editura: Vellant
Anul apariţiei: 2008 (prima ediţie necartonată)
Traducător: Cornelia Bucur
687 de pagini
ISBN:978-973-88758-9-0
Pace şi bine!
Un dublu bildungsroman. Personaje puse la crescut ca în quest-uri. O poveste de dragoste în care ca totdeauna întâmplarea îşi are partea ei misterioasă reuneşte un fizician englez, Max Ackerman cu o răpitoare nemţoaică, Eleanor Anders. Amândoi sunt aplecaţi spre comunism şi spre experienţa sovietică. Fizicianul merge o vreme în Rusia interbelică, nemţoaica relaţionează ca antropolog într-un trib african. Cu toate astea se reîntâlnesc întâmplător undeva în Spania, pe vremea Războiului Civil din anii 1936-1937. Apoi străbat valurile istoriei împreună şi sunt colportate ştiri despre destinul lor până spre bătrâneţea înaintată a anilor ‘70.
Mă gândeam că la fiecare lectură te atrage altceva într-un roman de asemenea dimensiuni. Mai demult, vorbeam cu Bujor, prietenul meu, după un seminar oarecare despre apele lecturii. Constatasem ambii uimiţi că şcoala oferă nişte porturi sigure pentru literatură (genuri, specii, figuri de stil, compoziţie, etc.) dar, dacă este să priveşti consistenţa acestor concepte, constaţi că practică nu le confirmă. (more…)
Iti place de noi? Daca da, ne poti ajuta promovand bookblog pe blogul sau site-ul tau. AICI poti gasi cateva bannere si codurile pe care le poti copia in tema blogului tau.
