Autor: Paul Dukes
Rating:
Editura: ALL
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Gabriel Tudor
451 pagini
ISBN: 978-973-571-762-9
(ediţia în limba engleză)

Pentru o carte care acoperă mai mult de 1000 de ani de istorie, această ediţie revizuită a Istoriei Rusiei oferă o privire de ansamblu asupra trecutului uneia dintre cele mai mari puteri ale lumii. Încercând să răspundă întrebării dacă e posibil ca Rusia să fie capabilă de democraţie, economie liberă şi de o ideologie pluralistă, autorul analizează subiectele luând în considerare aspectele politice, social-economice şi culturale, cât şi o abordare comparativă a fiecărei perioade, cu grija respectării ordinii cronologice.

Împărţirea volumului în trei secţiuni – medievală, modernă şi contemporană – a avut ca punct de plecare acordul general care spune că istoria urmează un şablon general decât să fie divizată în evenimente unice, de sine stătătoare.

Dintre cele mai importante evenimente ale statului medieval, sunt amintite cucerirea Kievului de către Oleg, creştinarea lui Vladimir, care coincide cu o perioadă de înflorire şi când se scrie primul cod de legi; invazia mongolă şi haosul de după aceasta; domnia lui Ivan cel Groaznic care transformă Rusia într-un stat multiconfesional şi care instituie un Cod de Legi; urmat de Petru cel Mare (cu care începe perioada modernă) sub domnia căruia Rusia devine un adevărat imperiu. Omul care i-a fascinat pe istorici, „greu de surprins într-o singură imagine …până şi acţiunile sale bune au fost însoţite de metode groaznice”, a fost un adevărat progresist în reforme – mutarea centrului de greutate de la Moscova la Sankt Petersburg, fondarea unei şcoli de Matematici şi Navigaţie, reforme guvernamentale – dar şi un exploatator al maselor populare. Dacă „Petru a dat ruşilor trupuri, Ecaterina (cea Mare) le-a dat suflete”. Cu Ecaterina începe o nouă fază a absolutismului, bazată pe intelect.

Ideile liberale încep să-şi facă apariţia odată cu ofiţerii ruşi ai Războaielor Napoleoniene. Evoluţia este împiedicată de un lung şir de revolte. Procesul de industrializare începe odată cu domnia lui Alexandru al II-lea, iar în urma Revoluţiei din 1905, se ajunge la sistemul multipartidist şi înfiinţarea Parlamentului. Urmează conducerea Revoluţiei Ruse de către Lenin, cea stalinistă, culminând cu criza rachetelor cubaneze din 1962. Perioada dintre 1964 şi 1985 se caracterizează prin relaxare şi stagnare.

Istoria Rusiei nu a fost niciodată liniară din cauza tulburărilor interne sau a invaziilor externe care au avut loc în fiecare secol de la formarea statului rus. Cartea lui Paul Dukes se bazează foarte mult pe interpretările clasice ale lui Kliucevski, acesta din urmă spunând că o temă fundamentală în istoria Rusiei este procesul continuu de colonizare. Pentru a răspunde la întrebarea: Care este moştenirea trecutului şi cum este ea percepută?, autorul vorbeşte despre faptul că realităţile de azi includ într-o mare măsură şi precepţiile de ieri. Sugerând faptul că istoriile naţionale pot exagera cu autoaprecierile, Adam Smith spune: „Această autoamăgire, această slăbiciune fatală a omenirii, este sursa a jumătate dintre necazurile vieţii umane. Dacă ne-am vedea în lumina în care ne văd alţii sau în care ne-ar vedea, dacă ar şti totul, o schimbare ar fi în general inevitabilă”. Lucru de altfel valabil nu numai pentru poporul rus.

Scris de Ioana RisteaCarti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: Iuri Andruhovici
Rating:
Editura: ALL
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Dragoş Dinulescu
246 pagini
ISBN:978-973-724-250-1

Iuri Andruhovici este una din figurile cele mai controversate ale literaturii ucrainiene, cunoscut pentru opiniile sale ucrainofile şi apărător al limbii ucrainiene. În 1985, a înfiinţat alături de alţi doi colegi grupul poetic Bu-Ba-Bu care şi-a exercitat influenţa asupra scenei literare din Ucraina. Poezia experimentală caracterizată de burlesc, bufonerie şi satiră reprezenta punctul de vedere al celor trei împotriva realităţii socialiste.

Moscoviada se bazează pe observaţiile pe care autorul le-a făcut în timp ce a stat la Institutul Gorki din Moscova între 1989 şi 1991 şi prezintă cântecul de lebădă al Uniunii Sovietice. Activismul literar al lui Andruhovici, înfăţişat în toate romanele sale, reflectă preocuparea autorului pentru poziţia geografică şi culturală a ţării sale natale, un pământ necunoscut Occidentului, cu o limbă pe care el o consideră în pericol de a dispărea.

Romanul prezintă întâmplările pin care trece Otto von F., student la Institutul Gorki din Moscova, poet dezrădăcinat, înăuntrul melting-pot-ul reprezentat de Moscova în momentele de agonie ale unui stat cu ambiţii imperialiste. „Imperiul trebuia să se ocupe neapărat de beţivii lui. Nici vorbă de luptă împotriva morilor de vânt ale liberalismelor ori ale naţionalismelor, nici de vreo vânătoare de vrăjitoare de-a religiozităţii şi nici de fugărirea luptătorilor pentru drepturi civile, ci doar grijă pentru a-şi aproviziona propriii beţivi.[...] Numai că imperiul îşi trădase beţivii. [...] De ce trebuie o făptură tânără, acrobatică, să-şi rişte viaţa, în ţara voastră de tot rahatul, pentru o sticlă de votcă? Ce-aveţi de sunteţi aşa de adânc infectaţi cu virusul ăsta al nelibertăţii …?”

Scris la persoana a doua singular, o formulă atrăgătoare, romanul are o structură fragmentată şi haotică, iar puterea lui vine din folosirea limbajului, autorul amestecând proza poetică cu fraze hibride ruso-ucrainiene şi creaţii lingvistice proprii cu semnificaţii peiorativ-obscene. În această „flecăreală lirică”, naratorul încearcă să se ţină departe, cât mai în afara abuzurilor idealurilor comuniste: „…iată care îmi era lumea de atunci, aproape pe de-a-ntregul scârbos de pură şi inocentă, un cerc croit cu compasul, în timp ce undeva, în afara lui, hălăduia scurmând KGB-ul, percheziţionând, amuşinând, trimiţând în detenţie, expulzând, deportând. Atât că eu nu intru în asemenea jocuri, căci mie, unuia, îmi par cu mult prea mărginite, mie, celui care am crescut cu Vedele şi cu concertele baroce, cu filmele lui Tarkovski şi cu poezia lui Apollinaire”. Numai că viaţa lui Otto, de la căminul unde locuieşte până la cercurile pe care le frecventează sau cele de care se ciocneşte pe bulevardele colcăitoare moscovite este una populată de studenţi-colegi de suferinţă, depresivi cu BPCV (Băutură cu Puternic Conţinut de Vin) în buzunar, iubite fantastice (iubirea, văzută ca duel egoismelor): o femeie critic-literar cu care întreţine relaţii sexuale…verbale, Galea, care prindea şerpi, şi din cauza căreia începe să parcurgă „toate stadiile nebuniei, o porcărie melodramatică în stil vestic” şi Astrid, alături de care cunoaşte „deliciile” alcoolismului cronic; apoi, figuri pasagere, barzi ofiliţi, cerşetori, făpturi muiereşti „terminate, asemenea unor epave”, indivizi cu origini sociale incerte, femei de serviciu bătrâne de când lumea, care nu fac altceva decât să-i blocheze lui Otto muza lirică, rămasă, cel mai probabil, undeva în Ucraina.

Alcoolul pare a fi una din soluţiile de a scăpa de sub atmosfera apăsătoare a „celui mai mare oraş ucrainian” (Moscova numără peste un milion de ucrainieni) dar şi acesta este găsit cu greu în vremurile dubioase de atunci. Detaliile abundă, ochiul format al poetului de cursă lungă observă toate nimicniciile vieţii de oraş mare, iar scena realistă este invadată de scenarii ilogice, ceea ce conferă textului un efect halucinogen. Realismul magic, ca tehnică narativă care estompează distincţia între realitate şi fantezie, este omniprezent, descriind un oraş şi, în general, o lume suprareală. Umorul lui Andruhovici frizează absurdul, deşi autorul glumeşte şi „mai simplu”, ca în cazul studentei care a învăţat franceza doar ca să poată citi Război şi pace în original.

Probabil că cel mai important test pe care-l poate trece proza lui Andruhovici este acela de a ajunge şi a fi asimilat de cititorii vestici, cei care nu au trecut printr-o experienţă comunistă, sovietică. În lipsa experienţelor caracteristice unui regim totalitar, Moscoviada poate deveni, totuşi, plăcută datorită limbajului şi a stilului narativ precipitat, vizual şi plin de referinţe.

Scris de Ioana RisteaCarti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: Mircea Cărtărescu
Rating:
Editura: Humanitas şi Gazeta Sporturilor
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Sorin Paliga
571 pagini
ISBN:978-973-50-2588-5

„Pentru că nu puteam sta să citesc chiar tot timpul şi pentru că dacă nu ieşeam la aer aveam noaptea sufocări şi coşmaruri, ieşeam să mă plimb zilnic, înainte de căderea serii. O luam pe Galaţi şi Domniţa Ruxandra, ajungeam în piaţa Galaţi şi mă înfundam apoi pe străduţele tăcute şi aurii de dincolo de strada Toamnei, până înspre Moşilor. Priveam casele bătrâneşti, cu balcoane sub formă de alveolă periculos suspendată deasupra străzii, cu stucaturi, ciubuce şi mascaroane, cu atlaşi de ipsos muced sub arcade”.

Cei mai mulţi dintre voi aţi citit probabil măcar una din cărţile lui Mircea Cărtărescu. Din cele două pe care le-am încercat eu, Visul (titlul iniţial al acestei cărţi) l-am savurat cel mai mult. Descrierile Bucureştiului fac din Cărtărescu un îndrăgostit iremediabil de urbea noastră prăfuită, dar care are uneori sclipiri aproape consternante. Vă veţi lăsa purtaţi fără împotrivire printr-un univers populat de magherniţe cu cai, fetiţe în rochii albastre, culoare subterane comunicând cu muzeul Antipa, colorate şi fantasmagorice.

Limbajul este precis, ochiul naratorului vede totul şi înregistrează totul cu o acuitate care dă povestirii un iz ireal. Astfel, eşti cuprins de senzaţii ciudate, se pune accent pe detalii, realitatea e distorsionată, personajele capătă proporţii neaşteptate, indiferent că sunt copii cu pistrui şi ochii ieşiţi afară din orbite, ţărani mirosind a usturoi, femei cu fuste creţe, demimondene. Olfactivul şi mai ales, vizualul, dau forţa acestei cărţi. Este imposibil să nu cazi vrăjit de forfotă, de vise, de iubiţi care-şi schimbă trupurile între ei, de jocurile copilăriei, de dorinţe aspre şi dragi.

Toate nuvelele (Rulestistul, Mendebilul, Gemenii, Rem şi Arhitectul) sunt de o complexitate fascinantă, descrierile sunt deconcertante pe alocuri şi poţi trece de la admiraţie la încântare de la o pagină la alta. Deşi lectură densă, aşteptaţi-vă ca mintea să treacă de la o analogie la alta, anticipaţi simboluri, lăsaţi-vă angrenaţi în ludic; o să vă placă!

O să încerc acum câteva cuvinte despre formatul cărţii, „răspunsul curajos al industriei de carte la ascensiunea eBook-urilor gen Kindle“, aşa cum l-a numit Gabriel Liiceanu. Personal, nu ştiu dacă formatul va avea neapărat succes în România, şi aiurea, de altfel, deşi reacţiile par mai mult pozitive. Cei care n-au citit până acum, probabil că nici nu vor citi, indiferent că acest format e mai trendy, mai cool, că e un hibrid între o carte obişnuită (miroase ca una) şi un e-reader.

Avem deci o carte care se desface… invers, un concept tipografic olandez, cu o hârtie asemănătoare celei din biblii, care “garantează că producţia [ei] nu a contribuit la distrugerea pădurilor”. Pe scurt, o carte – cărticică, care poate încăpea cu uşurinţă în buzunarul de la haină, editată de Gazeta Sporturilor.

Probabil că alăturarea ziarului de sport de numele lui Cărtărescu vă poate suna puţin dubios, dar ţinând seama de succesul autorului, oficialii ziarului s-au gândit că va avea avea impact printre cititorii tineri, publicul-ţintă al Gazetei. Însuşi scriitorul a ţinut să precizeze că îi place la nebunie formatul cărţii, că va avea succes şi că magia ei este “că o poţi ţine în palmă. Ca un palm computer, dar care miroase ca o carte adevărată”. Rămâne totuşi de văzut cât de mult va fi apreciat conceptul miniaturizant al cărţii într-o lume sufocată de gadgeturi care mai de care mai performante!

Scris de: Ioana RisteaCarti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: Malcolm Gladwell
Subtitlu: Povestea succesului
Rating:
Editura: Publica
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Cătălin Georgescu
271 pagini
ISBN: 978-973-7931-14-2

“We’ve been looking at tall trees, and I think we should have been looking at the forest”.

Excepţionalii este o poveste despre succes, dar nu una care să explice ascensiunea individului aşa cum e ea descrisă în biografii şi filmele care se realizează în fiecare an la Hollywood: nu e vorba despre eroul care se naşte în condiţii precare şi trebuie să lupte împotriva sistemului pentru a arăta cât de talentat şi inteligent e el. Sau dacă este vorba despre aşa ceva, atunci acest aspect este departe de a fi cel care primează. Ce ne spune Gladwell aici este că, de fapt, „oamenii nu se ridică din nimic”, ci că preiau lucruri de la părinţi sau mentori.

Prima parte a cărţii, numită Oportunitate, priveşte succesul nu numai din perspectiva talentului, abilităţile naturale nu conduc neapărat spre o carieră înfloritoare. Astfel, aflăm lucruri fascinante despre zilele de naştere ale celor mai buni hocheişti (pe scurt, de ce un sportiv născut în ianuarie are mult mai multe şanse să ajungă într-o echipă valoroasă decât unul născut spre sfârşitul anului) şi, în general, Gladwell demonstrează prin exemplele sale cum nu atât talentul înnăscut, cât efortul susţinut, acel de care vorbeşte şi Tony Robbins, consistenţa, îmbunătăţirea constantă, sunt responsabile pentru cantitatea de succes din vieţile noastre.

Scris de Ioana RisteaCarti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Subtitlu: Pentru serile de iarnă
Repovestite de: Caitlin Matthews
Ilustraţii de Helen Cann
Rating:
Editura: Vellant
Anul apariţiei: 2008
Traducător: Andreea Stănescu
96 pagini
ISBN: 978-973-88758-0-7

Mi se întâmplă ca, de fiecare dată când citesc cărţi pentru copii, să am impresia că ele sunt poate mult mai adecvate pentru adulţi: copiii sunt deja inocenţi (cei mai mici, oricum) şi nu au nevoie să li se spună ce frumoasă e lumea în care s-au născut. Oamenilor mari, în schimb, le-ar fi de mare trebuinţă să li se readucă aminte.

Poveşti la gura sobei conţine 8 poveşti din Scoţia, Rusia, Austria, Cehia şi Canada, ilustraţii foarte atrăgătoare, care îndeamnă la visat, şi chiar dacă nu le-am citit lângă o sobă duduindă, ci doar la adăpostul plapumei mele banale, m-au încântat nespus. Sunt poveşti despre Halloween, despre prima zăpadă, de Crăciun, de Anul Nou şi, la final, despre venirea primăverii; poveşti care vorbesc despre prietenie, bunătate, dragoste, dar şi sărăcie şi moarte.

[Citeşte mai mult pe secţiunea Carte pentru copii]Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: Jean Sévillia
Subtitlu: Căutăm cu disperare valori
Rating:
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2009

Traducători: Alina-Daniela Marinescu şi Paul Marinescu 193 pagini ISBN 978-973-50-2494-9

Pret: 25,99 lei

Într-o lume unde informaţia se reactualizează permanent, omului de rând (adică nouă tuturor) îi revine sarcina dificilă de a încerca să înţeleagă ce se întâmplă în jurul său. Fenomenul globalist ne-a adus pe toţi mult mai aproape unii de alţii – poate mai mult decât credeam că vrem – şi, brusc, ni se cere să fim egali în gândire şi în atitudini. Alinierea la un soi de scrupulozitate morală a devenit un principiu politic şi social sine qua non al naţiunilor moderne şi civilizate de azi.

Ne-am obişnuit să invidiem iarba din curtea vecinului, chiar dacă n-o vedeam prea bine din cauza gardului. Jean Sévillia, eseist şi jurnalist francez, deschide larg poarta şi ne arată că nu numai că nu e mai verde, dar iarba din curtea galică mai e şi atacată de tot felul de paraziţi. Şi deşi începi cu precauţie, spunându-ţi în barbă că la “ei” nu are cum să fie totul aşa de negru, că e doar plăcerea perversă a unui jurnalist cu ştaif de a zugrăvi doar răul, continui totuşi să citeşti, să ridici din sprâncene sau să te cutremuri. Pentru că deşi este o realitate statistică franceză, instinctiv ştii că este deja o tendinţă răspândită la nivel mondial.

Despre ce este vorba mai exact? Despre o schimbare la nivel moral, în primul rând: drepturile omului, atât de trâmbiţate, nu-i mai permit individului să trăiască în sânul societăţii, ci să o pună pe aceasta ultimă în serviciul lui: “Binele şi răul nu mai există în sine: toate valorile, schimbătoare, sunt supuse liberului-arbitru al individului”. Toleranţa este singura direcţie, adoptată atât la nivel politic, cât şi în interiorul familiei. Începând cu nucleul familial, autoritatea a dispărut, adultul cedează în faţa copilului, nu mai ştie cum să-l educe pentru că aude din toate părţile că este interzis să interzici, interdicţia fiind percepută ca un atac la persoană.

Mai departe, şi şcoala se află într-o criză de repere, profesorii trecând printr-o perioadă de confuzie (“ Principiul fondator al IUFM: elevul trebuie să fie autorul propriilor sale cunoştinţe. Noi nu trebuie să ne pregătim pentru a transmite cunoştinţe, ci pentru a învăţa pe cineva să înveţe). Iar statisticile, aşa cum le invocă la tot pasul Sévillia sunt dramatice: elevii intră automat în clasa a cincea chiar dacă nu ştiu să citească sau “un adolescent din zece iese din şcoală fără să fi reţinut nimic”. Ca şi celelalte domenii, şcoala suferă de o boală a timpului său: “O epocă ce supraestimează drepturile individului în detrimental îndatoririlor sale”. Individualizarea este sistematic blamată pentru că nu dă naştere decât unei exagerate afirmări de sine. Cu toate acestea, societatea spune că nu mai este imoral să fii atât de preocupat de propria persoană.

Fumatul, drogurile şi alcoolul sunt parte ale acestei dorinţe crescânde de a-şi face plăcere: vârsta medie a unei ţigări cu canabis este 15 ani în Franţa. Cât despre alcool: “vomă, comă etilică: viitoarea elită economică a Franţei îşi pregăteşte cariera aplecată deasupra toaletei”. Depresia, “excesul de inexistenţă” apare astfel dintr-un mare vid de valori, nu mai există îngrădire, numai rătăcire.

Din punct de vedere sexual, ideea predominată este aceea că nimic nu mai scandalizează pe nimeni, exhibiţionismul şi voyeurismul sunt legitime, filmele porno sunt prizate de un copil din doi, chiar de la 11 ani. De asemenea, importanţa muncii a fost şi ea relativizată, nemaifiind o datorie faţă de sine însuşi, pe tineri nu-i mai atrage săptămâna de lucru de 35 de ore, ei vor să câştige bine fără prea mult efort.

Delincvenţa şi violenţa (vezi revoltele din suburbii) sunt explicate din perspectiva unui nihilism, un gap cultural, negrii sau arabii de confesiune musulmană neavând nevoie doar de politici sociale: “I-am putea acorda o slujbă puştiului înarmat cu un cocteil Molotov: dar, mai întâi, şi cineva să-l înveţe să se trezească în mod regulat de dimineaţă”.

Jean Sévillia nu aduce soluţii politice ce ar putea fi aplicate pe loc pentru regăsirea unor valori comune tuturor francezilor. El susţine că cea mai bună tactică ar fi reinstaurarea limitelor, redescoperirea tabuurilor, restabilirea autorităţii, adăugând că “fără interdicţii nu există umanitate”. Sancţiunea, “ca primă verigă a prevenirii” este o reiterare a ideii că un stat civilizat este un stat bine amendat.

Scris de Ioana RisteaCarti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: Philippe Delerm
Rating:
Editura: Editions Gallimard
Anul apariţiei: 2005
104 pagini
ISBN: 978-2070767601

Cred că ceea ce m-a atras în primul şi în primul rând să răsfoiesc această carte, al cărei autor nu-mi spunea nimic, a fost asocierea ciudată (atunci) între Dickens şi vata de zahăr. Nu se poate face un amestec coerent dintre un autor care prezintă aspecte prea puţin luminoase ale existenţei şi ceva atât de delicat şi aerat ca vata de zahăr. Plus că barbe à papa sună de departe mult mai jucăuş decât versiunea românească, iar eu aveam chef să mă opresc puţin, într-ale cititului, din vânatul cărţilor de şcoală, interesante foarte, dar lipsite de poezie.

Apoi, când descoperi motto-uri ca acesta – “Felurile de mâncare se citesc, iar cărţile se mănâncă”(Proust) şi ai şi norocul să ţi se potrivească, te îmbarci bucuros pe o navă magică, sperând să fii zdruncinat şi să nu-ţi fie frică.

Dickens, barbe à papa este o antologie de texte mici, “un ochi, o privire care se plimbă şi care mănâncă tot: oamenii, peisajele, clipele”. Unele texte fac legătura dintre cărţi şi hrană, de exemplu, zugrăvirea lui Proust ca anorexic, când a fost capabil să scrie deşi aproape nu mai mânca.

Philippe Delerm e convins că fericirea e alcătuită din mici bucăţi pasagere, că e indisolubil legată de amintire, de mirosuri, senzaţii, atingeri, un prea-plin de sentimente căruia naratorul i se oferă fără menajamente. Sunt mici tablouri din viaţă, instantanee închinate cărţilor copilăriei, iaurtului, trenurilor, gărilor şi destinaţiilor, vinului fiert, piureului de cartofi şi lui Balzac, heringilor şi siropului de mentă. Şi frumuseţea scrisului lui Delerm o apreciezi când îţi dai seama că bucuriile lui sunt şi ale tale, că eşti la fel de pasionat de cuvintele din cărţi, de plăcerile papilelor gustative, de aducere aminte.

Într-un interviu, Delerm mărturisea că ataşamentul său profund în zugrăvirea micilor evenimente din viaţă, detaliile cele mai insignifiante, vine din convingerea că esenţialul se află în lucrurile minuscule şi cu cât vorbim mai mult despre ele, cu atât ne apropiem de ceea ce este substanţial în noi, cu cât ne cufundăm în infim cu atât avem mai multe şanse să atingem universalul. Iar credinţa lui era că mai bine scrii lucruri mari despre subiecte mici decât lucruri mici despre subiecte mari.

Scris de Ioana RisteaCarti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autori: Brian Leigh Molyneaux, Piers Vitebski
Rating:
Editura: All
Anul apariţiei: 2008
Traducător: Gabriel Tudor
256 pagini
ISBN: 978-973-571-785-8

Oamenii au avut dintotdeauna o relaţie specială cu pământul pe care s-au născut şi au continuat tradiţiile religioase ale străbunilor lor, în căutarea a unei comunicări reale şi profunde cu divinul. Astfel, ei au construit spaţii sacre dedicate cultului strămoşesc, ceea ce reflectă o preocupare umană universală, aspiraţia spre eternitate.

Pământ sacru. Monumente sacre este o carte plină de detalii şi informaţii preţioase pentru cei interesaţi de toate locurile sacre din lume, printre care: terenurile de joc ale mayaşilor din Yucatan, Stonehenge, Parthenonul, grotele de la Lascaux din Franta, Kaaba din Mecca sau muntele Templului din Ierusalim. Fiecare secţiune din carte este împărţită pe teme ca de pildă călătoria sacră, spiritele naturii, arhitectura celestă, viaţa după moarte şi altele. De asemenea, la sfârşit avem un binevenit tabel cronologic, un dosar de date şi un glosar. La acestea se adaugă superbele ilustraţii ale monumentelor avute în vedere. Deşi un studiu ştiinţific amănunţit, cartea este pe deplin accesibilă tuturor curioşilor: informaţiile sunt abundente, speculaţiile pe măsură, dar nu simţi niciodată presiunea la care te supune o lucrare academică. Evident, o carte de 250 de pagini despre atâtea locuri nu are cum să fie exhaustivă, dar este mai mult decât suficientă pentru a aţâţa curiozitatea.

Cred că ceea ce mai place, în afara imaginilor cu care te incită această lucrare, este tocmai varietatea subiectelor dezbătute: temple şi pagode, ritual şi viaţa de după moarte, energia telurică şi mandale, toate reflectă preocuparea indelebilă a omului cu privire la sensul existenţei sale, neluând în considerare diferenţele culturale sau distanţa care ne separă unii de alţii.

Pentru că mi-a fost destul de greu să o urmăresc pe îndelete, de la început la sfârşit, mi-am pus la cale un mic joc: urmăream fotografiile care mă atrăgeau cel mai mult în carte, încercând să-mi dau seama unde se află monumentul pe care-l reprezintă. Uneori ghiceam, alteori, ba! Dar era reconfortant să citesc apoi despre el, să aflu legende şi simboluri, credinţe şi semnificaţii. Aşa am aflat de sulurile din coajă de mesteacăn folosite de şmanii Midewiwin în timpul ritualilor de vindecare, de simbolistica uluitoare a copacului în mitologia scandinavă sau la populaţia Herero din sudul Africii, de casa spiritelor bărbăteşti din Noua Guinee sau însemnătatea uşilor mereu deschise la berberii Kabyli din Algeria.

Dacă ceva este frustrant, este tocmai multitudinea de populaţii şi diversele lor credinţe care sunt menţionate în carte; ai vrea să reţii toate numele, toţi zeii, toate simbolurile pentru că toate interpretările sunt plauzibile şi te apropie şi mai mult de emiţător. O aprofundare ar fi ideală după găsirea acelor locuri magice care vă fac să tresăriţi: cel mai bine ar fi la faţa locului. Eu deja mă văd în Egipt, Ierusalim şi Mecca!

Scris de Ioana Ristea

Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor