Zbor deasupra unui cuib de cuci

Autor: Ken Kesey
Rating:

In centrul celebrului roman al lui Ken Kesey se afla confruntarea intre doua forte opuse, un psihopat inchipuit, internat intr-un ospiciu, si asistenta sefa a sectiei in care se afla acesta si care isi conduce domeniul ca un ofiter nazist. Cartea, publicata pentru prima data in 1962, are o semnificatie aparte, deoarece anunta, intr-un mod subtil, evenimentele ce vor zgudui Statele Unite din temelii: o lume impotriva celeilalte, establishment contra revolutie hippie, reguli sterpe anti haos fertil.

Irlandezul roscovan Randle Patrick McMurphy navaleste in linistita sectie psihiatrica a sorei Ratched si tulbura mersul absurd de mecanic al lucrurilor. Barbatul, satul de munca silnica, planuieste sa isi cladeasca un cuibusor caldut in spitalul de boli mintale. Bineinteles, acestor frumoase planuri li se opune asistenta sefa care incearca sa transforme totul intr-o masinarie perfecta, ignorand umanul din oameni, sub masca protectiei si a generozitatii.

Scandalagiul ii strica sorei Ratched mica lume perfecta, cu rasul sau sanatos ce ii trezeste la viata pe ceilalti locatari ai sectiei. McMurphy devine idolul lor, pentru a fi apoi renegat si manjit tot de ei, irlandezul incadrandu-se cu succes in tipologia anti-eroului capabil de autodistrugere.

Cu toate ca actiunea romanului se centreaza pe confruntarea dintre cele doua personaje, "ochii" si "urechile" autorului apartin unui alt pacient, un indian urias, ce sufera drama dezradacinarii dupa ce guvernul american a distrus locurile aflate de demult in mainile tribului sau.

Personajele sunt creionate cu maiestrie, senzatiile suferite in urma socurilor electrice si a aplicarii unor alte metode sub-umane de "disciplinare" sunt magistral redate. Orizontul, cetos la inceput, se largeste, ochii indianului, si, implicit, ai nostri, vad totul mai limpede, iar realitatea este dureros perceputa.

Confruntarea dintre asistenta si McMurphy este, de fapt, confruntarea dintre sistem si revolutie. Cine va castiga in final, va las pe voi sa descoperiti citind aceasta carte exceptionala.

Reviewer: Laura Magureanu

Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

Ai toata viata inainte

Autor: Romain Gary
Rating:

""trebuie sa iubesti." Acestea sunt ultimele cuvinte ale romanului Ai toata viata inainte si, in acelasi timp, ele exprima chintesenta cartii. Romain Gary demonstreaza, intr-un adevarat tur de forta, de emotie si de luciditate, importanta iubirii in viata unui om, fie el copil de prostituata, musulman crescut de o "ovreica", fara viitor si fara capatai, asa cum este eroul romanului in cauza.

La vie devant soi este o carte frumoasa. Este o carte superba. Este o carte minunata. As putea enumera o multime de superlative si tot nu as putea demonstra cat este de importanta aceasta carte pentru iubitorul de literatura. Eu am citit-o razand si plangand in acelasi timp. Nu mi-am putut stapani emotiile, pentru ca este un roman care te trage inlauntrul sau, care nu iti permite sa ramai rece si indiferent, care iti demonteaza capacitatea de analiza si te atinge in strafundurile sufletului.

Momo, personajul central al romanului si, in acelasi timp, povestitorul, este un copil orfan, crescut de o mama de convenienta, o batrana evreica de origine poloneza care a cunoscut ororile lagarului de exterminare nazist, fosta prostituata, ce se ocupa, pentru a supravietui, de odraslele nedorite ale altor femei pierdute contra unor sume de bani. Baiatul nu se plange de situatia lui, nu este patetic si nu cade in capcana penibilului niciun moment. El isi priveste soarta cu un realism care ii uimeste si ii sperie pe oamenii maturi din jurul sau.

Dragostea sa pentru madam Rosa este firul rosu al romanului. Chiar daca o vede asa cum este, ca o pe batrana decrepita, "deranjata sus" din cauza ororilor traite in timpul razboiului, urata si grasa, Momo o iubeste pe femeia care are grija de el. Intre ei se creeaza o legatura puternica, nemarcata de efuziuni sentimentale sau de declaratii sforaitoare. Sentimentul care ii lega este infatisat in nuditatea lui absoluta, fara farduri si podoabe, existand dincolo de cuvinte, in viata.

Cartea pe care am citit-o este prima aparitie din Colectia Cotidianul. Ca cititor, nu pot decat sa apreciez efortul lor, al celor de la Editura Univers si al sponsorilor lor, de a face cultura accesibila, prin oferirea, la un pret derizoriu, a unor astfel de capodopere.

Si, daca nu am reusit sa va fac curiosi in privinta cartii lui Romain Gary, deoarece vocabularul meu a fost prea sarac, am sa reproduc, in continuare, cateva citate care, cu siguranta, vor pleda in favoarea sa mai bine decat am putut eu sa o fac.

"Multa vreme nu am stiut ca sunt arab, pentru ca nu ma insulta nimeni. Am invatat asta abia la scoala. Dar nu-mi placea sa ma bat, totdeauna te doare cand dai in cineva."

"Nenea Hamil zice ca omenirea nu-i decat o virgula in marea Carte a vietii si cand un om batran zice asa o prostie, nu vad eu ce-as mai putea adauga. Omenirea nu-i o virgula, pentru ca atunci cand ma priveste madam Roza cu ochii ei evreiesti, ea nu e o virgula, ci mai degraba insasi marea Carte a vietii intregi si nu vreau s-o vad."

"M-am intins pe jos, am inchis ochii si am facut exercitii sa mor, dar cimentul era rece si imi era frica sa nu ma-mbolnavesc. Cunosc o groaza de tipi care se drogheaza in prostie dar, in ce ma priveste, eu n-o sa pup in fund viata ca sa fiu fericit. N-avem nimic in comun. Cand voi fi major dupa lege, poate ca voi face pe teroristul cu deturnare de avioane si luare de ostatici, ca la televizor, ca sa pretind ceva, inca nu stiu ce, dar nu un chitibus. O treaba ca lumea, ce mai. Pentru moment n-as putea sa va spun ce trebuie sa pretinzi, fin"™ca n-am facut pregatire profesionala."

Reviewer: Laura Magureanu

Citeste cele 16 COMENTARII si spune-ti parerea!

La ce este buna biblioteca la casa omului

Orice tanar cuplu, abia pornit in viata, cum se spune, are nevoie de o gramada de chestii care sa ii faca viata mai usoara, dar, mai ales, ca sa il inscrie pe respectivul cuplu in rand cu lumea. Asa ca oamenii nostri, aflati in cauza, se inscriu intr-o cursa de a se adapta la modelele impuse de parinti sau de ceea ce au invatat si ei de la emisiunile de genul "Casa Ta".

Ei intra linistiti intr-un magazin de mobila unde, dupa cateva ture prin labirintul de scaune, mese si alte piese de mobilier, mai mult sau mai putin importante pentru traiul de zi cu zi, dau si peste ceea ce se numeste biblioteca. Termenul in sine este putin vag, pentru ca, de fapt, tinerii nostri se trezesc in fata unui adevarat mastodont de lemn, pal melaminat si multa sticla, care cu greu s-ar incadra in ceea ce isi amintesc ei ca ar trebui sa fie, propriu-zis, o biblioteca. Articol esential, cum ar spune insa, cei mai in varsta, al carui scop, insa, este acela de a acoperi un perete intreg al sufrageriei si de "a da bine" fata de vizitatori. "Si cat spuneai ca ai dat pe biblioteca? Vai, cum, doar atat, dar ai luat-o ieftin".

Zis si facut. Alegerea a fost stabilita, oamenii responsabili de transport se opintesc pe scari ca sa aduca piesa de baza a mobilierului pana la apartamentul situat la etajul sapte. Dar, in cele din urma, ce sentiment de mandrie pe cuplul care a reusit, intr-un final, sa isi amenajeze apartamentul ca la carte.

Insa, adevaratele probleme abia acum incep. Oare cu ce trebuie umplut tot acest spatiu? Unii isi dau cu parerea ca niste bibelouri nu ar da deloc rau sau niste mileuri de la mama soacra as sta la locul potrivit, in sfarsit, si nu tinute in cine stie ce sertar. Bineinteles, cuplul in cauza se gandeste, totusi, ca macar o parte din spatiu sa fie ocupat, in mod normal, cu carti. Dar cum sa se faca aranjamentul? El are bagajul lui de literatura SF, cam prafuit, ce-i drept, dar la care nu poate renunta asa de repede. Ea se gandeste cum sa isi ordoneze romanele de dragoste pe care stie, in sinea ei, ca nu va avea chef sa le reciteasca prea curand, acum, cand va avea atata treaba de facut in noua gospodarie. Se ajunge, in cele din urma, la un compromis. Se stabileste ca, in spatiul destul de stramt, de fapt, in care se pot pune carti, sa aleaga fiecare ce romane considera mai importante si sa le plaseze cat mai la indemana. Adica dincolo de un geam care se deschide greu si care, la fortare, va capata, fara pic de discernamant, niste amprente digitale dizgratioase care vor produce, periodic, o adevarata furtuna in casnicie. Sau, in cazul fericit in care cuplul a optat pentru o varianta mai practica, se vor inghesui cartile pe doua randuri, dupa o lupta acerba in care se va decide cine ia "fata".

Iar, dupa un timp, cartile candva indragite vor deveni doar obiecte care vor merita cel mult sa fie sterse de praf, iar cand peste zece-cinsprezece ani, odrasla cuplului va intreba pe unul dintre cei doi parinti despre ce e o anumita carte, cu certitudine va primi un raspuns de genul : "Cum vrei sa mai stiu eu asta? Am citit-o acum vreo douazaci de ani".

Dar, totusi, oamenii pastreaza cartile, in biblioteci nefunctionale, ca pe un insectar de colectionat emotii desuete. Unde se pierde pe drum cititorul, candva infocat, din ei? Este si vina serviciului, a traiului de zi cu zi, a presiunilor constante pentru eliberarea carora sunt imediat trimisi in fata televizorului unde ruleaza emisiuni de divertisment usor.

Nu va temeti, insa, solutii exista. Si poti sa iti dai seama de cititorul adevarat, cand descoperi la el acasa carti raspandite peste tot, unele dintre ele deschise, altele marcate la o pagina oarecare pentru cate un citat cu intelesuri sublime, altele lasate prin cele mai neobisnuite locuri. Poate ca si el are o biblioteca, insa cu siguranta, geamul de protectie impotriva prafului are pe el numeroase urme de degete nerabdatoare de a mai scoate la lumina, macar din cand in cand, comorile uitate. Sau cartile nu sunt ordonate alfabetic, sau nici macar dupa marime. Totul arata putin alandala, insa in acest haos il poti gasi pe cel care iubeste cartea cu adevarat.

Autor: Laura Magureanu

Citeste cele 13 COMENTARII si spune-ti parerea!

Doamna Bovary

Autor: Gustave Flaubert
Rating:

(sau cumpără aici ediţia în limba engleză)

Doamna Bovary este scrierea ce da intreaga masura a talentului literar apartinand unui titan al literaturii mondiale - nu consider ca aceasta exprimare este un cliseu - , Gustave Flaubert. Scriitorul care a starnit admiratia lui Mario Vargas Llosa infatiseaza in romanul amintit viata tumultoasa a unui personaj multifatetat si complex, ale carui valuri cad pe parcursul cartii.

Madame Bovary este simbolul decaderii morale eterne, al prabusirii umane si al simturilor dezlantuite. Frumoasa tanara care devine printr-o casatorie banala doamna Bovary traieste o existenta exaltata, cufundata in sine si in visele de mana a doua inspirate din carti de consum popular cu cavaleri si marchize. Ea neaga realitatea, cautand iubirea zugravita in carti, chiar daca traieste langa un barbat anost care nu banuieste nimic din zbuciumul emotional care marcheaza existenta sotiei sale. Frumusetea femeii atrage admiratori, insa setea ei de iubire imaginara nu este ostoita, doamna Bovary devenind, fara sa o doreasca in mod constient, o adultera decazuta.

Pasiunile sale nebunesti, setea de gateli, tapiserii si matasuri, dorinta de a duce o viata luxoasa pe care nu si-o poate permite o tarasc intr-o existenta paralela, viciata, care darama chiar idealurile cladite cu grija in adolescenta pe esafodajul viselor livresti. Cu toate ca personajul pare detestabil, ipocrit, chiar cinic uneori, putem spune ca Madame Bovary este, la un nivel ascuns primei priviri, un exemplar feminist, care isi neaga rolul desemnat de societate, de sotie si mama, pentru a duce o existenta independenta, fie ea si reprobabila.

Emma este frumoasa, tanara, dar si naiva, oarba fata de tertipurile vietii pe care doreste sa o traiasca plenar, fara restrictii. Ea nu este o simpla cocheta, in desfraul ei orgiastic, nu inceteaza sa caute acea dragoste infiorata, care sa o salveze de la o existenta la fel de nedemna ca cea pe care ar fi fost obligata sa o duca. Ea nu se vinde chiar daca i se ofera ocazia, devenind mai mult decat o femeie oarecare care isi incornoreaza sotul.

Geniul lui Flaubert se remarca prin multiplele tehnici de dezvoltare a personajului. Emma Bovary este, datorita lui, o fiinta complexa, a carei esenta nu poate fi cuprinsa si inteleasa decat prin intermediul intregului roman. Comparatiile sunt stralucite, alternarea planului real cu cel imaginar ne da o perspectiva poliedrica asupra caracterului, iar impreuna cu stilul de a povesti, de a zugravi situatiile de viata, toate acestea justifica admiratia totala fata de o scriere perfecta.

Reviewer: Laura Magureanu

Citeste cele 44 COMENTARII si spune-ti parerea!

Impreuna

Autor: Anna Gavalda
Rating:

Exista carti care ne fac sa ne simtim bine. Carti pe care le iubim de la prima pagina, de personajele carora ne indragostim, carti pe care le punem inapoi in raft cu sentimentul ca tocmai am purtat o discutie de suflet cu un prieten foarte bun. Romanul Annei Gavalda este o astfel de carte, ce celebreaza bucuria de a trai si de a iubi.

Ce pot avea in comun o pictorita anorexica, un bucatar pasionat de motociclete, o batrana aproape senila si un timid incurabil? Aparent nimic, insa viata este cea care ii aduce pe cei patru la un loc, sub acelasi acoperis, unde invata ce inseamna a trai, pur si simplu, impreuna. Cu ei facem cunostinta pe parcurs, ne sunt infatisati cu caldura, fara ca autoarea sa ii dezbrace definitiv de haina omeneasca, aratandu-i si cu aspectele lor inaltatoare, dar si cu cele ridicole.

Destinele celor patru arata ca patru fire de culori diferite care, pe parcurs, se unesc si se dezbina. Pictorita il cunoaste pe aristocratul anacronic indragostit de istorie, care isi imparte vasta proprietate aflata in litigiu cu un tanar rebel nemultumit de viata sa tumultoasa impartita intre petreceri si munca. Chiar daca nu au nimic in comun, cei trei ajung sa convietuiasca, in ciuda neintelegerilor inerente ce se ivesc in mod natural intre colocatari. Ultima care se alatura grupului pestrit este batrana, bunica tanarului bucatar, ea fiind dovada ca viata merita traita pana la final.

Mi-a placut in mod deosebit la aceasta autoare stilul de a construi personaje si intrigi de roman aproape in exclusivitate prin intermediul dialogului. Pe de o parte, romanul, care numara 600 de pagini, devine usor de citit, insa, dincolo de aceste motivatii practice, Anna Gavalda inventeaza un stil usor de a scrie, un stil modern potrivit unei lumi in care totul se intampla navalnic si sincopat.

Finalul ar putea fi lesne considerat unul siropos, insa, din punctul meu de vedere, daca personajele ar fi fost lasate in fata cititorului intr-o alta ipostaza, personal, as fi simtit un puternic regret. Cartea este best seller, a fost publicata in 36 de tari si s-a bucurat de un mare succes de public. Este, cu siguranta, un roman pe care nu am regretat ca l-am citit.

Reviewer: Laura Magureanu

Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

Sfarsitul orelor

Autor: Christophe Dufosse
Rating:

Cand se termina copilaria noastra? Se termina cu sunetul clopotelului care anunta sfarsitul orelor in ultima zi de scoala? Dar ce inseamna iesirea din copilarie? Autorul francez Christophe Dufosse da copilariei o dimeniune intunecata si intensa, intr-un roman ce iti da fiori de spaima si puseuri de nostalgie pentru acea perioada din viata despre care stim sigur ca nu se va intoarce niciodata. Romanul lui Dufosse este, insa, departe de orice cliseu. Trateaza in schimb un subiect inedit, iar modalitatea in care o face tine cu sufletul la gura cititorul.

Sinuciderea misterioasa a unui profesor care preda la clasele de gimnaziu dintr-o scoala de provincie declanseaza intriga romanului, care, in prima instanta, ar putea fi incadrat in genul politist. Dar soaptele care circula in jurul mortii neasteptate devin un vuiet asurzitor in urechile noului profesor care trebuie sa preia orele decedatului, iar cartea ia intorsaturi specifice romanului horror. Nu va lasati inselati, insa, Dufosse scrie intr-un stil care cu greu poate fi facut tributar unui gen anume.

La scurt timp de la tragedie, noul profesor se trezeste in fata unui colectiv de clasa a saptea care pare un grup compact din care personalitatile individuale nu se remarca decat pentru a imprima o directie sau alta unitatii pe care o formeaza cu totii. Fara a putea sa isi clarifice, la inceput, ce anume din comportamentul copiilor i se pare ciudat, profesorul incepe o investigatie pe cont propriu care sa ii elucideze fenomenele iesite din comun care marcheaza existenta elevilor sai. Chiar daca inarmat cu perseverenta, el pune cap la cap crampeie de puzzle, finalul aventurii este o surpriza imensa atat pentru el, cat si pentru cititor.

Generatia tanara il tulbura si i se pare amenintatoare, ideile lor ii zdruncina concluziile asezate pe fagasul propriei vieti, fara a putea, insa, intelege de ce elevii clasei a saptea intorc spatele adultilor, cu o hotarare atroce. Intrebarile cu care ei il ataca pe profesor ar forta orice matur sa isi puna semne de intrebare cu privire la directia in care s-a indreptat viata sa, semne de intrebare ce nasc altele si altele. "Cand devenim fantome in propriile noastre vieti" este unul dintre ele, ce infioara si anunta moartea nedorita a copilariei, ingropata, pe parcurs, cu nazuintele si fanteziile sale, in brazda adaptarii la societate.

M-a impresionat in mod deosebit stilul de a scrie al lui Christophe Dufosse care reuseste, cu mijloace inedite, sa creeze suspans cu aceeasi maiestrie cu care ne initiaza in problematica invatamantului francez - care se aseamana, destul de mult, cu cea de la noi - sau in relatiile ratate. Nu i-as putea reprosa decat o risipa de talent, pentru ca am trait senzatia ca scenariile secundare pe care le dezvolta, din cand in cand, pe parcursul cartii, ar fi putut constitui, la fel de bine, subiecte principale de roman.

Reviewer: Laura Magureanu

Citeste cele 6 COMENTARII si spune-ti parerea!

Jurnalul lui Bridget Jones

Autor: Helen Fielding
Rating:

O carte devenita un reper monden, Jurnalul lui Bridget Jones prezinta viata, in ore si minute, calorii ingurgitate si tigari fumate, iubiti nepotriviti si unitati de alcool, apartinand unei tinere de peste treizeci de ani, plina de vise si complexe. Ritmul zilnic al lui Bridget Jones se tine scai de acul cantarului, incapatanat si capricios, indiferent la diete si restrictii alimentare.

Umorul tipic englezesc, ironia si autoironia, toate acestea isi gasesc locul potrivit in romanul lui Helen Fielding. Eroina se lupta cu toate problemele - reale sau false - ale tineretului feminin din zilele noastre. "Inspirata" de reviste de genul "Cosmopolitan" si de literatura de automotivare, personajul incearca sa se reinventeze neincetat, trecand de la un regim alimentar la altul, prin relatii amoroase dezastruoase si frica de singuratate.

Propriile sale actiuni fac doar sa contrazica aceste scopuri "nobile". Orice dieta restrictiva este urmata de un banchet, bautura curge in valuri, iar Bridget isi contrazice in fiecare zi scopurile fixate de dimineata. Cu toate ca stie ca eforturile de a se tine de un program inventat de altii nu au nici o sansa de succes, ea nu renunta la dragul ei jurnal caruia ii impartaseste toate necazurile si bucuriile.

Romanul este savuros, lipsit de complexe feministe, fiind in acelasi timp, modelul inversat al unei existente duse "ca la carte" (sau mai bine spus, "ca la revista"). Ce ne invata Bridget Jones este ca modelul din publicatiile pentru femei - adica individa de succes, de cariera, gospodina perfecta, mama iubitoare, amanta excelenta, cu silueta de silfida, care nu uita niciodata sa foloseasca toata gama de cosmetice, iar lista poate continua - nu se potriveste niciunei femei normale, din simplul motiv ca aceasta ar trebui sa uite cu totul sa traiasca.

Jurnalul lui Bridget Jones s-a bucurat si de o ecranizare de succes, insa filmul american a "taiat" oarecum din farmecul britanic al cartii, inlocuind unele ironii sau introducand scene care sa il faca mai atragator pentru publicul de peste Ocean. Romanul nu este unul care sa te zguduie din temelii, sa iti schimbe modul de a vedea lumea, insa Helen Fielding are meritul de a fi creat un personaj cu care se pot identifica milioane de tinere din diverse colturi ale lumii. "Jurnalul lui Bridget Jones" este o carte de vacanta, care distreaza si relaxeaza, de aceea i-am acordat un rating de trei stele. In plus, romanul s-a dovedit a fi rentabil, nu doar pentru autoare, ci si pentru altii care au creat, dupa modelul sau, alte romane sau seriale de televiziune cu multa priza la public.

Reviewer: Laura Magureanu

Citeste cele 11 COMENTARII si spune-ti parerea!