Nebuna dorinţă de a dansa

March 05th, 2010 | Lit. contemporana, Mihaela Butnaru | Print This Post

Nebuna dorinţă de a dansa recenzie
Autor: Elie Wiesel
Rating: Nebuna dorinţă de a dansa rating - recenzii carti
Editura: Trei
Anul apariţiei: 2007
Traducător Doru Mareş
326 pagini
ISBN: 978-973-707-134-7


Notorietatea lui Elie Wiesel are şi efecte negative: nu mă refer doar la acuzaţia că ar fi un impostor sau la faptul că a fost atacat într-un hotel, ci şi la rezerva cu care pot fi primite romanele sale. Faima şi activismul unui autor pot schimba perpectiva asupra cărţilor sale, ceea ce mi se pare ironic: ce am aprecia la un anonim tindem să respingem la un autor foarte vizibil în viaţa socială şi politică. E ca şi cum ne-am dori ca talentul să fie pur, iar forţa imaginativă şi eleganţa stilului să nu fie contaminate de activităţile sociale ale autorului.

În cazul în care numele de Elie Wiesel vă evocă ceva neclar, este vorba de unul din supravieţuitorii Holocaustului, născut în Sighet şi deportat la Auschwitz împreună cu familia. După 1945, a studiat la Paris şi, convins de Mauriac, şi-a descris experienţa teribilă într-o carte. La Nuit este controversată încă, dar şi una dintre cele mai celebre mărturii cu privire la Holocaust. Dacă doriţi să citiţi mai multe, puteţi găsi informaţii aici (inclusiv fotografii din Sighet 1920-1939) şi aici.
(more…)

Ce rating acorzi cartii?
3 voturi | Voteaza si tu!
Ce rating acorzi articolului?
4 voturi | Voteaza si tu!

Reuniunea

February 12th, 2010 | Lit. contemporana, Mihaela Butnaru | Print This Post

Reuniunea recenzie
Autor: Anne Enright
Rating: Reuniunea rating - recenzii carti
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2008
Traducător: Magda Teodorescu
304 pagini
ISBN: 978-973-46-1254-3

Cumpără cartea(ediţia în limba engleză)

Reuniunea este, în cele mai multe opinii, văzută ca o replică sumbră la mitul familiei tradiţionale, cu implicaţiile sale: uniune pe viaţă, mulţi copii, valori domestice şi armonie. În încercarea ei de a demitiza familia tradiţională, Anne Enright ajunge să-şi ironizeze propriul demers: familia disfuncţională pe care o prezintă este atît de exagerat construită, încît devine un clişeu. Mie mi-a lăsat impresia supărătoare că drama se transformă în parodie.

Naratoarea, Veronica Hegarty, scrie istoria familiei sale, istorie în care amestecă o realitate (aparenţa) cu ipotezele ei mai vechi sau mai noi (ceea ce ar fi profunzimea, reţeaua de cauze), cu un umor cînd duios, cînd vulgar. Această călătorie în timp este declanşată de moartea lui Liam, fratele Veronicăi, şi aducerea trupului său în casa familiei. Întîmplările din mintea Veronicăi se desfăsoară pe mai multe planuri: o dată, e vorba de bunica sa, Ada, şi viaţa misterioasă a acesteia; apoi, de amintirile din casa bunicii; într-un alt plan sunt amintirile şi poveştile despre mama Veronicăi; printre acestea se strecoară şi propria poveste, atît din adolescenţa şi tinereţea petrecută cu Liam, cît şi cea de după căsătoria ei.
(more…)

Ce rating acorzi cartii?
2 voturi | Voteaza si tu!
Ce rating acorzi articolului?
0 voturi | Voteaza si tu!

Sfîrşit de capitol II+III

January 18th, 2010 | Lit. clasica si moderna, Mihaela Butnaru | Print This Post

Sfîrşit de capitol  recenzie
Autor: John Galsworthy
Subtitlu: II- Pustietate în floare, III- Dincolo de rîu
Rating: Sfîrşit de capitol  rating - recenzii carti
Editura: All
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Antoaneta Ralian
352+398 pagini
ISBN: 978-973-724-252-5


Aceste două volume din trilogia Sfîrşit de capitol continuă şirul de evenimente neplăcute cu care se confruntă familia Cherrell. Ca şi în primul volum, ceea ce declanşează aceste întîmplări este explicabil, însă opinia publică asupra lor le transformă în adevărate dezastre. Lucruri pentru care în lumea noastră s-ar găsi îngăduinţă (de exemplu, convertirea religioasă sau divorţul) sunt drame reale pentru această familie de la începutul secolului XX. În plus, pe lîngă eventuala pătare a imaginii publice, familia Cherrell se confruntă şi cu probleme financiare.

Portretul lui Dinny Cherrell este aprofundat, în volumul Pustietate în floare, prin confruntarea ei cu o situaţie fără ieşire, de data aceasta o poveste în care ea însăşi este personaj principal. Istoria primei sale iubiri nu este fericită din acelaşi motiv al presiunii publice (o relaţie cu cineva care şi-a trădat religia nu este dezirabilă), însă Galsworthy adaugă suficient umor încît romanul să nu se transforme într-o melodramă. (more…)

Ce rating acorzi cartii?
0 voturi | Voteaza si tu!
Ce rating acorzi articolului?
0 voturi | Voteaza si tu!

Delir

January 07th, 2010 | Altele, Lit. contemporana, Mihaela Butnaru | Print This Post

 Delir recenzie
Autor: Laura Restrepo
Rating: Delir rating - rating - recenzii carti
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2006
Traducător: Gabriela Ionescu
280 pagini
ISBN: 978-973-50-1344-4


Într-o lume fără G.G. Marquez, cartea Laurei Restrepo ar fi apreciată cu mare entuziasm. Însă cum această lume tristă nu există, romanul Delir primeşte recenzii cu ton moderat, în care se amintesc preferinţele literare ale autoarei, care au influenţat-o vizibil, implicarea ei socială şi reţeta realismului magic pe care o aplică fără cusur. Ştiind acestea, am început să citesc cartea cu o perspectivă nu prea bună, astfel că surpriza a fost cu atît mai mare: Laura Restrepo construieşte o poveste coerentă, chiar dacă apare sub forma mai multor mărturisiri intercalate; personajele evoluează pe linia dintre cotidian şi fantastic, fără să fie extravagante. Dacă ar fi să rezum într-o frază sardonică acest roman, aş spune că Delir este o carte despre normalitatea nebuniei.

“Nebunia este un compendiu de lucruri neplăcute, de exemplu, este pedantă, este odioasă şi este chinuitoare. Are o importantă componentă de irealitate şi poate că din acest motiv este teatrală…”, spune Aguilar, soţul Agustinei, pe care, la întoarcerea dintr-o călătorie, o găseşte “transformată într-o creatură înspăimîntată şi înspăimîntătoare”, rătăcită în interiorul propriei minţi. (more…)

Ce rating acorzi cartii?
0 voturi | Voteaza si tu!
Ce rating acorzi articolului?
0 voturi | Voteaza si tu!

Cartea ruşinilor

December 25th, 2009 | Eseuri, Mihaela Butnaru | Print This Post

Cartea ruşinilor recenzie
Autor: Jean-Pierre Martin
Rating: Cartea ruşinilor rating - rating - recenzii carti
Editura: Nemira
Anul apariţiei: 2008
Traducător: Mariana Perişanu
320 pagini
ISBN: 978-973-143-180-2


Probabil că un specialist în literatură ar şti mai bine să descrie cartea aceasta şi s-o încadreze într-o categorie, poate chiar să-i expună calităţile. Din punctul meu de vedere, Cartea ruşinilor este o înşelătorie. Nu mă surprinde, pentru că acesta pare a fi genul preferat pentru eseul contemporan: amestec de lirism şi fragmente seci, lipsa profunzimii, idei diluate într-un ton zglobiu, excesiv amical.

Recunosc că mă aşteptam ca acest mic tratat despre ruşine să fie mai concentrat şi mai sistematic – şi nu cred că sunt aşteptări nerealiste.
Însă ce am citit a fost o trecere prin biografiile şi operele unor scriitori, de la Rousseau la Duras, destul de amestecată şi confuză, bazată pe simple presupuneri. (more…)

Ce rating acorzi cartii?
1 vot | Voteaza si tu!
Ce rating acorzi articolului?
4 voturi | Voteaza si tu!