- 20 iunie 2006
- bookblog.ro
Mircea Cartarescu
Am remarcat recent ca dupa ce acum cativa ani era "˜trendy"™ sa il citesti pe Cartarescu, acum esti catalogat snob daca iti place.. Mie imi este foarte drag... dupa Rushdie si Marquez il asez mereu pe Cartarescu... pentru ca Marquez a fost primul iar Rushdie ma face sa zambesc. De ce imi plac acesti trei scriitori? pentru ca au exact acelasi gen de fictiune, folosesc in linii mari aceleasi tertipuri scriitoricesti, facand parte din acelasi curent, minunata inventie sud-americana a lui Borges, realismul magic!.. pe scurt, si dupa cum ii spune numele, in realismul prozei - de multe ori dus pana la un naturalism extremist - sunt intreţesute elemente fantastice... sunt niste scriitori de povesti pentru
oameni mari.
Clar nu este o lectura pentru oricine. Este un gen destul de dificil de digerat din varii motive:
-in primul rand se indoaie sub povara subiectivitatii. Proza lui este in mare parte autobiografica, plina de euri narative, fie masculine, fie feminine, insa avand toate in comun inclinatia de a se intoarce catre copilarie si adolescenta, o perioada extrem de prolifica pentru Cartarescu. Observatiile fin psihologice sunt cel mai adesea sufocate de elementele fantastice, specifice jocurilor copilariei, dar intr-o abordare noua, putin sinistra, usor malefica, sub o continua amenintare care planeaza neclar, fara forma de multe ori, asupra personajelor, si care il fac pentru multi nedigerabil.
-firul logic este greu de urmarit, uneori inexistent. Contrariile se intersecteaza la tot pasul, firescul cu straniul, frumosul cu uratul (manifesta pe alocuri un anticalofilism, nu prin stil, ci prin substanta, o respingere a frumosului de o senzualitate bolnavicioasa), realul cu fantasma, binele cu raul, divinul cu maleficul, operatie care la un moment dat bulverseaza scriitorul neavizat care fie isi da drumul cu capul inainte in vartej renuntand sa se mai agate de orice lucru aparent stabil, lasandu-se purtat spre capatul curcubeului, fie renunta sa incerce sa descalceasca aberatiile parca izvorate din mintea unui consumator de opiu... si inchide cartea.
-simbolistica este un alt element care poate sa nu fie pe placul unei gandiri ce urmeaza liniile drepte. Proza lui Cartarescu musteste de simboluri, laitmotive, elemente recurente... cea mai puternica mi se pare imaginea fluturelui, care face dealtfel si obiectul trilogiei "Orbitor" si se regaseste si in alte lucrari.
-proza lui cartarescu este un melanj dezorganizat (la prima si cea mai frecventa vedere) de mitologie, simbolistica, psihanaliza, amintiri, stiintifico-fantastic, poezie, abisuri cosmice si gheene ale iadului, ezoterism si arlechin, psihedelic, demonic si angelic. Lectura prozei lui Cartarescu nu face altceva decat sa intinda cupa infama cu "sterlici de miere" cititorului nevinovat ca un miel, prinzandu-l apoi, precum arahnoida din "REM", infasurandu-l in itele prozei fantastice si ale unei minti stralucite, apoi consumandu-l.
Este intr-adevar contraindicat celor slabi de inger.
Zeeny
- 14 iunie 2006
- bookblog.ro
Sarbatoarea Ţapului (La fiesta del chivo)
Autor: Mario Vargas Llosa
Rating: 
In fiecare seara, Rafael Trujillo, Ţapul, Generalissimul, dictatorul care de 30 de ani ridicase, apoi aruncase in mizerie si acum tinea sub papuc Republica Dominicana, isi facea plimbarea pe faleza, isi vizita mama si apoi se ducea eventual la bordelul Casa de Mahon. Seara aceea insa urma sa fie neasteptat de iesita din rutina.
In seara aceea va incepe destramarea fir cu fir a vietilor fiecarui personaj din carte. Precum un pumn de nisip este luat de vant, la fel este spulberata si speranta conspiratorilor anti-trujillisti care organizasera o ambuscada de noapte. Conform teoriei bataii de aripi a fluturelui, faptele lor se vor propaga si vor atinge si stinge alti si alti oameni, precum ecoul in pestera, precum undele unei pietre in apa.
Perioada destul de scurta de timp din viata dictatorului dominican infatisata in roman este compusa modular din mai multe unghiuri. Din cel al membrilor conspiratiei, cu armele in mana, asteptand si amintindu-si ce umilinte ii adusesera in pragul disperarii si al crimei in numele libertatii. Din unghiul Generalului insusi, la 70 de ani, frustrat de incotinenta care ii uda pantalonii si impotenta care il umilea inaintea curvistinelor de la Casa de Mahon, mai rau decat de meschinaria si mizeria alaiului sau de trujillisti si a scheletelor din dulapul propriei familii.
Nu in cele din urma, o pondere mare o are relatarea, ca la psihiatru, insa cu indiferenta sufletului peste care s-a trantit o usa grea, a fetei fostului senator Cabral, care, intrat in dizgratie, nu gaseste alta metoda de reabilitare decat oferirea propriei fiice de 14 ani dictatorului libidinos de 70 de ani.
Scenarii politice, servicii secrete, securitate, un presedinte marioneta, strategii economice, asasinate, torturi si umilinte care iti taie respiratia timp de pagini intregi si dupa care clipesti nedumerit ca te afli inapoi in mijlocul secolului 21.
Reviewer: Zeeny