"Imi ramaneau doar cartile. De cand ma stiu, mi-a placut sa cumpar carti si sufeream ca niciodata n-aveam destui bani pentru asta. Cumparam chiar mai multe decat reuseam sa citesc. Imi ziceam ca intr-o zi voi gasi timp pentru fiecare.

In felul acesta, imi umplusem camera. Stateam dimineata sau seara in pat si ma uitam la cotoarele lor pe care le stiam pe dinafara. Pe unele nu apucasem sa le deschid niciodata. Pe altele le rasfoisem. Din altele citisem la intamplare cateva pagini sau cateva capitole. Si, in sfarsit, pe unele le citisem sau le citisem chiar de mai multe ori.

Dar mie imi erau toate dragi. Daca mi le-ar fi luat cineva, daca mi-ar fi facut curatenie in camera si ar fi scos cartile mi-ar fi fost ingrozitor de frig. Atata vreme cat erau acolo ma temeam mai putin. Imi dadeau un sentiment de liniste relativa, pe care nimeni n-ar fi reusit sa mi-l dea. Si pe masura ce relatiile mele cu lumea, in loc sa se clarifice, s-au incurcat si mai rau, cartile mi-au devenit si mai necesare."

Viata pe un peron, Octavian Paler.