Sunt punctul de intersectie in care starile trecute, apartinand unor corpuri ce nu mai exista, intalnesc cuvintele, limbajul cuiva care se-nvarte in jurul maturitatii, deloc convins, deloc decis. Sunt un fost copil, un ex-adolescent nenorocit, mi-e groaza de responsabilitati, incerc sa gasesc o solutie pentru ca totusi sa existe, cumva, o continuitate, o impacare, poate.

Toate simonele astea exista intr-un fel, sub alta forma poate, naiba stie, le simt, imi imprumuta senzatiile lor, mi-au lasat o uriasa mostenire si o gramada de datorii in acelasi timp. Cum sa se inteleaga, ma intreb, fetita baietoasa de la 4 ani cu momia de la 6 sau cu fetita ambitioasa de la 9 ani, tocilara de la 11 cu lenesa de la 16, slabanoaga de la 15 cu grasana de la 17, anemica de la 19 cu vitala de la 21, urata de la 10 cu frumusica de la 13, visatoarea de la 16 cu proasta de la 15, eleva cu profesoara, fecioara cu femeia, indrazneata cu timida, revoltata cu fricoasa, isteata nesuferita cu incrancenata si confuza pe care acum le pretuiesc mai mult, alintata cu severa aia taioasa, si tot asa. Mezaliante, compromisuri, negocieri...

Dar cu mine e altfel, e cu totul altfel. N-am ce sa unific. Nu sunt doar doi. Ele-eu-multele se uita unele la altele, se vad unele pe altele, se aud unele pe altele, se gandesc unele la altele si nu se cunosc, nu se cunosc.