Dinti albi (2): despre coperta si titlu
Scris de bookblog.ro • 24 septembrie 2007 • in categoria Clubul de Carte
Cand vine vorba de a discuta despre un roman precum Dinti Albi, ne lovim de o surprinzatoare problema. Prin abundenta de subiecte, prin complexitatea firului epic, Dinti Albi ne face sa nu stim de unde am putea incepe sa vorbim despre el.
Am sa incep cu un aspect palpabil: cartea. Si mai exact coperta.
Am auzit doua variante legate de aceasa coperta: fie a incurajat cititorul sa o achizitioneze, fie l-a determinat sa banuiasca romanul ca fiind unul comercial. Asadar, cat de fericita este alegerea acestei coperti?
Si indiferent daca ne-a placut sau nu coperta, in ce masura am fost atrasi de titlul romanului?
Este cu siguranta un titlu original, intrigant. Iar o simpla privire asupra cuprinsului ne dezvaluie ca nu este singura trimitere spre dinti: Ies dintii, Radacinile dintilor lui Mangal Pande sau Canini: colti care sfasie. Si pana la urma, ce simbolizeaza acesti dinti?
Citeste cele 16 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
meplusmyself spune:
Ca sa incep de la coperta: ceea ce a spus Andrei mai sus descriind technica de copertare cred ca a fost ceea ce au urmarit si publisherii/graficienii.Ok, au reusit.
Titlul este “agatator” iar coperta cel putin te socheaza.
Problema este ca pana la urma ce gasim intre cele doua coperti este un amalgam de personalitati, cateodata agresiv,putin stangaci descrise, cateodata insuficient conturate.Este o tentativa de a creiona caractere puternice sau obediente, profunde sau superficiale ? Aglomeratia evenimentelor impletite mi-a creat impresia de prea multa straduinta din dorinta de a demonstra ceva. Nici macar umorul , cateodata de suprafata, nu mi-a adus un echilibru in perceptia cartii in intregime.
In opinia mea, este o carte pe care o citesti, in unele momente chiar o “devorezi” cum se spune, dar atunci cand o termini, nu te mai gandesti la ea.
Ce este insa de apreciat si pentru ce trebuie sa dam credit enorm : autoarea a publicat-o la 24 de ani. Asta da realizare :)
-
Hellene spune:
Pe mine nu prea ma intereseaza coperta, cum am mai zis si in alt post de pe bookblog. Titul insa ar putea sa ma convinga sa cumpar sau sa citesc o carte. Marturisesc ca n-as fi cumparat Dinti albi nici indemnata de coperta, nici de titlu. Am citit-o fiindca a fost propusa aici la clubul de carte. ;) Am scris in recenzia pe care am facut-o eu cartii ca titlul m-a dus cu gandul la conflictele interioare si exterioare cu care se confrunta personajele. De la radacina lor (inceputul intrigii) pana la caninii care reprezinta punctul culminant. Nu stiu daca retin eu bine, dar parca inspre sfarsitul cartii nici nu se mai pomenea nimic despre dinti. Se poate insa sa ma insel. :P
-
Ana-Maria spune:
@ Andrei – in ceea ce priveste coperta unei carti, eu imi doresc ca editurile sa acorde o cat mai mare atentie acestui aspect.
nu o data am ales carti (publicate in strainatate) doar pentru coperta interesanta. recunosc, am dat de multe ori gres, dar asa am descoperit si cativa scriitori contemporani valorosi.
As vrea copertile sa fie mai fanteziste, sa nu mai semene asa de mult una cu alta. am impresia ca tot ce se publica in romania se publica intr-o colectie, cu o coperta in mare parte prestabilita.Poate tocmai de aceea coperta la Dinti Albi iese in evidenta.
-
Ana-Maria spune:
@Hellene – intr-adevar spre final dintii dispar. ori autoarea nu ramane constanta in planul initial ori ii putem considera cazuti.
Imi place interpretarea pe care ai dat-o dintilor. Crezi ca vorbind in doua capitole de radacinile diferitilor “dinti”, Smith a incercat sa scoata in evidenta informatii cheie in evolutia personajelor in cauza?
-
Ana-Maria spune:
@Hellene + meplusmyself – aduc in discutie aici aspecte despre Dinti Albi, e care le-am discutat cu voi pe blogurile personale.
Din puncte diferite de vedere ati atins amandoi subiectul iubirii in roman. Ca pantofi ce provoaca bataturi sau atentionarea ca din roman lipseste dragostea (romantica, pasionala).
Are Zadie Smith o viziune cinica asupra iubirii?
-
Hellene spune:
Eu tind sa cred ca la sfarsit, dintii erau deja crescuti toti si formau un ranjet atat de perfect si de alb incat toate rasele combinate in roman isi pierd importanta. Adica odata cu acea conferinta a lui Marcus, observam cum anumite personaje (Samad, Hortense cu Martorii ei, Millat si KEVIN)se unesc impotriva revolutionarului experiment ce sfideaza firea. Mi se pare ca avem aici un prim pas spre integrarea minoritatilor prin alierea impotriva “bastinasului”.
Cand vorbesti de radacini diferite te referi la capitolul despre Pande si cel despre Hortense? Daca da, atunci mi se pare ca de fapt Smith incearca sa clarifice anumite chestiuni care datorita ne-liniaritatii subiectului tind sa fie uitate, scapate din vedere sau neintelese. Adica ne ajuta intr-un fel sa stim de ce Irie nu pastreaza legatura cu bunica ei, de ce Samad tinea musai sa atarne tabloul cu Pande la O’Connels. Si oricum ambele capitole au un umor aparte. Adica Smith stie cu precizie ce si unde sa ironizeze, chiar daca unele evenimente sau situatii nu sunt tocmai ilare.
Si nu sunt de acord cu meplusmyself cand zice ca nu e o carte care sa iti ramana in minte. Ca o uiti. Cum am zis, nu mi-a placut in mod deosebit, dar nu o voi uita prea tarziu. Poate si din cauza puricarii ei aici in clubul de carte. :P -
Ana-Maria spune:
@ Hellene – capitolele despre radacini mi s-au parut ilustrative pentru unele probleme de baza ale personajelor.
Pe de o parte Pande, sursa mandriei lui Samad, pe de alta parte evenimentele din razboi, care ii apropie pe Samad si Archie.Pe mine una m-a luat prin surprindere finalitatea intamplarii din padure, din timpul razboiului!
-
meplusmyself spune:
In tot cuprinsul cartii , autoarea nu se dezice de la descrierea de inceput a relatiilor , cea pe care a amintit-o si Ana Maria mai sus. Si sunt tratate adecvat : fie cu durere , fie cu umor amar – ca atunci cand zambesti, desi te doare, fie cu dorinta de a le ascunde.
Desi iubirea , in general, pare a nu ocupa un loc aparte in desfasurarea evenimentelor, de fapt , actiunile si reactiile personajelor au la baza mereu un fel de iubire fata de ceilalti: acida sau echilibrata, fatisa si dornica sa se impuna.
Cartea , in opinia mea, s-ar fi putut numi foarte bine si “Bataturi”, desi s-ar fi pierdut elementul de genealogie :)
-
meplusmyself spune:
@Ana-Maria
Iti ramasesem dator cu un raspuns. Ce a incercat sa demonstreze ?Inadaptabilitatea sociala,incluzand-o pe cea sentimentala!, provine atat din firul genealogic, cat si din spatiul “locativ” ca sa ma exprim asa :) – a se intelege persoane care incearca sa (se) asimileze si sa-si creeze mediul ambient potrivit, intr-un spatiu diferit de cel nativ ( cultural, religios, etc )
Subiectul nu este usor, este in schimb generos si din acest punct de vedere raman la aceeasi parere: se putea mai bine, dar este de admirat, fara echivoc, “indrazneala” autoarei la varsta publicarii !
-
Predrag Jivici spune:
“in ceea ce priveste coperta unei carti, eu imi doresc ca editurile sa acorde o cat mai mare atentie acestui aspect” @Ana-Maria – subscriu
Andrei Rosca spune:
24 septembrie 2007 | 4:57 pm
din cate am inteles varianta originala (eu nu am vazut in format fizic coperta) are titlul si autorul reliefate si facute cu un “shining white”.
E o tehnica prin care se incearca asocierea copertii cu “simbolul” folosit in titlu. Adica incearca prin culoare, reliefare (mai degraba efect “Bevel-Out”) si stralucire radiala sa redea aspectul unor dinti reali (pe cat posibil)
Oricum, la noi se face o confuzie intre cat de comerciala e coperta si cat de comerciala e cartea. Daca am pastra tot timpul in minte faptul ca editurile sunt societati comerciale si, deci, au ca prim scop obtinerea de profit, ne-ar fi mult mai usor sa intelegem de ce se straduiesc sa scoata coperti atractive.
La noi inca se cumpara foarte mult pe baza titlului si a copertii. Ceea ce nu e neaparat rau.