Autor: Philip Roth
Rating:

În comparaţie cu cărţile lui Roth pe care le-am citit recent, Complotul împotriva Americii pare scrisă de un alt autor. Nu este vorba de dezamăgire cît de constatarea diferenţei: cartea porneşte de la un "ce-ar fi dacă", este o distopie soft, alertă şi tensionată. Ce-ar fi fost dacă Lindbergh ar fi fost ales preşedinte al Americii în 1940? este întrebarea care declanşează maşinăria narativă. Sîmburele de adevăr, sau mai curînd de zvon există: sclipitorului pilot Lindbergh i s-a propus, fără succes, să candideze. De asemenea, sunt cunoscute admiraţia sa pentru Hitler şi poziţia anti-semită.

Pe aceste două coordonate construieşte Roth istoria fictivă a unei Americi cucerite cu abilitate şi farmec de Lindbergh, în care se insinuează şi apoi acţionează violent intoleranţa, orbirea, răutatea. Este viziunea asupra unei ţări care se întoarce împotriva a ceea ce o face să fie numită atît ţara tuturor posibilităţilor, cît şi cel mai potrivit tip de democraţie. Începînd de la aspectul descriptiv, Roth se remarcă prin subtilitatea cu care manipulează în romanul său clişeele, prejudecăţile pozitive despre America şi prin felul în care urmăreşte derapajul din normalitate în criză.

La un al doilea nivel, Complotul împotriva Americii urmăreşte cum se descurcă o familie de oameni obişnuiţi, care întîmplător sunt evrei într-un cartier evreiesc, atunci cînd ceea ce sunt devine din simplu fapt o vină. Bineînţeles, apare şi întrebarea: cum sunt oamenii influenţaţi, formaţi de originea lor etnică? Dar de felul în care se raportează ei la ceea ce sunt din punct de vedere etnic? Întrebările rămîn deschise pe parcursul cărţii, atît timp cît Roth prezintă diferite modele de reacţie la criză: rabinul Bengelsdorf alege colaborarea cu un preşedinte pro-hitlerist; mătuşa naratorului, Evelyn, povesteşte încîntată despre balul la care a dansat Hitler; tatăl Roth este depăşit de dimensiunea nedemnă, umilitoare în care a adus votul liber o ţară ca America, toate valorile la care ţine pînă în final sunt demolate; alţi evrei emigrează în Canada; unii îşi pierd minţile, alţii se resemnează.

Nu trebuie ignorat felul în care Roth se apropie, din nou, autobiografic sau nu, de familia evreiască. Descrierea vieţii cotidiene, nuanţele sarcastice, întîmplările care stîrnesc compasiunea sunt convingătoare. Interesantă este abordarea din exterior spre interior, de la ce se întîmplă la ce se simte, diferită de abordările din cărţile recente, unde se întîmplă mai mult şi mai important în interior.

Asta nu înseamnă că viţa interioară e personajelor e seacă sau că Roth nu problematizează, ci numai se amuză pe seama unei revărsări a incredibilului în America. Cred că punctul nevralgic este sentimentul de persecuţie: aici se reunesc atît evenimentele istoriei alese de autor, cît şi explicaţiile pentru reacţii şi stări. La suprafaţă, după alegerea lui Lindbergh, lucrurile sunt minunate: şantajul (votaţi Lindbergh sau votaţi războiul) a funcţionat, vorbele încurajatoare au prostit naţiunea căriea îi era necesar un erou. Dar în subteran se insinuează neliniştea, izbucniri violente faţă de un evreu sau altul, programe naţionale dubioase şi, mai presus de toate, neliniştea. Teama, încordarea, aşteptarea unei catastrofe, senzaţia că sunt urmăriţi, că viaţa le este definitiv răsturnată - sunt feţe ale persecuţiei. Complotul împotriva Americii arată cît de puţin este necesar pentru a dezechilibra şi a teroriza: un eveniment potenţial ameninţător şi de aici mintea creează singură teroarea.

În final, cărţii i se poate aplica o analiză mai amănunţită, satisfăcătoare pentru cei care caută semnificaţii, mai mult sau mai puţin egoist (Mie ce mi-a rămas din cartea asta? Ce-am înţeles, cum mă ajută?) Totuşi, prima lectură arată mai mult cît de clar e contrastul cu alte romane ale lui Roth şi prezintă o distopie agreabilă prin faptul că "din fericire, nu s-a întîmplat aşa".

Scrisă de Mihaela Butnaru