Autor: A. P. Cehov
Rating:

Dramă la vânătoare pare a fi fost, din câte am citit, sursa de inspiraţie a romanului Uciderea lui Roger Ackroyd scris de Agatha Christie. Nu a fost sursă de inspiraţie în ceea ce priveşte subiectul, deşi este vorba tot despre o crimă, ci în ceea ce priveşte tehnica narativă, şi mai exact rolul naratorului în roman, care este unul mai "special". Dacă aţi citit romanul scriitoarei britanice, sau dacă sunteţi familiarizaţi cu stilul ei, veţi înţelege la ce mă refer. Dacă însă nu ştiţi nimic despre aceasta, rândurile de mai sus nu va vor ajuta prea mult; din păcate, orice cuvânt în plus ar divulga "secretul" romanului lui Cehov despre care vroiam să va vorbesc.

Pe scurt, un editor de la o gazetă din Moscova, care în subsolul paginilor se semnează A. C., primeşte vizita unui personaj foarte straniu, un anume Kamîshev, care se recomandă fost judecător de instrucţie. În pofida bijuteriilor pe care le poartă, acesta pretinde că are nevoie să îi fie publicată o nuvelă pentru a obţine nişte bani. La insistenţele lui, editorul acceptă să citească nuvela, care apare de asemenea şi cu titulatura de roman, mentionand totuşi că mai devreme de trei luni fostul judecător nu are de ce să revină.

Inovaţia constă în faptul că editorul reda romanul lui Kamîshev aproape în întregime, într-un fel de povestire în ramă. Naraţiunea continuă la persoana întâi, numai că naratorul devine din editor, Zinoviev, un nume sub care Kamîshev recunoaşte că se ascunde propria sa persoană. De altfel romanul are ca subtitlu O întâmplare reală, deci Kamîshev nu intenţionează să ascundă mai nimic faţă de editorul-judecator al lucrării sale.

Acţiunea are loc într-un spaţiu preferat lui Cehov, un orăşel de provincie, iar tema face parte din cele des abordate de scriitorul rus: bârfele doamnelor importante, neînţelegerile de dinaintea nunţii, relaţii complicate, amanţi secreţi, neînţelegerile din timpul căsniciei, probleme privind banii, vanatoarea de "partide bune". În Dramă la vânătoare se întâlnesc cam toate: o domnişoară vrea să avanseze social şi se mărită cu administratorul mult mai în vârstă al unui conte local, asta tocmai când îşi dă seama că îl iubeşte pe judecătorul de instrucţie-narator. Însă îşi părăseşte soţul pentru a trăi în concubinaj cu contele, un mare afemeiat şi beţiv notoriu. Asta în timp ce susţine în continuare că îl iubeşte pe narator.

La o vânătoare-picnic organizată de conte însă apare şi soţia secretă a acestuia. Printre alte nefericite, care sperau să se mărite cu contele, este şi Olga; aceasta pleacă să se plimbe prin pădure şi este ucisă. Ancheta, plină de greşeli ce par intenţionate, a judecătorului, stabileşte că vinovatul este soţul Olgăi, administratorul înnebunit de gelozie. Editorul din prima parte însă, care mai că nu scrie numele ucigaşului în notele de subsol remarcă aceste greşeli, şi după 3 luni (şi opt ani de la momentul celor întâmplate) îl confruntă pe Kamîshev cu numele adevăratului vinovat.

Romanul nu este în totalitate unul de crimă şi mister, asta pentru că "drama" intervine abia după jumătatea acestuia, iar ancheta este una foarte superficială. Însă combinaţia de roman de atmosferă, cu toate aspectele vieţii în provincie prezentate, asezonat cu o crimă (de fapt două), este una potrivită pentru câteva momente de relaxare, chiar dacă romanul nu este o operă de artă. Fiind scris destul de devreme, acesta nu a fost construit în stilul matur desăvârşit mai târziu de către Cehov, tradus prin portretele sarcastice atent conturate ale oamenilor banali, superficiali şi ale vieţilor lor cu aceleaşi caracteristici. Desigur, săpăturile adânci în mintea personajelor, caracteristice scriitorilor ruşi nu lipsesc, iar direcţia spre care s-a îndreptat autorul rus este în mare parte aceeaşi, astfel că este interesant de observat evoluţia lui de la acest roman la lucrările care l-au făcut celebru.

Scrisă de Raluca Alexe