0
Autor: Christopher Buckley
Rating:
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2005
326 pagini
ISBN: 973-50-0898-X
(ediţia în limba engleză)

La ce se pricep scriitorii americani? Întrebarea este ca sunet de revolver cu gloanţe oarbe pentru zece benzi de atletism al prejudecăţilor. Voi răspunde şi eu pentru că, ce Dumnezeu, nu suntem într-o sală de judecată: la a amesteca lucrurile magistral, la umor şi la suspans. Sunt gata să primesc "nu-i adevărat!"-urile, dar pe parcursul acestei recenzii ea va fi adevărul şi numai adevărul, îmi voi păstra depoziţia ... so help me God.

Dacă vă întrebaţi de unde am căpătat terminologia asta juridică, veţi afla că Nu te porţi aşa cu Prima Doamnă este principala sursă, iar Christopher Buckley o face infinit mai bine decât mine, deşi nici el nu este avocat de meserie. Licenţiat în ştiinţe politice şi ale comunicării, Buckley a fost consilier al vicepreşedintelui George Bush pe vremea lui Ronald Regan, de unde a ciugulit ce era de ciugulit despre subsolurile Casei Albe. Unii dintre voi poate îl ştiţi fără să ştiţi, dacă aţi văzut Thank you for smoking (2006), ecranizare aproape ad litteram după al doilea roman al americanului. Toată lumea, de la editura Humanitas până la bătrâna Wikipedia îl consideră un "satirist". N-aş adera la acest calificativ, romanele lui nu taie şi spânzură, nu arată cu smerenie binele pentru a biciui apoi răul şi a-l răstigni pe crucea comicului. Personaje - după toate standardele - negative, pervertiţi serios de la litera legii morale, apar la el într-o aură teribil de simpatică. Cine e rău şi deştept primeşte coroniţă, abia cine e rău şi prost obţine din când în când bastoane pe spinare. Explicat-am astfel partea cu "a amesteca lucrurile magistral".

Kenneth Kemble MacMann este preşedintele Statelor Unite ale Americii, iar Babette Van Anka este consilierul sexy cu care preşedintele Statelor Unite ale Americii o înşală pe Prima doamnă, Elizabeth Tyler MacMann. Romanul începe cu "discuţia foarte aprinsă cu privire la Orientul Mijlociu" dintre primii doi în apartamentul oaspeţilor din Casa Albă, discuţie care implica datul hainelor jos şi scârţâirea patului. Câteva camere distanţă, singură şi încornorată, Prima Doamnă nu reuşeşte să adoarmă. Primul Domn se întoarce într-un târziu, parfumat şi obosit. Are loc una dintre acele certuri obişnuite pentru un soţ care îşi pătează jurământul conjugal la câţiva metri distanţă de patul conjugal, iar Elizabeth îşi pierde cumpătul şi aruncă în preşedintele Statelor Unite ale Americii cu o scuipătoare. Pentru cei care nu ştiu ce înseamnă o scuipătoare, găsim tautologica definiţie a DEX-ului "vas special în care se scuipă" şi ne imaginăm că e un obiect greu care poate omorâ un soţ trădător şi nesimţit şi porc.

Problema e că preşedintele nu moare. Cei doi se culcă liniştiţi şi abia de dimineaţă menajera îi va spune Primei Doamne "încet, dar cu îngrijorare, că gura şi ochii preşedintelui erau «larg deschişi» şi că acesta stătea «îngrozitor de nemişcat»". No, ardeleneşte, asasinat au ba? Aici intervine Baylor "Neruşinatul" Boyce, cel mai avocat dintre avocaţi şi pe deasupra fostul iubit al lui Elizabeth, pe vremea când aceasta nu putea fi apelată cu un numeral cardinal şi majusculă, fost iubit care are datoria nepatriotică de a salva varianta feminină a lui Lee Harvey Oswald. Cum altfel poate fi un asemenea personaj dacă nu plin de umor, bani, încredere şi tactici imorale? Cu o aşa vioară întâi, şi un aşa dirijor, romanul (de)curge minunat.

Opinia publică explodează. Televiziunile fac coadă în faţa tribunalului, tabloidele mănâncă o pâine luni de zile, căci procesul se anunţă lung şi plin de monstruozităţi incorecte politic. Avocaţii între ei au poliţe de plătit, fiecare organizaţie se crede buricul pământului (CIA, FBI, NSA - National Security Agency etc), judecătorul este o legendă vie, juraţii îşi asumă menirea de făuritori ai dreptăţii. Totuşi, foarte aproape de final, un producător strigă printr-un con din acela de carton "Stooop!" şi lucrurile iau o întorsătură delicioasă. Vă daţi seama că, dacă eşti autor şi te-ai băgat într-un asemenea şpil, îţi trebuie o găleată de credibilitate dacă vrei să pui lopata dedesubt, să tragi bărbăteşte şi să răstorni tot.

Să divulgăm faptul că s-a descurcat binişor, acest Buckley, şi a reuşit să scrie absolut nepretenţios, despre un subiect care impune exagerări, fie ele comice sau de altă natură. Un roman vijelios scris potolit. Autorul nu este moralistul pus pe harţă, este omul care ar fi putut foarte bine să devină profesor, dar a ales o meserie mai revigorantă. E genul de "best friend" mereu încântat să te vadă şi să-ţi spună o poveste pe care o vei spune mai departe minţind că totul ţi s-a întâmplat chiar ţie.

Scris de Octav Popa