Autor: Marina Lewycka
Rating:

Aşa cum titlul insolit al acestui roman poate însemna orice - de la adevărata istorie a tractoarelor pînă la ironii sumbre sau parodie -, cartea însăşi ascunde sub povestea de dragoste caraghioasă (dar cine suntem noi să ştim ce e caraghios şi ce nu?), cu tuşe de telenovelă, drame şi neîmpliniri. În spatele fiecărui personaj năuc, certăreţ sau paranoic stă un altul: temător, complexat, incert.

Deşi coperta a patra o prezintă ca pe o comedie plină de vervă şi ingenios construită, mie nu prea mi-a venit să rîd, în orice caz, rîsul nu a fost unul plin, sănătos, optimist, ci genul de zîmbet/hohot pe care îl ai în faţa absurdului, a penibilului sau a ceea ce numim "situaţii delicate". Nu spun prin asta că romanul Marinei Lewycka este unul slab, bazat pe reţeta idealizării unei patrii lăsate în urmă şi descrierii de tragi-comedii familiale. Autoarea face însă abuz de o coregrafie a absurdului, pare a căuta tuşele groase, contrastele evidente, subliniind înstrăinarea personajelor, nostalgia, căutarea de surogate, atitudinile relative.

În mare, povestea începe cu noua dragoste a lui Nikolai, un bătrîn singuratic şi morocănos, însă lucid şi spiritual, brusc însufleţit cînd vine vorba despre tehnică sau despre Ucraina. De altfel, fragmentele din istoria tractoarele îi aparţin lui şi ele înseamnă nu numai o descriere seacă a maşinăriilor, ci şi o istorie afectivă a ucrainenilor. Cum arată dragostea la optzeci şi patru de ani? Spre deosebire de personajul lui Junichiro Tanizaki, Nikolai găseşte căsătoria cu Valentina, o emigrantă vulgară şi isterică, un aranjament avantajos, iar iubirea lui ezitantă pare a fi singura cale de a învinge vîrsta. Deşi nu bătrîneţea este tema centrală a romanului, portretul lui Nikolai, compus din neputinţele sale, dar şi din presupunerile celor două fiice, este unul memorabil.

La fel de bine realizat este şi portretul Valentinei, o femeie răutăcioasă şi mărginită, atrasă de presupusul lux al occidentului şi gata de orice truc pentru a ajunge cît mai facil la o "viaţă bună". Valentina este un amalgam de ostentaţie şi prost gust, vise domestice şi curaj, însă şi rezultatul sărăciei şi ignoranţei. Încercările celor două fiice ale lui Nikolai, Nadejda şi Vera, de a-i îndepărta pe intrusă şi pe fiul acesteia sunt, datorită tenacităţii disperate a acestora din urmă, de cele mai multe ori demontate. Romanul urmăreşte această aventură cu minuţiozitate, trecînd printre urmăriri detectiviste, certuri conjugale şi certuri între surori, vizite la psihiatru şi acte fotocopiate sau ascunse în frigider.

Marina Lewycka găseşte pînă la urmă un echilibru între farsa unei căsătorii şi istoria întunecată a Ucrainei, redusă la scara conflictului dintre cele două surori, sau a celui dintre ţara cea nouă (Anglia) şi ţara cea veche (Ucraina). E ca într-o scenă a romanului: Nikolai, împreună cu fiicele sale, cu soţul din Ucraina al Valentinei şi cu Valentina însăşi petrec o zi împreună, beau, schimbă priviri, conversează relaxaţi. Par a se înţelege, lăsînd în urmă nefericirile şi eşecurile.

O recenzie de: Mihaela Butnaru