Le-am iubit şi le iubesc. Au fost alături de mine în jocurile copilăriei, în zbuciumul adolescenţei, în nebunia studenţiei şi în după-amiezile de familist postmodern. Mi-au înveselit plictisitoarele duminici, mi-au dres depresiile şi mi-au deschis noi orizonturi de visare. Într-o mare măsură, am devenit cine sunt datorită lor. Viaţa fără ele nu ar mai fi la fel, poate şi pentru că ele fac parte dintre acele lucruri care ne deosebesc cel mai mult de animale. Sunt prietenele mele şi sunt de neînlocuit. Li se spune CÄ‚RŢI.

Totul a început în lunile de dinainte de a împlini cinci ani, când, anevoie şi cu ajutorul unui alfabetar, am deprins tainele cititului. Fascinaţia pentru ezotericul acestei activităţi practicate de întreaga familie în afară de mine, nu s-a risipit odată cu intrarea în rândurile cititorilor. Parcurgând ziarele, revistele şi cărţile de poveşti, dorinţa de a trăi prin citit în acele lumi misterioase şi captivante m-a făcut de multe ori să uit de mâncare, somn şi chiar de joacă.

Prima carte pe care am citit-o a fost o Biblie ilustrată pentru copii. Au urmat câteva cărţi de poveşti care m-au ajutat să stăpânesc cu uşurinţă acele înşiruiri de litere şi semne de punctuaţie care se numesc fraze. În clasa a doua, dobândisem obiceiul de a-mi ignora temele în favoarea cărţilor, lucru care mi-a atras o interdicţie temporară de a mai citi. Evident, ispita era mult prea mare, iar "Vrăjitorul din Oz" nu accepta nicun fel de amânare. Apoi, sub influenţa celor două surori mai mari, am abandonat lumea basmelor şi am păşit nerăbdător în cea a romanelor.

Trecând prin Dumas, Coelho, Eliade, am ajuns să respir în liceu în ritmul unor scriitori precum Garcia Marquez, Kundera, Hesse, Vian sau Cioran, Liiceanu, Pleşu. Ei, împreună cu mulţi alţii, m-au învăţat să visez, să vorbesc corect limba română, să îmi exprim ideile şi convingerile, să cunosc lumea şi chiar să scriu. Dar mai presus de toate acestea, am învăţat să îmi trăiesc viaţa cunoscându-mă pe mine însumi. De la mica mea Biblie ilustrată până la "Inuportabila uşurătate a fiinţei", "Maestrul şi Margareta", "Varieteu pe apă", "M-am hotărât să devin prost" şi "Narcis şi Gură-de-Aur", toate cărţile care mi-au ieşit în cale mi-au lăsat o moştenire magnifică, pe care nu aş întocui-o cu nimic altceva.

Viaţa e frumoasă atunci când citeşti. Cărţile, moştenire nepreţuită a omenirii, sunt printre acele lucruri fără de care eu nu aş putea trăi. Sunt convins că nu sunt singurul om care gândeşte în felul acesta, ceea ce înseamnă că literatura nu va muri niciodată.

Florin Puşcaş