Articolul participa la concursul Surpriza de Craciun.

I

Apropiere - depărtare, apropiere - depărtare... Jocul degetelor îl fascina fără motiv. Oprindu-se, Iustin îşi adună gândurile şi, părăsind geamul îngheţat, se aşeză la birou. "200 de lei înseamnă vreo 8-9 cărţi" calculă tânărul, gândindu-se la premiul concursului. Noroc cu Crăciunul, că altfel, cine ştie, nu ar fi existat această competiţie care să îi dea posibilitatea de a câştiga ceva material.

Trase câteva coli de hârtie şi îşi îngropă ochii în petele albe ce se desfăşurau pe masa sa. "hai, Iustine, trebuie să fii genial". Îşi roti ochii prin cameră, sperând să vadă acel subiect care îi oferea garanţia ca va fi peste ceilalţi participanţi. Întâlni doar nişte haine agăţate de şifonierul tipic tuturor apartamentelor din oraşul său, un pat răvăşit de somnul său plin de zbucium, o sticlă goală de bere şi câteva ziare aruncate. "Nimic, nimic, nimic...şi trebuie să creez, trebuie să câştig!". Îşi încordă muşchii faciali, bătu nervos cu pixul în plafonul de lemn al biroului şi începu să scrie...

II

- Hai, mânca-ţi-aş, ce păr are aia!
Câţiva oameni îşi îndreptară ochii spre cei doi ţigănuşi ce se sprijineau pe una din uşile vagonului. Florică era tare slab şi numai hainele groase găsite cu câteva săptămâni în urma, la ghena din spatele blocului "7 etaje", de către una din surorile mai mari, îi confereau o imagine cât de cât acceptabilă în ochii celorlalţi. Giulian, în schimb, la cei 9 ani ai săi, era obez de-a dreptul, asta şi pentru că avea un obicei în a mânca pe gratis, din mila vânzătorilor de şaorma din cartier, care îi dădeau seara ceea ce rămânea neconsumat din timpul zilei. Amândoi, fraţi fiind, au fost trimişi de mama lor să vândă vâsc în metrou, să cânte colinde şi să cerşească, neavând voie să se întoarcă acasă fără câteva zeci de lei strânşi zilnic.
- Zici că e... extrateroaică! şi un râs spart inundă vagonul. Cei doi se simţeau stăpâni pe ei, pe vâsc, pe metrou şi pe mila tuturor celor care aveau ghinionul să-i întâlnească.
- Băi, Florică, ia fii, mânca-ţi-aş, aşa.. ăă.. atent: îl vezi pe martalogul ăla cu costum şi sacou? Cinji lei scoatem de la el pe vâscu ăsta, şi ridică în aer o crenguţă stearpă şi murdară.
Zâmbindu-şi reciproc, cei doi se îndreptară cântând o manea spre celălalt capăt al vagonului. "Şa-da-lai, laii, laaaa..."
- Bă, urâtule, dacă nu taci, de nu-ţi trag una de nici nu crezi că te-ai născut! Urla ameninţător un bărbat abia trecut de tinereţe, chel şi îmbrăcat total în negru, iritat de melodia ce se auzea de la cei doi ţigănuşi.
- Da, hai barosane, de ce ţipi? se tângui Giulian, afişând o expresie de om necăjit. Hai nu cumperi un vâsc? Uite, îl dau eftin, zăci lei, pentru matale că eşti om bun şi vine acuşica Crăciunu"™...
Ochii bărbatului se încruntară şi...

"Nu, nu, nuu....nu e genial... Am nevoie de ceva genial!". Iustin mototoli foaia şi o aruncă în peretele din stânga sa. Îşi trecu patetic mâna prin păr, oftă şi se aplecă spre o nou foaie...

III

Apropierea Crăciunului umpluse până peste limite Mall-ul. Scările rulante trosneau nu atât de greutatea oamenilor, cât de multitudinea de pungi pline cu cadouri pe care indivizii acelor zile nu se opreau să le privească întruna cu o admiraţie pur capitalistă. La parter, în magazinul "Keapic", vânzătoarele nu conteneau cu explicaţii ale produselor, facturări şi încercări de a mulţumi pe toţi posibilii clienţi.
- Doamnă, doamnă, unde vă duceţi?! ţipă doamna Vivi, vânzătoarea şefă, către o femeie care tocmai ieşise din spaţiul Keapic.
Aceasta din urmă, era, oarecum, o prezenţă destul de ciudată printre rafturile pline de antichităţi, podoabe scumpe şi diferite nimicuri extravagante, dar foarte costisitoare. Avea o faţă umflată, plină de negi şi îngălbejită de atâtea ţigări ieftine. Purta, ca de obicei, vechea ei canadiană imensă, care avea nişte buzunare de-a dreptul gigantice. De aceea, ea nu prea folosea sacoşe când se ducea la piaţă - turna cartofii, brânza sau spanacul direct în buzunare! Dar părul ei era cel care o făcea să iasă în evidenţă: era vopsită, pare-se, blond, dar cum se încăpăţâna să folosească aceeaşi vopsea proastă, podoaba ei capilară era mai reflectorizantă decât vesta unui poliţist din intersecţie.
- Doamnă, reluă vânzătoarea, vă rog să nu plecaţi şi să staţi aici, ba nu, mai bine să poftiţi, aici, colea, în spate, pentru o percheziţie! Vreau să văd ce aveţi în buzunare! Şi să vină gardianul, de data aceasta strigă uitându-se spre colegele ei.
- Da, ce-ai femeie, ce ţi-am făcut? protestă presupusa hoaţă.
- Nu stau la discuţii! Vă rog, treceţi în spate, acolo, unde v-aţi tot fâţâit până acuma. Hai, hai, repejor!
După interminabile negocieri, femeia posesoare de buzunare largi acceptă. După câteva clipe, apăru şi gardianul din Mall, un bărbat trecut de 55-60 de ani, micuţ de statură şi ameninţător de slab, cu părul alb şi privirea tare speriată.
- Ce aveţi în buzunarul drept? întrebă doamna Vivi şi fără să aştepte răspunsul, băgă mâna. Spre surprinderea tuturora, găsi un trafalet.
- Da"™ hai, ce faci acuma, cuconiţă, mă furi? urlă presupusa hoaţă, aşteptând un sprijin din partea paznicului; acesta, tremurând tot, deschise gura, dar nu avu puterea să spună ceva. Ce aveţi cu trafaletu"™ lu fi-miu? O rămas la mine de acu o lună, de când l-oi ajutat la văruire.
Doamna Vivi, recăpătându-şi forţele, mai băgă o dată mâna în buzunarul drept şi scoase o plic de detergent oferit gratis de revista feministă pe care o cumpăra nora femeii cu părul reflectorizant.
- Dar de cât timp îl tot caut şi nu-l mai găsesc. De două săptămâni vreau să îi spăl şosetele lu fi-miu şi n-am cu ce! Uite unde era! Mulţumesc maică!...
Paznicul parcă îşi mai revenise puţin, dar tremuratul tot nu-l părăsi. Vânzătoarea îşi adună ultimele speranţe de a nu se face de râs şi îşi încercă norocul în buzunarul stâng. Prinse o cutie ce părea de plastic - sigur trebuia să fie cutia cu bijuterii de lux "Scaraoschi"! Scoase afără şi...
- Nu ţi-e ruşine, femeie! urlă presupusa hoaţă. Ce faci cu vibratoru"™ lu nepoată-mea?
Doamna Vivi privea năucită, ceilalţi privitori izbucniseră în râs, paznicul se înroşişe tot şi parcă tot pământul tremura cu el...

"Penibil! gândi Iustin. Fără sex nu se poate? Nu, nu, nu... Orice este bazat pe descrieri sexuale nu este genial... Am nevoie de o idee extraordinară..." şi mototoli şi foaia pe care tocmai o terminase. Începu să măzgălească o altă coală... Şi deodată, începu iar să scrie..

IV

Victor îi mai privi o dată pe Andrei şi Horia, trase aer în piept şi sună. Cei trei aşteptau cu sufletul la gură. Deodată, uşa se deschise şi Andrei îşi făcu puţin curaj:
- Primiţi cu colin...?
- NU! şi uşa se trânti zgomotos, speriindu-i pe cei trei băieţi.
După câteva clipe de năucire, Victor, singurul care nu părea foarte deznădăjduit de acest start dezastruos, încercă să ridice moralul:
- Hai la uşa din dreapta. Uite, nu e d-aia metalică, cine ştie, poate or sta nişte bătrâni. Ştiţi şi voi că babele astea sunt religioase şi deschid la colindători.
- Dacă tu zici... răspunse cu jumătate de gură Horia.
Victor numără până la trei şi apăsă pe butonul puţin ruginit. Un sunet de cocostârc constipat ţinea loc de sonerie normală. "Staţi, staţi, aşteptaţi, vă rog!" se auzi din interiorul apartamentului. După câteva zeci de secunde bune, timp în care băieţii aproape că începuseră să se certe dacă să mai rămână sau să plece, uşa, trosnind din toate balamalele care îi mai rămăseseră, se deschise. În prag, o bătrânică cu şorţ înnodat şi basmaua trântită pe cap îi privea chiorâş.
- Ce vreţi? şi un puternic miros de usturoi îi lovi pe cei trei.
- Ä‚ăă...ăăă...primiţi cu colindul?
- Da, maică, şi bătrâna zâmbi şi deschise mai bine ochii.
Băieţii începură să cânte "Domn, domn, să-nălţăm". Bucuroşi că au avut prima uşa deschisă în acea zi, având ochii aţintiţi în cărţile de colinde, nici nu fuseseră atenţi că femeia dispăruse din prag. Cei trei terminară cântecul şi...nimic!
- Băi, ce facem?
- Hai mai băgăm una. Hai, acolo, aia...ăă... "Astăzi s-a născut Christos".
- Bine, mă... 1, 2, 3 şi!
Terminară şi acel cântec şi tot nu apăruse nimeni.
- Bă, asta-i culmea!
- Hai şi "Moş Crăciun cu plete dalbe".
- Hai, mă, ce ne chinuim atâta pentru o babă care poate nici n-are bani?!
- Taci, bă, şi cântă!
Băieţii oftară şi mai mult au recitat ceea ce ar fi trebuit să fie un cântec. La final, tot nu venise bătrâna. Din spatele uşii unde tocmai fuseseră refuzaţi, se auzeau râsete.
- Băi, Victore, eu mă enervez, mă! spuse Andrei.
- Taci, băi prostule, se trezi vorbind Horia.
Victor, puţin nervos, îşi lua inima în dinţi şi ciocăni în uşa lăsată deschisă.
- Cine e? se auzi din interiorul apartamentului.
- Colindătorii, doamnă, răspunse, în silă, Andrei.
- Cine? A, da! Imediat vin!
Şi după vreo 2-3 minute apăru şi bătrâna cu trei covrigi în mână.
- Luaţi, maică! Crăciun fericit şi Doamne ajută!
Băieţii rămăseseră fără reacţie, cu covrigul în mână şi privind cum uşa se închide.

"Nici asta nu e bună. Nu, nu, nu..."

V

Iustin se ridică de la birou şi se îndreptă spre geam. Privi casele din faţa blocului, copacii goi, trotuarele uscate şi luminiţele instalaţiilor de Crăciun la ferestrele vecinilor de vizavi. "Nici azi nu ninge...".

Îşi ridică sprâncenele a mirare şi neîncredere. Se aruncă spre birou, lua un pix şi coală şi, sus, ca titlu, scrise: "Poveste de Crăciun". Apoi, undeva în mijlocul foii aşternu cu grijă două cuvinte: "nu ştiu". Privi mândru A4-ul din faţa sa, se încruntă puţin şi îşi îndreptă pixul spre hârtie. Simţea că mai trebuie ceva.
Şi, deodată, mâzgăli: "m-am născut prea târziu".

Scrisa de Lucian