Concurs: „Fetele căpitanului” de Maria Dueñas
Scris de Andreea Chebac • 30 October 2019 • in categoria Concursuri
Cartepedia și Bookblog.ro te invită la concurs! Câștigă un exemplar din volumul „Fetele căpitanului” semnat de scriitoarea spaniolă Maria Dueñas.
María Dueñas ne spune în Fetele Căpitanului povestea emoţionantă a tuturor celor ce s-au văzut vreodată obligaţi să-şi părăsească ţara, să înveţe altă limbă şi să se adapteze într-o altă cultură. Victoria, Mona şi Luz, trei tinere surori, pleacă din Spania împreună cu Remedios, mama lor, ca să traverseze oceanul la chemarea tatălui, care a pus pe picioare un mic local, El Capitán. Însă, când tatăl moare pe neaşteptate, iar banii abia dacă le ajung să supravieţuiască, cele trei surori încearcă să răzbată printre escroci, adversităţi şi iubiri, căutând să-şi transforme visul în realitate.
Fetele Căpitanului este un tribut adus femeilor care reuşesc să stea neclintite dinaintea vânturilor potrivnice ale destinului, precum şi celor curajoşi care au trăit – şi trăiesc – aventura adesea eroică şi de cele mai multe ori incertă a emigrării.
Pentru a participa la concurs lasă-ne în comentarii răspunsul la întrebarea: Care este personajul tău feminin favorit?
Concursul va dura o săptămână. Câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți. Mult succes!
Câștigător: Manuela Stanica
Citeste cele 61 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Masumeh.
-
Faunia Farley, “Pata umana”, Philip Roth
-
Lisbeth Salander
-
Scarlet O’Hara
-
Mineko Iwasaki, personaj si persoana reala, din cartea “Adevarata viata de gheisa”
-
Margareta, Maestrul şi Margareta
-
Veturia Lipan
-
Skeeter din Culoarea sentimentelor.
-
Bridget Jones
-
Scarlet O’Hara – Pe aripile vantului
-
Maitreyi Devi
-
Scarlet O’Hara
-
Otsū, personaj din Musashi
-
Doamna T ☺
-
Marina Makarova – “The Revolution of Marina M” and “Chimes of Lost Cathedral” by Janet Fitch
-
E Daenerys Targaryen.
-
Elizabeth Bennet
-
Maitreyi Devi
-
Mineko Iwasaki, personaj din cartea “Adevarata viata de gheisa”
-
Lila / Prietena mea genială
-
Zuleiha din “Zuleiha deschide ochii”.
-
Scarlett O’ Hara
-
Emma Bovary
-
Scarlett O’Hara, “Pe aripile vantului”
-
Katniss Everdeen
-
Fermina Daza, Dragostea in vremea holerei
-
Elisabeth Bennet – Mândrie si prejudecată
-
Elena Greco, Prietena mea geniala
-
Momo
-
Scarlett O’Hara
-
Elizabeth Bennett, din “Mândrie și prejudecată”.
-
Temperance Brennan a lui Kathy Reichs
-
Otilia Marculescu
-
Jeannette Walls (Castelul de sticlă)
-
Anna Karenina
-
Emma Bovary
-
Vitoria Lipan
-
Scarlet O’Hara
-
Jane Eyre
-
Personajul meu feminin preferat este Anna Karenina.
-
Margareta din Maestrul si margareta
-
Maitreyi Devi
-
Elizabeth Bennett
-
Elizabeth Bennett din “Mandrie si prejudecata” de Jane Austen
-
Lucia Maraz, “Dincolo de iarna” – Isabel Allende
-
Claire Fraser, Outlander
-
Elizabeth Bennet
-
Masumeh din cartea”Cel care ma așteaptă “.
-
Miss Marple
-
Felicia din “Calatoria Feliciei” de William Trevor
-
Elizabeth Bennett din “Mandrie si prejudecata”.
-
Scarlet O’Hara – Pe aripile vantului
-
Britt-Marie
-
Elizabeth Bennet – Mândrie și prejudecată
-
Mândrie și prejudecată
-
Jane Eyer
-
Otilia din Enigma Otiliei
-
Tara Westover, Învățare.
-
Sira Quiroga.
-
Mare Barrow din „Regina Roșie”-Victoria Aveyard
Cris spune:
30 October 2019 | 2:41 pm
Lisbeth Salander