Un mesaj mai special pentru concursul de săptămînile trecute:

Viorel, LectorAgora

"În parcul municipiului Dada grifoni plimbă-se prin preajma-mi, au teodoliţi, astrolaburi şi alte varii instrumente prin care ochii lor scrutează un viitor arhitectural ipotetic. Onorabilii cetăţeni îi ignoră, pătrunşi fiind de multele griji ale unui cotidian vopsit în infinite nuanţe de gri. Preafrumoase silfide, purtate pe umeri de fauni musculoşi, indică cu gesturi leneşe un anume areal pe care fabuloase animale se grăbesc să-l delimiteze cu firele pînzei paianjenului Arahne, cel care impasibil croşetează lungimile necesare şi suficiente.

Stau pe o bancă în parcul municipal şi citesc" ridic ochii dintre paginile cărţii şi privesc cum puzderia de personaje efemere eforturi obositoare depun în policrome baloane de săpun şi le aşează în mari rafturi de aer, stivuite laborios: se întrevăd planurile viitorului edificiu intitulat LectorAgora, o himeră care ca o părere apare în minţile celor ce se cred în stare. Deja o armată de cavaleri, bifînd de pe o listă anume, aduc materiale cu corăbii încăpătoare: cărămizi din spumă de mare, valurile de marmură fluidă necesare, sticlă din eterul cel mai pur, betoane, lungi liane, un teseract dur, lemn de trandafir din Indiile Orientale, plăpumile firave ale Aurorei boreale, diverse alchimice metale, tije subţiri ale florilor cu anapoda petale, obeze şui sfere, piramide cu ascuţişuri punctiforme şi rele, razele unui soare stingher, scări cu proptele sprijinite de cer, saci cu ansambluri de scripeţi rotitori, izolaţii din gonflabili albi nori şi alte viabile nimicuri. Un centaur şi o gorgonă îndeamnă o claie de caracatiţe fiecare lucru să îl noteze pe un hectar de pergament, alături de shiţele cadastrale. Ce construct cu structuri kolossale se va înfăptui aici, nimeni nu bănuieşte. Imaginaţia încă nu-mi oboseşte, fantezia se gudură pe lîngă ea: Doamne-Dumnezeule! Tu faci posibilă, grandioasă, construcţia. Trebuie că visez"

Clipesc din pleoape de cîteva ori şi clădirea pentru pătimaşii lectori e gata. Vreau să spun că un labirint de coloane - pe ale căror suprafeţe se întrevăd sculptate versetele incantaţiilor şoptite încontinuu de sfincşi cugetători, laookonizi lenitivi, hieratice pneumoscorpii, înaripate sepii gelatinoase - ascund într-un adînc Intrarea: o alambicată intersecţie de triunghiuri care perspectiva o alungesc nefiresc, planuri cu imagini reflectate refractar de alte imagini în faţetele cristaline ale unor oglinzi, imposibil de înotat în apele acelora. Dacă te îndrepţi spre uşile care par a se îndepărta mereu, vei descoperi că deja eşti în interior - pereţii sunt undeva la orizont, mari cît nişte canioane abrupte şi din loc în loc grupuri de atlaşi te îndrumă spre un nicăieri foarte savant explicitat, cu arguţie alegorică, conform unei cartografii inventate ad-hoc. Îţi vor spune că mobilierul n-a fost necesar dar te vor pofti să te aşezi pe largi sofale, unde harpii şi drăgaice, vaporos dezvăluindu-şi nurii, arunca-vor cu petale de mac înspre tine şi, din mari cădelniţe, ambră împrăştia-vor suspinînd languroase, oftînd şi gîngurind mefistofelic. Paracelsus însuşi, învăluit în ceaţa mirosind a mosc, te va îndemna la visare şi candidă zăbavă întru lectură şi-ţi va da să guşti din diabolica maronie fiertură, cafea turnată din alambicuri de aramă în ceşti pîntecoase şi ronde, dîndu-şi cuvîntul că reţeta unei atari fermecate licori fost-a el căutat-o îndelung în crepuscularul ev mediu timpuriu şi nu piatra filosofală sau elixirul unei tinereţi vecinice, posibile şi acestea, bun înţeles, fără a fi cu putinţă. Împrejur, pe simeze alcătuind labirintul unui ahotnic minotaur care şi-a dat acordul, mari pînze cu holograme şi cronotipuri mişcă-se plenar şi odihnitor, varii vopseluri se perindă ca un abur molcom, nehotărîte fiind ce anume spaţii ample să umple şi din care pollockiene pensoane şi bidineluri să se scurgă năucitor. Îl zăreşti într-un îndepărtat ungher pe Tristan Tzara, reîntors pe meleagurile natale, cu o bască proletară şi bacoviană în mîinile-i cu degete lungi, pătate de nicotina unor metafore inefabile, stînd de vorbă despre absalom şi absoluth cu Victor Brauner care, cu largi gesturi scenografice şi regizorale, obligă la paşi de menuet cîţiva plăpînzi balauri dimpreună cu orientali dragoni. Solzii acelora se risipesc şi domniţe avînd înalte cocuri şi diforme centuri de castitate îi adună cu lungi pensete pentru a croşeta armurile necesare criticilor în bătălii canonice şi diatribe argumentative, fie numele lor per sempre pomenit în colbuitele cronici, cum altfel şti-vom noi, orbecăind ca Toma necredinciosul cu mîna a palpa - palpare, ce şi cum este aceea Valoare, din care anume unghiuri să o privim ca să îi recunoaştem formele, năravul, etc. Ei vor conceptualiza declamatoriu cu părintesc alint şi orgoliu pedagogic şi noi vom face lor ascultare. Consumatori de cultură se gudur, salcîmi se scutur, zile trec, vernisaje se petrec, pagini mii flutur"™n cerc. Marcel Iancu taie prăzulii panglicile unor pepetuumuri imobile, retezîndu-le cu ciocurile perpendiculare ale unor stimfalide care se întîmplă să fie acolo, diverşi magi de asemenea, la fel Saşa, cel care insistă să scoaţă ochii publicului cu o pană...

Încăperile s-au umplut de lume, emoţionat cum sunt prea puţini îmi par familiari, nu-i vorbă, fiecare autor cuminte îşi urmăreşte rolul în happeningul hipnotic, mari grupuri de artguru, în peplumuri flower-power, cară imense litografii şi manuscrise obeze, dicţionare funcţionînd pe principiul cărţii de nisip şi proiectoare de realitate fantasmagorică. "Nu este nici un acolo, acolo !" strigă oarecine aferat şi noi încuviinţăm, urmărim cum Acela, cine va fi fiind, întinde degetul către orizontul pictat tocmai atunci de îngeri treizecişitrei, primiseră ei însărcinarea aceasta şi ce să vezi, o duceau la bun sfîrşit ţinînd cont de viziunile fiecăruia dintre noi, spectatorii, astfel încît care mai de care avea despre ce să mimeze sau nu interesul, plictiseala, revolta, alte sentimente vremelnice care ţi se dădeau, în schimbul unor promisiuni deşarte, de la garderob, de către o nimfă smulsă huliganic de nişte golani din mijlocul unor pastorale bucolice rubensiene" Atmosfera tremura cutremurată de mulţimea blitz-urilor, a camerelor de luat vederile, eram o mulţime de andabaţi admirînd toate volumele-opere de artă cu cecitate asumată teoretic, practic nu ne venea să credem că LectorAgora este, că fusese cineva în stare, chiar cu ajutorul vrăjilor atîtor zeităţi păgîne inventate în catatonicul extaz al şamanilor iviţi nu se ştie de unde, să facă posibil gloriosul edificiu mai real decît realul, hyper-real ipotetic, oniric, o aporie demnă de structura unui cotidian occidental implementată pe plaiurile mioritice ale lui şi-şi după eforturi şi cazne atribuite în mod cu totul şi cu totul eronat ba lui Sisif, ba meşterului Manole"Euforia trecuse, sorbeam din pocale spumoase vinuri metamorfozate apolinic în şampanie, ni se permisese în sfîrşit să ne plimbăm cu gondolele peste lacul păcuriu cu ţiţeiul cel mai negru din cîte îmi fusese dat să văd. Lumea plescăia din buze ţoşcăind surîsuri comme il faut, se şopteau concluzii concesive, primarele însuşi, cocoţat pe gogoloiul unei atari reuşite mediatice, se străduia să împartă proporţional metanoia şi felii de curcubeu la toată lumea - nenumărate eforturi fiind necesare din partea forţelor de ordine pentru a ademeni în capcane imagologice lungimile şapte de undă ale culorilor fundamentale. Eram fericiţi plenar, beatitudini planau sudoripar, omul se dovedea, a cîta oară, un animal gregar" Vîslind temeinic prin păcura feeric iluminată de speranţele atîtor invitaţi, gondolierii urlă canţonete din provincia moldavă, despre un fel de trandafir cu arome mii şi petale catifelate făclii, căruia nu i se cunoaşte neam vocabularul. Stelele pe cer închipuie un mileu celest peste care, cizelat bibelou, şade legendară luna. În nisipul acesteia, vaporos fluturînd dign, oarecine a înfipt roşul drapel al instituţiei culturale în pînza căruia a fost brodată imaginea unui vas ce conţine esenţa eternă a lucrului în sine""