Autor: Alan Watts
Rating:

(ediţia în limba engleză)

Sa incerci sa faci o recenzie la o lucrare despre Zen scrisa de Alan Watts poate fi cu adevarat ceva mai usor de realizat decit sa vorbesti despre Zen sau sa scrii o lucrare in sine despre acesta, si totusi recenzia de fata nu este nimic altceva decit o incercare marunta de a va atrage atentia asupra filozofiei / religiei orientale, in general, si asupra Zen-ului, in particular, pentru ca de multe ori ne traim toata viata precum strutul cu capul in nisip si consideram ca aceea e lumea toata, fiindu-ne autosuficienti si prea-plini de noi insine, crezind ca detinem adevarul absolut, cind de fapt nu am atins decit o farima de Cunoastere.

"Acei care cunosc nu vorbesc / Acei care vorbesc nu cunosc" (Lao Zi) - este un mare adevar, care cu siguranta se aplica in cazul meu, dar intrebarea care nu imi da pace este daca se aplica si in cazul lui Watts. Abordarea religioasa orientala este sa descoperi pentru tine insuti prin practica si experienta directa, mai putin prin analiza teoretica si stiintifica, acest lucru fiind insuflat tuturor practicantilor indiferent de provenienta, iar o data intrat in aceasta lume ca practicant, devii opac in a dezvolta explicatii sau teorii de tip stiintific si descriptiv. Totusi Watts, in afara de studiul stiintific al filosofiei chineze, indiene si budismului Zen, caruia i s-a dedicat o viata intreaga, a practicat un curs complet de Zen sub indrumarea unui maestru japonez, ceea ce ii poate conferi credibilitate si in ceea ce priveste experienta si trairea efectiva a Caii Zen, nu numai in analiza istorica si descrierea stiintifica a fenomenului.

Primul contact cu filozofia / religia orientala te face sa observi diferentele majore ale modelelor de gindire dintre Occident si Orient. Occidentalul se bazeaza pe o cunoastere de tip conventional, cu o gindire centrala strabatuta de sisteme clare, liniare, mai degraba formale, in vreme ce orientalul are o abordare neconventionala, intelegerea si cunoasterea se realizeaza in mod direct, nemijlocit, spontan si natural prin practica si experienta.

In Orient omul este invatat sa isi lase mintea in pace in asa fel incit ea sa functioneze conform naturii ei, spontan si liber, in vreme ce modelul de gindire occidental sustine cunoasterea doar daca ne-o asumam si reprezentam prin sisteme conventionale. Este exact diferenta intre gindirea centrala a mintii (occidental) si gindirea periferica a mintii (oriental). Iar un exemplu extrem de sugestiv in acest sens ar fi: "Miriapodul era foarte fericit / Pina ce o broasca, in joaca, / I-a zis 'spune-mi, te rog, care picior vine dupa care?' / Aceasta il scoase intr-atit din minti / Incit cazu zapacit in sant / Tot gindind cum face el de alearga."

Eliberarea de conventie nu presupune lipsa de disciplina sau de ordine ci mai degraba capacitatea de a te folosi tu de ea! si nu ea de tine. Relatia cu Divinul in orient este de o alta natura - eu il pot simti pe Dumnezeu intr-atit de in mine, incit eu pot fi Dumnezeu, experienta absolutului fiind una specifica cresterii si dezvoltarii nu facerii sau determinarii, Dumnezeu sus / eu jos. Contrariile sunt elemente ale jocului intr-o lume in permanenta miscare, ele avind aceeasi valoare, si nu plasate pe o axa bine - rau precum in acceptiunea occidentala ("Cind toata lumea recunoaste frumusetea ca fiind frumoasa, deja exista uritenie / Cind toata lumea recunoaste binele ca fiind bun, deja exista raul / A fi si a nu fi provin unul din altul / Complicat si simplu se definesc unul prin altul /... Inainte si dupa urmeaza unul dupa altul"). In acest spatiu dualitatea paleste facind loc ideii de UNU / TOT manifestat prin multiplicitate, in care lumea se simte, nu se formuleaza.

Budismul Zen a luat nastere prin impletirea Daoismului si budismului indian Mahayana, reprezentind implinirea unei lungi traditii de cultura indiana si chineza. Zen este o cale de eliberare, eliberare din conventie, pe de o parte, dar si eliberare a puterii divine ce exista in fiecare dintre noi, de cealalta parte. Numele Zen inseamna "dhyana" - meditatie, iar in practica Zen, importanta cea mai mare se acorda acesteia prin "sederea in pozitia Zen" (Za-Zen). Astfel, realitatea este privita in mod direct si nemijlocit, nu ca o focalizare asupra asupra unui singur lucru / gind sau obiect ci ca o intelegere a tot ce inseamna lumea, acum, aici - avind mintea linistita si goala. Ceea ce se intimpla este "o constientizare insotita de cea mai rascolitoare senzatie de nediferentiere intre subiect si lumea exterioara, intre minte si continutul ei... o senzatie care se iveste de la sine atunci cind stai si privesti fara nici un scop in minte".

Zen-ul este opusul divizarii, al scindarii si disocierii, stari spre care se apleaca mintea in incercarea de a fi in acelasi timp ea insasi si ideea ei despre ea insasi, confundind in mod distructiv faptele cu simbolurile. Prin Zen totul se intimpla "de la sine" - un mod natural de actiune al mintii si al lumii "Stind linistit, nefacind nimic / Primavara vine si iarba creste de la sine" sau "Muntii albastri sint de la sine munti albastri / Norii albi sint de la sine nori albi".

Calea Zen poate fi privita ca o carte introductiva in filosofia orientala si in budismul Zen, fiind centrata mai degraba pe o abordare stiintifica, istorica si descriptiva decit pe intelegerea practicii Zen ca atare si a experientei acesteia. Este un bun instrument pentru a deschide ochii inspre o lume total diferita ca abordare spirituala decit ceea ce continem noi interior si poate reprezenta un prim pas in a afla daca ne dorim sa aflam / aprofundam aceasta cale. Este o carte din care putem avea doua beneficii - informatie, la capatul ei vom putea vorbi intr-un limbaj de lemn despre istoria Zen si ce inseamna acesta sau deschidere si cunoastere - aplecarea asupra unui mod de gindire total diferit, un ochi aruncat asupra lumii dintr-o cu totul alta perspectiva decit cea cu care am fost obisnuiti.

O recenzie de: Dana