ai perfecta dreptate si sincer mi se pare ilar si absurd ca o carte (orice carte) sa fie lectura obligatorie (si nu recomandata/prromovata) intr-o organizatie

dar ceea ce spui dumneata este aproape exact ceea ce spun autorii motivationali, pe care ii detesti atata, si te citez:

`“Dezvoltarea” personală, aşa cum este înţeleasă de adepţii ei contemporani, este rodul unui amestec secret dozat de bun simţ, talent, capacitate intelectuală şi fizică, concursuri de împrejurări (favorabile sau nu).`

doar ca pentru a intelege asta unii au nevoie de 100 de carti, iar altii, precum probabil dta, pur si simplu descopera asta de la sine :)

fuckin funny, ha? :)) :)) :))

Sa fii constient de atitudinea si comportamentul tau, sa te intelegi sa te intrebi in permanenta, sa te cunosti. Asta mi se pare foarte important.

Vorbim de cititul pe metrou ca sa aproximam cat de mult citesc oamenii pentru ca e un indicator la indemana. Sunt de acord ca e mai placut sa citesti intr-un fotoliu decat in picioare, pe punctul de a te rasturna la orice miscare mai brusca a mijlocului de transport. Ma gandesc, totusi, ca nu e absolut nimic rau in asta: in momentul in care am de ales intre a sta degeaba si a citi ceva, cred ca as prefera sa citesc, chiar si pe fuga.

Despre succes putem discuta mult si bine. Pentru fiecare inseamna altceva, deci nu putem defini limite su reguli. Am spus deja ca 7 Habits nu mi se pare o carte din categoria “cum sa ai succes”. De acord si cu observatia ta: in niciun caz fericirea nu se ascunde la sfarsitul unei carti. Ar fi prea usor de obtinut :)

Einstain spunea: “Try not to become a man of success but rather try to become a man of value.” Sunt foarte de acord. Pentru mine, succesul e o consecinta, nu un scop. Daca descoperi care e adevarata valoare din tine, daca esti impacat, implinit si multumit in interior, daca faci zilnic ceea ce iti doresti inseamna ca deja ai succes.

De când e lumea, odios şi autosuficient numita “dezvoltare personală” nu se obţine (atinge) cu o carte sau cu 5 cărţi care îndrumă, dezbat, oferă “soluţii indubitabile” pe această temă. Nici măcar cu intense exerciţii yoga. “Dezvoltarea” personală, aşa cum este înţeleasă de adepţii ei contemporani, este rodul unui amestec secret dozat de bun simţ, talent, capacitate intelectuală şi fizică, concursuri de împrejurări (favorabile sau nu). Şi nici astea nu-s bătute-n cuie. Până la urmă, s-o fi gândit cineva că a fi “dezvoltat” pentru mulţi oameni înseamnă a atinge un echilibru interior, nu toată firea goneşte după iluzorii împliniri profesionale! “Realizări”. Mă rog, dar cu cine ne luptăm noi aici, că doar sunt numeroşi cei care exultă crezând că fericirea şade frumos, răbdătoare, la capătul celor 7 paşi, împachetată îmbietor, ca un cadou, în “eficienţă”. Haha.

Nimeni nu poate pretinde că are reţeta pentru aşa ceva. Dar e mai uşor – pentru cei care şi-o doresc cu orice preţ – să creadă că au ajuns la pomul lăudat, dacă vreun deştept din ăsta (foarte similari predicatorilor neoprotestanţi “soluţioniştii” ăştia) trasează nişte limite, nişte “paşi”. Pentru ei e simplu: bifezi îndărătnic cei 7 paşi şi gata, te-ai dezvoltat, eşti eficient de nu mai poţi, ba, mai mult, poţi ţine conferinţe despre asta altor fraieri.

D-lui Miron: foarte… pertinent “studiul” dv. Nu citeşte lumea în metro, carevasăzică, nu se citeşte în România…Hm. E adevărat, citim mai puţin decât englezii, dar nu oamenii-cu-cartea, văzuţi sau nu în metro, sunt indicatorul cel mai bun pentru amploarea măreţului act al lecturii naţionale. Lectura-afişaj repugnă, nu-i spune nimic cititorului smerit. Apoi, nu e deloc practică (că tot se discută de eficienţă), cu excepţia celei din tren.

Oare de ce aş încerca (măcar) să citesc agăţat de bara autobuzului?! Trântit încoace şi-ncolo de slalomurile şoferului. Fireşte, ca să fac impresie cool. Deşi ochii îmi fug pe pagină şi nu se leagă nimic înaintea lor, nici două cuvinte, DÄ‚ BINE.

Revenind, zic că e în regulă, totuşi: dacă unora le e mai lesne să scape de angoase, practicând maniac tot ce toarnă pe răbdătoarea hârtie “evagheliştii succesului”, ferice de ei.

Se citeste. Eu sunt mai exigent :D . Daca intr-un vagon e o persoana care citeste o carte si mai sunt 10 care citesc Libertatea asta nu e un semn bun.

Insa, si eu cred ca lumea tinde spre mai bine.

E foarte corecta observatia Iuliei. Se aplica foarte putin(cred ca sub 10%) din ceea ce se citeste.

Blogul carteadingeanta.com merita promovat :) .

evident, nu la fel de mult ca acasa, unii nu se pot concentra in public (cativa mi-au spus asta personal), dar eu urmaresc chestia asta, ca hobby, de ceva vreme, si se citeste extrem de mult in mijloacele de transport comparativ cu acum cativa ani.

Poate ca noua ni se pare ca se citeste mult si se aplica putin, dar cred la noi e valabila o alta varianta. Nu se citeste :D . In metrou, pensionarii citesc Cancan si Libertatea. Si apoi se plang ce grea e viata. Mai putin de 5% dintre tineri citesc o carte intr-un mijloc de transport. Asta spune ceva.

Ai dreptate in privinta aplicabilitatii. Doar ca ar fi un prim pas fie si o schimbare atitudinala. Tot ar fi ceva. Daca s-ar inregistra un mic progres fie si la nivel inconstient.

Inspirata recenzie :) .