De ce citesc oamenii?
Scris de Raluca Alexe • 8 mai 2009 • in categoria Editoriale
De multe ori am auzit discuţii pe tema motivului pentru care citesc oamenii, în general la Schimb de Cărţi. Curioasă, am căutat şi pe Internet, iar cineva chiar a postat întrebarea "Why do people read?" pe Yahoo Answers. Răspunsurile sunt în general aceleaşi: pentru că este distractiv, relaxant, pentru că citeşti despre ideile altora, descoperi cum văd alţii lumea, pentru că înveţi lucruri noi.
Cel mai bun răspuns fusese votat acesta: "To mature emotionally and intellectually, and that happens with seeing the perspective of other people and forming new ideas or substituting the old ones. This way also we can experience feelings and situations otherwise unattainable or dangerous to our real life." Frumos şi, de ce nu, adevărat.
La un moment dat însă, pe când observam cu coada ochiului într-o cameră de la parterul unui bloc un şifonier masiv cu tot felul de cărţi înghesuite deasupra lui până în tavan, mi-a venit în minte o întrebare. Inainte însă să vă spun despre ce întrebare este vorba, trebuie să vă fac o mărturisire (saptămâna asta am avut o dispoziţie propice pentru mărturisiri :) )
Mi-a plăcut de când eram mică să observ interioare de case. Fie prin reviste, fie seara, din tramvai, când mergeam spre casă. Intotdeauna mi-a plăcut să îmi închipui ce fel de oameni trăiesc în acele case, să îmi imaginez cam ce fel de activităţi întreprind, în funcţie de ce obiecte posedă. Când am mai crescut am învăţat un cuvânt care m-a îngrijorat în primă fază: voyeurism. M-a îngrijorat pentru că se lega de "pasiunea" mea, dar era descris ca o boală.
Mi-am făcut griji degeaba la vremea aceea, pentru că tot citind am aflat că "voyeurism" nu se referă neapărat la actul de a spiona oamenii în timpul unor activităţi intime, ci mai degrabă la acceptiunea generală, aceea de a observa lumea fără vreun interes sexual. De a le studia gesturile, comportamentul, activităţile de zi cu zi, dintr-un loc ferit privirii lor.
Revenind la întrebarea despre care vă povesteam şi făcând legătura cu subiectul principal de discuţie de pe bookblog, încercând să îmi închipui ce bibliotecă plină trebuie să aibă proprietarul şifonierului respectiv, m-am trezit întrebându-mă dacă actul lecturii nu este oare, la rândul lui, o formă de voyeurism cu totul nevinovat.
Gândiţi-vă puţin: ce facem atunci când deschidem în special un volum de beletristică? Ne uităm pe gaura cheii la personaje. Complet expuse, le putem observa cu atenţie comportamentul, casele, îmbrăcămintea, relaţiile cu alte personaje. Ba chiar le citim şi gândurile" la propriu. Ce-i drept, afli despre un personaj exact atât cât vrea autorul să spună. Insă existenţa lui nu merge mai departe decât cartea în care "trăieşte", acolo găseşti tot ce ai putea şti vreodată despre el.
Citim cărţi, ne uităm la filme, răsfoim reviste de scandal, ne uităm la ştiri: tragem cu ochiul la viaţa altor oameni, fictivi sau nu. Râdem cu şi de ei, suferim alături de ei, le urmăm exemplul sau învăţăm ce nu ar trebui să facem. Până la urmă şi voyeurismul ăsta este ceva constructiv, nu?
Scris de Raluca Alexe
Citeste cele 12 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
-
Zenab Abdel Gawad spune:
Citim pentru ca nu avem destul timp sa gandim, sa traim, sa experimentam. Cei care nu-si dau seama de cat de multe posibilitati ale gandirii si simturilor exista nu citesc pentru ca nu au nevoie.
Citesc pentru ca vreau sa vad ce as fi putut fi daca n-as fi fost. -
joni spune:
Lectura este nicidecum o forma de ‘voyeurism” decat poate pentru cartille Mihaelei Radulescu sau Andreei Marin. Ar fi destul de trist sa citim doar pentru a trage cu ochiul la viata altora. Si nu cred ca putem alinia lectura unei carti la rasfoirea unui ziar de scandal sau urmarirea stirilor. Sa-i dam Cartii ce-i al Cartii ;)
Eu una citesc pentru ca patrund atatea universuri cate carti, iar asta este de ajuns sa creeze o dulce dependenta
-
Raluca Alexe spune:
De ce “forma de voyeurism” depinde de existenta in realitate a personajului? Daca pot spune ca “trag cu ochiul” la
din viata Mihaelei Radulescu, la fel se poate spune ca fac si atunci cand citesc… “Enigma Otiliei”, de exemplu.
Si nu ma refer aici la calitatea scriiturii.Desigur, nu citim “doar pentru a trage cu ochiul la viata altora”, nici nu am spus ca ar fi doar asta.
Si la fel de desigur nu “putem alinia lectura unei carti la rasfoirea unui ziar de scandal”- nu poti compara valoarea celor doua surse de povesti :) .-
joni spune:
“…nici pura obiectivitate a stiintei, nici pura subiectivitate a celei dintai revolte, ci realitatea vazuta prin prisma unui Eu; sinteza dintre ego si lume, dintre inconstient si constient, dintre sensibilitate si intelect”
(Ernesto Sabato – despre roman, in “Intre scris si sange”)
Nu cred ca exista un motiv anume pentru care citim, ci doar un indemn interior. Motivele pentru care patrundem in universul unei carti se releva pe masura ce parcurgem scriitura si nu inainte. Ele sunt inevitabil legate de fiecare experienta a lecturii in parte si se nasc din relatia infiripata intre citior si istorisire.
Just a thought
-
-
-
Silvia spune:
Sau cum zicea Saramago: “habar n-avem cine ne citeste cand citim, uitand de noi.” :)
-
Nemes Bogdan spune:
Am cautat mult raspunsul la intrebarea asta. Ma bucur ca sunt si altii care inteleg NEnecesitatea de a citi.
Am mii de carti insa nu am citit multe din ele si nu intentionez sa le citesc. Pe blogul meu am carti ce cu greu mai pot fi citite, care au si 500 de ani si pe care le tin mandru in biblioteca.
Nu citesc decat lucruri care se leaga de filozofia unora sau altora pentru ca punctele de vedere sunt interesante, dar nu cei ce si-o expun in povesti. In schimb imi plac documentarele pentru ca ofer doua dimensiuni in plus, cea vizuala si cea auditiva, in plus se axeaza pe lucruri reale, care sunt foarte importante – nu merita sa fi trait fara sa stii unde ai trait.
Este foarte frumos raspunsul aratat de dumneavoastra, dar cred ca maturitatea emotionala se formeaza atunci cand ai un impact puternic, impact ce nu poate fi luat dintr-o carte, ci dintr-o tragedie reala. Nu-mi plac povestile altora pentru ca pot sa le creez mult mai bine pe ale mele. Nu-mi place sa-mi spuna altul cum e realitatea si mi se pare tragic cum cineva trebuie sa citeasca “Comedia Umana” a lui Balzac pentru a isi da seama de natura umana. Mi se pare tragic cum cineva trebuie sa citeasca o carte religioasa pentru a-si crea in minte o idee de zeu, si a se complace in realitatea aia, cand viata pe planeta asta iti ofera orice raspuns vrei sa aflii. Tot ce astupa ignoranta religioasa a ajuns sa fie la un click de mouse.
Inteleg ce vreti sa spuneti prin “o formă de voyeurism cu totul nevinovat” si sunt cu totul de acord. Nu este nicidecum o boala, ci este, dupa umila mea parere, o componenta esentiala a imaginativului, a intelectului. Si eu imi imaginez viata omului din autobuz, oamenilor din satele pe care le vad din tren, batranei care vinde flori, incerc sa-mi imaginez tragedia vietii ei si ma scufund in lumea aia pentru cateva momente. Este superb si castigi mult prin asta. Scapi de ignoranta manifestata la nivelul mediocritatii.
Cred ca parerile sunt importante si acelea duc la maturitatea intelectuala.
:) -
silvia spune:
nu ne uitam la personajele unei carti prin gaura cheii, daca facem asta nu citim cu adevarat. suntem invitati in sufrageria personajelor respective, stam cu ele la masa, in pat, suferim si ne bucuram impreuna cu ele. e cat se poate de participativ actul lecturii, nu voyer-istic.
oamenii citesc pentru ca exista nevoia intrinseca de poveste, asa cum exista nevoia/necesitatea de a bea apa. exista o dependenta de naratiune, iar cei care nu citesc si-o satisfac altfel: fie prin telenovele, fie prin filme.
mvs spune:
8 mai 2009 | 10:54 am
Aceeasi intrebare au avut-o si elevii mei din Thailanda intr-o lucrare de control.