bookblog.ro

---

Ne învaţă şcoala să iubim cărţile?

Scris de • 12 June 2009 • in categoria Editoriale

Mereu mi-au plăcut. Sunt foarte sigură însă că am început să le îndrăgesc din copilărie, înainte de liceu. La liceu am fost pentru prima dată obligată să citesc o carte.

E păcat că aşa de mulţi oameni descoperă cărţile doar prin intermediul şcolii. În clasa a IX-a una dintre colege a mărturisit că nu citise nicio carte până atunci. Mi s-a părut o declaraţie gravă. Cum să nu fi citit nici măcar o carte, cât de mică? Mă întreb acum dacă această fată pentru care prima carte citită a fost parcă «Fratii Jderi », mai citeşte. Mă întreb dacă, asemenea ei, mulţi alţi tineri, odată cu terminarea liceului şi automat dispariţia unei autorităţi care să le impună să citească, simt încă nevoia să continue această activitate.

Tind spre reticenţă. Dacă nu te-ai înfruptat niciodată din cărţi din propria dorinţă, cum poţi să te îndrăgosteşti de ele în 4 ani în care ţi se spune ce trebuie să citeşti? Dacă ai făcut ceva mereu din obligaţie după ce te eliberezi mai vrei să continui?

Cititul e o activitate care, făcută din plăcere, implică total mintea şi sufletul, e aventură, descoperire, entuziasm şi bucurie. Lectura e una din puţinele activităţi care ne deschid mintea la idei noi, ajutându-ne în acelaşi timp să descoperim lumea, oamenii şi pe noi înşine.

Poate că exagerez, însă cred că şcoală te face mai degrabă să urăşti cărţile, să îţi dai seama că nu eşti suficient de deştept pentru a le citi, pentru a înţelege limbajul sofisticat şi interpretările ascunse. Şcoala, în loc să ne apropie de lectură, pune cărţile pe un piedestal unde doar câţiva au privilegiul să ajungă. În loc să îţi deschidă mintea, ţi-o închide, forţându-te să accepţi şi să memorezi interpretări care nu îţi aparţin.

Cum să mai pui mâna pe o carte după ce sentinţă notelor mici te aşează în banca celor rataţi ? După comentarii, caracterizări de personaje, citate şi procedee artistice oare nu ajungi să asociezi cartea cu un obiect de tortură? Ai 15-16 ani şi eşti obligat să citeşti doar cărţi scrise cu multe secole în urmă. Eşti un adolescent care are nevoie de modele şi răspunsuri. Cum să te regăseşti într-un personaj dintr-o altă epocă şi cum să te scufunzi într-o lectură total neadiacenta cu pasiunile tale?

Mă gândesc cum ar fi dacă li s-ar spune elevilor să aleagă ei ce citesc. Să meargă fiecare într-o librărie şi să aleagă o carte care îi interesează. Dacă le place, să o citească. Dacă nu, să o lase la o parte şi să caute alta, până găsesc ceva care îi pasionează, în care găsesc ceva bun pentru ei. Să aibă dreptul să sară peste pasajele care îi plictisesc şi să abandoneze o carte dacă nu corespunde cu interesele lor. Oare cum ar fi?

Uitându-mă în urmă la toţi anii de şcoală, văd prea puţine lucruri pozitive. Acum, şcoala e pentru mine un loc unde suflete tinere mor, unde se ucid vise, speranţe, se impun căi de urmat, se dau sentinţe. Înveţi să îţi fie frică, să înşeli, să copiezi, să trişezi, să devii papagal. Dacă şcoală ar avea ca obiectiv evoluţia omului atunci ar urmări cu orice preţ sădirea dragostei de cărţi în inimile copiilor.

***

Am văzut de două ori anul acesta un cerşetor, un om fără locuinţă, murdar, vai ş-amar de capul lui. Minune: citea întins jos pe trotuar, lângă un stâlp.

Scris de Iulia Nălăţan





Citeste cele 31 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Bia spune:

    Superb articol, bine argumentat.
    Din fericire eu mă număr printre cei care au avut parte în liceu de un profesor de Limba şi Literatura Română care ne-a deschis mintea şi nu ne-a îndoctrinat cu comentarii şi caracterizări insipide. Apoi de o profă de Limba şi Literatura Engleză care nu ne-a obligat la nimic, dar ne-a spus că dacă vom citi ce ne indică ea îi vom mulţumi mai târziu. Şi în mare parte aşa a fost.
    E regretabil că încă există monştrii prin şcoli care cred că lectura rămăne la aprecirea omului de la catredră.

    raspunde

  2. emsal spune:

    În prea multe situaÈ›ii, È™coala dezvoltă, mai degrabă, o adversitate faÈ›ă de lectură. Dragostea pentru cărÈ›i o dobândeÈ™ti din familie, de la prieteni sau chiar fără ajutor.

    raspunde

  3. Maria spune:

    Eu in scoala am urat orele de literatura. Pentru simplul fapt ca, daca indrazneam sa dau textului citit o alta interpretare decat cea “oficiala”, eram pusa la colt. Si ca sa raspund intrebarii din titlu, nu, nu cred ca scoala te poate invata sa iubesti cartile. Placerea de a citi nu tine de educatie sau familie. E ceva ce descoperi, la un moment dat (daca descoperi), e un microb cu care te molipsesti si de care nu te mai vindeci.

    raspunde

  4. Gaby spune:

    Ai foarte mare dreptate cand scrii ca in scolile de la noi nu suntem invatati sa iubim cartile. Eu, terminand acum clasa a 10a la un liceu care se catalogheaza ca fiind parte din elita, profil filologie, pot sa spun ca nici 20 % din clasa mea nu citeste nici ceea ce trebuie obligatoriu pentru ora de romana…nici vorba de lectura suplimentara sau vizite pe la bilioteca sau librarie.

    Ma pot considera norocoasa ca fac parte din acel grup care inca mai cumpara sau imprumuta carti si care se bucura atunci cand se afla in compania unei carti bune. Pacat ca pe zi ce trece suntem tot mai putine persoane de acest fel.

    Oricum ( cel putin in liceu ), se cere studierea unor opere grele si obositoare pe care aproape nimeni nu le gusta, placerea de a le citi fiind astfel nula. Vorbesc aici de volumul al 2-lea din Morometii sau Creanga de aur a lui Mihail Sadoveanu. Sunt carti greoaie pe care un elev de nivel mediu nu le intelegere. In loc sa se aleaga opere care sa stimuleze placerea lecturii, sunt promovate opere antice care ii scarbesc pe cei care nu citesc mai mult de o carte pe sezon.

    raspunde

  5. Fusese Saspus spune:

    Dacă este cumva acest text, este “superb”, nicidecum “bine argumentat”.

    Superb, i.e. verbul cu gomă şi grav, aşa recitim “şcoala e pentru mine un loc unde suflete tinere mor, unde se ucid vise, speranţe”.

    Nicidecum bine argumentat, adică “şcoala te face mai degrabă să urăşti cărţile”, şi restul şabloanelor de care textul nu duce lipsă (chiar şi trecând peste nepermisa generalizare a subiectului “şcoală”).

    Dacă şcoala te alungă de la ceva, şi aici îţi dau într-un fel dreptate, acela e cititul în hamac al unor cărţi la-ntâmplare, a acelora care-ţi miros bine, răsfoirea – plină de inimă, altminteri – a unor cărţi pe care le încadrezi apoi cu “îmi place” şi “îmi displace”. Cred că nu greşim dacă restrângem aria şi spunem că şcoala boicotează doar beletristica, şi mai puţin, beletristica “pasionantă”.

    După capul meu, tipul infantil de citire face mai multe victime, chiar dacă putem admite că cei care s-au îndrăgostit din vreme de Olguţa or fi mai destupaţi la minte decât cei care au ales să n-o facă, terorizaţi de ora de “romeală”. Nici eu n-am argumente pentru a susţine asta, cum n-ai avut nici tu, dar am pur şi simplu senzaţia că o găleată de oameni cititori pe burtă în pat e mai periculoasă decât jumătate de găleată de necititori (restul fiind la birou cu cartea în dreapta şi pixul în stânga). Diletanţii au întotdeauna convingeri, dar întotdeauna!

    Or, dacă şcoala învaţă ceva (chiar şi pe cei puţini şi norocoşi) este că nu te joci cu textele, lectura nu e o chestie de divertisment şi “înamorări” literare. Urmăreşte, te rog, de câte ori afirmaţiile tale aterizează în aria “fain” versus “naşpa” (“mereu mi-a plăcut”, “îndrăgesc”, “te îndrăgosteşti”, “dacă le place, să o citească”, “dragostei de cărţi” etc)

    Acum, sper să nu te superi, dar articolul tău este antologic pentru felul “lecturat” de a gândi: dacă te poţi exprima coerent şi frumos (“superb”) vizavi de o problemă, asta înseamnă că eşti în măsură s-o afirmi cu toată amploarea.

    Cred că o carte trebuie într-adevăr să te “tortureze”, cum spui tu, chiar dacă asta îi sperie pe unii. Ceilalţi vor fi înţeles că un autor nu e un prieten imagiar (“tare” sau “nasol”) şi că dezbaterile vizavi de cărţi nu se duc cu “mie-mi place verdele, ţie-ţi place rozul”.

    Să rezumăm: “Cititul este o activitate care, făcută din plăcere …”, ai scris tu. Cititul deloc … da’ deloc. Poate foiletatul.

    raspunde

    • Iulia spune:

      In tot ce am scris am luat in calcul experientele mele de pana acum. Asta nu inseamna ca ignor sau resping alte interpretari, inclusiv pe a ta. Si mai ales, nu inseamna ca nu exista scoli, profesori sau elevi care ies din acest tipar.

      Din ce zici, inteleg urmatoarele lucruri:
      – sustii faptul ca lectura si cartile trebuie se adreseze unui public limitat.

      – cititul e o indeletnicire care nu iti provoaca placere, asa cum am scris eu, ci te chinuie.

      “am senzaţia că o găleată de oameni cititori pe burtă în pat e mai periculoasă decât jumătate de găleată de necititori”. -de acord.

      Dar crezi ce e ceva rau in a deveni “periculos” ca urmare a unei carti citite? Periculos pentru cine?

      raspunde

  6. serban spune:

    Eu am inceput prin a citi, la 5 ani, titlurile scrise cu litere de tipar in Scanteia. Am trecut apoi cu sete la BpT, de unde am selectat cartile de aventuri. Si nu numai. In clasa I am citit Don Quijote de la Mancha, poveste ce m-a fascinat pana azi.

    De unde imi permit sa extrapolez: prima carte pe care o citesti te marcheaza intreaga viata.

    raspunde

  7. myke spune:

    frumos scris. Si corect. E un subiect bun pentru o dezbatere la inceputul anului viitor, ultimul meu an de liceu.

    raspunde

  8. cati spune:

    Mi-a mers la inima comentariul si mi-a amintit de o carte minunata a lui Daniel Pennac, care mi-a mers, si aceea, la inima. Nu stiu daca s-a tradus la noi, am citit-o in limba franceza si este vorba exact despre aceasta problema a obligativitatii lecturii la scoala, care ucide placerea de a citi. El spune ca verbul “a citi” nu suporta imperativul, la fel ca si verbele “a iubi” sau “a visa”. Adica nu poti impune lectura, asa cum nu poti impune iubirea sau visarea…
    Intr-o clasa de adolescenti recalcitranti (la lectura in special), el, profesorul, in loc sa le vorbeasca despre carti, sa le impuna ideile lui si sa le ceara sa citeasca, incepe, pur si simplu, sa le citeasca o carte. Asa cum citesti o poveste unui copilas. Alege tocmai “Parfumul” lui Suskind, care inca de la primele fraze ii “fura” pe elevi, sugestiile sunt puternice, intriga se tese pasionant iar ei si vor sa afle urmarea (inca nu se facuse filmul care dupa parerea mea e foarte nereusit)…si iata interesul trezit pentru lectura…
    Pe ultima coperta a cartii sale, mai in gluma, mai in serios, Pennac proclama cele 10 drepturi imprescriptibile ale cititorului:
    1. dreptul de a nu citi
    2. dreptul de a sari paginile
    3. dreptul de a nu termina o carte
    4. dreptul de a reciti
    5. dreptul de a citi orice
    6. dreptul la bovarysme (maladie textual transmisibila)
    7. dreptul de a citi oriunde
    8. dreptul de a ciuguli de ici, de colo
    9. dreptul de a citi cu voce tare
    10. dreptul de a tacea…

    Iata niste idei care sa te stimuleze la lectura, debarasandu-te totodata de sentimentul de vinovatie cand nu o faci “cum trebuie” sau, poate, uneori, nu ai chef s-o faci deloc…
    Daca nu ai citit cartea, observ in comentariul tau ca ai intuit foarte bine ideile lui Pennac. Sau, pur si simplu, amandoi ati exprimat exact ceea ce simtim cei mai multi fatza de CARTE.

    (eu sunt o cititoare pasionata inca din frageda tinerete, dar marturisesc ca si eu am avut o adevarata aversiune fata de literatura predata la scoala, tocmai pentru ca era obligatorie…).

    raspunde

    • Iulia spune:

      Cati, am citit si eu de curand aceasta carte (tot in franceza). Cred ca de acolo mi-a venit ideea articolului. M-am regasit in parerile autorului si mi-a placut stilul lui ironic si umoristic.

      Multumesc pentru pentru comentariu si pentru ca ai prezentat un pic ideea cartii. Pentru cei interesati, cartea se numeste “Comme un roman” – Daniel Pennac

      raspunde

  9. Romanescă spune:

    Fac parte dintre acele persoane care au citit tot ce le-a cazut in mana(inclusiv ce scria pe pachetele de dero de pe vremuri :D ), inclusiv lecturile care in liceu sau in facultate (literele, ce sa faci!)au devenit obligatorii.
    Cred ca la varste nepotrivite, cartile nepotrivite pot face mult rau sufletului. Asemenea medicamentelor luate fara prescriptie. Din pacate, se tot prescriu si elevilor carti irelevante cultural, istoric, etc. Dar pot sa fie cele mai frumoase carti din lume, daca nu exista o educatie prealabila in acest sens, o dragoste cultivata deja, tot degeaba. Deci, ce facem pentru a promova, educa, noi, fiecare dintre noi?

    raspunde

  10. Iuli@ spune:

    Am bacul peste vreo 10 zile si ma gandesc cu groaza la ce-o sa fac la probele de lb romana.Imi dau seama ca,desi am citit destul de mult in acesti 19 ani de viata,ceea ce am acumulat eu lecturand,nu se cere la un examen.La clasa,abordarea mea referitor la un text literar,era considerata “inadecvata”,nu gresita,pt ca si profesorul recunostea ca am dreptate si totusi…Totusi,justificarea era : “da,dar asta e comentariul propriu-zis,deci daca vrei nota mare la examen,invata-l pe asta”.Nu,nu suntem invatati sa gandim,ci sa reproducem mecanic.La un profil de filologie bilingv(engleza),incerc si acum sa imi explic cum de aveam mai multe ore de logica si fizica si chimie decat franceza si celelalte materii specifice profilului.Cum de Lit univ.,ca obiect de studiu,a fost introdusa dintr-a 11-a si doar o singura ora?Am citit opere atat in engleza cat si in franceza,am invatat ce inseamna literatura citind tot ce nu avea legatura cu scoala.Si totusi,pt ca am indraznit sa aleg pt mine,nota mea de la bac va fi mai mica decat a celor pt care portia de lectura zilnica inseamna Cancan si o carte de comentarii.Si nu e doar cazul meu,e majoritar.La un moment dat inveti sa nu mai ridici mana,sa nu iti mai exprimi parerea,sa spui identic ca in carte,adica ceea ce profesorul vrea sa auda.Cu toate acestea,nu regret,dar trebuie sa recunosc,este frustrant si descurajator.Sper ca lucrurile se vor schimba,iar daca nu..Ei bine,unii inca iubesc cartile…

    raspunde

  11. cati spune:

    intimplator, tocmai am dat peste un articolul de mai jos:

    http://fr.news.yahoo.com/57/20090612/tod-la-lecture-ou-la-prison-ou-comment-r-99752b7.html

    Lectura sau inchisoare. Pt “nefrancofoni”- se refera la un experiment initiat acum 18 ani de un profesor, si care functioneaza si acum. In Masschusets, 8 condamnati pentru fapte grave totalizand 142 de ani de puscarie, sunt inclusi intr-un program care functioneaza dupa principiul “acceptand sa citeasca 6 carti in 12 saptamani, si sa discute despre ele, cei inchisi pot scapa de inchisoare sau li se poate reduce pedeapsa”. Programul nu e o gluma, unii care n-au citit nimic s-au vazut aruncati inapoi dupa gratii. Experimentul, desi reusit, s-a injumatatit numarul de recidivisti si s-a dovedit a fi mult mai economic decat incarcerarea permanenta, nu s-a extins decat la cateva alte orase. Se pare ca e mai simplu sa reprimi decat sa educi (e concluzia initiatorului experimentului).

    Pana la urma, iata ca si facuta cu de-a sila, lectura are efectele ei benefice…Pentru unii.

    raspunde

  12. iguana spune:

    Raspunsul la intrebare este NU, scoala nu te invata sa iubesti cartile. Dovada ca nici unul dintre cei care iubesc cartile nu a citit o “lectura obligatorie” idioata… (eu, cel putin, nu – citeam prefata si gata…)
    Cred ca te nasti cu placerea de a citi. La noi in casa am vazut-o de mica pe mama citind. Tata rasfoia ziarele doar. Am citit de mica. Si dupa “stingere” mai “furam” cateva capitole pe sub patura. nu ma saturam de citit. N-am avut, in copilarie, un gen preferat. Tot ce imi pica in mana. Ii duceam flori bibliotecarei de la biblioteca din cartier sa ma lase in “spate” sa “cotrobai”… Ai mei erau uneori ingrijorati pentru ca era unica pasiune. Asta era…
    De ce spun ca te nasti cu placerea de a citi? Pentru ca sora mea, cu noua ani mai mica, ar fi facut orice altceva, mai putin sa citeasca. Si nu se poate spune ca nu a avut un exemplu. Ii placea sa ii povestesc cartile pe care le citeam eu – capitol cu capitol – de parca ar fi urmarit un serial. A prins si ea gustul, dar mai tarziu, in timpul facultatii, iar acum ea este cea care “devoreaza”…
    Nu pot sa spun decat ca cititul pentru mine reprezinta cel mai frumos sport al mintii.

    raspunde

  13. Ovidiu Miron spune:

    1. Daca ai fost invatat sa iubesti din obligatie, mai poti iubi dupa ce te eliberezi?

    2. Daca ai fost invatat sa faci sport din obligatie, mai poti face sport dupa ce te eliberezi?

    3. Daca ai fost invatat sa iti faci prieteni din obligatie, mai poti avea altfel de prieteni apoi?

    4. Daca ai fost invatat sa traiesti din obligatie, mai poti trai dupa ce te eliberezi?

    Insa, te poti elibera cu adevarat?

    Editorialul este fenomenal si exceptional! Lectura este o componenta sugestiva a vietii noastre. Ea ne arata ca o celula nu poate face un om mai bun. Omul insusi poate face asta.

    raspunde

  14. Nadejda spune:

    Da, scoala nu are cele mai bune metode de a atrage elevii la lectura. Chiar si asa, cu toata “tortura” data de obligatia de a citi, de exemplu, mie mi s-a intamplat sa dau peste carti care sa-mi placa si astfel sa indragesc ideea de a citi.
    ” Mă gândesc cum ar fi dacă li s-ar spune elevilor să aleagă ei ce citesc. Să meargă fiecare într-o librărie şi să aleagă o carte care îi interesează “, ati spus dumneavoastra in articol. Pentru ca in ziua de astazi s-a creat o confuzie in ceea ce priveste valoarea, mi-e greu sa cred ca varianta cu “alege ce te intereseaza, ce-ti place” ar avea un rezultat bun avand in vedere faptul ca aproape totul musteste a sexualitate si aproape totul este pervertit. Sa nu uitam ca azi se scrie despre cum “fetitzele” sunt “Innebunite dupa shopping” – o astfel de carte nu formeaza omul, il impinge in superficialitatea sa si mai mult. Poti scrie si daca esti star din-acela, triplu X, ca sa zic asa. “Domnule, doar suntem liberi! Liberi sa scriem si sa citim ce vrem”. Din noi, prea des se confunda ideea de libertate cu cea de libertinaj.
    Am scris fara nici o intentie de a jigni ori a supara. Desigur, orice poate fi inteles dupa bunul plac al fiecaruia si nu dupa sensul sau dorit.
    Toate cele bune.

    raspunde

  15. madalina spune:

    profesorii in primul rand nu sunt de acord cu interpretarile tale ale cartilor ei vor mereu ceva pompos, oficial.dar adevarul este ca nimeni nu poate stii cu siguranta ce a simtit autorul cand a scris acea carte asa ca putem doar ghici, interpreta simbolurile din carte.si fiecare vede lucrurile diferit, asa ca eu niciodata nu am inteles de ce trebuie sa invatam ceva despre o opera care este scris in critica literara.de aceea nimeni nu mai citeste, pentru ca oricum si daca citesti operele, comentariile tot din carti le iei pentru ca altceva nu este acceptat de profesori.

    raspunde

  16. s spune:

    Am avut norocul sau sansa (sau cum s-o fi numind)de a fi o fiinta foarte curioasa. Mi-am dorit sa stiu cat mai multe despre lumea aceasta, de fapt despre lume exterioara, accesibila tuturor, despre lumea interioara a organismului, depre lumea interioara a creierului, a sufletului, depre lumile apuse demult, despre lumile nestiute inca sau inventate din alte galaxii si poate ca acesta mi-a adus in viata profesori care mi-au inmiit dorinta de a le cunoaste prin carti deoarece conditia mea umana fiind modesta, m-am multumit sa calatoresc oriune in spatiu, timp si imaginatie. Am cunoscut infinite universuri stimulata de invatatoare, profesorii de toate materiile : pana si sportul l-am cunoscut prin cartile lui ioan Chirila). Imi amintesc si acum de prima carte, carte adevarata cu multe pagini si cu cateva desene ici si colo mai mici decat textul, citita integral de mine in vacanta de dupa clasa Ia. Primisem la premiu o poveste in versuri. Nu mai stiu daca era Nina Cassian sau ceva asemanator, dar a fost foarte lunga pentru faptul ca avea mai mult de 20 de pagini si valoroasa datorita conditiei sale de premiu I . Desi mi s-a parut foarte grea si lunga, cred ca nu era neaparat pentru un copil de 6 -7 ani, mai ales ca intuiam ca avea niste intelesuri ascunse pe care nu reuseam sa le dezleg , am terminat-0o intr-o saptamana si am cerut alta mai mare. Nu mai stiu care a fost urmatoarea, dar in urmatorii 30 de ani am citit cu frenezie toate marile carti ale umanitatii. L-am citit cu pasiune si cu atlasul geografic pe Jules Verne, romane istorice la fiecare epoca pe care o stuudiam la scoala sau care nici macar nu era voie s-o aminteasca manualele,m-au pasionat si cartile mai putin beletristice depre biologie, astonomie, chimie, fizica… m-am “batut” cu baietii (care citeau doar carti SF dupa care se faceu filme in anii 80) pe planeta Maimutelor, citeam in autobuiz, pe camp, in timpul orelor de curs pe sub banca, in seara dinaintea examenelor, pana spre dimineata sau pana cand terminam o cartea zilei. Am avut si o periaoda f grea de vreo 5 ani in care a fost foarte soliciatnt serviciul , perioada in care n-am mai citit nici macar reviste. Abia asteptam sa inceapa copilul scoala sa recitesc cu el toate acele carti care ma impresionasera. Dja fac lucrul acesta acum desi copilul are un mare avans in fata mea, a inceput sa citeasca dupa epoca coputerului , dar citeste carti in mai multe limbi in original si are o lista de titluri mai impresionanta. Cea mai mare bucurie a mea in ultima vrenme e sa recitesc toate acele carti care mi-au marcat dezvoltarea intelectuala, emotionala si in general mi-au imbogatit experienta de viata si sa-mi dau seama ca chiar si dupa atat timp tot se poate obtine si din carti o experienta valabila in teren. Te poate face prea cunoscator in ale vietii in fata unora care-si limiteaza viata la acumulari si consumuri materiale. Si inca se paote citi extrem de ieftin prin bibliotecile publice sau la schimbul de carte.
    De ceva timp am in familie baietei mai mici care isi manifesta interesulk fata de lectura de foarte devreme, cum li se arata o carte cu povesti pentru copii sau chair daca nu le plac recomandarile de la scoala au citit obligatoriu HP si s-au molipsit de lectura, dar sunt mai pretentiosi cu subiectele si au descoperit ca sunt carti mai bune ca filmele care au fost facute dupa ele. As putea vorbi/scrie pana maine despre carti dar am de recitit “integrala” John Steinebech si am depasit temenul de predare la biblioteca… Si inca ceva: desi e o femeie de conditie modesta(fara prea multa scoala sau posibilitati material)e, singura relaxare pe care o cunosc la mama e tot lectura si putinele carti cu care m-am nascut in casa sunt carti grele din literatura romaneasca si universala si carti despre ingrijirea copilului, despre casa, de umor. Cine vrea, poate intelege si de aici ceva. Eu cred ca scopul venirii noaste pe lume e de a intelege aceasta lume cat mai bine, de a ne intelege pe noi si de a ne dezvolta asa incat sa ajutam la mersul cat mai bine mai departe al umanitatii, iar cartile ne pot ajuta intr-o foarte mare masura, ne pot educa in lipsa altor mijloace

    raspunde

  17. cati spune:

    s: minunata pledoarie pentru lectura, au de invatat din ea si profesorii, si elevii!

    multumesc!

    raspunde

  18. Jean Bica spune:

    E trist sa vezi ca in anticariate gasesti carti pe care scrie Biblioteca Sindicala…dar mai aleas Biblioteca Scoala X…pentru ca asta s-a intamplat cu cartile…au fost vandute pentru ca ocupau spatiu…Poate de aia nici profesorii nu incurajeaza sa citesti…poate de aia nici copii nu mai citesc…se mai adauga si asa zisul progres…si internetul folosit gresit…efectul e cel stiut: copiii nu mai citesc. Cauza? Nu stiu…dar cred ca si scoala are o parte de vina.

    raspunde

  19. kez spune:

    Raspunsul (destul de evident) la intrebarea care constitutie titlul articolului este : nu , si nu voi intra in detalii pentru a nu introduce potentialul de a jigni vreun cititor . O intrebare “mai a priori” ar fi “De ce sa iubim cartile ?” , si sapand inca putin , “De ce iubim cartile ?” . La un nivel pur logic , lectura este o activitate care umple . Psihologic , lectura sau mai degraba “nevoia de lectura” se traduce prin incapacitatea lecturantului de a se omogeniza cu realitatea subiectiva . Delicioasa ironie consta in faptul literatura (si in general consumul de arta si cultura) adanceste aceasta incompatibilitate

    raspunde

  20. catalina spune:

    Ai perfecta dreptate. Pe mine scoala aproape ca m-a facut sa ma departez de carti,n-am mai citit decat carti de specialitate in domeniul care ma interesa, nu literatura, desi inainte de liceu citisem destul de mult. Noroc ca am avut prieteni care mi-au redeschis apetitul pt lectura:) Am terminat liceul de aprox o luna si pot spune ca in luna asta am citit mai multa literatura decat in toti cei 4 ani de liceu. Si e atat de bine si placut sa citesti:)

    raspunde

  21. catalina spune:

    As avea o intrebare: “Comme un roman” este tradusa cumva si in romana si unde as putea-o gasi?

    raspunde

    • Iulia Nalatan spune:

      “Necazuri cu scoala” – Daniel Pennac
      Editura Polirom

      Cred ca se gaseste destul de usor. La Carturesti, de exemplu.

      raspunde

  22. Krina spune:

    De la Port-Said la Mombasa – Henryk Sienkiewicz
    cartea copilariei mele, cea care mi-a deschis apetitul pentru citit. Cartea pentru care am suferit :))) eram chiar in punctul culminant al naratiunii cand am primit vizita unor verisori. Nu puteam s-o las din mana pentru nimic in lume. Si, da! m-a certat grozav tata pentru lipsa de politete (si de fata cu ei si dupa ce au plecat). Am lasat cartea din mana si am stat imbufnata pe toata durata vizitei verisorilor mei. Asta e! Nici acum, dupa atatia ani, nu sufar sa fiu intrerupta in timpul cititului.
    VREAU SA FIU LASATA SA CITESC!
    Respectati-i pe cei ce citesc! :)

    raspunde

  23. kamaluh07 spune:

    Sunt profesor de matematica si un pasionat de literatura.Acum doua saptamani am initiat un concurs de rezolvare de probleme de matematica.
    M-am intrebat ce se va intampla oare cu elevii care nu sunt buni la matematica si am introdus o noua regula in concurs care permitea castigarea de puncte pe baza paginilor de literatura citite.
    Dupa doua saptamani concursul are un succes extraordinar:toti copii chiar si cei “certati cu cartea” citesc literatura.
    Mi-au marturisit ca totul este din placere(concursul neavand mari recompense financiare).
    In clasa sunt 13 elevi si in medie citesc 300 de pagini pe zi(toti).
    Sunt entuziasmati si fericiti ,nerabdatori sa-mi povesteasca la ora de dirigentie ce au citit in cartile imprumutate de la biblioteca.

    raspunde

    • Iulia spune:

      Foarte buna ideea :) Sunt foarte curioasa care sunt cartile preferate ale acestor elevi.

      raspunde

      • kamaluh07 spune:

        Elevii sunt in clasa a VI-a .Citesc Ion Creanga,I.L.Caragiale,Jules Verne,romane de aventuri.O fata a terminat Amurg si s-a apucat de Luna Noua .Un baiat a inceput de ieri sa citeasca Adolescentul de Dostoevski.Cei care au o citire mai greoaie s-au indreptat spre povesti ,basme etc.
        Ma bucur sa spun ca s-a modificat media.Saptamana asta in fiecare zi am depasit 650 de pagini pe clasa.
        Deja avem peste 6000 de pagini citite in mai putin de 3 saptamani.
        Recompensele sunt mici,insa pentru ei nu conteaza.Le place competitia.
        Ma gandeam ca la sfarsitul anului sa publicati un articol pe situl vostru sa-i dam drept exemplu (bineinteles daca se vor tine de treaba in continuare).Pentru ei ar insemna enorm.Dar pana atunci mai e vreme.

        raspunde

  24. nanelena spune:

    Autoarea articolului are dreptate numai daca privim lucurile dintr-un singur unghi de vedere. De la bun inceput trebuia mentionat ca exista mai multe tipuri de cititori: cititorul de placere, cititorul motivat de obiective practice (citeste sa se informeze) si, o categorie aparte, CITITORUL PROFESIONIST. Iulia, din pacate, a facut o confuzie cand a vorbit de cultivarea “placerii de a citi” in scoala. Rolul scolii, la orele de romana, este de a-l initia pe elev in tainele lecturii profesioniste, cu alte cuvinte, elevul trebuie sa devina, macar in nuce, un cititor profesionist. Daca nici la scoala elevul nu va invata cel putin notiunile elementare de teorie literara, atunci toata viata va citi carti aflandu-se numai in goana subiectului, vrand sa stie doar ce se intampla mai departe, fara sa aiba capacitatea de a se opri putin in loc sa priveasca frumusetea unei constructii artistice(ca atunci cand te plimbi pe o strada cu arhitectura olandeza) . Fara sa inteleaga sau macar sa aiba idee despre amploarea unui demers artisitic, incadrarea lui intr-o ordine culturala care ii da mult mai multa substanta si viziune, daca doar s-ar limita la ceea ce “imi place” si “nu imi place”. Un cititor de placere, nu inseamna si un cititor cultivat, e ca un spectator la balci care vrea sa se tavaleasca de ras sau sa entuziasmeze de cine stie ce intriga captivanta. Nu are nici cea mai vaga idee despre ce inseamna curent literar, contextul epocii fara de care unele carti nici macar nu pot fi intelese.
    Ma ingrijoreaza ca ai dat exemplu de carte care ar putea mutila “placerea de lectura” tocmai “Creanga de aur” a lui Sadoveanu. Toti cititorii acestui blog ar trebui sa stie ca aceasta e una dintre cele mai frumoase carti ale litraturii noastre. Dar cum sa il intelegi pe Sadoveanu,(si ma refer aici la elevul deja mutilat de aceasta carte), daca nu ai nici macar o vaga notiune despre istoria romanilor. Sadoveanu realizeaza un lucru extraordinar, plaseaza actiunea romanului in veacul al IX-lea, adica intr-o perioada despre care, documentar, nu stim nimic. Sadoveanu inventeaza o mitologie, umple un vacuum istoric, ceea ce realizeaza el e unic in cultura romana. De asemenea, cum ar putea un astfel de elev sa aprecieze “Creanga de aur” daca nu stie nimic despre Bizant, despre lumea asta unde cultura s-a faurit mai inainte de occident.
    Pentru Iulia recomand sa citeasca Alexandru Paleologu, “Treptele lumii sau calea catre sine a lui Mihail Sadoveanu”. Poate cititndu-l pe Paleologu il vei aprecia mai mult pe Sadoveanu.

    raspunde

  25. Lectura mă poartă acolo unde vreau să fiu…

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro