Esti aici: bookblog.ro » Editoriale » SONI, o mie de exemplare în trei luni

SONI, o mie de exemplare în trei luni

lucrând şi colaborând de ceva timp în proiectele mele (şi nu mă refer numai la ceea ce încerc eu să scriu) cu diverşi editori şi oameni mai mult sau mai puţin importanţi din această lume vastă a cărţilor, sau mai bine zis a afacerilor cu cărţi, m-am lovit aproape de fiecare dată de reticenţa lor faţă de online.

de multe ori cuvinte ca televiziune sau presă scrisă sunt principalele subiecte atunci când ei deschid şedinţe, dezbateri sau chiar simple discuţii cu privire la marketingul de carte. totuşi am văzut cărţi apărând de mai multe ori pe posturi cu rating-uri uriaşe, am văzut vedete aduse la lansări şi vedete convinse să scrie, doar de dragul de a intra în acest joc şi a umple anumite buzunare, însă fără o minimă decenţă în calitatea lucrărilor, care să atragă un cititor spre librării, pe termen lung. de fapt, exceptând câteva edituri de top, nu există niciun program sau vreo strategie pe termen lung legat de acest abstract marketing de carte, despre care toţi vorbesc apăsaţi, însă puţini adună şi rezultate.

şi ca să revin, am văzut pagini întregi în ziare sau reviste de specialitate despre anumite titluri, cronici peste cronici, critici peste critici îngrămădiţi, iar toate astea nu au provocat acele vânzări masive la care se tot speră.

îmi amintesc de luna septembrie din 2008, când am terminat romanul SONI, un simplu debut în proză, care înainte de a intra în tipar, a primit multe comentarii negative legate de promovarea şi ulterior vânzarea cărţii, tocmai din partea acestor oameni de care vă povesteam, din domeniu. de ce? pentru că ştiind multe dintre minusurile promovării de carte, am făcut un pariu cu mine şi am decis să nu mă comport în stilul clasic al autorilor autohtoni (să mă plâng de ceea ce nu există şi să invoc conceptul salvator „la noi nu se vinde, domnule”), nici să neg tiparele sau modelele copiate din străinătate ale editorilor, am vrut să experimentez şi să studiez ce va ieşi dacă vor avea loc dezbateri seriose în blogosferă.

“andrei ruse vrea sa take matters into his own hands” se scria într-o revistă a blogurilor, pe metropotam, cu ceva timp înainte de lansare, observând ce se întâmplă pe blogul cărţii mele, care abia începuse să fie activ.

de la acest blog a început totul, m-am gândit să creez din SONI atât un produs literar, pe hârtie, dar şi unul online, unde oricine, avizat sau nu, dar cititor de carte în primul rând, să îşi poată lăsa impresiile.

nu ştiu câţi scriitori au bătut la uşa lor, dar următorul pas pe care l-am făcut a fost să-i contactez pe cei de pe bookblog.ro cu privire la un program de promovare online al romanului. le-am cerut câteva sfaturi, pentru că i-am considerat ca fiind cei mai avizaţi în domeniu (doar nu degeaba sunt de doi ani cel mai bun blog de cultură), şi ulterior am ajuns să colaborăm şi să îi fac şi pe ei curioşi de acest experiment.

Andrei Roşca, de care mă tot ciocnisem în ultimii doi ani pe la tot felul de evenimente culturale sau chiar şi în tot felul de proiecte mai mult sau mai puţin online, mi-a făcut legătura cu Gia Codrescu şi pot spune că, dacă ştiţi de povestea SONIei şi dacă tirajul de o mie de exemplare a fost epuizat chiar înainte de sărbători, în acelaşi an, multe se datorează ei.

pe lângă multe discuţii şi îndrumări, Gia a a scris o recenzie pe bookblog.ro, pe care eu o consider ca fiind cea mai bună din tot ce a apărut până acum despre SONI, a organizat, alături de echipa blogului, un concurs interesant, a vorbit despre blogul cărţii şi m-a ajutat, dincolo de astea, răspunzându-mi mereu la întrebările mele naive legate de blogosferă.

una dintre întrebări a fost dacă ar fi interesant să dau cartea unor bloggeri cunoscuţi, iar aici am apelat la Adrian Ciubotaru. auzisem de Adrian de ceva timp, însă mare lucru nu ştiam, trebuie să fiu sincer. eram însă sigur că el şi cei pe care îi ştie sunt oamenii la care ar trebui să ajung, dacă am de gând să îmi continui drumul online. zis şi făcut, după câteva discuţii în care el mi-a propus să ia cartea şi să o paseze mai departe altor bloggeri, ca un fel de leapşa, am deschis campania SONI VS. BLOGGERI.

şi de aici a ieşit probabil intriga sau nu ştiu exact ce a ieşit (şi vă las pe voi să vă gândiţi), dar din acel moment nu a existat săptămână în care să nu se scrie despre romanul meu. orice informaţie interesantă era apoi preluată pe blogul romanului, iar acolo ieşeau dezbateri, intrau cititori sau oameni care abia aflau de carte şi-şi lăsau părerile. a fost o reacţie în lanţ, se pasa mai departe această informaţie legată de o carte cu blog şi de un autor care a ales să-şi pună titlul faţă în faţă nu cu criticii sau cu alţi autori, ci cu cititorii şi cu bloggerii.

„deşi nu există o estimare exactă, este, poate, cartea cea mai dezbătută on-line de anul acesta sau de când există internet în România” spunea Andrei Crăciun în Evenimentul Zilei şi îi dau dreptate: aproape 90 de posturi pe tot anul 2008 numai pe blogul cărţii, cu aproape 600 de comentarii, aproape 20 de recenzii, în special online şi, din câte am analizat eu, peste 50 de bloguri, forum-uri şi alte site-uri unde s-a vorbit sau s-a recomandat SONI.

dar ca să revin, lui Adrian i-a plăcut foarte mult cartea, a fost şi invitatul meu la câteva evenimente (lansarea din Club A şi lansarea de la Gaudeamus), şi tot datorită lui au scris despre roman Dragoş C. Butuzea şi Cristian Manafu.

Manafu a avut o idee grozavă cu privire la promovare. mai întâi a preluat trailerul cărţii pe blogul său, care este unul dintre cele mai cititie şi urmărite dintre toate pe care le-am văzut. de aici, clipul a circulat viral pe multe bloguri, în mass-uri pe mess (pe are culmea, le-am primit şi eu), a primit statutul pe care-l merita, anume de „primul trailer pentru o carte românească” şi a ajuns la aproximativ 3000 de afişări în mai puţin de o lună.

SONI a ajuns să intrige în primul rând prin promovare, sunt zeci de cititori care mi-au trimis mail-uri spunând că au cumpărat cartea, fiind curioşi de tam-tam-ul pe care l-a generat online, şi mai puţini interesaţi de aspectul literar al problemei.

ideea grozavă a lui Manafu a fost un experiment pe Twitter. în loc să scrie despre el, a publicat mai bine de o săptămână pasaje scurte din SONI pe contul său de Twitter, fără să anunţe că ar fi ceva legat de vreo carte sau măcar ceva care să nu aibă treabă cu el. cititorii lui s-au îngrijorat, există o grămadă de comentarii haioase pe care le puteţi vedea în arhivă, iar abia după ce curiozitatea a atins anumite cote, au aflat că totul era un teasing. unul care, alături de trailerul cărţii, reprezintă o chestie inedită în materie de marketing de carte.

asta a fost în mare, după 20 decembrie, la aproape trei luni de la ieşirea din tipar, SONI a devenit o piatră rară prin librării, iar editura m-a contactat deja pentru a publica a doua ediţie într-un tiraj nou, din ianuarie. nu numai că am câştigat pariul cu mine, dar intrând online, mi-am depăşit aşteptările.

ce este de subliniat însă este faptul că editorii şi oamenii de marketing din jurul cărţilor renunţă la online pentru că nu văd efectele pozitive. iar efectele pozitive nu vin, nu pentru că onlineul e prost, ci pentru că ei nu se pricep. probabil de unul singur nu reuşeam nici eu să realizez mare lucru, crezându-mă vreun atotştiutor. a fost important că m-am dus la oamenii care ştiau ce au de făcut, iar mulţumirile mele pentru ei nu-şi mai au rostul.

ca să-mi întăresc afirmaţiile, vă dezvălui faptul că la un poll pus pe blogul romanului, la întrebarea de unde ai aflat de SONI? s-a răspuns aşa:

42% online
25% urmăresc autorul
12% presă
10% prieteni
6% librării
4% editura

aşadar online-ul, imaginea autorului, pe care şi-o crează singur, şi automat cei care află de la cunoscuţi de un titlu, reprezintă aproape 80% din ce ar putea înseamna marketingul de carte. asta mi-a dat de gândit.

şi sper ca mulţi să deschidă ochii, vâzând exemplul meu, adică un debut care s-a epuizat în doar trei luni, fiind promovat de mine cu un buget zero, cel mai mult online, cu foarte multă muncă, perseverenţă, şi, poate cel mai important, oameni specializaţi.

ANDREI RUSE