Esti aici: bookblog.ro » Editoriale, Mihnea Simandan » The Ironman-pe scenă
The Ironman-pe scenă
A trecut mai mult de o lună de când am scris pe bookblog.ro despre povestea cărţii The Ironman. A Play, o carte pentru copii scrisă în engleză, care, aşa după cum sugerează şi titlul, este o piesă de teatru despre Omul de Fier. Între timp, cartea a fost citită de toţi elevii mei, iar cei din clasa a VII-a de la şcoala internaţională din Bangkok au acceptat provocarea mea de a pune piesa pe scenă.
Momentul s-a potrivit de minune cu sfârşitul anului şcolar 2008-2009 şi cu o zi ceva mai specială din viaţa mea. Dar, până când elevii mei au ajuns să culeagă laurii gloriei pe scena şcolii, cu toţii am trecut printr-o altă experienţă la fel de minunată. Desigur, este vorba de pregatirea propriu-zisă a piesei.
Totul a început în joacă, în timpul unei lecţii de citire. Cu toate că The Ironman. A Play este o carte pentru copii cu vârsta între 9 şi 11 ani, le-am oferit şi elevilor mei (care sunt în marea majoritate de 13 ani) câte un exemplar din cartea proaspăt tipărită. Cu toate că textul li s-a părut uşor, cu toate că povestea a fost prea simplistă pentru vârsta lor, la sfârşitul orei de citire, după ce le-am povestiti despre tentativa mea eşuată de a pune piesa pe scenă în Qatar, cei 12 elevi din clasa a VII-a ai căror diriginte sunt, au acceptat să facem împreună ceea ce nu am reuşit să fac în Orientul Mijlociu.
În aceeaşi zi am şi distribuit rolurile, iar, ca temă de casă, elevii urmau să-şi înveţe rolurile. Astfel, în fiecare zi, de obicei în timpul orei de geologie, citeam şi reciteam The Ironman. A Play până când, după aproximativ o săptămână, elevii au reuşit să reţină majoritatea dialogurilor.
Între timp, una din eleve a schiţat pe o bucăţică de hârtie costumul Omului de Fier. Ca urmare, împreună cu profesorul de desen, întreaga clasă s-a apucat de construcţia armurii cu care aveam de gând să-l împodobim pe Ironman, care a fost jucat de către o elevă. Nu puţini au fost cei care au remarcat faptul că ar fi trebuit să schimbăm numele Ironman cu Irongirl!
Am trecut cu bine şi prin birocraţia necesară rezervării sălii festive, iar astfel, cu o săptămână înainte de a invita întreaga şcoală la teatru, am început repetiţiile pe scenă. Câteva scaune, o canapea, o masă şi un pupitru au fost îndeajuns pentru a creea decorul necesar. Iar, pentru că o piesă fără “efecte speciale” e ca şi un film mut, un elev din clasa a IX-a ni s-a alăturat cu pianul electric.
Pe fundalul scenei, informaticianul şcolii a proiectat ilustraţiile lui Eric Barrientos creând astfel elementul vizual necesar elevilor mai mici, care aveau să înţeleagă mesajul piesei mai mult prin intermediul imaginilor. După ce costumul Omului de Fier a fost finalizat, după ce muzica a fost compusă, după ce elevii şi-au memorat rolurile, nu ne-a mai rămas de făcut decât invitaţiile şi câteva postere pentru holurile şcolii. Pentru că ne aflam sub presiunea timpului, s-a decis ca eu să fac invitaţiile iar elevii-actori să pregătească posterele.
Ziua spectacolului a căzut pe 19 mai (după cum menţionam mai sus, o zi specială), în care peste 100 de elevi de la clasa I-a până la clasa a XII-a au vizionat piesa The Ironman. Cu toate că, după spusele colegilor mei, piesa a fost un adevărat succes, ca regizor şi autor, ştiu că se putea şi mai bine.
Pentru votul de încredere acordat, spectatorii au fost răsplătiţi cu câtva bomboane pe care elevii-actorii le-au aruncat prin sală la sfârşitul piesei. A doua zi, după ce apele s-au mai liniştit, am reflectat cu toţii la ce a mers bine şi la ce putea merge şi mai bine şi am ajuns la concluzia că, dat fiind timpul alocat repetiţiilor şi perioada în care s-a pus piesa pe scenă (cu o săptămână înainte de teze), am ieşit învingători.
Scris de Mihnea Voicu Şimăndan
Noi aparitii la
