Joia trecuta am primit pe mail o invitatie la o lansare de carte. Trecand peste intrebarile existentiale legate de unde aveau adresa mea de e-mail si de ce m-au chemat tocmai pe mine la lansare, din prezentarea pe care am primit-o, cartea mi se parea interesanta si am spus ca o sa merg negresit.

A venit si ziua de joi cu vant si nori si ploaie, iar eu am pornit cu o ora jumate mai repede de acasa. Deh, e cale lunga din Berceni pana la Plaza, unde avea loc lansarea. Am injurat traficul, dar in gand ca sunt o doamna, vorba lui Vio, am dardait de frig in fata la Universitate asteptand 137-le, ba devenisem asa de nervoasa incat imi venea sa ma intorc acasa. Intr-un final a venit si autobuzul, nu am prins loc pe scaun si a trebuit sa citesc stand in picioare timp de 10 statii, dar macar a fost cald. La un moment dat, autobuzul a fost invadat de un grup de pustani. Erau galagiosi, se impingeau, abia mai putea lumea sa coboare de ei. Ma gandeam ca poate pleaca la Plaza sa vada un film, dar inca nu aveam de unde sa stiu ca ei merg de fapt la lansare.

Am ajuns la Diverta, m-am uitat vreo 20 de minute la carti, ghinion ca aveam cardul la mine si nu m-am putut abtine si mi-am luat Reading Lolita in Teheran - Azar Nafisi, carte recomandata de L., o prietena din Baia Mare cu gusturi foarte asemanatoare cu ale mele. Cartea nu a fost inca tradusa, iar faptul ca am gasit-o in engleza la nici o luna de cand imi spusese L. de ea a fost ca un semn pentru mine si am stiut ca trebuie sa o am! Apoi, pentru ca sunt o fata cuminte si silitoare, mi-am luat si un dictionary and thesaurus, ca din asta nu aveam. Dupa ce imi satisfacusem poftele bookaholicesti, am observat ca se stransese deja destul de multa lume, iar printre cei prezenti se aflau si "prietenii" mei din autobuz, lucru care mi s-a parut cat se poate de suspect.

Am luat o Scrisoare fara litere - Grosu Brandusa Luciana si am citit ce aparea pe ultima coperta. Pe langa prezentarea cartii, am aflat ca autoarea este castigatoarea concursului international de eseuri Learning to live togheter promoting tolerance and diversity in globalised societies, organizat de GOI Peace Foundation, Tokyo 2006. Am deschis cartea si am cautat date despre ea; le-am gasit pe coperta a treia. Tineam in mana romanul unei tipe de 18 ani, care debutase cu primul roman! in 2004, cand avea doar 16 ani. Deci cartoiul ala de cel putin 350 de pagini fusese scris de o tipa mai mica decat mine! Fantastic! Am inceput sa ma uit in stanga si in dreapta, doar-doar o voi zari pe autoare, dar nu mi-a suras norocul.

Asa ca m-am pus pe asteptat. Se face 6; apoi 6 si 10; ma mai invart pe acolo; dau peste masa "de protocol", plina de bunatati, dulciuri multe!, salivez si ma indepartez de ispita. Pe la 6 si 20 incepe si lansarea. Primul care vorbeste este domnul Ion Lucian. Ne povesteste de cum a cunoscut-o pe Brandusa, ne spune ca nu prea le are dansul cu literatura, dar ca piesa de teatru pe care o scrisese Brandusa era de o valoare literara remarcabila. Ii prevede un viitor literar stralucit domnisoarei. Frumoasa intentie, vorbe multe si incalcite :D

Apoi vorbeste chiar autoarea. "Adica aia in roz e ea?" E clar, incep sa imbatranesc. In fata mea, o pustoiaca la care nu i-as fi dat mai mult de 15-16 ani - ce mai, un copil! - , imbracata in roz din cap pana-n picioare - top, pantaloni, pantofi, bratara - foarte emotionata, incepe sa ne spuna ce a scris ea in carte, ce e cu cele doua lumi, ce a vrut de fapt sa exprime, care este esenta cartii. Recunosc, in afara pen"™ca-urilor, s-a descurcat destul de bine. A vorbit relativ mult, fara sa citeasca, fara sa dea impresia ca a invatat pe de rost vrea sa spuna, fara sa se balbaie, sa spuna aaaa tot la 3 cuvinte sau sa faca pauze mari ca sa-si gaseasca cuvintele. Bravo!

S-a citit si un fragment din roman, am vazut un scurt filmulet, care, sincer, nu stiu ce legatura avea cu cartea, a mai vorbit inca un domn intarziat - sincer, nu tin minte sa fi fost prezentat, dar am inteles din speech-ul dansului ca este editorul cartii si... asta a fost tot. Cookies anyone? Au fost multi pustani... tineri prezenti, familia ei, probabil si cativa profesori. Nu pot sa spun ca am fost dezamagita de ce am vazut acolo, dar pentru cineva care nu era deloc implicat emotional in aceasta lansare, care nu o cunostea personal pe autoare, a fost o chestie cat se poate de ... hai sa spun doar ca m-a facut sa ridic sceptic dintr-o spranceana /:)

Trebuie sa recunosc ca inca sunt impresionata de faptul ca are doar 18 ani si deja e la al doilea roman, dar din fragmentul care s-a citit si din ce ne-a povestit, cartea nu a ajuns pe lista de "vreau musai sa le citesc". Pentru ca versurile urmatoare mi se potrivesc de minune - You said I must eat so many lemons/ Cause I am so bitter - si pentru ca simt ca incep sa imbatranesc, o sa incerc sa-mi indulcesc scrisul, macar pe final, si sa-i urez Brandusei mult succes in continuare :)

Ionuca