Mă văd pusă în faţa unul lucru dificil: cum să vorbesc altfel decât cu preţuire şi recunoaştere despre un om care şi-a trăit viaţa grăind adevărul, care a tras semnale de alarmă şi care nu s-a oprit nici atunci când era bătut cu bestialitate ca să nu mai poată vorbi sau scrie? Sentimentul predominant e cel de ruşine.

Deşi imensă, e (şi) responsabilitatea noastră de a vă aduce cu mintea şi sufletul spre această conştiinţă frământată, angajată "în destinul istoric al ţării sale": Monica Lovinescu.