Autor: Ernest Hemingway
Rating:
(ediţia în limba engleză)

Ironia face să încep cu o carte care e atît de în stilul lui Hemingway, cît este de împotriva autorului ei. Across the River and into the Trees, romanul care descrie ultimele trei zile ale Colonelului Cantwell, seamănă foarte bine cu cu un cover version la o melodie celebră, cînd cei care parodiază originalul se iau în serios. Numai că aici, autorul originalului, scriind atît de serios copia, se ia pe sine în rîs.

M-am gîndit, cartea asta poate să fie măsura unui simţ al umorului sardonic pe care îl are Hemingway, deci semn de luciditate. Figura Colonelului Cantwell încorporează trăsături ale personajelor masculine din romanele anterioare, modelul nu se schimbă. Însă eroismul lui e vanitos, demnitatea lui se reflectă în gol, iar o vînătoare de raţe şi o iubire tîrzie nu sunt de ajuns pentru a-l califica drept onorabil războinic şi vînător. Trecut prin al doilea război mondial, şi nu în mijlocul lui, cum ne-am fi aşteptat, Colonelul se află în afara acţiunii, cu faţa spre trecut, regretînd continuu greşeli pe care le indică voalat; de aici un ton melancolic şi straniu. Pare o păcăleală precizia tonului melancolic, economia de cuvinte, fiindcă nu lămureşte nimic, ci doar idealizează un model masculin, Colonelul, şi unul feminin, iubita lui, Renata, pînă la ridicol.

M-am gîndit apoi că, la fel ca personajul lui, Hemingway ia în serios ce se întîmplă în Across the River and into the Trees. Chiar spune, referindu-se la roman, că trece prin perioada calculului, după geometrie şi algebră, de aceea criticii nu înţeleg nimic. Că pentru a 206-a oară a citit propriul roman şi pentru a 206-a oară i-a frînt inima. Prin urmare, dacă parodia este luată în serios şi ridicată la nivelul de "cea mai bună carte"? Un amănunt biografic poate fi suspectat: autorul a fost îndrăgostit, la vremea scrierii romanului, de o tînără italiancă şi el însuşi revoltat şi apoi resemnat cu privire la război.

Pe urmă, povestea Colonelului este şi o meditaţie asupra îmbătrînirii, o incursiune psihologică în vîrsta de 50 de ani, cu iubirea tîrzie pentru tinereţe - Renata are 19 ani - şi teama de a o lăsa în urmă. Însă conversaţiile dintre cei doi iubiţi sunt greu credibile, de o dulcegărie care vrea să fie salvată de tonul sec, nepretenţios. Poate că Hemingway scrie aici şi despre ridicolul şi schematismul iubirii, despre iluziile în care se încăpăţînează oamenii. Dacă cele două personaje sunt doar marionete, atunci mesajul de mai sus există în sine, nedeformat, nesusţinut de firul narativ - aproape inexistent, pentru că nu se întîmplă lucruri spectaculoase în timpul celor trei zile petrecute de Colonel în Veneţia.

În final, aş spune că romanul Across the River and into the Trees, cu toată forma sa calculată, poate fi citit dacă sunteţi curioşi de un Hemingway altfel. Romantic, sentimental, naiv. Sau experimental: auto-zeflemitor, parodic, scuturîndu-se prin ridiculizare de propriul stil. În ambele cazuri, o sabotare a mitului.

Scrisă de Mihaela Butnaru