bookblog.ro

---

Greata

Scris de • 19 June 2007 • in categoria Integrala de autor

Autor: Jean-Paul Sartre
Rating: name rating - recenzii carti

name - recenzie cartiJean-Paul Sartre afirma, după mai bine de douăzeci de ani de la scrierea romanului: "Am reuşit la treizeci de ani această lovitură de maestru: să înscriu în La Nausée existenţa nejustificată, sălcie, a semenilor mei, şi să o scot pe a mea din cauză. Eram Roquentin, arătam prin el, fără nici o complezenţă, urzeala vieţii mele ; totodată eram eu, alesul, analistul infernului, fotomicroscop de sticlă şi oţel aplecat asupra propriilor mele sucuri protoplasmatice. [...] Trucat pînă în oase şi mistificat, scriam voios despre nefericita noastră condiţie. Dogmatic, mă îndoiam de toate în afară de faptul că sînt alesul îndoielii; restabileam cu o mînă ceea ce distrugeam cu cealaltă, şi vedeam în nelinişte garanţia propriei mele linişti ; eram fericit."

Deşi explicaţia autorului despre propriul roman pare îndeajuns de clară pentru a face părerile ulterioare să fie inutile, tind să cred că Greaţa înseamnă, pretenţios spus, despărţirea de literatură a lui Sartre. În roman există motivaţia acestei renunţări, care nu pare a fi programatică. Pe lîngă faptul că transpune o parte din ideile existenţialiste într-o formă artistică, literară, cartea priveşte dintr-un unghi special relaţia autor-text-scris. Scrisul nu este un act autentic, autorul truchează experienţa existenţială, distanţîndu-se tocmai pentru a o scrie. Ce poţi simţi faţă de un act derizoriu, inautentic, neputincios: repulsie sau fascinaţie?

Jurnalul lui Roquentin nu găseşte un răspuns clar la această întrebare, ci numai indică alte acte derizorii şi neputinţe: privitul în oglindă, trezitul dimineaţa cu tine însuţi, cititul unei biblioteci în ordine alfabetică, călătoriile prin lume. Sensul lucrurilor este deformat de Greaţă, tot ce am putea considera uman, mărunt, confortabil devine monstruos: "Atunci m-a apucat Greaţa, m-am lăsat să cad pe banchetă, nu mai ştiam nici măcar unde mă aflam; vedeam cum în jurul meu se învîrtesc încet culorile, îmi venea să vomit. Şi iată: de atunci Greaţa nu m-a mai lăsat, a persistat."

Cauza pare a fi conştientizarea faptului că omul este supus hazardului, că nu se poate sustrage contingenţei, astfel că lumea fie devine relativă - ceea ce duce la nepăsare, relaxare, indiferenţă, fie absurdă. Conflictul acesta va fi rezolvat de Sartre în scrierile sale filosofice, el propunînd libertatea ca punct fix, neschimbător într-o lume devalorizată: omul este condamnat la libertate. Romanul Greaţa prezintă un alt tip de salvare, aparent paradoxal: prin scris. Momentul în care Sartre scrie Greaţa este momentul în care el se angajează pe calea cunoaşterii artistice, în ideea că scrisul este o acţiune responsabilă, care se sustrage hazardului.

Ajungînd în acest punct, ne putem întreba dacă romanul lui Sartre aparţine literaturii angajate, aşa cum expune chiar autorul în Littérature et liberté, susţinînd responsabilitatea scriitorului faţă de opera sa, faţă de situarea istorică şi de influenţa asupra cititorilor. Greaţa expune în mod evident unele din ideile existenţialismului într-o formă accesibilă, atractivă, dar textul rămîne în zona unei ezitări mai întîi între concept şi metaforă, apoi într-o atitudine ambiguă faţă de actul responsabil de a scrie.

Pentru mine, Greaţa a reprezentat mai mult decît o punere în practică a unor idei. Îmi pare un roman care conţine mai multe romane-proiect, un amestec de portrete şi întîmplări insuficient relaţionate, însă minunate în singurătatea lor - a se vedea Autodidactul, şoarecele de bibliotecă ce doreşte a se cultiva alfabetic" Însă poate că intenţia nu a fost finisarea unui roman omogen, ci descrierea cît mai exactă, din afară, fără nici o complezenţă a existenţei sub semnul hazardului. De aici şi impresia de risipire, aglomerarea de gesturi mărunte, văzute în inutilul şi insuficienţa lor. În opinia mea, Greaţa e un roman autodistructiv, paradoxal, autentic şi greu de primit fără vreo prejudecată. Să vrei să te decizi asupra valorii literare a textului este lipsit de importanţă, atît timp cît impresiile nu sunt filtrate de cîteva informaţii despre existenţialismul lui Sartre. Să consideri cartea un manifest, o formă de popularizare a ideologiei îmi pare iarăşi insuficient: în cazul acesta, ar fi inactuală în momentul de faţă, de evitat. Încă nu este de evitat, te face să cochetezi cu vreo valoare absolută, în timp ce dispreţuieşti existenţa sălcie, previzibilă, repetabilă, nefericită. Atitudinea pe care o numeşte această carte pare a fi, dacă nu e prea rigid spus, o treaptă necesară în maturizare.

O recenzie de: Mihaela Butnaru

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. billy spune:

    Sa-ti zic o chestie amuzanta despre Greata. In adolescenta am citit excelentul roman al lui Boris Vian, L’ecume des jours. Unul dintre personaje face o obsesie pentru Sartre in general si pentru La nausee in special si moare din cauza asta. De cate ori citesc Greata nu reusesc sa ma concentrez asupra romanului, m-a impresionat prea mult omuletul ala care si-a dat viata pentru o pasiune.
    Am mai patit ceva asemanator cu Hugo. Eugene Ionesco are un excelent pamflet anti-hugolian, cu pana lui ascutita il face praf. Hugo este un mare scriitor dar de cate ori il citesc nu pot sa nu ma gandesc la situatiile grotesti in care il pune Ionesco.

    raspunde

  2. Mihaela spune:

    Jean-Sol Partre :) Adevărul este că m-am întrebat, recitind “Greaţa”, cîtă valabilitate mai are, mai ales pentru mine. Prima oară cînd am citit-o, devreme, am aderat imediat, îl ascultam pe Sartre vorbind despre literatură şi responsabilitate etc.

    Oricum, cred că evaluările în ton de pamflet fac bine clasicilor, dau curaj celor dopaţi în şcoală cu impresii-tip despre Hugo, Balzac, Sadoveanu să îi citească relaxat.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro