Autor: A. P. Cehov
Rating:

Oare despre Cehov trebuie să propui numai priviri de ansamblu? Este necesară cuprinderea într-o frază sau o pagină a principalelor sale tipuri de personaje la care eventual să adaug şi procedee compoziţionale, tehnici, idei! Oare nu ajung să afirm generalităţi convenabile nu numai scriitorului rus, ci în genere, oricărui scriitor. Cum operele cehoviene în proză constau în principal în nuvele ar fi trebuit harnic să-mi notez toate identităţile sociale ale naratorilor, eventualele fundături în care ajung, modul în care li se dă sau o dezlegare ori o perspectivă. Dar sunt sute de nuvele de valori clar inegale. Unele foarte cunoscute şi cu ce regret le abandonez. Altele, cu o tendinţă clară de ieşire din uz, au fost prinse din cauza intenţiei publicării în română a tuturor operelor cehoviene. Când te-ai hotărât că printr-un scriitor ţi se deschide un univers atunci devin importante ca fapte de studiu şi astrele, dar şi bolovanii ori fulgerările stelare. Depinde de criteriul folosit - dacă adopţi o viziune radical estetică, atunci o bună parte din opera lui Cehov a devenit caducă de-a lungul timpului. Dacă ai însă o privire comprehensivă sau paradigmatică atunci tocmai aparent nesemnificativele opere, cele lepădate de estet arată fundamentele şi temeinicia autorului.

Toate aceste ezitări m-au dus la o atitudine interogativă. De ce tot Cehov? De ce nu acela dintr-o nuvelă. Mi s-a părut o situaţie similară cu aceea a plimbării printr-o galerie de artă dedicată. E adevărat, aş putea spune lucruri generale despre pictorul respectiv, dar mie, în acel moment, doar un tablou mi-a spus ceva, doar despre el pot vorbi onest fiind singurul care mi-a creat deschideri estetice şi revelatorii.

Aşa a fost şi cu Cehov, din galeria sa de nuvele m-a atras Profesorul de literatură. Titlul în sine suna provocator, tensionant, crea aşteptări teoretice. Presupunea probleme de conştiinţă, nuanţe, destine pândite de ratare şi neînţelegeri sociale. Puţin din toate acestea s-au concretizat după lectură, titlul dovedindu-se doar o simplă denumire a ocupaţiei protagonistului, tinerelul prof Serghei Vasilici Nikitin care vizează o ţintă relativ uşor de atins. Obţinerea mâinii unei fete de magistrat, Maniusia Şelestov.

Numai că eroul nimereşte într-unul din mecanismele societăţii tradiţionale ascunse sub forme festiviste. O paralelă mi se pare aici potrivită eroului nostru Nikitin. Se întâmplă ca semeni de-ai noştri să fie racolaţi de o sectă. La început li se promite neofiţilor doar avantaje, o cinste neîntâlnită în religia părintească, revelaţii şi adevărata libertate, accesul la o comunitate de oameni drepţi, gata să sară în ajutor. Omul ameţit de laurii promişi se lasă prins fără scăpare şi, ulterior, constată că de fapt lucrurile sunt substanţial diferite. Obligaţiile sunt covârşitoare, cinste se acordă doar victimelor pe cale de a fi capturate, membrii vechi sunt uitaţi ca în orice religie, revelaţiile şi libertatea - nişte simpli cai verzi pe pereţi, cât despre dreptatea şi solicitudinea oamenilor, ce să mai vorbim. E vorba aceea românească - din lac în puţ sau constatarea lui Păcală: ce-am avut şi ce-am pierdut. Asta i se întâmplă lui Nikitin. I se cântă în strună cât timp este logodnic de către familia Maniusiei care-l consideră o partidă de perspectivă. I se simulează un climat literar, sunt realizate nişte pseudodiscuţii literare evident nu din cele grave, ci doar aşa, în jurul unui oarecare subiect de Bac. Este provocat cu argumente contra care-l fac pe Nikitin să nu-şi mai găsească locul, să se frământe vizibil nervos, să ajungă la faza de congestie spirituală din cauza negării unor convingeri şi adevăruri cu care venise echipat din facultate.

Personajul în sine ajunge destul de rapid să-şi dezvăluie limitarea după cum vedem din modul cum îşi neglijează meseria, fie îi pune pe elevii din clasele mici să scrie după dictarea unuia dintre colegii lor, fie face doar ore de lectură cu elevii din clasele mari. Totul devine foarte rapid rutină. El vrea să treacă drept un literat sau măcar un amator de literatură, dar comportamentul său profesoral este dezastruos. În personajul acesta se ascunde o evidentă contradicţie între ceea ce face şi ceea ce pretinde. De altfel, nuvela se va termina într-o tonalitate bovarică. După căsătorie, Nikitin realizează adevărata banalitate a lumii în care a intrat şi îşi propune să evadeze urgent. Cehov lasă aici loc incertitudinii. Şi-a concretizat decizia Nikitin sau evadarea nu mai e posibilă? Înclin spre ultima alternativă. Bovarismul presupune momente magice într-o viaţă dusă obstinat în banalitate. Şi dacă ar fi plecat, acest pseudoprofesor de literatură şi-ar fi dus cu el procedeele terne. Dorinţa de a trăi bine, fără efort cultural, purtarea cel mult indiferentă faţă de elevi, tehnica de a filosofa fără oponent serios.

Zilele trecute mă gândeam că naratorii au două posibilităţi de verbalizare - fie cea de după eveniment, când lucrurile s-au clarificat şi li se văd importanţa, fie cea din timpul evenimentului, când există o intensitate a sentimentelor imposibilă postfactum, dar care nu poate preciza dacă lucrurile considerate narativ importante vor fi aşa şi în viitor. Într-o recenzie despre Cehov mi se pare că sunt vizibile ambele posibilităţi - Cehov este o poveste care s-a sfârşit la graniţa dintre secolele 19 şi 20, dar în acelaşi timp este un eveniment ale cărui lucruri se tot aşează şi care încă suscită numeroase explicaţii. Acest scriitor este în acelaşi timp o poveste sfârşită care cuprinde paradoxal o carte cu povestiri neterminate.

Scrisă de Gabriel Adrian Mirea