bookblog.ro

---

Bogdan Suceavă: „Între pierderea unor cărți importante și ignoranță instituționalizată există o strânsă legătură, nu-i așa?”

Scris de • 8 February 2018 • in categoria Interviuri

„Istoria Lacunelor” este o carte care te zgândără, te obligă să explorezi scenarii alternative: ce ar fi fost dacă anumite volume care se anunțau geniale ar fi rezistat în biblioteca omenirii și nu ar fi fost distruse sau pierdute în jocurile hazardului?

Dar ce l-a făcut pe autorul acestei scrieri, Bogdan Suceavă, să se aplce asupra subiectului cărților dispărute și să îi dedice un volum?

Andreea Chebac: De unde o fascinație pentru lacune, pentru absențele marcante? Vine din domeniul matematicii

Bogdan Suceavă: Dacă propun spre discuție o temă care se impune în mod natural, în urma unei analize argumentate, asta nu înseamnă că am devoalat o fascinație pentru lacune. Prezența fascinației ar sugera implicit și abdicarea de la o abordare rațională a temei, ceea ce nu mi-aș dori să fie cazul. Identificarea unei teme care să inspire, prezentată cu o abundență de exemple, reprezintă cu totul altceva: o construcție. Cât despre matematici, e posibil ca după mai bine de trei decenii de practică să rămână ceva sechele. Atunci când citești foarte mult, când migrezi dintr-un capitol al matematicii într-altul, ai ocazia să compari dezvoltarea unor diverse domenii. La un moment dat observi când ceva lipsește, și de aici interesul pentru o discuție care să cuprindă tot mai mult, într-o naturală sinteză.

AC: „Istoria Lacunelor” pornește de la foloasele pe care le-ar fi tras omenirea dacă anumite opere nu ar fi fost distruse sau pierdute de-a lungul istoriei. Continuând pe această cale a beneficiilor, dacă ar exista un soi de casă de asigurări a destinului care ar putea garanta rezistența lor în timp, ce parte a scrierilor dumneavoastră ați vrea să asigurați împotriva pierzaniei?

BS: Nu aș asigura nimic: să supraviețuiască dacă merită.

AC: Plângem după atâtea opere pierdute, dar există și cărți despre care puteți spune că ar fi fost mai bine să nu vadă luminea tiparului sau să se fi rătăcit în drum spre tipografie…

BS: Aceasta e o temă complementară, pe care o vom lăsa pe seama istoricilor: specialitatea lor este certitudinea. Aceeași situație ca atunci când întâlnim pisălogi: ne tragem din calea lor, nu ne plângem că existența le-a dat timp de emisie.

AC: În „Istoria Lacunelor” există o variantă feminină a marelui William Shakespeare și dacă orice scriitor ar avea varianta lui feminină, ce ar scrie sau cum ar scrie varianta feminină a lui Bogdan Suceavă?

BS: Ipotetica existență a unei surori gemene a lui William Shakespeare, Judith, a fost sugerată de Virginia Woolf, în A Room of One‘s Own. Dacă aș avea o soră geamănă poate că ea ar face tot posibilul ca să scape de prezența mea, de conversațiile cu mine, cine știe? Poate nu ne-am înțelege deloc. Poate ne-am certa des, poate am avea gusturi diferite. Poate ar scrie mai bine decât mine. Poate în textele ei de proză ar descrie detaliile mai bine: parfumul fiecărui text stă în detalii, în atmosfera pe care o transmiți prin descriere. Poate ea s-ar pricepe mai bine la asta. Și poate că ar face matematică mai bine decât mine: în liceu am avut onoarea să concurez împotriva unor matematiciene foarte talentate care m-au întrecut pe bune, atât la Concursul Gazetei matematice, cât și la olimpiade. Dacă aș fi avut o soră geamănă, poate m-ar fi întrecut și ea.

AC: Puteți recupera o singură carte din toate operele pierdute de-a lungul istoriei, doar una, pe care ați alege să o salvați din neant?

BS: Pappus menționează că ar fi rămas de la Euclid o carte despre locuri geometrice pe suprafețe. Tare mult aș vrea să știu ce anume l-a interesat pe Euclid în geometria suprafețelor, un domeniu care a început să fie studiat în vremurile moderne abia după contribuțiile substanțiale ale lui Leonhard Euler (1707-1783) și Gaspard Monge (1746-1818). Mă interesează atât de mult pentru că înțelegerea geometriei suprafețelor e crucială pentru geografie, pentru navigație, pentru transporturi, pentru multe lucruri care fac posibile înlesnirile lumii moderne. Cum ar fi fost ca unele idei să fi fost clarificate două milenii mai devreme? Gândul acesta nu-mi dă pace: cum ar fi fost ca în locul unui mileniu de barbarie, masacre, războaie și uitare, să fi fost altceva? Dacă volumul acela ar fi supraviețuit, poate că toate acele arderi pe rug pentru delicte de opinie academică n-ar fi avut loc. Între pierderea unor cărți importante și ignoranță instituționalizată există o strânsă legătură, nu-i așa?

AC: Unele lacune au dat naștere la noi începuturi – noi opere literare create chiar pe marginea acestor absențe – în carte aveți și câteva exemple printre care cel mai notoriu este „Numele trandafirului”, romanul care are în centru partea a doua a „Poeticii“ lui Aristotel, o altă carte care nu a ajuns la noi. Curiozitatea mă îndeamnă să vă întreb de la ce carte pierdută ați vrea dumneavoastră să porniți o opera sau să citiți asemenea pagini scrise de altcineva?

BS: Aminteam în Istoria lacunelor de un moment sumbru în istoria Americilor, data de 12 iulie 1562, când mai multe codice maya au fost arse, din fundamentalism religios creștin. Nu vom ști niciodată ce s-a pierdut. E un episod foarte trist, pentru că e vorba despre aneantizarea comorii unei întregi culturi. E o pagină tentantă pentru romancier, dar tare tristă în plan omenesc.

AC: Caragiale este menționat în „Istoria lacunelor” cu o drama istorică care nu a mai fost niciodată scrisă și pentru că romanul dumneavoastră anterior – „Republica” – îl are în centru pe tânărul Caragiale, trebuie să vă întreb de unde această fascinație pentru el?

BS: Pentru Republica, mi s-a părut interesant să investigăm care au fost experiențele formative ale lui I. L. Caragiale, cel de la vârsta de 17-18 ani, care era un personaj mult diferit de scepticul de mai târziu. Caragiale cel tinerel era un revoluționar entuziast, singur a descris asta. Cum de a fost posibilă transformarea sa? Căci tânărul entuziast a devenit în mai puțin de un deceniu un sceptic, plin de sarcasm, stăpânul unui umor caustic, cu un talent uriaș pentru formulări sintetice care taxează formele contagioase ale prostiei. Ce experiențe au declanșat această transformare personală? Ce oameni i-au servit de model pentru personajele pieselor sale? Am ajuns la concluzia că multe dintre personajele actelor revoluționare din Ploiești, din vara lui 1870, conțin în nucleu comportamentul oamenilor politici pe care Caragiale îi va regăsi ulterior la București, iar sinteza acestor experiențe a condus la personajele pe care azi le vedem pe scenă la Național. Opera literară a lui I. L. Caragiale mi se pare codul secret care decodifică tainele comportamentului omenesc în versiunea sa românească. Pentru înțelegerea României, Scrisoarea pierdută e mai importantă decât înțelegerea dreptului constituțional dâmbovițean, care este oricum o disciplină relativă și facultativă.

AC: Cum se îmbină succesul literar cu succesul în lumea matematicii? Cât de diferite sunt sau nu sunt aceste lumi și cum se obține validarea în ambele domenii?

BS: Nu am nici cea mai vagă idee, dar, dacă aflu, promit să vă spun. Eu muncesc la nivelul zero în fiecare zi: fiecare nouă problemă e o sfidare nouă. 

AC: Cum arată de la distanță viața literară românească? Și ca ați face dacă ați fi aici?

BS: Ca să pot scrie încerc să stau la distanță de viața literară românească.

AC: Literatura și matematica se îmbină frecvent prin apariția a tot mai multe aplicații online dedicate cititorilor. Dacă ar fi să faceți și dumneavoastră o asemenea aplicație, la ce ați vrea să folosească?  

BS: Mi-aș dori să existe un truc prin care tinerii vremurilor noastre să se întoarcă la cărți. Tare mi-aș dori să existe o asemenea invenție, fără să fie nevoie să-i încuiem într-o încăpere cu rafturi pline cu cărți pentru asta!

Bogdan Suceavă, 2004, fotografie din arhiva personală a autorului

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro