bookblog.ro

---

Despre familia pe care a lăsat-o în urmă pentru a se bucura de propria familie și despre răspunderea imensă de a scrie Young Adult – un interviu cu scriitoarea britanică Clare Mackintosh

Scris de • 3 July 2019 • in categoria Interviuri

Clare Mackintosh a ajuns în București de două zile, însă vâltoarea de evenimente specifică Bookfest nu i-a permis să viziteze prea mult. Zâmbind, îmi spune că nu are niciun plan și că va merge să vadă un muzeu sau o galerie – orice i se va părea interesant în ghidul pe care l-a primit.

Iulia Dromereschi: Ce te-a făcut să începi să scrii?
Clare Mackintosh: Mi-a plăcut mereu să spun povești. Când eram mică, mă fascinau oamenii, iar ca ofițer de poliție – am lucrat timp de 12 ani în Poliție – eram interesată mai ales de persoanele din spatele delictelor, de victime, de motivele pentru care făptașii comiseseră actul. Ca ofițer de poliție, spui o poveste despre ce s-a întâmplat, și ai răspunderea de a prezenta povestea victimei în fața Curții și de a te asigura că se face dreptate. Iată, sunt procese foarte similare.

Iulia Dromereschi: Știam deja că ai lucrat în Poliție și m-a uimit. Nu sunt mulți scriitori care să fi îmbrăcat uniforma înainte.
Clare Mackintosh: Suntem câțiva, dar eu am fost printre puținii căreia îi plăcea să se ocupe de hârțogărie, asta fiindcă adoram poveștile și eram înclinată să găsesc cuvintele potrivite. Cred că dispui sau nu de aceste abilități, iar eu sunt convinsă că le am.

Iulia Dromereschi: Ai spune că ai „profitat” de experiența ta profesională anterioară, scriind romane?
Clare Mackintosh: Absolut, și în multe feluri. Cu siguranță din punct de vedere al observatoarei – am întâlnit persoane din medii foarte diferite, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă nu aș fi făcut parte din Poliție, și am înțeles mult mai limpede cât de îngustă este granița dintre bine și rău și cum viața ne împinge uneori în direcții imprevizibile.

Iulia Dromereschi: Te interesează și psihologia?
Clare Mackintosh: Foarte mult. Nu sunt psiholog, dar mă interesează mai ales motivele pentru care oamenii fac lucruri cumplite, cât și felul în care reușesc să trăiască după aceea conștientizând ce au făcut.
Iulia Dromereschi: Cauți explicații sau încerci doar să te ajustezi la idee? Există un interes constant pentru infracțiuni și crime, și nu pot să îmi explic, uneori, de ce.
Clare Mackintosh: Cred că ficțiunea de acest gen se pricepe foarte bine să redea problemele sociale, și adesea cartea este despre o crimă, dar și despre politică, despre feminism sau despre consimțământ. Sunt multe probleme care ne afectează și care apar în literatura „polițistă”.

Iulia Dromereschi: Este unul dintre genurile mele preferate și cred că a evoluat foarte mult, cu timpul. De la clasici, avem acum o panoplie de studii sociale – vezi la fel lucrurile?
Clare Mackintosh: Este posibil să evolueze către mai multă literatură, mai multă construcție, mai multă psihologie, deși există scriitori care procedează așa de mult: Patricia Highsmith sau Daphne du Maurier sunt doar două exemple. Nu cred că e un lucru nou, dar se propagă mai bine, asta și datorită mass-media.

Iulia Dromereschi: Ai spune că este un gen literar educativ?
Clare Mackintosh: Cred că orice lucrare de ficțiune este. Face oamenii să conștientizeze lucruri, să le discute – cizelează societăți.

Iulia Dromereschi: Am o teorie personală conform căreia cei mai buni autori ai genului sunt, de fapt, femei. Ce crezi despre asta?
Clare Mackintosh: E o luptă, fiindcă nu îmi place să generalizez, cu atât mai puțin să amestec criteriul de gen. Suntem scriitori și nu cred că genul nostru ar trebui să conteze. Cu siguranță, scriitoarele genului sunt, poate, mai puțin preocupate de tipul crimei și de felul în care a fost comisă, și mai degrabă interesate de motivele din spatele ei și de felul în care a afectat oamenii.

Iulia Dromereschi: Deci este vorba despre empatia feminină? Își transpun oare interesele în ceea ce scriu?
Clare Mackintosh: Femeile scriu despre ce sunt interesate, într-adevăr. Așa facem cu toții. Este posibil ca mai multe femei să fie interesate de psihologie, însă există și suficienți bărbați interesați. S. J. Watson este un exemplu, cel care a scris Before I Go To Sleep. Să intri în mintea unei victime sau a unui criminal nu este apanajul exclusiv al femeilor.

Iulia Dromereschi: Cum ai descrie relațiile cu colegii de breaslă? Din alte discuții am dedus că este un mediu foarte prietenos.
Clare Mackintosh: Este incredibil! Am fost extrem de recunoscătoare, când am debutat, să am parte de cuvinte de încurajare de la autori reputați. Ei au făcut diferența în ochii cititorilor. Dar atmosfera este amicală: facem schimb de idei, ne plângem... genul ăsta de lucruri.

Iulia Dromereschi: Mai aveți și tot soiul de festivaluri și de evenimente de tot felul. Cum te simți când îți întâlnești fanii?
Clare Mackintosh: Ador asta! Cred că face parte din job și este chiar o parte foarte importantă. Astăzi, cititorii nu se mai mulțumesc să citească romanul, ci vor să afle lucruri despre autor, vor să meargă la un eveniment, să discute cu ei pe Twitter, să vadă aspecte din culise pe Instagram, să afle cum e viața scriitorului, și cred că nu trebuie să faci asta, dar, dacă îți place, este o bucurie.

Iulia Dromereschi: Deci îți plac rețelele sociale?
Clare Mackintosh: Da, și încă mult. Îmi distrage atenția teribil, dar îmi place să discut cu cititorii, și, în plus, din punct de vedere al cercetării, dacă vreau să aflu ceva, există întotdeauna cineva pe Twitter căruia mă pot adresa pentru ajutor.

Cele trei cărți publicate până acum de autoare sunt disponibile la Editura TREI, în colecția Fiction Connection: „Te las să pleci”, „Te văd” și „Lasă-mă să mint”. În 2006, a fost profund afectată de o tragedie personală: gemenii săi, Josh și Alex, s-au născut prematur, iar Alex a decedat trei săptămâni mai târziu, în urma unei meningite. Asta a făcut-o să se intereseze de susținerea unor cauze ținând de tratarea meningitei și de susținerea mamelor care trec prin sarcini dificile. Miracolul s-a produs când a descoperit că aștepta o nouă sarcină dublă, cu toate că i se spusese diferit. După nașterea lui Evie și lui Georgie, s-a confruntat cu noua ei viață, cu trei copii sub 15 luni în grijă.

Iulia Dromereschi: Acum la ce lucrezi?
Clare Mackintosh: Sunt în mijlocul perioadei de pre-publicare al celui de-al patrulea roman al meu, care va apărea în iulie. After The End nu este un roman „polițist”, ci vorbește despre un cuplu care trebuie să ia o decizie complicată cu privire la fiul lor. Se referă la felul în care gestionezi o relație când partenerii vor lucruri diferite și este o poveste foarte personală, fiindcă se bazează pe propria decizie, pe care a trebuit să o iau în privința fiului meu, care era foarte bolnav. Am vrut să scriu cartea asta de multă vreme și mă bucur mult că va vedea lumina zilei. În rest, sunt destul de prinsă cu finalizarea primei schițe pentru a cincea carte, care va fi publicată anul viitor, însă momentul e foarte îndepărtat.

Iulia Dromereschi: Iar această a cincea carte va fi un amestec de genuri?
Clare Mackintosh: Cam așa ceva. Va fi despre o crimă, despre un bărbat care moare în timp ce se află în detenție – ceea ce am numi „deces în urma intervenției poliției”. Este despre un polițist care devine suspect și este judecat pentru omucidere, și despre cum un singur incident poate distruge două vieți omenești în chipuri distincte. Există două puncte de vedere diferite: al prietenei bărbatului care moare și al soției polițistului. Se bazează și aceasta pe o poveste reală. Am cunoscut, cândva, un polițist care a trecut printr-o situație similară, și mi s-a părut atât traumatizant, cât și fascinant să aud cum s-a simțit când s-a aflat, brusc, de cealaltă parte a legii, și cât de trădat s-a simțit de propria familie, pentru că, atunci când lucrezi în poliție, colegii tăi devin familia ta. De asemenea, din punctul de vedere al victimei, te simți trădat de întreaga societate și chiar de instituția care ar trebui să fie acolo pentru a te proteja.

Iulia Dromereschi: Pare o poveste care explorează foarte adânc.
Clare Mackintosh: Are foarte multe straturi și, deși nu aparține genului care m-a consacrat, este despre o crimă, și cred că se va potrivi. Eu vreau doar să scriu povești de calitate!

Iulia Dromereschi: Când spui „poliție” și te referi la poliția britanică, mă gândesc la toate serialele pe care le-am urmărit. Sunt curioasă dacă lucrurile stau așa cum ai spus, că poliția devine o mare familie – așa arată în seriale, cel puțin.
Clare Mackintosh: Petreci mai mult timp cu colegii tăi decât cu propria familie, adesea, și ai parte de momente foarte emoționante, pe care nu le poți împărtăși decât cu ei, așa că da, devine o familie.

Iulia Dromereschi: Cum te-ai descurcat când erai ofițer de poliție și aveai o familie și cum te descurci acum când ești scriitoare full-time și ai o familie?
Clare Mackintosh: Este dificil. Când eram polițistă, mi-a fost greu, și de aceea am decis să plec, fiindcă nu eram mama care îmi doream să fiu. Cred că ar trebui să ai parte de cariera pe care ți-o dorești și sunt o feministă înrăită, însă a fost alegerea mea: am vrut să fiu altfel de mamă decât îmi permitea cariera. Apoi, când am început să combin scrisul cu parenting-ul, mi-a fost mai ușor, pentru că soțul meu a renunțat la job acum trei ani și a început să se ocupe de casă, este acolo cât timp călătoresc și este mereu prezent în viața copiilor, așa că eu pot să stau liniștită.

Iulia Dromereschi: Ți se pare o schemă de lucru neobișnuită?
Clare Mackintosh: În Marea Britanie este de mult o formulă adoptată și acceptată, însă, călătorind, mi se întâmplă să șochez. Anul trecut am fost în India, iar publicul a fost absolut uimit, așa că am primit aplauze. Dar acolo unde trăiesc lucrurile sunt deja progresiste, evoluează rapid, iar sarcinile sunt împărtășite corect și egal între cei doi părinți. Nu suntem la nivelul țărilor scandinave, dar suntem bine. Copiii mei sunt bucuroși să-l aibă pe tatăl lor aproape cât timp eu călătoresc, și astfel le creăm o permanență.

Iulia Dromereschi: Copiilor tăi le plac cărțile?
Clare Mackintosh: Adoră cărțile și citesc de toate. Fiica mea preferă cărțile audio, fiindcă cititul „clasic” i se pare muncă grea, iar mie, personal, îmi place mult că există această variantă. Ceilalți doi citesc tot felul de cărți. Eu nu prea le mai citesc, fiindcă au 12, respectiv 11 ani. Dar anul acesta a apărut o carte din editorialele pe care le-am scris despre viața de familie, care sunt toate inspirate de familia mea, iar eu am înregistrat-o și în versiune audio. Cât eram plecată pentru o săptămână în Dubai, pentru Festivalul de Literatură al Emiratelor, copiii mi-au ascultat cartea, care le spunea povești despre ei. Mi-au trimis în continuu mesaje care spuneau chestii gen „Doar nu ai zis chestia aia despre găină!”.

Iulia Dromereschi: Ce este cool acum în Marea Britanie, în materie de literatură pentru copii și tineri?
Clare Mackintosh: Fiului meu îi place să citească seria cu Tânărul James Bond. Fiica mea adoră o serie, cred că se numește Murder Most Unladylike – se petrece într-un internat de fete. Jo Cotterill scrie lucruri minunate despre tineri diferiți, așa că i-am cumpărat fiicei mele o carte numită Jelly, despre o fată supraponderală, care face glume pe seama asta mereu, ca mecanism de autoapărare, și despre felul în care reușește să se accepte, fără a mai face caz de asta. Fiica mea are autism și se simte diferită, așa că asemenea cărți, în care se recunoaște, îi fac bine.

Iulia Dromereschi: Te-ai gândit vreodată să scrii Young Adult?
Clare Mackintosh: Nu. Cred că e o vârstă foarte dificilă pentru care să scrii. Noi, autorii în jurul vârstei de 40 de ani, am avea tendința să scriem cărți pentru copii în tonul celor pe care le citeam când eram noi de vârsta lor, și nu cred că ar fi deloc bine primite. Practic, pe atunci nu exista secțiunea YA, ci doar cărțile de Enid Blyton, cărți despre internate, și în rest, cărți pentru adulți. Firește că existau câteva mai potrivite printre ele, însă YA ca gen nu se născuse încă. Nu cunosc genul și nu aș fi pregătită să scriu așa ceva, iar dacă aș scrie pentru generațiile mai tinere cred că ar fi vorba de cărți pentru copii mai mici.

Iulia Dromereschi: În fond, Young Adult vine să umple un gol care nu a mai fost abordat înainte.
Clare Mackintosh: Da, și cred că este minunat că există. Fiul meu cel mare a citit mereu cărți care îi depășeau vârsta, așa că sunt mereu în căutare de a-i oferi ceva mai interesant, ceva mai dificil din punct de vedere lingvistic, și care să nu conțină, totuși, subiecte pentru adulți. A început să citească seria „Harry Potter” când avea șase ani și le-a terminat la opt ani, așa că m-am întrebat ce să îi ofer care să nu aibă referințe la droguri și sex. Violența era OK, fiindcă seria este plină de evenimente violente, dar pentru celelalte era prea mic. Acum, are 12 ani și mă bucur că poate citi tot ce dorește, însă YA este un gen fantastic.

Claire Mackintosh este de părere că nu ai nevoie de mare lucru ca să începi să scrii, ci doar de o poveste și de dorința de a scrie. Ne transmite că, deși cursurile sunt utile, nu trebuie neapărat să le absolvim, și nici să avem vreun software special, ca să scriem – trebuie doar să ne terminăm povestea. Ori de câte ori i se cere sfatul în acest sens, încurajează oamenii să termine ce scriu, și apoi să aibă o răbdare de fier pentru editare. În fond, pentru ea, scopul rămână să spună povestea

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro