bookblog.ro

---

Ileana Vulpescu: „În fiecare personaj e ceva din tine”

Scris de • 23 December 2010 • in categoria Interviuri

Citește aici prima parte a interviului!

Andreea Chebac: Dumneavoastră aţi lucrat la Institutul de Lingvistică şi aţi scris literatură, aţi avut practic două profesii. Ar fi fost ceva, profesional vorbind, pe care v-aţi fi dorit să-l faceţi şi nu l-aţi făcut ?

Ileana Vulpescu: Am regretat toată viaţa că n-am făcut Medicina. Pentru că aş fi simţit că sînt palpabil de folos oamenilor. Este o profesie pentru care am enorm de multă stimă şi în care, dacă te dăruieşti şi te duce şi mintea, reuşeşti să faci lucruri foarte importante.

A.C.: Mi-aţi spus că atunci cînd scrii un roman trebuie să ai în minte o schemă, dar pe lîngă asta, dumneavoastră scrieţi calculat sau trăiţi sentimentele pe care le puneţi pe hîrtie ?

I.V.: Trebuie să trăieşti cu fiecare personaj. În fiecare personaj e ceva din tine — şi în cele rele, şi în cele bune. Din punctul meu de vedere este imposibil să te abstragi total tu ca persoană. Să-ţi scoţi sufletul şi să-l pui în altă parte, să spui: pînă termin cartea asta te-am pus într-un dulap şi te-am încuiat acolo. „Madame Bovary, c’est moi“, spunea Flaubert.

A.C.: Aţi declarat într-un interviu că sînteţi o persoană ascunsă. Cum se potriveşte asta cu scrisul, în care spuneţi că trebuie să laşi o parte din tine să se vadă ?

I.V.: Se potriveşte pentru că, vedeţi, în viaţa de zi cu zi pot să fiu un om ascuns, nu pentru că am ceva de ascuns, dar nu eşti o persoană confesivă. Sînt lucruri pe care în viaţa mea nu le-am spus nimănui despre mine.

A.C.: Îmi puteţi spune o diferenţă dintre literatura dinainte de ‘89 si cea de acum ?

I.V.: Am citit puţină literatură de după ‘89 pentru că sînt prea scumpe cărţile şi apoi nici nu mai am unde să le pun. Am citit mai ales memorialistică, pentru că voiam să aflu nişte lucruri. Pot să fie mari scriitori pe care eu nu i-am citit, dar nici nu-mi dau cu părerea despre ce n-am citit. Diferenţa ar fi că ne mai existînd cenzură, decît poate propria cenzură — dacă nu vrei să superi pe nimeni, cum spun eu — foarte multă lume îşi dă poalele peste cap.

A.C.: Aţi rescrie vreuna dintre carţile dumneavoastră ?

I.V.: Cred că fiecare om, dacă este cinstit cu el însuşi, ar mai avea de rescris măcar unele lucruri din câte o carte. Eu spun că o carte ar trebui să stea în sertarul scriitorului, măcar doi ani,pînă s-o publice. Şi s-o citească peste doi ani să vadă dacă mai este de acord cu tot ce a spus. Recitesc acum o carte pe care am scris-o ca pe ceva absolut străin, dar n-aş schimba nimic esenţial.

A.C.: Dacă ar fi să vă caracterizaţi romanele printr-un cuvînt, cum le-aţi caracteriza ?

I.V.: Cred că sînt sincere. Ăsta e singurul lucru pe care l-aş putea spune cu deplină conştiinţă.

A.C.: Aţi scris vreodată poezie ?

I.V.: Nu. Pentru că nu mă simt chemată şi nu ştiu să găsesc două rime.

A.C.: Ce vă inspiră ?

I.V.: Momentele din cărţi mi le iau din viaţă. Dintr-o replică a cuiva creez un ansamblu. Cînd spune cineva un cuvînt care-mi sugerează ceva, de-acolo porneşte totul. Este ca şi cum te-ai împiedica de o piatră şi te rostogoleşti, şi te rostogoleşti.

A.C.: Cum luaţi decizia de a începe un nou roman ?

I.V.: Numai cînd îl simt că s-a acumulat în mine. Degeaba mi-aş spune eu, acum vreau să încep un nou roman.

A.C.: La ce lucraţi în momentul acesta ?

I.V.: Am terminat astă-vară un roman care o să meargă la tipar destul de curînd. Romanul este viaţa unei femei (care se naşte în 1928) pînă în zilele noastre. Are o soartă acceptabilă, nu fericită pentru că eu nu cred în fericire. Cred că sînt momente de exaltare în viaţa unui om, dar de fericire, nu ştiu…

A.C.: Am înţeles că nu credeţi în fericire, dar literatura şi cărţile ce momente plăcute şi mai puţin plăcute v-au adus ?

I.V.: Cel mai plăcut moment în scrisul unei cărţi este atunci cînd o termin, pentru că atunci simt că mi s-a luat o piatră de pe inimă. Pînă cînd nu termin o carte nu simt nici o satisfacţie. Nu zic vai ce bine mi-a ieşit pagina asta, vai ce bun e personajul ăsta. Momente mai puţin plăcute sînt aşa de multe. Şi o vorbă proastă pe care ţi-o spune un om, şi modul superior în care se poartă unii. Dar nu mă afectează critica: dacă unul spune că sînt tâmpită nu este obligatoriu să şi devin.

A.C.: De ce vă este frică ? Vă este frică de uitare ?

I.V.: Nu mi-e teamă ca am să cad în uitare. Ce ţi-a hotărît soarta, aia se întîmplă. Sînt absolut convinsă că venim aici cu soarta bătută în cuie şi avem numai iluzia că o putem schimba. Cred că cea mai mare pedeapsă pe care mi-ar putea-o da Dumnezeu ar fi să nu mai pot citi.

A.C.: Ce efect doriţi să aibă cărţile dumneavoastră ?

I.V.: Eu vreau ca omul să simtă că a participat la lectura cărţii ăsteia, că s-a simţit de-acolo, că recunoaşte pe cineva, că se recunoaşte pe sine, că recunoaşte viaţa, realităţile vieţii. Vreau ca în momentele cînd citeşte să găsească în cartea aia ceva care să corespundă cu ce crede el şi cu ceea ce simte el.

A.C.: Ca scriitor aveţi o lume proprie în care vă retrageţi ?

I.V.: Am avut asta de totdeauna. Întotdeauna a existat o populaţie în mintea mea, mi-am imaginat viaţa unui personaj, mi-am imaginat nişte relaţii între oameni. Personajele mele sunt ca nişte persoane vii, dacă ar apărea un personaj dintr-una din cărţile mele şi mi-ar suna la uşa mi-ar părea firesc. De asta între o carte şi alta eu simt nevoia să se depărteze personajele astea de mine. Am nevoie de-o pauză în care să mă detaşez de ele, să vină altele să le ia locul. Altfel este ca şi cum te-ai duce la teatru şi ţi-ai găsi locul ocupat.

A.C.: Vă simţiţi înţeleasă ca autoare ?

I.V.: N-am mai participat de mult la întîlniri cu publicul ca să văd ce spune, ce părere are, dar trec pe stradă şi mă opreşte cineva şi-mi spune: „Sînteţi doamna Vulpescu? Am citit ceva scris de dumneavoastră şi mi-a plăcut. “ Asta îmi face plăcere, sunt nişte oameni complet necunoscuţi care înseamnă că au citit, că au înţeles, că le-a plăcut.

Scris de Andreea Chebac

Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Paul spune:

    Chiar asteptam partea a doua a interviului!

    raspunde

  2. Anca spune:

    în fond, și literatura poate fi o ramură a Medicinei. și scrisul, și cititul pot vindeca. un scriitor (se) poate vindeca prin cuvinte, devenind, deseori, doctor. în sensul cel mai propriu al cuvîntului.

    raspunde

  3. rodica spune:

    sunt zile de napasta…cand te intrebi ca un nebun…,,de ce ????/,,……in asemenea zile pot citi doar din cartile Ilenei Vulpescuom….cand omenia oamenilor serisipeste…cauti cu disperare un om…un cuvant care sa te aline…..cat de cat…..

    raspunde

  4. rodica spune:

    sunt zile de napasta…cand te intrebi ca un nebun…,,de ce ????/,,……in asemenea zile pot citi doar din cartile Ilenei Vulpescu….cand omenia oamenilor se risipeste…cauti cu disperare un om…un cuvant care sa te aline…..cat de cat…..

    raspunde

  5. Muntean Carmen spune:

    Cand citesc astfel de carti.., iar dupa ce am ajuns cu ele la capat, si constat cu fericire ca m-am imbogatit din toate punctele de vedere: moral, spiritual, cultural, atunci pot sa zic fara regret cam asa: Nu am trait degeaba.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro