Interviul cu Andrés Barba l-am ţinut în Sub Cărtureşti, la răcoare. Scriitorul a fost foarte simpatic, în ciuda faptului că, după câte am înţeles, nu prea avusese parte de somn cu o seară înainte. :)

Ioana Ristea (bookblog.ro): De ce nu este numită sora Katiei?

Andrés Barba: Are de a face cu natura personajului, un personaj a cărui calitate principală este să fie invizibil nu poate avea un nume.

Ioana Ristea: Nu ar fi fost mai uşor să scrieţi din perspectiva unui adolescent de 14-15 ani?

Andrés Barba: Ba da, nu, nu ştiu, (zâmbeşte) este o carte în mod fundamental feminină, era important ca toate sentimentele şi toate comentariile referitoare la aceste sentimente să fie feminine. Pentru că toate sentimentele erau verbalizate în mod constant, iar în mijlocul acestei constante, permanante verbalizări a sentimentelor, exista acest personaj silenţios care asistă la tot ce se întâmplă.

Ioana Ristea: La lansare a apărut de multe ori cuvântul "limită". În situaţii limită, sora Katiei răspunde cu inocenţă, este organic incapabilă să facă rău. Vă interesează să exploraţi şi varianta opusă, când la rău se răspunde cu rău?

Andrés Barba: Da, ar fi interesant, şi am făcut ceva asemănător în Las manos Pequeñas unde iubirea se transformă în violenţă. Dar problema este că răspunsul nostru cu privire la rău nu este întotdeauna un răspuns de opoziţie. De exemplu, sora Katiei nu răspunde la rău. Dar maniera ei de a nu răspunde reprezintă un fel de anihilare a răului, deoarece răului trebuie să i se răspundă pentru a exista. Într-un fel, fără să ştie, personajul adoptă o postură orientală aproape. A nu acţiona înseamnă a absorbi răul.

Ioana Ristea: De ce credeţi că suntem înclinaţi să tratăm răul din literatură ca pe ceva fascinant, când experienţa noastră ne învaţă mai bine? Şi invers, bunătatea ca pe ceva "anormal"?

Andrés Barba: Este un lucru foarte misterios. Cred că are de-a face cu pregătirea noastră iudeo-creştină. Chiar de la început, se consideră că răul este o afirmaţie, răul se afirmă în rău, când o persoană acţionează greşit sau face rău altei persoane, există o intenţie a voinţei de a face rău. Orientalii, în acest sens, mi se par mai înţelepţi deoarece pentru ei, răul este o suspendare a voinţei de a face bine. Şi ceea ce reprezintă un exerciţiu pozitiv este binele, nu răul. Cred că are legătură cu iudeo-creştinismul, da.

Ioana Ristea: Pomeneaţi de "sfântul idiot", caracteristic operelor lui Dostoievski, de exemplu. Explicaţi-ne puţin cum se înscrie sora Katiei în această galerie de personaje.

Andrés Barba: În cazul lui Dostoievski, apar două personaje, idiotul, prinţul Mîşkin, care este protagonistul cărţii şi care, în realitate, este un om bun, dar ridicol, în acelaşi timp, de care toţi cei din jur râd, de care profită toată lumea şi care nu poate fi mântuit din punct de vedere social, în mod clar. Bunătatea lui este ridicolă, şi pe cât este de ridicolă pe atât este şi vizibilă. În cazul surorii Katiei, bunătatea nu este vizibilă şi dacă nu este vizibilă, nu este nici ridicolă. Are ceva solemn, dar este aproape invizibilă. Mai este un alt personaj, în Fraţii Karamazov, mama ultimului dintre fraţii Karamazov, o femeie violată, care este idioata satului, şi care merge prin sat ca şi cum ar fi o fantomă. Iar sora Katiei se aseamănă mai mult cu acest personaj. Mai am o referinţă clară, la Flaubert, un personaj care se numeşte Félicité, protagonista unui volum care se intitulează Trei povestiri. Şi o altă referinţă clară, la Maupassant, un personaj din Bulgăre de seu.

Ioana Ristea: Este ceea ce scrieţi un fel de a înţelege relaţiile dintre oameni, dintre un bărbat şi o femeie?

Andrés Barba: Este evident că modalităţile noastre de a percepe lumea nu sunt identice. Dar de asemenea este adevărat, că sunt şi mult mai asemănătoare decât am crede. Neînţelegerea nu se produce pentru că simţim lucruri diferite, ci pentru că folosim limbaje diferite. Problema comunicării nu e o problemă a obiectului pe care dorim să-l comunicăm, ci a formei pe care o folosim pentru a comunica.

Ioana Ristea: S-a făcut un film după "Sora Katiei". V-a plăcut?

Andrés Barba: Problema este că atunci când apare o schimbare de limbaj, de la limbajul literar la limbajul cinematografic, este important să nu fi obsedat de menţinerea tuturor elementelor lucrării, operei. Este mai important să rămâi fidel ideii principale a cărţii. Şi acest lucru în film s-a realizat foarte bine.

Ioana Ristea: O întrebare "tehnică": în ceea ce priveşte scrisul propriu-zis, sunteţi diun sau nocturn? Aveţi vreun ritual?

Andrés Barba: Întotdeauna scriu dimineaţa, trei sau patru ore, în fiecare zi. Nu am ritualuri, numai să scriu dimineaţa. Pot scrie de fiecare dată când îmi propun. De câţiva ani, îmi iese întotdeauna. Şi literatura este, uneori, o meserie.

Mulţumesc mult editurii Vellant şi traducătoarei Ana Gentea.

Ioana Ristea.