[citeste partea 1]

Gia (bookblog.ro): Acest roman este o autofictiune plina de afectiune care cred ca v-a apropiat mult. Intr-adevar? S-a schimbat in vreun fel relatia voastra datorita faptului ca ati scris impreuna?

Matei: Cred ca s-a consolidat mai mult. Iar o sa devin patetic dar, eu si cu Filip avem o relatie extraordinara. Cartea asta nu a facut decat sa consolideze lucrurile. Iubirea noastra din viata reala am transpus-o atunci intr-o carte. Am mai lamurit-o. Existau pasaje pe care le citeam, venind de la Filip si am inteles ca si lui i se intampla acelasi lucru, care ma buseau cu totul, ma copleseau si trebuia sa fac o mica pauza sa ma retrag, sa ma sterg de lacrimi intr-un coltisor si dupa aia sa ma intorc la scris.

Gia: Sunt oameni care spun ca a scrie autofictiune nu te face scriitor, oricine poate sa scrie ce a facut la un moment dat. Ce le-ai transmite?

Matei: Le-as transmite ca e gresit, depinde cum pui problema. Intr-adevar sa scrii autofictiune, dintr-un punct de vedere, nu te face scriitor, dar mecanismul e foarte important, e vorba de constructie. In momentul in care iti povestesc tie o intamplare din viata mea, asta nu ma face scriitor. O putem inregistra, e o intamplare din viata mea, s-a intamplat aievea, dar nu inseamna nimic. Exercitiul de a scrie, indiferent care ar fi povestea, ca e reala sau ca e inventata, presupune unul si acelasi mecanism. Si acela e al fictiunii. In momentul in care scrii incerci sa te privesti nu ca pe persoana ta ci ca pe un personaj. Te distantezi de tine, de intamplarile tale. Te privesti foarte meschin la un moment dat si rece. Detasat incerci sa transformi, eu de pilda, baietelul ala de 5 ani intr-un personaj viabil. Si in momentul in care reusesti lucrul asta, si eu sper ca mi-a reusit, inseamna ca acea carte e o carte, un roman si nu altceva.

Gia: De fiecare data cand apare o carte ce face radiografia unei generatii apare intrebarea daca va fi inteleasa sau nu mai tarziu, cand cele proprii acelei generatii vor disparea. Spre exemplu eu inca am rasfoit Pif si Rahan, m-am jucat aproape aceleasi jocuri ca si voi, am prins ceva si din perioada comunista. Dar cei care le vor uita? Cum vor aprecia ei aceasta carte?

Matei: Cred ca nu... acum revenind ca incepusem cu el, cu Tolstoi, ce ne facem cand citim Razboi si Pace si descoperim tot felul de toalete sau descoperim sau ca soldatii se luptau cu sabia si nu cu rachetele. Lucrurile astea tin iarasi de scris. Daca scrisul e bun si adevarat, firesc, autentic, prinde lucruri general umane. Iar detaliile astea tin doar de o coloratura de un parfum care intr-adevar la un moment dat vor pieri. Am vorbit zilele trecute cu cineva care nu a auzit de Rahan, dar pe de alta parte cred ca Rahan poate fi un personaj ca oricare altul, din istorie si trebuie luat ca atare. Nu trebuie sa fii trait perioada aia ca sa o gusti. Diferenta o face scrisul.

Gia: S-a pus de cateva ori problema judecarii perioadei comuniste in legatura cu cartea voastra. Inteleg ca este doar cadrul copilariei si nu ati vrut sa faceti o condamnare regimului. Dar la un moment dat povestesti despre Bau-Bau care seamana teribil de mult cu Big Brother, a fost intentionata asocierea sau era doar imaginatia ta de copil, sau e imaginatia mea? :)

Matei: :) Ma bucur sa te aud ca spui asta, nu l-am gandit de fel, acum il aud pentru prima oara, nu pot sa te contrazic pentru ca nu-mi dau seama dar imi place foarte mult pentru ca Bau-Bau-ul meu care era un Bau-Bau personal si Bau-Bau-ul tuturor copiilor, sau aproape al tuturor copiilor, poate ajunge in ochii unui cititor Big-Brother. Mi se pare o interpretare interesanta, nu mi-o asum ca cititor dar imi place.

Gia: Copilaria este tare importanta pentru fiecare dintre noi mai ales pentru ca multe din cele petrecute atunci ne influenteaza acum. Scrii intr-un capitol despre o mancarime launtrica de care scapi insa, prin scris. A avut acest roman si rol terapeutic pentru voi?

Matei: Da, din nefericire terapia pe care am trait-o cu romanul asta e una inversa. Revenind la exercitiul de care vorbeam, de a te transforma intr-un personaj... incercand sa-l aduc pe Matei ala de 5 ani sa-l transform intr-un personaj, m-am indepartat de el. Incercand sa povestesc, sa iau amintirile si sa le transform intr-o poveste fireasca, viabila, m-am indepartat de ele. Nu e foarte bine. E singurul regret pe care il am. Povestile mele cu baietelul ala pe care-l chema Matei acum au ramas intr-o carte si nu imi mai apartin la fel de mult ca inainte. E un pic trist, cel putin din punctul meu de vedere. Apartin mai multor oameni, dar nu-mi mai apartin mie. Le-am exteriorizat prin scris.

Gia: La asta ii indemnati si pe ceilalti? Sa-si rememoreze copilaria pentru a lamuri totul in legatura cu ea, pentru a nu mai face acum greseli din cauza unor probleme de atunci?

Matei: Nu stiu daca as spune atat de mult, cred ca m-as opri la prima parte. Sfatul pe care l-as da... Sau din punctul meu de vedere rememorarea copilariei e un lucru al naibii de bun. Dupa aia, ce faci cu rememorarea asta, unde o duci, ce construiesti cu ea, ce lasi la o parte, nu stiu. Dar sa-ti aduci aminte de tine copil e un lucru extrem de important si necesar oricarui om.

Gia: Crezi ca s-a schimbat ceva in copilaria celor de azi intre timp? Ma refer la faptul ca cei mai multi acum nu se mai joaca impreuna, mai mult stau la calculator. Gasesc miracole gata facute de altii, nu le mai descopera ei.

Matei: Da, asa e, gasesc un alt tip de miracol, e unul prefabricat pe care nu-l mai traiesti tu, care ti-e servit, deja ambalat. Inventivitatea ta si mirajul si fantasticul vin impachetate, nu-ti mai apartin cumva. Cred ca da, s-ar putea sa gresesc dar sincer pareea mea asta e. Si imaginata e inhibata, sau ii este dat un branci spre o directie urata.

Gia: Scrii frumos despre copilarie, o intelegi si stii cata nevoie are de ingeri si spiridusi, te-ai gandit vreodata sa scrii pentru copii? Basme cu Ştim şi Ştam de exemplu :)

Matei: Nu stiu daca neaparat cu Ştim şi Ştam, dar m-am gandit sa scriu pentru copiii, nu stiu cand o voi face, dar abia astept. Da, chiar imi doresc.

Gia: Atunci lumea era plina de minuni pentru tine, in viata de acum ce ti se mai pare minunat? Cand mai apare Matei mic sa-si imagineze lumea cum vrea?

Matei: Problema e ca acum adultul nu mai are timpul, si capacitatea sau forul ala intim de a filtra lucrurile si de a vedea miracolul. Asta e diferenta pana la urma dintre un adult si un copil. Adultul e inregimentat, intra intr-un cod anume in care trebuie sa faca anumite lucruri, probabil ca se intampla ceva si prin sufletul lui si in creierul lui. In orice caz un adult nu mai reuseste sa vada ca lumea e plina de miracole, ca lumea va ramane plina de miracole. Daca te gandesti la ele, te coplesesc, dar intr-un sesns foarte misto si prielnic. Trebuie sa gasim timp.

Gia: Baiuteii este scrisa dintr-o perspectiva al unui gen foarte masculin. Ce parere ai avea daca doua surori ar scrie o replica, o carte numita de exemplu Fatucele? :) Ar fi o copie fara valoare sau o completare interesanta si din cealalta perspectiva? :)

Matei: :) Ar fi extraordinar daca s-ar scrie cartea asta, mi se pare foarte buna ideea. Doar ca noi nu am vrut sa ne asumam masculinitatea asta. Asa s-a intamplat, ca noi sa fim frati si nu surori. Mi s-ar parea foarte normal si foarte tihnit sa se intample si replica asta. Sa fie o completare, sa avem o copilarie intreaga. Da, pentru ca fetele aveau niste jocuri la care noi nu aveam acces, pe care la varsta aia le boicotam... crunt :) nu le intelegeam, si as vrea sa citesc. Pe de alta parte exista, nu sunt doua surori, dar Exuvii, romanul Simonei Popescu este despre copilarie din perspectiva unei fetite, o carte minunata.

Gia: Ce urmeaza sa ne mai povestesti? :)

Matei: Urmeaza sa ma apuc de scris, asta e un lucru pe care-l spun de fiecare data tuturor. Trebuie sa mi-l spun mie de data asta. Iar cu timpul, daca voi avea tihna, disponibilitatea si toate lucrurile din jur sa se puna in ordine, cred ca voi face o traznaie... cred ca voi face de toate in cartea asta daca e sa-mi iasa. Si neaparat voi face si o carte pentru copii.

Gia: Multumesc, a fost o discutie foarte interesanta :)

Matei: Cu mare placere! :)