bookblog.ro

---

Interviu cu sciitorul ucrainean Serhii Jadan: „Într-o societate care este politizată, și cultura este politizată”

Scris de • 7 November 2017 • in categoria Interviuri

Portrait de Serhiy Jadan (Zhadan) septembre 2016 ©Leonardo Cendamo/Leemage

Scriitorul ucrainean Serhii Jadan a vizitat pentru prima dată România în această toamnă cu ocazia Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, moment în care am putut să îl întreb despre romanul său, „Jazz în Donbas” (Editura Cartier, 2017), singura carte semnată de el care a fost tradusă în limba română până în acest moment.

Romanul îl are în centru pe Gherea, un tânăr care se vede nevoit să revină în locurile copilăriei sale, în Donbas, unde redescoperă prieteni vechi, leagă noi amiciții și întâlnește iubirea. Într-o atmosferă de petrecere aflată la limita legalității, Gherea are parte de experiențele maturizării sale. De fapt o maturizare a unei întregi societăți, întrucât oamenii învață să își trăiască libertatea haotic și cu smucituri, totul în Donbas, un spațiu mitic și captivant.

Dar Serhii Jadan este cunoscut mai ales ca poet, vocea care atrage sute de tineri la festivalurile de poezie, prezent pe EuroMaidan și în viața publică actuală a Ucrainei.

Despre cum arată lumea literară din Ucraina

Andreea Chebac: O să începem cu faptul că sunteți un fel de rock-star al literaturii ucrainene: sute de tineri vin să vă asculte citind. Un fenomen care nu există vizavi de scriitorii români, așa că sunt curioasă cum s-a ajuns aici. Ce credeți că îi atrage la opera dumneavoastră?

Serhii Jadan: Mă simt foarte bine în această ipostază, dar mă raportez la ea cu multă ironie. Am un proiect rock în care sunt implicat de zece ani și atunci când vreau să apar ca un star rock, apar pe o scenă specifică.

În Ucraina sunt foarte mulți tineri care sunt interesați de cultură pentru că încearcă să își dea seama ce se petrece în viața de adult și aceste întrebări le adresează scriitorilor, muzicienilor, poeților. Cred că scena noastră literară are elementele sale de unicitate. La festivalurile noastre de literatură, de poezie mai precis, vin mii de oameni. Cred că e un fenomen unic. Poate în Belarus să mai fie un fenomen asemănător. Pe de-o parte e foarte bine, îmbucurător și încurajator că tineretul vine la evenimente literare, dar se înțelege de la sine că nu e vorba doar de literatură. Nu sunt convins că toți cei care vin o fac din dragoste pentru poezie, cred că pentru o parte din ei este mai degrabă un gest social, o socializare pe baze culturale și o expresie a poziției lor politice. Un fenomen care în SUA și în Europa Occidentală s-a petrecut în anii '60 ai secolului douăzeci, iar în Europa Centrală și de Est acest fenomen a avut loc imediat după unda de șoc din decembrie '89 când oamenii erau în căutare de repere, căutau modalități ale definirii de sine. Cultura te poate ajuta să îți definești identitatea. Trebuie spus că o bună parte dintre acești tineri, atunci când cresc se căsătoresc, își întemeiază o familie, ajung să lucreze în sistemul bancar, de exemplu și pierd dragostea ferventă, manifestă pentru poezie.

AC: Vă rog că îmi descrieți puțin piața literară din Ucraina pentru că noi nu avem acces la ea și mai ales dacă toți scriitorii importanți din Ucraina sunt așa de implicați politic.

SJ: Da, cei mai mulți sunt angajați în acest fenomen. La EuroMaidan s-au aflat foarte mulți scriitori, foarte mulți poeți, iar în general societatea noastră este extrem de politizată. Este ușor de explicat acest lucru: o societatea care acum se cristalizează, care acum se formează, într-un fel sau altul este obligată să se intereseze de factorul politic. Iar cultura, în marea măsură, este oglinda societății. Evident, într-o societate care este politizată, și cultura este politizată. Nu văd în asta nimic rău, iar dacă e să descriu această lume scriitoricească din Ucraina, este destul de tărcată, haotică, diversă; avem un număr foarte mare de scriitori, de poeți, de pictori, dar instituțiile culturale sunt slabe. Și aici chiar este o problemă pentru că multe inițiative și idei rămân în stadiul incipient și nu ajung să fie finalizate. De aceea atunci când câteva nume reușesc să se desprindă din această masă și să strălucească, să aibă succes, este mai degrabă un merit individual și nu datorită unor condiții organizate. Din nefericire nu există o politică culturală care să fie promovată la nivel de stat, de aceea scriitorii se văd nevoiți să se ocupe ei înșiși de promovarea lor. Și pentru că, din păcate, cei mai mulți nu au înclinații practice ca să se ocupe de acestă auto-promovare, lumea nu cunoaște cea mai mare parte a scriitorilor extrem de talentați din Ucraina. Absența instituțiilor despre care vă vorbeam duce la blocarea unor legături normale. O ilustrare foarte bună aici este lipsa de contact, sau contactul extrem de sporadic și firav dintre literatura română și cea ucraineană. Suntem vecini, suntem apropiați ca spirit, dar nu știm aproape nimic unii despre ceilalți. Literatura română este, aș putea spune, în totalitate necunoscută, nu se traduce în Ucraina. Și din câte am putut eu să aflu până acum, nici scriitorii ucraineni nu sunt cunoscuți publicului românesc.

AC: Sunt curioasă, dumneavostră cum ați reușit să spargeți această barieră?

SJ: Nu știu, pur și simplu mi s-a spus că o cartea de-a mea va fi tradusă în limba română și m-am bucurat nespus. Nu e o tendință, e mai degrabă excepția de la normă și, repet, nu mi se pare că e un lucru care ar trebui să rămână așa. Dacă ar fi să mă puneți să numesc un scriitor contemporan român, în afară de Cărtărescu nu cred că aș putea să spun nici un alt nume; iar pe el îl știu doar pentru că avem același editor în Polonia și Germania.

AC: La fel ca România, și Ucraina speră la un laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în fiecare an. Se vehiculează și numele dumneavostră ca un prim scriitor ucrainean care va fi răsplătit cu Nobel.

SJ: Premiul Nobel este genul de premiu pentru care previziunile nu funcționează, cine ar fi crezut de exemplu că Bob Dylan va fi unul dintre câștigători... Cred că în Ucraina, în Rusia și în spațiul postsovietic în general, discuțiile despre posibilitatea câștigării Premiului Nobel sunt deosebit de acute pentru că este un simbol, o exprimare atât a calității, cât și a unei bunăstări, este un simbol al statusului pe care îl dombândești. Probabil că în Europa Occidentală nu mai este atât de vital, dar este ca aerul pentru cei care sunt în spațiul post colonial și care au nevoie și de o satisfacție, o recompensă de ordin moral. Aici este și o componentă copilărească a noastră, o credință naivă că dacă obținem un asemnea premiu totul din jur se va schimba. Dar trebuie să spus că, de exemplu, Svetlana Aleksievici a primit un astfel de premiu, dar asta nu înseamnă că literatura bielorusă este mai bine tradusă, pentru că literatura nu se citește în variante de antologii, ci fiecare autor în parte. În Ucraina o asemena dezbatere există deja de 25 de ani: cine va fi primul câștigător ucrainean al Premiului Nobel pentru Literatură? Dar cred că scritorii înșiși ar trebui să aibă o atitudine ironică și mai detașată față de aceste speculații. Cred că ar fi greșit să scrii doar ca să primești acest premiu, ar trebui să fii motivat de mult mai multe cauze demne de luat în seamnă atunci când te ocupi de literatură.

Despre singura lui carte tradusă în limba română: Jazz în Donbas (Editura Cartier, 2017)

AC: Acum să vorbim despre singura carte tradusă în limba română: „Jazz în Dumbas”. Pe mine m-au frapat cel mai mult personajele din această carte pentru că sunt tipologii puternice și aproape că mi-au adus aminte de personajele de la Hollywood. Cum au apărut aceste personaje?

SJ: Au apărut din viața mea, sunt impregnate cu realitate. Sigur că sunt și grotești - grotescu este destul de puternic în acest roman -, dar cele mai multe dintre personaje sunt tipuri de personaje, au caracteristici puternice. Ați evocat Hollywoodul; m-a interesat să mă poziționez ca scriitor de așa manieră încât imaginile scrise de mine să fie ușor de evocat, să poate fi construite ușor. Îmi place literatura cinematografică și îmi scriu romanele ca pe niște scenarii cinematografice. Pot să vă spun că această carte stă la baza unui film care tocmai ce-a fost turnat. Sper ca pe undeva prin februarie să fie și gata. Am filmat chiar în zona în care se petrece acțiunea, în partea de Nord a regiunii Lugansk, iar acolo sunt peisaje deosibit de frumoase și de aceea  cred că va fi și un film frumos și estetic.

AC: Pentru că tot ați evocat locul în care se petrece acțiunea, am remarcat că Donbas este un loc magic, un spațiu mitic.

SJ: E într-adevăr, este un loc neobișnuit atât în plan pozitiv cât și negativ. Iubesc foarte mult această regiune, m-am născut acolo, acolo trăiesc și părinții mei... Este un fel de America a Ucrainei această regiune. A fost colonizată în perioada industrială cu oameni care aveau un spirit aventuros și asta și-a pus amprenta asupra locului, această mentalitatea a locuitorilor aduși să dezvolte regiunea. Există și un plan negativ pentru că o parte dintre locuitori au fost aduși acolo forțat, nu au dorit asta. Și din punctul de vedere al mentalității, această regiune nu a ținut întotdeuna cu Ucraina. E o regiune cu probleme sociale foarte serioase, și acolo unde sunt probleme social-economice de profunzime, acolo se naște și spațiul de manevră pentru manipulare politică. Nu e un secret că regiunea Donbas a fost un fel de teren de instrucție pe care au răsărit forțele anarhiste ale oligarhilor. Dar asta este doar o parte a tabloului, nu este tot tabloul. Eu știu și iubesc un alt fel de regiune Donbas: care este și dorește să rămână ucraineană; într-un fel sau altul este o regiune pe care se joacă cartea viitorului.

AC: Am citit cartea ca pe o descriere a libertății: o libertate a Ucrainei, dar o libertate haotică, sălbatică.

SJ: Ea poate fi citită în multe registre: are un subiect social care implică și o zonă de infracționalitatea, o poți citi prin urmare ca un detectiv, ca pe un polițist, poate fi citită ca un roman al devenirii unui tânăr, poate fi citită și ca un roman despre libertate, despre responsabilitate, despre solidaritate. Mi-am dorit să reflect multe idei diferite, iar cititorul să își poată alege ce i se pare mai interesant, mai relevant.

AC: Este singura dumneavoastră carte tradusă în limba română, dar dacă un cititor curios ar vrea să citească și altceva din opera dumneavostră pentru a avea o privire de ansamblu, spre ce l-ați îndruma? Poate spre poezie?

SJ: I-aș recomanda noul meu roman care se numește „Internatul” și este un roman despre război. Este un alt gen de literatură, mă refer la alt Donbas și la o altă realitate ucraineană. Cred că acest roman reflectă ceea ce gândesc și ceea ce simt în profunzime vizavi de situația de acolo. Chiar nădăjduiesc să apară în limba română.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro